Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 291/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 291/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 1081/93/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 777/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.291/R
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E.-S. R.
Judecător: P. P.
Judecător: C. G. I.
Grefier: M. A. P.
********
Pe rol judecarea căii de atac calificată în recurs formulată de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva sentinței civile nr.208/26.01.2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât H. I. C..
Cauza se reia la a doua strigare în complet legal constituit, potrivit Hotărârii CSM nr.387/2005 privind Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2) Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Civilă sub nr._, reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului H. I. C. în baza art.138 lit.d) din legea nr.85/2006 și obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare S.C. Meland Construct S.R.L.
Prin sentința civilă nr.208 din 26.01.2015 Tribunalul Ilfov – Secția Civilă a respins această cerere ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut că fapta prevăzută de art.138 lit.d) din legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze, însă reclamanta nu a făcut vreo dovadă în sensul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe. De altfel, fiind o faptă ulterioară deschiderii procedurii, nedepunerea documentelor la dosar nu mai avea cum să cauzeze starea de insolvență a debitorului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Prin urmare, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru aceste considerente judecătorul-sindic a respins cererea reclamantei ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea apelului reclamanta a arătat că prima instanță a soluționat cererea cu interpretarea greșită a legii.
Astfel, a susținut apelanta că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c) din legea nr.85/2006 în sensul că administratorul debitoarei avea obligația legală să nu dispună continuarea unei activități ineficiente, care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Intimatul-pârât a încălcat dispozițiile art.27 din legea insolvenței, dispoziții ce instituie obligativitatea sa de a se adresa tribunalului cu cerere pentru deschiderea procedurii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Intimatul-pârât avea obligația (iar nu opțiunea) formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței, conform art.27, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorului pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.
Apelanta a invocat faptul că interesul administratorului în continuarea activității este prezumat deoarece mandatul lui este un mandat comercial, prezumat a fi cu titlu oneros.
Referitor la prejudiciu, apelanta a precizat că acesta rezultă din chiar tabelul final de creanțe al debitoarei.
În ceea ce privește culpa intimatului-pârât, apelanta a susținut că izvorul răspunderii este atât delictual cât și contractual, însă în acest caz primează calitatea de mandatar a reprezentantului societății.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, apelanta-reclamantă a arătat că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului și asociatului ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin ..
Față de aceste motive invocate, apelanta-reclamantă a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulată în baza art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006 și obligarea pârâtului la plata pasivului neacoperit al debitoarei.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 și urm. din Noul Cod de Procedură Civilă, Legea nr.85/2006.
În ședința publică din 21.04.2015 Curtea a recalificat calea de atac din apel în recurs față de forma în vigoare a legii nr.85/2006 la data cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei și față de caracterul incidental al cererii întemeiate pe art.138 din legea insolvenței.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, văzând și dispozițiile art.3041 Cod Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât H. I. C. întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera d) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de aceasta.
Prin motivele de recurs invocate de reclamantă în prezenta cale de atac, aceasta a susținut ca fiind îndeplinite în speță condițiile pentru angajarea răspunderii intimatului în baza altui temei de drept decât cel invocat prin cererea introductivă, respectiv art.138 lit.c) din legea nr.85/2006.
Cum cauza cererii de angajare a răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât a fost 138 lit.d) și nicidecum art.138 lit.c), Curtea nu va analiza criticile recurentei referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art.138 lit. c) din legea insolvenței, având în vedere că o asemenea schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată nu se poate face în calea de atac, conform art.316 rap. la art.294 alin.1 Cod Procedură Civilă.
Singurele susțineri din cuprinsul recursului referitoare la dispozițiile art.138 lit.d) din legea insolvenței sunt cele arătate în motivarea îndeplinirii condiției existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, ocazie cu care recurenta-reclamantă a susținut că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege.
Art.138 lit. d) din legea nr.85/2006 are în vedere: ținerea unei contabilități fictive, neținerea contabilității în conformitate cu legea sau dispariția unor documente contabile.
Recurenta-reclamantă a invocat cea de-a doua ipoteză legală, însă nu a făcut nicio probă care să justifice fapta invocată, situație în care angajarea răspunderii intimatului-pârât în temeiul art.138 lit.d) din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată, în lipsa unor probe certe.
Curtea precizează că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, răspundere pentru antrenarea căreia este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art.998–999 Cod civil, plus a condițiilor speciale impuse de articolul 138 (atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate), nefiind instituită nicio prezumție, nici măcar relativă, recurenta-reclamantă având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 1169 Cod civil.
În ceea ce privește nedepunerea documentelor contabile prevăzute de lege, această faptă nu este inclusă în sfera de reglementare limitativă a art.138 lit.d) din legea insolvenței, iar asimilarea acesteia cu faptele ilicite prevăzute de lit.d) a art.138 nu se poate face în lipsa unor probe certe.
Având în vedere aceste considerente și ținând cont că doar condiția prejudiciului a fost dovedită în speță, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, neexistând nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. d) de către intimatul-pârât, angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.
Prin urmare, în baza art.312 alin.1 Cod Procedură Civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.208/26.01.2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât H. I. C., cu domiciliul în Com. Glina, ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 Aprilie 2015.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | Judecător, C. G. I. |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud. E.S.R.
Tehnored.ESR
2 ex./29.05.2015
Tribunalul Ilfov – Secția Civilă
Judecător Sindic: P. V. B.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1102/2015. Curtea de... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 631/2015. Curtea de... → |
|---|








