Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 694/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 694/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 2135/98/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 47/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 694/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă D. C. M., împotriva sentinței civile nr. 2012/07.11.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr._ reclamanta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice PLOIEȘTI, în calitate de creditoare a . SRL a chemat în judecată pe pârâta D. C. M., solicitând în temeiul art.138 alin.1 lit. d și f din Legea nr.85/2006 angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei pentru acoperirea pasivului debitoarei în cuantum de 134.068 lei.
Prin Sentința civilă Nr. 2012/F/07 Noiembrie 2014, Tribunalul Ialomița a admis cererea formulată de reclamanta DGRFP PLOIEȘTI- AJFP Ialomița, a obligat pârâta D. C. M. să suporte cu bunurile proprii suma de 134.068 lei reprezentând pasiv neacoperit al societății debitoare . SRL .
Pentru a pronunta aceasta sentinta, judecătorul sindic constată că pârâta nu a depus documentele prevăzute la art.28 din legea nr.85/2006, că a oferit relatiile si informatiile doar lapidare referitoare la starea de fapt, de natură a putea sta la baza raportului asupra cauzelor si imprejurărilor care au condus la aparitia insolventei, precum si pentru desfășurarea, in mod legal, a procedurii, după cum nu a făcut nici un fel de gest care să denote intenția sa de a justifica activele societății ( cu excepția unui imobil care a fost sechestrat de organele fiscale).
Se reține în „Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția insolvenței debitoarei . SRL „ aflat la dosarul cauzei, filele 66-71 că pe tot intervalul analizat de lichidatorul judiciar societatea debitoare era în dezechilibru financiar, incapacitatea debitoarei de a deține capitaluri permanente pentru a finanața integral activele imobilizate și a parte a activelor circulante, apariția riscului falimentului fiind iminentă.
Pe baza balanței de verificare de la data de 31.03.2012 cât și a situaței financiare de la dat de 31.12.2011, rezultă că debitoarea nu figurează cu mijloace fixe și obiecte de inventar, dar cu venituri totale în cuantum de 157.503 din care venituri din exploatare în cuantum total de 157.488 lei și venituri financiare în cuantum de 15 lei, 0 venituri 2012, 2013.
De altfel, însăși pârâta în întâmpinare precizează că “începând cu luna aprilie 2012, motivat de încetarea contractului de închiriere a imobilului din . a mai fost în măsură să mai achite contribuțiile la bugetul asigurărilor de stat și de sănătate, deoarece nu mai realiza venituri, fiind declarată inactivă la data de 25.10.2012, în urma unui control al Administrației Finațelor Publice... ulterior sechestrării imobilului, la data de 18 septembrie 2013, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a introdus cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva . SRL pentru datoriile înregistrate la bugetul de stat”.
Potrivit art.138 alin.1 lit. d și f din Legea 85/2006 în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:lit. d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea…lit. f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți”.
Deoarece răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere de natură delictuală specială, antrenarea ei presupune întrunirea condițiilor acestei răspunderi, respectiv a faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției făptuitorului.
În cauză, prin raportul întocmit de lichidatorul judiciar după ce i s-a pus în vedere întocmirea raportului asupra cauzelor insolvenței la termenul de judecată din 24 octombrie 2014 în prezenta cauză, când lichidatorul a precizat că „nu a avut toate actele edificatoare necesare pentru întocmirea acestuia, a avut la dispoziție doar balanțele de verificare comunicate de pârâtă, drept urmare a întocmit la dosarul de insolvență doar raportul privind situația economică”, se constată că la data de 31.12.2011, societatea debitoare avea ACTIVE CIRCULANTE în cunatum de 614.457 lei, din care ACTIVE Imobilizate în cuantum de 487.331 și Acitve circulante în cuantum de 127.126 lei, Casă și Conturi Bănci 28.440 lei, având deci stocuri, mărfuri, creanțe a căror dispariție în anii următori nu a fost nicidecum justificată.
Este adevărat că societata debitoare avea la data de 31.12.2011 un PASIV TOTAL de_ lei, așa încât în urma analizei riscului de faliment pe baza principalilor indicatori financiari, fila 69 la dosarul cauzei ( fila 4 din raportul cauzelor insolvenței), indicatorul Lichiditate era 0,21 la data de 31.12.2011, ceea ce dovedește că societatea debitoare nu-și putea asigura lichiditatea curentă, existând un semnal de alarmă în ceea ce privește posibilitatea asigurării elementelor patrimoniale curente, de a transforma într-un timp scurt în lichidități pentru a achita datorii curente.
