Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1105/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1105/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 14111/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1284/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1105/2015
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2395/09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra apelului:
Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2014 creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale pentru datoriile . a pârâtei A. F. și obligarea acesteia la plata pasivului societății debitoare .
În drept, creditoarea a invocat disp.art.138 lit.c și d din Legea 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 2395/09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ s-a respins, ca neîntemeiată, cererea creditorului D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE MUNICIPIUL BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, în contradictoriu cu pârâta A. F. de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecătorul sindic a reținut următoarele:
În conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele prevazute de lege.
Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, nu va fi reținută incidența disp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.
Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de creditoare .
Răspunderea pârâtei A. F. nu poate fi atrasă numai pentru că aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii, invocată de reclamantă, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Judecătorul sindic nu reține incidența disp.art. 138 lit.d din lege întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de creditoare.
Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .
De altfel, pentru această faptă, respectiv nedepunerea actelor prevăzute de art. 28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .
Așadar, simplul fapt că pârâta A. F. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Potrivit art.1169 Cod civil ce face o propune înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori, în cauză creditoarea nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele menționate în cerere imputate pârâtei A. F. și starea de insolvență a debitoarei.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE MUNICIPIUL BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 solicitând modificarea sentinței civile în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea judecătorească este pronunță cu aplicarea greșită a legii (art. 466 și următoarele din Codul de Procedura Civila).
Pentru angajarea acestui tip de răspundere este necesară întrunirea a doua condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoarei și săvârșirea de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Față de aceste considerente învederează instanței că, atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, "răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".
Or, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâților este prezumată potrivit art. 1082 Cod Civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991 :"Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste si celelalte persoane juridice au obligația să organizeze si să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.
Menționează că, obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor/raportări contabile semestriale este prevăzută în Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, precum și în Legea contabilității nr. 82/1991 ( art. 27 alin. 1).
Prin raportul intocmit in conformitate cu prevederile art. 59 din legea insolventa publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 5147/05.12.2013 rezulta ca paratul sus-mentionat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991 republicata.
De asemenea, din evidenta Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice debitoarea nu figureaza in ultimii 5 ani, cu declarații privind obligațiile de plata la bugetul de stat, rezultând faptul ca, paratul sus mentionat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata, fapt ce face imposibila stabilirea obligațiilor fata de bugetul de stat pentru aceasta perioada.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita raspunderea civila a unei persoane este necesar sa se dovedeasca raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei respective si prejudiciul cauzat.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societatii si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Creditorii a suferit un prejudiciu a cărei existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea S.C. TANO PROD INVEST S.R.L. a ajuns in incetare de plați si ca impotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.
Acumularea de datorii si alte restante neachitate la termen, opinează faptul ca, administratorul a omis cu buna stiinta, de indata ce a observat ca societatea se afla in iminenta stare de plați, sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății.
Aflandu-ne pe taramul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.
Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorului, constând in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
In cazul de fata, inacțiunea consta in nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilitatii, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Din modul in care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca simplul fapt ca acesta a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea in incetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obișnuita.
De asemenea, inacțiunea constând in nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația tinerii contabilitatii este evidenta prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care echivaleaza cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat sa se ascunda modul in care au fost folosite bunurile societății, cat si disponibilitățile bănești ale societății debitoare.
In ceea ce privește interpretarea dispozițiilor lit. c) trebuie plecat de la scopul urmărit de legiuitor atunci cand a edictat norma de drept analizata.
Astfel scopul edictarii acestei norme este acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, intemeiat pe doua principii fata de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv:
-principiul apararii drepturilor creditorilor societatilor comerciale fata de faptele administratorilor acestora care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați:
-principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudicieaza pe ceilalți creditori.
In vederea realizarii acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din legea insolventei in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 zile de la apariția stării de insolventa" si ca "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia apariția stării de insolventa este iminenta."
Rezulta ca, administratorii unei societati sunt obligați sa solicite ei insusi aplicarea dispozițiilor legii insolventei, nu "numai in situatia apariției stării de incetare de plați, ci chiar si in situatia in care aceasta stare este iminenta.
In acest sens, pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 zile de la apariția stării de insolventa. In aceasta situatie, formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Fapta ilicita a administratorului societatii consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca, a dispus continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapaciate de plata.
Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta deriva din starea de insolventa a debitorului si consta in imposibilitatea recuperării integrale, in condițiile normale si la scadenta a datoriilor, astfel cum rezulta din tabelul obligațiilor debitoarei.
Legătură de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu consta in deziteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societatii.
In vederea unei juste soluționări a cauzei, instanta de judecata ar trebui sa aiba in vedere atat informațiile transmise de către institutia noastra cat si informațiile suplimentare prezentate de către lichidatorul judiciar prin rapoartele sale de activitate referitor la modul in care administratorul societatii debitoare si-a indeplinit obligațiile legale in ceea ce privește organizarea si conducerea contabilitatii pe tot parcursul desfasurarii activitatii de comerț.
In drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr.31/1990, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003.
In apel nu au fost administrate probe .
Analizand sentinta apelată in raport de criticile invocate, conform art. 476 alin.1 Cod de procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, apelul fiind nefondat.
Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 trebuie indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 Cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia). Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, apelanta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimata parata, ceea ce face inutila analiza celorlalte elemente ale raspunderii civile.
Curtea constata nefondata critica invocata de apelantă in sensul ca prima instanta nu a avut in vedere ca intimata parata nu a solicitat deschiderea procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, retinand ca omisiunea indeplinirii cerintei prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006 nu se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 138 alin.1 lit. c).
In ceea ce priveste fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. d), aceasta presupune tinerea unei contabilitate fictive, inlesnirea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Curtea constata ca intimata parata nu si-au indeplinit obligatia prevazuta de art. 28 si 25 din Legea privind procedura insolventei de a preda lichidatorului judiciar registrele contabile, situatiile financiare anual si nu a depus declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat la organele fiscale, ceea ce inseamna ca nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea nr. 82/1991.
Pentru angajarea raspunderii speciale, faptele ilicite prevazute de lege trebuie sa fi cauzat aparitia starii de insolventa a debitorului, iar in pricina, apelanta, careia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada ca neindeplinirea de catre intimata a obligatiilor prevazute de Legea contabilitatii a contribuit la starea de insolventa.
Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Or, in cauza nu s-a probat ca intre inactiunea ilicita a organelor de conducere ale debitorului, care nu au intocmit documentelor financiar contabile si situatia economica a debitorului, care s-a aflat in imposibilitatea de a plati obligatiilor exigibile si scadente cu fondurile banesti disponibile, exista un raport cauzal.
Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 480 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2395/09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. F. domiciliată în București, .. 7, ., ., sector 5, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR M. H. D. A.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
4 ex.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: B. A. - E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 451/2015. Curtea de... → |
|---|
