Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 631/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 40588/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2281/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 631
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător A. C.
Grefier I. L. P.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta debitoare I. P. SRL prin administrator special ENGIN GURSOY împotriva sentinței civile nr.6558/03.07.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul administrator judiciar T. ȘI ASOCIAȚII SPRL și intimata pârâtă M. B. SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 02.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 09.04.2015, apoi la 16.04.2015, apoi la 21.04.2015 când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6558/03.07.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de către debitorul S.C. I. P. S.R.L., prin administrator special împotriva pârâtei M. B. S.A. având ca obiect constatarea nulității absolute a tragerilor efectuate de bancă din conturile societății și restituirea sumelor încasate după data deschiderii procedurii de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că procedura generală de insolvență a fost deschisă la data de 08.08.2013 fiind desemnat administratorul judiciar T. și Asociații S.P.R.L.
În ceea ce privește situația de fapt din speță, s-a reținut că între Banca Millenium S.A. și debitoarea I. P. S.R.L.a intervenit contractul de împrumut nr.5468/01.04.2013 în baza căruia debitoarea a beneficiat de o finanțare a activității curente prin plata înainte de scadență a maxim 80% din valoarea creanțelor pe care împrumutatul le are de încasat din contractele comerciale încheiate de acesta cu debitorii cedați menționați în anexa nr.2 și pentru care plata se efectuează cu bilete la ordin. Suma maximă a acestei facilități a fost stabilită pentru 1.400.000 lei, iar data limită pentru care s-a acordat a fost 23.11.2013.
Față de aceste condiții pentru care a fost încheiat contractul, instanța a constatat că la data deschiderii procedurii de insolvență, contractul de împrumut era în derulare, nefiind desființat nici la inițiativa vreunei părți și nici de către administratorul judiciar .
Instanța a mai reținut că, fiind deschisă procedura generală de insolvență față de societate, administratorului nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, astfel că potrivit art.49 alin.1 din Legea nr.85/2006, acesta putea să continue desfășurarea activităților curente și putea să efectueze plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar.
Apoi, potrivit scopului pentru care a fost încheiat contractul de împrumut, banca a acordat finanțarea pentru activitatea curentă.
Prima instanță a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art.46 pentru a constata nulitatea plăților efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii, întrucât tragerile din Facilitatea Capital de lucru reutilizabil efectuate de către debitor denotă faptul că acesta și-a continuat activitatea după deschiderea procedurii, în perioada de observație, în perioada 09.08._13, în condițiile în care data limită prevăzută în contract a fost 28.11.2013.
S-a mai reținut că tragerile de sume au fost efectuate cu acordul, respectiv la solicitarea administratorului special, în acest sens fiind prezentată corespondența purtată între debitoare și bancă ( filele 101-107). Practic, banca a acționat în derularea unui contract de împrumut în vigoare, iar debitoarea și-a continuat activitatea curentă, a beneficiat, la solicitarea sa, de sumele reprezentând facilitate capital de lucru și le-a restituit în acord cu clauzele contractului încheiat.
Așa cum reiese din concluziile intimatei, părțile au convenit efectuarea unor operațiuni de scontare, formă de creditare acordată prin achitarea înainte de scadență a efectelor comerciale ale debitorului, respectiv a biletelor la ordin. Potrivit descrierii acestui gen de scontare, la emiterea unei facturi de către debitoare, care avea termen de încasare de 90 de zile, banca achita debitoarei 80 % din valoarea facturii, urmând să-și recupereze aceste sume plus dobânda la momentul plății efective a facturii de către terțul beneficiar și eliberând restul sumei în contul curent al debitoarei. La scadența titlurilor, banca urma să încaseze sumele de bani cuvenite direct de la terți, sumele fiind virate într-un cont colector de unde se făceau rambursările și virarea cotei rămase libere.