Prin urmare, se identifică fapta ilicită a pârâtei care constă în folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, astfel că deși avea creanțe în cuantum de 13.090 lei, stocuri în valoare de 85.596 lei și disponibil bănesc în casă și conturile debitoarei la sfârșitul anului 2011, dar contractând datorii ce ar fi trebui achitate într-o perioadă de până la 1 an în cuantum de 596.771 și datorii ce trebuie achitate într-o perioadă mai mare de 1 an în cuantum de 13.467 lei ( fila 68 la dosar) și neachitarea la timp a datoriilor bugetare care a produs acumulare de accesorii: dobânzi și penalități, fapte ce au determinat prejudiciul și insolvența, implicit și prejudiciu creditorilor, creditorului Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești, pentru Agenția Județeană a Finanțelor Publice I. înscris la masa credală, prejudiciu în valoare de 134.068 lei.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul rezultă ex rem, consecința fiind starea de insolvență a debitoarei.
Se constată că nu s-a probat în speță altă cauză a dispariției bunurilor din patrimoniul societății, situație față de care, întocmai precum reclamanta din prezenta acțiune în răspundere patrimonială– DGRFP PLOIEȘTI- AJFP Ialomița – tribunalul consideră că s-a dovedit modul în care fapta ilicită constând în neachitarea la timp a datoriilor bugetare și utilizarea în scop personal de către pârâtă a unei părți din bunurile societății a determinat starea de insolvență, această faptă constituind principala cauză a insolvenței debitoarei.
Evitând a preda bunurile mobile, se prezumă că pârâta a le fi ascuns, ceea ce justifică temeiul legal al acțiunii în răspundere formulată de organele fiscale, pârâta în speță.
Mai mult, instanța constată că administratorul statutar a creat o situație confuză cu privire activul societății, devenind direct răspunzător pentru starea de insolvență a societății debitoare . SRL. Nici când societatea a fost în incapacitate vădită de plată, insolvența fiind iminentă la sfârșitul anului 2011, pârâta nu a luat decizia de a formula cerere de declanșare a procedurii insolvenței în maxim 90 zile de la apariția încetării de plăți, și nici după ce a fost declarată inactivă în 2012.
Din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar al . SRL în prezenta cauză, rezultă că pârâta nu a depus documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, modificată, existând prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Există și prezumția că o parte din bunurile societății debitoare din categoria bunurilor mobile – crențe, stocuri și disponibilități în casă și conturi în valoare relativ mare înregistrate în ianuarie 2011 în bilanț au fost ascunse din activul debitoarei persoanei juridice.
Instanța rețin pe baza probatoriul administrat în cauză, că pârâta a săvârșit faptele prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. d și f din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, neținând o contabilitate în conformitate cu legea și procurând persoanei juridice fonduri prin mijloace ruinătoare, coroborat și cu faptul că nu a pus la dispoziția lichidatorului nici un document contabil ( cu excepția balanțelor care erau deja la organele fiscale), niciun act al societății debitoare, situație precară a pârâtei care nu a justificat nici un moment îndeplinirea unor obligații legale ( art. 28, art. 44, etc. din Legea nr. 85/2006).
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata D. C. M., solicitand schimbarea în tot a hotărârii atacate și rejudecarea pe fond, cu consecinta respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei ca neîntemeiată.
Apelanta invoca nelegalitatea si netemeinicia sentintei, aratand ca instanta a incalcat art. 138 alin.1, obligand pârâta la suportarea întregului pasiv al debitoarei .
In mod greșit, instanța de fond a concluzionat că „pârâta nu a făcut niciun gest care sâ denote intenția sa de a justifica activele societății ( cu excepția unui imobil care a fost sechestrat de organele fiscale)
Anterior deschiderii procedurii insolvenței, în patrimoniul societății existau două imobile, respective: un teren extravilan situat în . anul 2006 și un imobil, compus din teren si construcțiile amplasate pe acestea situate în intravilanul comunei C., jud. Ialomița, dobândit în baza contractului de vânzare cu plata în rate, autentificat sub nr. 539/21.04.2011 de BNP M. I. MITESCU.
