Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 2772/93/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 746/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 341R/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulate de apelanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI JUDEȚENE A FINANTELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 3757 din data de 22.12.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. NICUȘOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 3 C.p.c.
Curtea, în raport cu data sesizării instanței cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței 20.11.2012, constată că sunt incidente dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă și ale legii 85/2006, motiv pentru care recalifică calea de atac promovată ca fiind recurs. Dispune trecerea dosarului pe lista de recursuri.
Având în vedere că dosarul a fost repartizat Completului 3, se reia cauza în complet legal constituit din Președinte I. G., Judecător V. D. și Judecător I. C..
Curtea, invocă din oficiu excepția tardivității și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă o reține în pronunțare pe excepția tardivității și pe fond.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31.10.2013, sub nr._, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul M. N. solicitând admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a acestuia potrivit dispozițiilor art. 138 lit. și d) din Legea 85/2006.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și alin. 3 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.3757 din 22.12.2014 instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, în contradictoriu cu pârâtul M. NICUȘOR.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a făcut vreo dovadă în acest sens; aceeași este situația și în ceea ce privește cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege, care se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe; în orice caz, fiind o faptă ulterioară deschiderii procedurii, nedepunerea documentelor la dosar nu mai avea cum să cauzeze starea de insolvență a debitorului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Astfel, reclamanta nu a vizat probarea în sine a faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, invocată a fi fost săvârșită de către pârât, în una dintre alternativele referitoare la neținerea contabilității în condițiile legii, determinarea dispariției unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, ci a avut în vedere doar o eventuală consecință posibilă a faptei respective și anume, nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale teritoriale sau în procedura insolvenței. Or, nedepunerea documentelor respective poate avea, evident, multe alte cauze decât fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d și nu echivalează în mod obligatoriu cu fapta respectivă, în acest context legiuitorul neprevăzând nici o prezumție referitor la o eventuală legătură dintre acestea. De altfel, atât Legea nr.82/1991 cât și Legea nr.85/2006 leagă alte consecințe juridice de nedepunerea documentelor contabile, în ambele ipoteze menționate, iar ca faptă în sine, nedepunerea documentelor contabile nu este cuprinsă în enumerarea limitativă a categoriilor de fapte cuprinsă în art.138 alin.1 în raport cu care se poate avea în vedere atragerea răspunderii patrimoniale.
Împotriva acestei soluții a formulat apel creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, solicitând modificarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, în contradictoriu cu M. N., administrator al societății.
În motivare se arată că prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din același act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolventă.
Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
Fapta administratorului debitoarei de a nu depune documentele contabile cu ocazia lichidării, evidențiază prin ea însăși că acesta a acționat contrar dispozițiilor legii, nu a permis verificarea situației fondurilor bănești și ale bunurilor societății astfel încât, imposibilitatea constatării exacte a situației patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului și pasivului, în evoluția cronologică pe toată durata societății, este cauzată de conduita pârâtului, care a prevăzut consecințele atitudinii lui și chiar dacă nu le-a urmărit, le-a acceptat, consecința fiind aducerea în stare de faliment a societății și fraudarea creditorilor prin neputința de a-și recupera creanțele din activul patrimonial al societății falite.
Se mai arată că răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolvenței, este o răspundere contractuală, iar în acest caz, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, se arată că aceasta constă în exercitarea unui management defectuos, în sensul că s-a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare în starea de insolvență, iar dovada acesteia rezultă implicit din simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată. Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta deriva din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. Cod Procedura Civila, Legea. 85/2006.
La termenul din 20.05.2015, Curtea, în raport cu dispozițiile legale incidente în speță, a calificat calea de atac ca fiind recurs și nu apel.
La același termen, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității declarării căii de atac.
Examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod Procedură Civilă, excepția tardivității formulării cererii de recurs - excepție de procedură, dirimantă și absolută - Curtea a considerat-o întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 și 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11, iar termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
Verificând actele dosarului, Curtea constată că sentința atacată a fost comunicată recurentei, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 18 în dosarul de fond, la data de 30.01.2015, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 13.02.2015, peste termenul legal.
Conform dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod Procedură Civilă, neexercitarea oricărei căi de atac sau neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Curtea constată că cererea de recurs a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI JUDEȚENE A FINANTELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 3757 din data de 22.12.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. NICUȘOR ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. V. D. I. C.
GREFIER
Red.I.G./dact.I.G. M. I.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 202/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1102/2015. Curtea de... → |
|---|