A concluzionat prima instanță că toate aceste operațiuni presupuneau și necesitau acordul și cererea expresă a debitorului, care a beneficiat de finanțări potrivit contractului de credit încheiat pentru a-și continua activitatea, ceea ce face ca prezenta acțiuni să nu aibă temei legal, fiind invocată propria culpă a debitorului .
Au fost amintite în acest sens dispozițiile art.86 din Legea nr.85/2006 conform cărora contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii fiind nule. Raportat la aceste prevederi, banca a acționat în respectarea obligațiilor ce-i reveneau în temeiul contractului de creditare în derulare la data deschiderii procedurii, neavând de altfel, posibilitatea de a refuza, respectiv de a denunța contractul de împrumut pe motiv că debitoarea a intrat în procedură de insolvență, iar administratorul judiciar nu a luat măsuri pentru a denunța contractul.
Referitor la dispozițiile art. 36 din lege, acestea au fost apreciate ca nefiind incidente în speță, deoarece suspendarea nu operează în cazul de față, în condițiile în care operațiunile de scontare, respectiv de girare a biletelor la ordin de către reclamantă către bancă, nu reprezintă o executare silită pentru realizarea creanțelor băncii asupra averii debitorului, ci derularea unui contract de creditare în vigoare la data deschiderii procedurii.
Față de aceste considerente, instanța a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a tragerilor efectuate de bancă din conturile societății cu consecința restituirii sumelor încasate după data deschiderii procedurii de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitoarea I. P. SRL prin administrator special ENGIN GURSOY, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 6558/03.07.2014 în sensul admiterii acțiunii și obligarea M. B. SA la restituirea sumei de 578.698,12 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanta a descris situația de fapt privind în esență încheierea contractului de împrumut și deschiderea procedurii generale a insolvenței. S-a învederat că în conformitate cu prevederile Legii 85/2006 privind procedura insolvenței și având în vedere dispozițiile date de judecătorul sindic prin încheierea de deschidere a procedurii, administratorul judiciar a notificat toate băncile la care societatea debitoare are conturi deschise și a depus specimen de semnătură împreună cu administratorul special.
De asemenea, administratorul judiciar a notificat M. B. la data de 12.08.2013 (în acest sens a se vedea dovezile de comunicare a notificării de deschidere a procedurii depuse la termenul de judecata din 26.06.2014), prin care a făcut cunoscut acesteia faptul că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolventei și a comunicat să nu dispună de sumele aflate în contul acesteia, fără ordinul judecătorului sindic sau fără acordul sau.
A menționat apelanta că deși administratorul judiciar a notificat M. B. cu privire la deschiderea procedurii de insolvența, aceasta a dispus în mod unilateral și abuziv mai multe debitări ale conturilor societății debitoare și a rambursat creanțe născute anterior deschiderii procedurii, fără acordul administratorului judiciar și fără acordul judecătorului sindic în detrimentul celorlalți creditori, în cuantum total de 578.698,12 lei.
În ceea ce privește sentința apelată, s-a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 46 alin. 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, pe motivul că în realitate contractul de împrumut era în derulare, nefiind desființat nici la inițiativa vreunei părți și nici de către administratorul judiciar, precum și că potrivit art. 49 alin. 1 din Legea 85/2006, acesta putea să continue desfășurarea activităților curente și putea să efectueze plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub supravegherea administratorului judiciar.
Apelanta a menționat că la dosarul cauzei nu exista niciun ordin de plată (rambursare) în acest sens și nicio confirmare a acestor plăți de către administratorul judiciar T. și Asociații SPRL, deși potrivit dispozițiilor art. 249 Cod pr.civilă sarcina probei îi revenea intimatei Millenium B. care a susținut că a debitat conturile cu acordul administratorului special.
În opinia apelantei, această motivare a instanței de fond încalcă și golește de conținut norma imperativă prevăzută la art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței care arăta " de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".