Ca urmare a imposibilității de plată a ratelor lunare, societatea fiind declarată inactivă din data de 25.10.2012, în privința imobilului din . vânzătoarei S.C. AGROMEC C. S.A., a intervenit actul adițional nr. 440/04.06.2013 la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 539/21.04.2011, prin care a fost desființat contractul de vânzare cumpărare iar imobilul sus-menționat a reintrat în patrimoniul vânzătorilor.
Cel de-al doilea imobil aflat în patrimoniul societății debitoare, teren extravilan în suprafață de 10.000 mp situat în . sechestrat și vândut la licitație publică de către creditoarea AJFP Ialomița la data de 16.10.2013, după formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței ( 18.09.2013).
În mod neîntemeiat, judecătorul sindic afirmă că parata nu a făcut niciun gest de a justifica activele societății, deși a comunicat atât administratorului judiciar cât și instanței de judecată situația bunurilor imobile în cadrul procedurii insolvenței.
Dovadă a predării de documente contabile către administratorul judiciar stă raportul de activitate nr. 1335/06.12.2013. La punctual C din acest raport, adminstratorul judiciar menționează -"că contractul de vânzare cumpărare nr. 539/21.04.2011, încheiat cu S.C. AGROMEC C. S.R.L. a fost reziliat prin Actul adițional nr. 440/04.06.2013. Tot prin acest raport, administratorul arată că a solicitat AJFP Ialomița să dispună anularea executării silite a imobilului teren din .> Adminstratorul judiciar a depus demersuri pentru anularea actelor de executare efectuate de către creditoare asupra imobilului teren din . Ialomița a refuzat să dea curs acestei solicitări.
Instanța de fond a reținut eronat că nu s-au depus documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006
Nu se poate susține că a ascuns documentele contabile ale societății având în vedere că a depus atât lichidatorului judiciar cât și judecătorului sindic balanțele de verificare ale societății pentru anul 2012, iar acestea au fost supuse analizei lor, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii și al raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență.
In mod neîntemeiat, instanța de fond a identificat fapta culpabilă a pârâtei constând în folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în cazul întârzierii încetării de plăți.
Instanța de fond a procedat la analiza situației financiare a societății de la data de 31.12.2011 și a constatat că societatea avea înregistrate active circulante în cuantum de 614.457 lei din care active imobilizate în cuantum de 487.331 lei și active circulante în cuantum de 127.126 lei, din care stocuri, creanțe, casă și conturi bănci, a căror dispariție nu a fost justificata.
In măsura în care ar fi procedat la o analiză completă, instanța de fond ar fi observat că societatea înregistra un pasiv total de 614.457 lei, din care datorii ce trebuiau plătite într-un termen de până la 1 an ( 596.771 lei) și datorii ce trebuiau plătite într-o perioadă mai mare de lan (13.467 lei).
După cum se poate observa, la data de 31.12.2011, valoarea activului total al societății era egală cu valoarea pasivului total al societății.
Afirmațiile judecătorului sindic referitor la faptul că, deși societatea avea creanțe în cuantum de 13.090 lei, stocuri în valoare de 85.596 lei și disponibil bănesc în casă și conturi la sfârșitul anului 2011, parata ar fi contractat datorii ce trebuiau achitate într-o perioadă de până la 1 an și mai mare de 1 an, sunt vădit neîntemeiate în condițiile în care aceste datorii erau deja înregistrate la sfârșitul anului 2011 și nu au fost contractate la acest moment, iar datoriile bugetare s-au născut începând cu luna aprilie 2012.
Nu s-au contractat datorii ale societății pentru a determina neachitarea la timp a datoriilor bugetare și pentru a cauza un prejudiciu singurului creditor din cadrul procedurii. Nu există si nici nu s-a făcut dovada vreunei fapte ilicite prin folosirea de mijloace ruinătoare pentru societate.
Cauza care a stat la baza apariției stării de insolvență a fost o incapacitate obiectivă de a obține fondurile bănești în cadrul activității curente pentru a acoperi datoriile acumulate la bugetul statului în anul 2012.
A fost făcuta dovada modului în care bunurile imobile nu s-au mai evidențiat în patrimoniul societății și faptul că nu au fost utilizate în scop personal de către parata.
