Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 294/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 294/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 55398/3/2011/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 648/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 294
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S. U.
Judecător G. VINȚANU
Judecător M. H.
Grefier C. M.
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.902/29.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 20.09.2013 creditorul majoritar participant la procedura de insolvență a debitorului .. - Administrația Finanțelor Publice sector 6 reprezentat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a solicitat, în temeiul art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 suportarea pasivului neacoperit al debitoarei de către pârâtul I. D..
În motivare reclamantul arată că a fost înscris în tabelul creanțelor cu o creanță în valoare de 341.291 lei reprezentând obligații restante la bugetul de stat. În patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri, astfel că nu a fost posibilă recuperarea creanței.
S-a susținut ca, in cauza, sunt incidente dispozitiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentantii societatii debitoare aveau obligatia legala sa nu dispuna continuarea unei activitati care ducea in mod vadit la incetarea de plati. Rezulta ca administratorii unei societati comerciale sunt obligati sa solicite ei insisi aplicarea dispozitiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situatia aparitiei starii de incetare de plati, ci chiar in situatia in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligatii restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
In aceasta situatie, formularea unei cereri intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 85/2006 nu este o optiune, ci o obligatie pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozitiile art. 138 lit. c) apar ca o sanctiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozitiilor art. 27 din aceeasi lege.
Se creeaza astfel si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita a organelor de conducere ale societatii debitoare (au dispus continuarea unei activitati ce ducea in mod vadit societatea la incetare de plati) si prejudiciul creat (cauzat creditorului prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligatiilor societatii debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii. O societate comerciala nu poate functiona viabil in conditiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea sa.
Prin sentința civilă nr.902/29.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 reprezentat de DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva pârâtului I. D., având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, pentru aplicarea art.138 lit.c creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006, a continuat să desfășoare activități și a condus societatea la stare de insolvență.
Este de reținut că procedura de insolvență a fost deschisă la cererea debitorului, care a arătat că începând cu luna mai 2011 a devenit imposibilă achitarea datoriilor societății din veniturile obținute prin activitatea curentă. Ca urmare, în luna iulie 2011 debitoarea a formulat cererea de a fi supusă procedurii de insolvență.
Concluzia ce se desprinde este că debitoarea a cerut să fie deschisă procedura de insolvență imediat după ce a constatat că nu mai poate face datoriilor exigibile, astfel că este infirmată susținerea reclamantului în sensul că activitatea societății ar fi fost continuată deși ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
O altă condiție a art.138 lit.c este ca activitățile desfășurate de administrator să fie realizate în interes personal.
Ca urmare, cade în sarcina reclamantului dovedirea săvârșirii de către pârât a faptelor enumerate la art.138 lit.c din legea insolvenței, respectiv a continuării unei activități în interesul său personal, precum și a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și prejudiciul cauzat .
Nu se poate reține încălcarea prevederilor art.27 din Legea nr.85/2006 în condițiile în care pârâtul, în calitatea sa de reprezentant al debitoarei, este cel care a solicitat deschiderea procedurii de insolvență, iar pe de altă parte fapta omisivă a pârâtului privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, ea este ulterioară apariției insolvenței. Nu s-au prezentat probe din care să rezulte folosul propriu al pârâtului în continuarea activității societății după anul 2008, an în care reclamantul arată că debitoarea a început să înregistreze datorii, atât timp cât desfășurarea activității unei societăți este prezumată a fi în interesul societății și nu al administratorului. Încălcarea articolului 27 din lege este incriminată potrivit art.143 din aceeași lege și nu potrivit art.138.
Astfel, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile speciale prevăzute de art.138 alin.1 lit.c. din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE, apreciind că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societatii debitoare aveau obligația legala sa nu dispună continuarea unei activitati care ducea in mod vădit la încetarea de plați, societatea înregistrând datorii inca din anul 2008, in cuantum de 291.290 lei, de 225.184 lei in 2009 si de 236.025 lei in 2010.
Din totalul datoriilor mentionate, majoritatea reprezintă obligații fiscale neachitate in termen legal la bugetul general consolidat al statului, care la deschiderea procedurii se compunea din 196.717 lei debit, 123.250 lei dobânzi si 1.324 lei penalitati de intarziere..
Administratorul debitoarei a avut grija sa fie platiti ceilalți creditori, asa cum rezulta si din tabelul definitiv, aceștia deținând 15,13%, in detrimentul bugetului general consolidat al statului.
Legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa". Va putea sa adreseze tribunalului cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia apariția starii de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societati comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situatia apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situatia in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
In aceasta situatie, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 5/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozitiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozitiilor art. 27 din aceeași lege.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și față de dispozițiile 3041 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Văzând dispozițiile articolului 27 din Legea nr.85/2006 și înscrisurile aflate în dosar, Curtea reține contrar celor susținute de recurentă, că societatea debitoarea a formulat, în luna iulie 2011 cerere de deschidere a procedurii simplificată, cerere admisă în temeiul articolului 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, conform încheierii de ședință din data de 04.08.2011.
De asemenea, potrivit raportuluiasupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei .., s-a reținut că principalii factori de risc care au influențat negativ performanța economico-financiară au fost următorii: creșterea agresivității, comerciale și financiare, a concurenței interne și externe, datorită accelerării vitezei de propagare și globalizare a crizei economice apărute în Occident, precum și diminuarea continuă a fluxurilor de disponibilități.
În aceste condiții, având în vedere că recurenta creditoare nu a făcut dovada că starea de insolvență s-a datorat continuării activității în interesul propriu al administratorului și asociatului societății, nefiind prezentate dovezi în combaterea celor reținute în raportul sus- menționat, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică astfel încât, față de dispozițiile articolului 312 Cod procedură civilă și articolului 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.902/29.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. M. S. G. VINȚANU M. H.
U.
GREFIER
C. M.
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.2/14.05.2015
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: B. A. S.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 297/2015. Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