Din economia acestor dispoziții legale se desprinde concluzia că, după deschiderea procedurii de insolvență împotriva unui debitor, se suspenda de drept (ope legis) toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor, această suspendare de drept fiind opozabilă erga omnes.
Efectul suspensiv al deschiderii procedurii are rolul de a-i proteja pe creditori, având în vedere faptul că unul dintre caracterele procedurii insolvenței este caracterul concursul. Având în vedere acest scop al procedurii, de la data începerii, nu mai sunt posibile urmăriri individuale, deoarece ele ar prejudicia interesele creditorilor participanți. În concepția art. 36 din Legea 85/2006, suspendarea interzice atât continuarea acțiunilor începute, cât și începerea unor acțiuni noi.
În acest sens prezintă relevanță notificarea transmisă de către administratorul judiciar prin care se aduce la cunoștința Băncii despre deschiderea procedurii insolventei, și pune în vedere acesteia să nu dispună de sumele aflate în cont fără un ordin al judecătorului sindic sau fără acordul sau, aceasta ignorând cu desăvârșire notificarea și dispozițiile legii și, după deschiderea procedurii a continuat debitarea conturilor societății debitoare până la acoperirea integrală a creditului, cu toate că Banca a formulat declarație de creanță și este înscrisă în tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei.
Față de dispozițiile art. 64 alin. 1 din legea 85/2006, apelanta a arătat că toți creditorii care au creanțe anterioare descinderii procedurii insolvenței, trebuie să formuleze declarație de creanță, Banca recunoscând implicit că deține o creanță anterioară deschiderii procedurii prin formularea declarației de înscriere la masa credală a creanței sale.
A mai învederat apelanta și dispozițiile art. 46 alin. 1 din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței " în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule", solicitând să se constate că pârâta, fără autorizarea judecătorului sindic, fără acordul administratorului judiciar și fără acordul administratorului special a debitat conturile sale și a stins creanțe născute anterior deschiderii procedurii în detrimentul celorlalți creditori, încălcând în mod flagrant dispozițiile art. 36 din lege.
Orice debitare care încălca regulile mai sus amintite intra sub incidența art. 46 alin. 1 din legea 85/2006, deoarece nu exista autorizarea judecătorului sindic care se dă odată cu confirmarea unui plan de reorganizare ori a unui plan de distribuție întocmit de administratorul judiciar conform dispozițiilor art. 121-123 din lege, nu exista o plată voluntară efectuată de debitor prin administrator special sau judiciar.
În ceea ce privește argumentul instanței de fond în sensul că debitoarea și-a continuat activitatea după deschiderea procedurii, în perioada de observație, în perioada 09.08._13, acesta a fost apreciat ca fiind străin cauzei deduse judecații, având în vedere faptul că după deschiderea procedurii insolvenței, Banca a refuzat executarea contractului de împrumut și nu a mai permis debitoarei să efectueze trageri din creditul aprobat, deși la data deschiderii procedurii din acest credit era utilizat numai 700.000 lei (în acest sens sunt mailurile transmise de către administratorul special către Bancă prin care solicita acesteia executarea contractului).
Cum creanța băncii este născută anterior deschiderii procedurii (01.04.2013 momentul semnării contractului de împrumut), este evident că aceasta are împotriva debitoarei o creanță născută anterior deschiderii procedurii și nu o creanță curentă, care să poată fi achitată din actele din care rezulta.
Au fost menționate și dispozițiile art. 3 pct. 16 teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței reiterându-se că în fapt creanța Băncii este născută cu mult înaintea deschiderii procedurii, aceasta fiind înscrisă în tabelul preliminar.
Motivarea instanței de fond, în sensul că administratorul special a solicitat rambursarea sumelor este neadevărată, mailurile transmise de administratorul special erau în sensul ca banca să dispună transferul sumelor din contul colector în contul curent pentru ca ulterior să fie transferate în contul unic de insolvența, însă pârâta nu a dat curs acestor solicitări și a dispus în mod abuziv stingerea creanței născute anterior deschiderii procedurii.