Fără a își întemeia motivarea pe vreo probă existentă la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că nu a făcut dovada dispariției bunurilor din patrimoniul societății și că le-a utilizat în scop personal, lucru total neadevărat. în legătură cu bunurile societății, a arătat și dovedit prin înscrisuri situația acestora.
Nu a fost în măsură să depuna toate documentele contabile ale societății, deoarece o parte au fost predate organelor judiciare din cadrul IPJ Ialomița în dosarul penal 540/P/2013 .
Stocurile care figurau la finele anului 2011 erau reprezentate de către materiale de contructii care au fost folosite la prestarea unor servicii de lucrări către clienți ai societății.
La fel, sumele de bani înregistrate în registrul de casă si de bancă la sfârșitul anului 2011 au fost cheltuite cu achitarea datoriilor curente si a salariilor angajaților societății.
Nechitarea datoriilor bugetare a fost determinată de cauze obiective, reprezentate de încetarea contractului de închiriere al imobilului din . luna aprilie 2012 și lipsa disponibilităților bănești pentru achitarea datoriilor bugetare născute din acel moment.
Alături de reclamantă, instanța susține greșit că neluarea deciziei de a formula cererea de declanșare a procedurii a dus în mod vădit societatea la insolvență. Culpa administratorului care răspunde delictual față de terți nu este prezumată și trebuie dovedită de cel care are interes în cauză.
0 eventuală faptă omisivă pentru funcționarea normală a societății nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, câtă vreme nu s-a probat faptul că prejudiciul a rezultat direct din fapta săvârșită, iar insolvență a fost cauzată prin fapta culpabilă invocată, respectiv prin încălcarea art. 27 și 28 din Legea nr. 85/2006.
Nerespectarea obligației prevăzute de lege în sarcina debitorului, de a cere în termen deschiderea procedurii, nu este prevăzută de art. 138, și nu reprezintă una din faptele limitativ prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii organelor de conducere
Faptul că procedura s-a deschis la cererea unui creditor nu poate conduce la concluzia că administratorul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii pentru a continua activitate în înteres personal.
Instanța de fond își fundamentează convingerea pe prezumții pentru a motiva soluția de admitere a cererii în atragerea răspunderii patrimoniale a subsemnatei
Conform art. 328 Noul Cod proc.civ, judecătorul se poate întemeia pe prezumții numai dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primate numai in cazurile în care legea admite dovada cu martori".
În primul rand, acestea urmează a fi aplicate doar dacă în cauză este admisibilă proba cu martori și doar dacă prezumția este suficient de caracterizată încât să contureze probabilitatea faptului ce se dorește a fi dovedit.
În secundar, se impune administrarea probei cu prezumțiile simple doar după ce acest aspect a fost pus în dezbaterea părților. Administrarea probei cu prezumții nu a fost pusă deloc în dezbaterea părților, deși instanța de fond și-a întemeiat în mare parte concluziile pe prezumții.
Este contrară dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 NCPC utilizarea raționamentului inductiv sau deductiv specific prezumțiilor simple doar în motivarea hotărârii judecătorești, fără o anterioritate a dezbaterilor contradictorii. In această ipoteză, părții căreia îi este opozabilă prezumția îi este negat dreptul de a face dovada contrară sau de a arăta șubrezenia raționamentului ce se vrea a fi aplicat.
Prezumțiile reprezintă rezultatul a două raționamente: mai întâi, din cunoașterea probelor directe ( înscrisuri, martori), judecătorul induce, printr-un prim raționament, existența în trecut a unui fapt, care este vecin și conex cu faptul generator de drepturi; printr-un al doilea raționament, din cunoașterea faptului vecin și conex, se deduce existența faptului principal, datorită legăturii de conexitate dintre aceste două fapte.
În cauză, judecătorul sindic nu a avut nicio probă directă pentru a prezuma că o parte din bunurile mobile ale societății - creanțe, stoctfri, disponibilități în casă și conturi înregistrare în situația financiară de la sfârșitul anului 2011 au fost ascunse de către pârâtă personal din activul debitoarei persoanei juridice.
În cauză, nu există nicio probă adminstrată care să facă dovada faptului că parata nu a ținut contabilitatea conform legii sau a ținut o contabilitate fictivă neconformă cu legea, pentru a deveni incidență fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit d din lege.
