Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 591/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 591/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 5470/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 358/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 591/2015
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Judecător A. M. S. U.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulate de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. M. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă la data de 26.08.2014 sub nr._, reclamanta creditoare Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4, reprezentată de Direcția Generală Regională Finanțelor Publice București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul F. M. S., să dispună obligarea acestuia din urmă la suportarea pasivului societății debitoare ..
Prin sentința civilă nr._/16.12.2014, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată, reținând în esență că reclamanta creditoare s-a limitat la simple alegații referitoare la încălcarea de către pârât a obligației de ținere a contabilității, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d în persoana acestuia.
Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului în activitățile legate de managementul societății, instanța a apreciat că simpla calitate de administrator statutar nu poate impune concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d.
Împrejurarea că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Mai mult, distinct de încălcarea obligației de a ține contabilitatea conform prevederilor legale, atragerea răspunderii presupune în mod concret ca această faptă să fi determinat starea de insolvență a societății debitoare ori să fi contribuit la apariția acesteia.
Pe cale de consecință, simpla constatare că pârâtul nu a înțeles să își îndeplinească în mod corespunzător obligația de a ține contabilitatea societății potrivit legii nu este de natură să atragă angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cauza fiind înregistrată sub nr._ (358/2015) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă.
În motivarea apelului, se arată că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
Astfel, apelanta consideră că responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, față de prevederile art. 138 alin 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Apelanta precizează că sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a asociaților.
Legiuitorul a instituit obligația ținerii contabilității în partidă dublă și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual și din raportarea semestrială la organele fiscale (în speță la Administrația Finanțelor Publice Sector 4) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzute de lege se încalcă în mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de ținere a contabilității.
Consideră că existența unui prejudiciu este certă, rezultând din tabelul final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, se arată căadministratorul, având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 în Legea nr. 31/1990 republicată, are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă. Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii prezente, intimata nu a făcut în niciun fel dovada existenței unor cauze care să o absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se arată că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului, ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii), și prejudiciul creat creditorilor prin ..
În încadrarea faptelor la art. 138 lit. d, apelanta a avut în vedere și faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese și din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că, deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, aceștia nu au răspuns solicitărilor. Nici după depunerea cererii întemeiată pe art. 138, după ce administratorii și asociații au devenit pârâți, nu au fost depuse actele contabile ale societății, fapt ce întărește prezumția de culpă a administratorilor și asociaților societății debitoare.
În drept, se invocă prevederile art. 466 și urm. Cod Procedură Civilă, Legea nr. 85/2006.
Intimatul pârât, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolelor 477 alin. 1 și 479 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, în calitate de unic creditor în procedura insolvenței debitoarei ., a formulat cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale care prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale, așa cum a reținut și judecătorul-sindic și contrar susținerilor apelantei referitoare la natura contractuală a răspunderii. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform articolelor 998-999 cod civil 1864, respectiv art. 1357 din Noul Cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă), condiții care în această situație capătă unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâtul, prin fapta lui culpabilă în una din formele prevăzute de articolul 138, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
Astfel, dispozițiile legale din materia mandatului comercial invocate de reclamantă, criteriile de apreciere a vinovăției sau prezumțiile privind existența raportului cauzal dintre faptele ilicite și starea de insolvență ori prevederile Legii nr. 31/1990 rep. nu au aplicabilitate și relevanță în cauză.
Omisiunea depunerii actelor prevăzute de articolul 35 raportat la articolul 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 ar putea eventual atrage răspunderea penală a pârâtului conform articolului 147 din lege, neinfluențând starea de insolvență anterioară a societății.
De asemenea, managementul defectuos desfășurat de pârât, în urma căruia societatea ar fi ajuns în încetare de plăți, nu poate constitui temeiul atragerii răspunderii lui patrimoniale în lipsa dovezilor din care să rezulte săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 din lege, simpla conducere deficitară a societății nefiind sancționată de articolul invocat, ci numai acele fapte prin care s-a deturnat activitatea societății de la scopul pentru care a fost constituită.
În ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege și de a depune situațiile financiare la organele fiscale, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
În mod corect judecătorul-sindic a reținut că în speță nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Față de cele arătate, conform articolului 480 alin. 1 Cod procedură civilă și articolului 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. M. S., domiciliat în București, ., sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. A. M. S.
U.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud.D.A.
Tehnoredactat:I.N.
4 ex.
16.06.2015
………………….
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător- sindic: E. B. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 631/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