Astfel, administratorul special a solicitat expres pârâtei să dispună transferul sumelor în contul unic de insolvența, transfer aprobat de administratorul judiciar, aceasta nu a înțeles să dea curs acestor solicitări, ca drept dovadă a debitat conturile societății până la stingerea integrală a creanței, încălcând interdicția prevăzută de art. 36 din lege.
Într-o altă ordine de idei, nici debitoarea, chiar cu dreptul de administrare neridicat și nici administratorul judiciar, nu pot dispune achitarea unor creanțe născute anterior deschiderii procedurii, anterior întocmirii tabelului definitiv sau confirmarea unui plan de reorganizare.
În plus, s-a subliniat că în speța dedusă judecații nu sunt incidente dispozițiile art. 86, deoarece după deschiderea procedurii, Banca a refuzat executarea contractului.
În concluzie, s-a apreciat că operațiunea de debitare a conturilor debitoarei după data deschiderii procedurii insolvenței încălca în mod flagrant dispozițiile art. 36 ceea ce în speță face să fie incidente și prevederile art. 46 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
În drept, au fost invocate disp. art. 8 din Legea 85/2006 coroborat cu art. 466 și urm. cod pr. civilă, art. 36, 46, 49, 64 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Intimata M. B. SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, s-a arătat că instanța învestită cu judecarea în prima instanță a cauzei a reținut în mod corect faptul că prevederile art. 46 din Legea insolvenței nu își găsesc aplicabilitatea, nefiind incidente față de condițiile particulare ale speței.
În ceea ce privește prevederile art. 46 din Legea insolvenței, acestea reglementează nulitatea operațiunilor efectuate de către debitor, adică prin intermediul administratorului special, căruia nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, și care a fost cel care a ordonat operațiunile a căror nulitate o invocă, în mod inexplicabil, în prezent.
A menționat intimata că nu a efectuat nicio operațiune asupra conturilor debitoarei din proprie inițiativă, condiții în care debitoarea nu poate invoca propria culpă.
În opinia intimatei, nu au fost încălcate nici prevederile art. 49 din Legea insolventei, instanța de fond stabilind în mod corect inaplicabilitatea acestora în ceea ce privește operațiunile criticate. A subliniat intimata că în realitate, chiar reclamanta a fost cea care, la momentul ordonării plăților, le-a apreciat ca fiind plăți curente, deoarece a formulat solicitări direct către bancă indicând operațiunile pe care le dorește.
În cazul în care ar fi apreciat că respectivele plăți depășesc noțiunea de plăți curente, chiar reclamanta era cea care avea datoria de a iniția procedura la care face referire alin. (2) al art. 49 în sensul formulării unei solicitări către administratorul judiciar.
În ceea ce privește atitudinea administratorului judiciar, nu se poate susține că acesta din urmă nu a cunoscut existența acestor plăți având în vedere atribuțiile sale de supraveghere a activității desfășurată de administratorul special, însă nu a cerut niciodată explicații, nu a contestat respectivele plăți și nici măcar nu a inițiat o cerere pentru anularea lor.
S-a mai arătat că în e-mailurile depuse la dosar, administratorul special solicita "rambursare și transfer în contul curent", fiind evident că solicita două operațiuni diferite și nu transferul integral al sumei în contul curent.
Așadar, din moment ce debitoarea solicita prin acele e-mailuri rambursare și transfer în contul curent pe fondul nevoii de disponibil, nu vedem cum ar fi putut trece neobservat că, din totalul sumei care făcea obiectul fiecărei solicitări, doar mai puțin de 20% intra în contul curent și putea fi folosit de debitoare, mai ales că au existat multe astfel de operațiuni, așa cum chiar reclamanta a detaliat în cadrul tabelului depus la dosar. În realitate, debitoarea, atunci când folosea termenul "rambursare", solicita rambursarea creditului și nu transferul întregii sume în contul curent, schimbarea de atitudine apărând doar odată cu formularea cererii de chemare în judecată.