Elementele faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit d nu sunt întrunite în cauză. Această normă nu instituie o prezumție legală de săvârșire a faptei de către pârâta iar, în lipsa oricăror înscrisuri care să emane de la AJFP Ialomița și care să ateste, în mod neechivoc, că nu s-au depuse bilanțurile contabile, nu poate duce la concluzia că pârâta nu a organizat și condus contabilitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991.
Arata apelanta ca nu a săvârșit fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. f din Legea nr. 85/2006.
Nu au fost folosite fondurile societății către alte destinații, nu a contractat în numele societății datorii și nu a procurat sumele necesare plății unor datorii scadente și a întârzia încetarea de plăți.
În cauză, nu există nicio dovadă a contractării unor obligații noi, prin mijloace ruinătoare, în vederea obținerii fondurilor bănești necesare întârzierii insolvenței. Pe de altă parte, nu rezultă din actele dosarului că societatea debitoare dispunea de mijloacele bănești necesare plății datoriilor bugetare și că parata, cu intenție, le-a deturnat de la această destinație și le-a folosit în scopul amânării insolvenței.
Din nou, în mod greșit, instanța de fond a menționat în considerente că pasivul societății debitoare este de 3.373.977 lei, potrivit tabelului definitiv al creanțelor din dosarul de insolvență.
Creanța creditoarei AJFP Ialomița înscrisă în tabelul definitiv întocmit în dosarul de insolvență nr._ 13 este de 134.068 lei și nu suma indicată de către instanța de fond.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 470-480 Noul Cod proc.civ, art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Intimata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului, aratand ca bilanțul contabil pe anul 2011 a fost comunicat lichidatorului judiciar de către creditoarea AJFP Ialomița, iar pentru nedepunerea situatiilor financiare, societatea a fost declarata inactiva de către organul fiscal incepand cu luna octombrie 2012, asa cum ea insasi recunoaște.
Situatia patrimoniala a debitoarei a fost lămurită pe baza adresei primăriei asa cum reiese din raportul lichidatorului judiciar nr. 1335/6.12.2013.
Intarzierea plaților către creditorul bugetar a fost mijlocul prin care administratorul social a urmărit folosirea fondurilor respective către alte destinatii care sa intarzie starea de insolvență, mijloc care s-a dovedit ruinător, intrucat a avut ca finalitate ajungerea societatii in incetare de plați, dovada ca datoriile debitoarei, asa cum rezulta din bilanțul pentru anul 2011, erau in cuantum de 610.238 lei.
Conform art. 27 din legea nr.85/2006 parata avea obligația de a adresa tribunalului o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, in termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, obligație pe care nu a respectat-o, desi susține ca societatea nu a mai desfasurat activitate inca din aprilie 2012.
In lipsa documentelor prevăzute la art.28 din legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar s-a aflat in imposibilitatea efectuării inventarierii patrimoniului debitoarei.
Din ultimul bilanț contabil depus pentru exercițiul financiar aferent anului 2011, rezulta ca debitoarea figura cu active imobilizate in cuantum de 487.331 lei, active circulante in cuantum de 127.126 lei, stocuri in valoare de 28.440 lei, datorii in valoare de 610.238 lei, iar parata nu a putut justifica in niciun fel situatia patrimoniala evidentiata.
Rezulta din lege obligația debitorului de a formula cerere de declanșare a procedurii insolvenței in maxim 30 de zile de la apariția incetarii de plați. Obligația mai sus mentionata se naște din momentul in care starea de insolvență devine iminenta, respectiv cand se dovedește ca debitorul nu va putea plați la scadenta datoriile exigibile angajate cu fondurile bănești disponibile la data scadentei (art. 3 pct. 1 lit. b din legea nr. 85/2006).
Neluarea unei astfel de decizii a dus in mod vădit societatea la insolvență, singura motivatie fiind satisfacerea propriului interes. Intentia de fraudare a creditoarei in scopul atingerii interesului sau folosului propriu este mai mult decât evidenta, organul fiscal fiind prejudiciat prin sustragerea organelor de conducere a debitoarei de la indeplinirea obligațiilor sociale si financiare asumate si lipsa de interes a administratorului fata de evoluția activitatii economice a societatii, fapt ce a dus in mod vădit la incetarea de plați.
Din cele precizate rezida intentia de fraudare a legii prin neindeplinirea obligațiilor ce izvorăsc din calitatea de administrator social si dispuse in actele normative in materie in scopul sustragerii de la plata creanțelor către bugetul de stat.
De asemenea, politica manageriala de intarziere a plaților către creditorul bugetar a reprezentat mijlocul prin care administratorul a urmărit folosirea fondurilor respective către alte destinatii care sa intarzie starea de insolvență, mijloc care s-a dovedit a fi ruinător, intrucat a avut ca finalitate ajungerea societatii in incetare de plați. Acumularea de datorii, neachitarea la timp a debitelor cu care societatea figureaza in evidentele organului fiscal au avut drept consecința directa si imediata calcularea accesoriilor, conform OG nr. 92/2003, si care, prin neacoperirea lor, au dus la creșterea considerabila a cuantumului datoriei totale, ceea ce a avut drept urmare incapacitatea de plata sau sporirea acesteia. In aceasta situatie, sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. f din legea nr.85/2006.
Din formularea tezei finale a art. 138 alin. 1 rezulta ca simplul fapt al constatarii uneia dintre faptele enumerate expres si limitativ de art. 138 din legea nr.85/2006 este necesar si suficient pentru a atrage raspunderea membrilor organelor de conducere, fara a mai fi nevoie de proba condițiilor pentru raspunderea delictuala, conducând la aplicarea acestor dispoziții asupra persoanelor avand calitatea ceruta de lege si atragand sancțiunea ceruta de norma juridica. Rezida din aceasta intentia legiuitorului de a oferi creditorilor inca o modalitate procedurala de recuperare a creanțelor prin atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Raspunderea civila delictuala a paratei presupune intrunirea cumulativa a patru condiții, legate de existenta unei fapte ilicite producătoare de prejudiciu, savarsite cu vinovăție si pentru care exista o legătură de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Fiind vorba de o inacțiune, vinovatia autorului delictului poate imbraca nu numai forma intentiei, ci si a culpei, constând in exercitarea neglijenta a indatoririlor legale; nu este necesar pentru angajarea răspunderii ca paratul administrator sa fi actionat cu intentie directa au indirecta pentru aducerea societatii in stare de insolvență, ci este suficienta omisiunea indeplinirii obligațiilor prevăzute de lege in sarcina sa.
Este dincolo de orice indoiala ca omisiunea tinerii in buna regula a evidentei contabile reprezintă, din punct de vedere al dreptului civil, o fapta ilicita, dispozițiile incalcate fiind deja enumerate.
Proba contrarie, a existentei acestor evidente si a organizații contabilitatii in conformitate cu legislația specifica, incumba exclusiv paratei; nedepunerea documentelor cerute de legiuitor si nepredarea contabilitatii către administratorul judiciar creeaza prezumția ca acestea lipsesc sau ca nu sunt intocmite conform legii.
Prejudiciul este cert, lichid si exigibil si este dat de faptul ca societatea debitoare, ajunsa in stare de insolvență, se afla in imposibilitatea de a-si acoperi datoriile.
Lipsa evidentelor contabile ale societatii contribuie in mod direct la producerea stării de insolvență, fiind logic ca, atat timp cat administratorul judiciar nu cunoaște care este activul societatii, sa nu poata evalua gradul de îndatorare pe care societatea il poate suporta; omisiunea organizarii contabilitatii creeaza, de asemenea, imposibilitatea obiectiva a urmăririi debitelor scadente si realizarea, in termenul de prescripție, a creanțelor; inregistrarea in contabilitate a operațiunilor efectuate reprezintă si pentru creditor o garanție ca operațiunile au fost legale, ca acestea pot li verificate, iar creditorii isi vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate in contabilitate. Prin urmare, numai tinerea unei evidente corecte poate asigura funcționarea normala a oricărei afaceri.
Analizand sentinta atacata in raport de criticile invocate de apelanta, conform art. 3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente :
Critica privind incalcarea art. 138 alin.1 din legea nr. 85/2006,conform caruia „ judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsa în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății" este nefondata, textul de lege stabilind raspunderea membrilor organelor de conducere ale societatii pentru pasivul acesteia in raport de cauzalitatea intre faptele ilicite si starea de insolventa, scopul legii fiind de a exprima ca persoanele mentionate raspund numai in limita in care au produs sau contribuit la starea de insolventa, ceea ce inseamna ca pot fi obligati la a suporta in tot sau parte pasivul societatii.