Intenția reală a părților a fost să realizeze o operațiune de scontare, creanța debitoarei asupra terților trecând în patrimoniul băncii de la momentul finanțării. Această calificare a fost reținută prin hotărârea criticată.
S-a mai menționat că părțile au convenit efectuarea unor operațiuni de scontare, ca formă de creditare acordată prin achitarea înainte de scadență a efectelor comerciale ale debitorului, în speță fiind vorba de bilete la ordin. Practic, la emiterea unei facturi de către debitoare, care avea termen de încasare 90 de zile, instituția bancară achita debitoarei 80% din valoarea facturii, urmând să își recupereze aceste sume plus dobânda la momentul plății facturii de către terț, și eliberând restul sumei în contul curent al debitoarei.
În aceste condiții, intimata, la scadența titlurilor, urma să încaseze sumele de bani cuvenite direct de la debitorii cedați, sumele fiind virate într-un cont colector de unde se făceau rambursările și virarea cotei rămase liberă în contul curent al debitoarei.
Faptul că însăși debitoarea califica aceste operațiuni ca fiind scontări reiese din corespondența purtată cu banca, în acest sens fiind relevant înscrisul de la fila 101 în care administratorul special cere confirmarea băncii pentru continuarea "liniei de scontare". Susținerile în sens contrar cuprinse în cadrul motivelor de apel sunt lipsite de orice susținere, fiind contrazise prin corespondența depusă la dosarul cauzei.
D. urmare, în opinia intimatei, aceste argumente demonstrează faptul că sumele plătite de emitenții biletelor la ordin au fost în mod legal încasate de către aceasta, neexistând nici un temei pentru anularea tragerilor sau pentru restituirea sumelor în contul debitoarei I. P..
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2006, celelalte acte normative la care am făcut referire în cuprinsul prezentei întâmpinări.
În faza apelului a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând sentința apelată având în vedere criticile formulate și cu observarea prevederilor art. 466-467 C.proc.civ., Curtea reține următoarele:
În primul rând, în vederea dezlegării motivelor de apel și a analizării modalității în care prima instanță a aplicat dispozițiile legale invocate în speță, Curtea apreciază că se impune lămurirea situației de fapt, cu consecința stabilirii naturii juridice a raporturilor dintre părți, precum și sumei de bani a cărei restituire se solicită, ce face de altfel obiectul litigiului.
Astfel, în privința situației de fapt, Curtea reține că între apelanta-debitoare I. P. SRL și intimata pârâtă M. B. SA a fost încheiat contractul de împrumut, având ca obiect finanțarea activității curente a împrumutatului prin plata înainte de scadență a maxim 80% din valoarea creanțelor pe care debitoarea la are de încasat din contractele comerciale încheiate cu debitorii cedați menționați în Anexa nr. 2 la contract. În concret, în speță, debitoarea I. P. SRL a emis către debitorii cedați menționați în anexa nr. 2 la contractul de credit facturi fiscale în perioada 09.05._13, urmând ca aceștia să efectueze plata fiind emise în acest sens bilete la ordin, având scadența indicată în cuprinsul acestora (filele 107-126 dosar apel).
În temeiul contractului de credit de scont menționat anterior, debitoarea I. P. SRL a solicitat intimatei-pârâte M. B. SA acordarea, înainte de scadența fiecărui bilet la ordin a 80% din totalul sumei menționate în cuprinsul fiecărui bilet la ordin, astfel cum reiese din cuprinsul borderourilor de încasare a biletelor la ordin (filele 75-105 dosar apel). De menționat este faptul că sumele de bani au fost solicitate băncii de către debitoare cu titlu de împrumut în perioada 09.05._13.
Conform prevederilor contractuale, sumele de bani datorate în realitate de către debitorii cedați urmau a fi virate de către debitorii cedați în contul de colectare al împrumutatului, deschis la bancă (art. 4.4 din contract). Conform art. 9.2 din contract, debitoarea I. P. SRL mandata banca să transfere, cel târziu la data rambursării, orice sume încasate în contul de colectare în contul curent și să debiteze acest cont la data rambursării cu orice sume de bani datorate băncii, urmând ca diferența dintre sumele aferente rambursării și valoarea totală a titlurilor de valoare încasată în contul de colectare să fie transferate în contul curent al împrumutatului.
Rezultă astfel că, contrar susținerilor intimatei-pârâte și reținute de prima instanță, banca nu încasa sumele de bani cuvenite direct de la terți, ci terții (în speță debitorii cedați) efectuau plata în contul colector deschis la bancă pe numele debitoarei, de unde rezultă că în realitate plata se efectua către debitoare, urmând ca aceasta să mandateze banca să transfere sumele de bani din contul colector în contul curent, iar banca să debiteze conturile debitoarei cu sumele de bani datorate de către aceasta din urmă. Un argument suplimentar în acest sens este că nici unul dintre biletele la ordin nu au fost girate de către debitoare către bancă (nefiind înscrisă o astfel de mențiune în cuprinsul lor).
Problema de drept în speță rezidă în aceea că, în momentul în care banca a procedat la debitarea conturilor debitoarei I. P. SRL, împotriva acesteia fusese deschisă procedura generală a insolvenței, respectiv la data de 08.08.2013, aspect de atrage după sine aplicarea dispozițiilor speciale ale legii nr. 85/2006, inclusiv cu privire la legalitatea operațiunilor de debitare a conturilor societății în insolvență.
În acest context, Curtea reține că administratorul judiciar T. și Asociații a notificat la data de 12.08.2013 intimata-pârâtă Millenium B. în sensul de-a dispune interzicerea efectuării oricăror plăți din conturile aparținând societății debitoare, urmând ca aceste operațiuni să se desfășoare numai cu acordul administratorului judiciar. Se reține totodată că potrivit art. 36 din legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. În continuare, art. 37 din lege prevede că în vederea aplicării prevederilor art. 36, prin sentința de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune comunicarea acesteia tuturor băncilor la care debitoarea are deschise conturi.
Însă în pofida dispozițiilor legale menționate anterior și a notificării adresate băncii de către administratorul judiciar, intimata-pârâtă Millenium B. a debitat, după data deschiderii procedurii (aspect necontestat) și doar la solicitarea administratorului special al debitoarei conturile debitoarei cu sumele de bani pe care aceasta din urmă i le datora conform contractului de împrumut.
În acord cu argumentele invocate de către apelantă în dezvoltarea motivelor de apel, Curtea reține că operațiunile efectuate de către intimata-pârâtă după data deschiderii procedurii pun în discuție aplicarea prevederilor art. 46 alin. 1 din legea nr. 85/2006, conform cărora în afară de cazurile prevăzute de art. 49 sau cele autorizate de către judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Această sancțiune energică a nulității, instituită de către legiuitor pentru operațiunile de plată efectuate de către debitor după deschiderea procedurii, în considerarea interesului colectiv al creditorilor avut în vedere prin procedura instituită de lege, lipsește practic de relevanță împrejurarea că plățile au fost sau nu efectuate la solicitarea administratorului special al debitoarei, din moment ce legea nu face nicio distincție sub acest aspect.
Se observă că art. 46 alin. 1 din legea nr. 85/2006 exceptează de la aplicarea sancțiunii nulității plățile autorizate de către judecătorul sindic (ipoteză inexistență în cauză) sau cele efectuate în condițiile art. 49 din lege.
În cauză, se constată că prima instanță a acordat eficiență acestor din urmă dispoziții legale, apreciind că plățile au fost efectuate în temeiul unui contract de creditare în derulare la data deschiderii procedurii.