Referitor la aplicarea art. 138 alin.1 lit. f) din legea nr. 85/2006, Curtea constata fondate criticile invocate de apelanta, retinand ca nu s-a facut dovada ca au fost folosite mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii platilor.
Debitoarea nu a contractat datorii pentru plata creantelor, care sa fi intarziat incetarea de plati si sa fi contribuit la starea de insolventa.
Curtea constata nefondat si argumentul instantei de fond in sensul ca apelanta nu a solicitat deschiderea procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, retinand ca omisiunea indeplinirii cerintei prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006 nu se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 138 alin.1 lit. f).
In ceea ce priveste aplicarea art. 138 alin.1 lit.d), Curtea constata nefondate criticile apelantei, retinand ca sunt indeplinite cerintele prevazute de lege pentru angajarea raspunderii patrimoniale.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. d) presupune tinerea unei contabilitati fictive, inlesnirea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Curtea constata ca apelanta nu si-a indeplinit obligatia prevazuta de art. 28 si 25 din Legea privind procedura insolventei de a preda lichidatorului judiciar registrele contabile si situatiile financiare anuale – bilanturi si conturi de profit si pierderi si documentele primare ceea ce conduce la prezumtia ca nu a organizat si condus contabilitatea in conformitate cu legea nr. 82/1991. Prezumtia este sustinuta si de faptul ca nu au fost depuse situatiile financiar contabile la institutiile publice abilitate, asa cum prevede art. 26 si 27 din legea nr. 82/1991.
De asemenea, desi avea salariati, societatea debitoarea nu a depus declaratiile fiscale.
Tinerea contabilitatii presupune in primul rand arhivarea documentelor primare, completarea registrelor contabile, in baza carora se intocmesc situatiile financiare anuale, asa incat sustinerile apelantei in sensul ca prin depunerea bilantului pe anul 2011 si a balantei de verificare pe anul 2012 ar fi facut dovada tinerii contabilitatii sunt nefondate.
In consecinta, Curtea constata ca s-a facut dovada faptei ilicite savarsite de apelanta, care au constituit un element contributiv al starii de insolventa a debitorului, in sensul ca lipsa evidentei contabile a favorizat ascunderea unor active, insusirea fondurilor banesti si neplata creantelor bugetare, situatie ce a generat obligatia de plata a unor penalitati de intarziere.
Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile.
Or, in cauza, lipsa raportărilor fiscale a condus la neplata la scadenta a creantelor bugetare, cu consecinta acumularii penalitatilor si majorarilor de intarziere, debitul constatat devenind prea impovarator pentru societatea debitoare, care nu l-a mai putut plati, situatie care pe fondul situatiei financiare precare preexistente a societatii a contribuit la starea de insolventa .
Intrucat apelanta a avut calitatea de administrator, culpa pentru nedepunerea declaratiilor fiscale si acumularea debitelor bugetare ii revine acesteia.
Curtea mai retine ca lipsa documentelor contabile a facut posibila utilizarea disponibilitatilor banesti, a activelor si stocurilor pe care societatea debitoare le detinea si care sunt identificate in situatiile financiare depuse la dosar in alte scopuri decat cele societare, ceea ce a condus la imposiblilitatea platii creantelor.
Apelanta a invocat ca a folosit sumele de bani înregistrate în registrul de casă si de bancă la sfârșitul anului 2011 pentru achitarea datoriilor curente si a salariilor angajaților societății, insa nu a dovedit aceste sustineri.
In consecinta, Curtea retine ca din valoarea disponibilitatilor banesti, activelor si stocurilor nejustificate se puteau plati toate datoriile societatii, astfel incat in calitate de administrator si asociat majoritar al debitoarei, apelanta a contribuit la instalarea starii de insolventa, criticile invocate in apel fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul art. 450 alin.1 Cod procedura civila va respinge ca nefundat apelul declarat de apelanta parata pârâtă D. C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă D. C. M. cu domiciliul în Bucuresti, ., ., ., Sector 4 si domiciliul ales la C.I.A. M. D. L. în București,. nr. 25, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2012/07.11.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, .. 14, J. Ialomița, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. D. A.
GREFIER
L. V. V.
Red., Tehnore. Jud. M.H.
4 ex.
Tribunalul Ialomița – Secția Civilă,
Judecător fond: D. R.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 685/2015. Curtea de... → |
|---|