Curtea apreciază ca fiind fondată critica apelantei în sensul că operațiunile de debitare a conturilor debitoarei I. P. SRL nu se încadrează în situația de excepție reglementată de art. 46 alin. 1, respectiv în prevederile art. 49 din legea nr. 85/2006. Astfel, conform acestui din urmă text de lege, pe perioada de observație, debitorul va putea continua desfășurarea activității și va putea efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, însă numai sub supravegherea administratorului judiciar.
Însă suma de bani ce face obiectul litigiului nu s-a născut ca urmare a desfășurării activității debitoarei după data deschiderii procedurii, astfel cum reține prima instanță, ci reprezintă o creanță născută anterior deschiderii procedurii, conform art. 64 alin. 4 din lege. Pentru a concluziona în acest sens, Curtea are specificul raporturilor juridice dintre părți, astfel cum s-a reținut și anterior prin considerentele prezentei decizii. În speță, față de situația de fapt reținută, rezultă că sumele acordate debitoarei cu titlu de credit de scont reprezentând 80% din valoarea efectelor de comerț deținute de către debitoare au fost achitate de către intimata-pârâtă în perioada 09.05._13, deci anterior deschiderii procedurii. În plus, acestea nu au fost achitate ca urmare a desfășurării activității debitoarei după data deschiderii procedurii, ci ca urmare a activității comerciale desfășurate de aceasta anterior acestei date, dovadă fiind și data emiterii facturilor fiscale. În același context, se constată că și intimata-pârâtă Millenium B. a și formulat în temeiul disp. art. 64 din legea nr. 85/2006 cerere de admitere a creanței, care a fost înregistrată provizoriu.
Față de argumentele reținute anterior, Curtea constată că intimata-pârâtă M. B. SA a debitat conturile societății debitoare după data deschiderii procedurii, rambursând creanțe născute anterior deschiderii procedurii, fără acordul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, contrar disp. art. 46 alin. 1 din legea nr. 85/2006, motiv pentru care aceste operațiuni sunt lovite de nulitate.
În consecință, apreciind ca fiind fondat apelul debitoarei I. P. SRL, constatând că prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile art. 36, art. 46 alin. 1 și art. 49 din legea nr. 85/2006 în raport de situația de fapt, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ, Curtea va admite apelul, și, schimbând în tot sentința apelată, va admite cererea precizată și va obliga pârâta M. B. SA la restituirea către reclamanta I. P. SRL a sumei de 578.698,12 lei.
Totodată, având în vedere solicitarea apelantei precum și prevederile art. 451 C.proc.civ, constatând culpa procesuală a intimatei determinată de admiterea căii de atac promovată de partea adversă, Curtea o va obliga pe intimata M. B. SA la plata către apelantă a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta debitoare I. P. SRL în insolvența, în insolvency, en procedure collective, cu sediul în București, ., Sector 3, (incinta F. SA) înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/1781/_ având cod unic de înregistrare fiscală RO_, reprezentata legal prin Administrator Special Engin Gursoy, împotriva sentinței civile nr.6558/03.07.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul administrator judiciar T. ȘI ASOCIAȚII SPRL, cu sediul în București, sector 3, ., ., ., și intimata pârâtă M. B. SA., cu sediul social în București, Sector 1, Piața Presei Libere, Nr. 3-5, Cladirea City Gate, Turnul Sudic, . Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul București sub nr. J_, având Cod Unic de înregistrare_, înregistrată în Registrul Bancar sub nr. RB-PJR-40-057, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 31, sector 1, la SPARL R. & M..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite cererea precizată.
Obligă pârâta M. B. SA la restituirea către reclamanta I. P. SRL a sumei de 578.698,12 lei.
Obligă intimata M. B. SA la plata către apelantă a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică, azi 21.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. B. A. C.
GREFIER
I. L. P.
Red./thred.jud.MB
5 ex/04.05.2015
…………………………….
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: A. B.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
