Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 650/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 650/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 30313/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 814/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.650
Ședința publică de la 23.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ș. C. C.
Judecător: C. M. N.
Grefier: C. G. MIGLEȘ
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul – reclamant A. G. EXPERT SPRL lichidator judiciar al debitoarei . împotriva Sentinței civile nr.1054/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._/a1 în contradictoriu cu intimatul - pârât U. F. D. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează Curții că a fost atașat dosarul de fond nr._ 13 al Tribunalului București - Secția a VII a Civilă, prin compartimentul registratură la data de 09 aprilie 2015, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr.1054/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._/a1 s-a respins ca neîntemeiata cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de către lichidatorul judiciar A. G. EXPERT SPRL împotriva pârâtului U. F. D..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotărât ca nu este cazul sa introducă acțiunea prevăzuta de alin. (1), la cererea președintelui comitetului creditorilor in urma hotărârii adunării creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați;
d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți;
g) in luna precedenta încetării plaților, au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferința unui creditor, in dauna celorlalți creditori.
Răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societarii debitoare in stare de insolvență.
Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Ca atare, aceasta forma de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență .
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.
Prin sentința civila cu nr. 608 din 21.01.2014 s-a dispus . procedura simplificată a debitoarei.
Raportul prev. de art. 59 din Legea 85/2006 precizează că, în urma analizării indicatorilor economici rezultă că societatea figurează pe site-ul Ministerului de Finanțe cu raportări anuale aferente anilor 2009, 2010, 2012 și 2013 nu au putut fi găsite și analizate de către lichidatorul judiciar deoarece documentele financiar contabile nu au fost puse la dispoziție.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic retine ca derularea unei activitatea economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societatea comerciale, in cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face față plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Nu a fost indicata in concret nici acțiune sau fapta care ar conduce la concluzia că pârâtul a dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați.
Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolenta, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul in funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat in speța.
Răspunderea prevăzuta de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumata, ci este o răspundere specială care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin urmare, culpa pârâtului nu este prezumata conform art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovatie si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societarii in stare de insolvență .
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul ca această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Tribunalul retine ca nedepunerea tuturor actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege ori nedepunerea tuturor raportărilor contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, in ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.e din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde două ipoteze: s-a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice sau s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Conform raportării contabile de la 31.12.2011 societatea deținea în patrimoniu active cu o valoare contabilă totală de 229.145 lei, aceste bunuri nefiind puse la dispoziția lichidatorului judiciar.
D. constatarea faptului ca debitorul avea înregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/disponibilități bănești/creanțe nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost deturnate sau ascunse de administrator, in lipsa probării efective a acestui aspect.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență .
Prin urmare, constata că nu s-a probat fapta ilicita.
Pentru aceste motive, tribunalul va respinge ca neîntemeiata cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către reclamantul A. G. EXPERT SPRL împotriva pârâtului U. F. D.”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. G. EXPERT SPRL lichidator judiciar al debitoarei ., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivare s-a arătat că în urma analizei indicatorilor economici si de patrimoniu au rezultat urmatoarele:
- societatea figureaza pe site-ul Ministerului de Finanțe cu raportari contabile pentru anii 2007, 2008 si 2011. Raportarile anuale aferente anilor 2009, 2010, 2012 si 2013 nu au putut fi regăsite si analizate de către lichidatorul judiciar, deoarece documentele financiar-contabile ale societatii nu ne-au fost puse la dispoziție de către reprezentanții acesteia si, mai mult, nu figureaza publicate pe site-ul Ministetului de Finanțe
- fata de imprejurarea ca nu au fost puse la dispoziție documentele prevăzute de art.28 din Legea nr. 85/2006, lichidatpul judiciar a făcut analiza indicatorilor economici pe baza raportărilor publicate pe www.mfinante.ro pornind de la premisa ca situatiile financiare incheiate de debitoare oferă o imagine fidela, in toate aspectele semnificative, a poziției financiare a societății precum si a rezultatelor financiare obținute pentru exercițiile financiare raportate
- din analiza evoluției activului net al debitoarei rezultă că in cei trei ani supusi analizei societatea a avut o situatie economica fluctuanta, in 2007 înregistrând profit, pentru ca in următorii ani supusi analizei sa înregistreze pierdere
- datoriile au crescut de la an la an, in anul înființării 2007 înregistrând o valoare de 17.521 lei, pentru ca in anul 2011 datoriile sa atinga valoarea de 237.471 lei
S-a menționat că potrivit analizei financiare societatea a avut profit in primul an de activitate, respectiv 2007, pentru ca ulterior sa înregistreze pierderi, fapt ce a creat lipsa de disponibilității. Cu alte cuvinte, incepand cu anul 2008, societatea nu a fost rentabila financiar, si ne mai achitandu-si datoriile, acestea au crescut in dauna creditorilor inregistrand o creștere semnificativa, fara ca administratorul debitoarei sa se conformeze dispozițiilor art.27 din Legea nr.85/2006, conform caruia era obligat sa ceara .>
S-a precizat că din analiza bilanțurilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe rezultă că in ultimul bilanț depus la organele fiscal, respectiv bilanțul contabil de la 31.12.2011, debitoarea figura inregistrata cu bunuri in suma de 229.145 lei pe care nu le-a prezentat in vederea valorificării si achitarii obligațiilor către creditori.
S-a indicat că până în momentul de fata la sediul administratorului judiciar nu s-a prezentat administratorul societatii si nici nu au fost depuse documente conform art. 28 din Legea nr.85/2006.
S-a arătat că, deși a fost notificata debitoarea si administratorul, s-a primit notificarea, totuși nu s-au prezentat documentele societatii si nici bunurile.
S-a susținut că, față de constatările prezentate mai sus, rezultă că faptele constatate in actvitatea debitoarei se incadreaza in dispozițiile art.138 al.1 din Legea nr.85/2006.
S-a învederat că, desi debitoarea era in stare de insolventa inca din anul 2011, fostul administrator se face vinovat de fapta prevăzută la art.138 al.1 lit.c, in sensul ca a dispus continuarea activitatii in dauna creditorilor si a incalcat dispozițiile art.27 al.1 din Legea nr.85/2006, fapt ce a condus la creșterea substanțiala a datoriilor in dauna creditorilor.
S-a menționat că, deși debitoarea a fost notificata si s-a primit notificarea, totuși nu a pus la dispoziție documentele si nici bunurile societatii, ceea ce scoate in evidenta faptul ca administratorul debitoarei a ascuns documentele si nu a tinut o evidenta contabila in conformitate cu legea, fapt demonstrat si de nedepunerea in anii 2009, 2010, 2012 si 2013 a declarațiilor si documentelor pentru care avea obligația prevăzută prin lege sa le depună, fapt ce se incadreaza in dispozițiilor art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
S-a indicat că din bilanțul contabil inregistrat pe site-ul Ministerului de Finanțe, incheiat la 31.12.2011, rezulta ca debitoarea figureaza cu bunuri in patrimoniul sau in suma de 229.145 lei, pe care administratorul debitoarei nu le-a predat lichidatorului judiciar in vederea valorificării si achitarii creditorilor si nu a prezentat nici documente cu privire la modul de instrainare a lor, fapta ce se incadreaza in dispozițiilor art.138 alin.l lit.e din Legea nr.85/2006.
S-a susținut că răspunzător pentru apariția stării de insolventa este intimatul U. F. - D. (fost asociat si administrator), ale cărui fapte intra sub incidența dispozițiilor art.138 al.1 lit. c, d si e din Legea nr.85/2006.
S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de legea speciala pentru atragerea răspunderii, respectiv: prejudiciu, fapta, vinovatia si legătură de cauzalitate intre aceste fapte si starea de insolventa.
Referitor la prejudiciu, s-a arătat că acesta deriva din starea de insolventa a debitorului, rezultat prin faptele realizate de administratorul debitoarei si enumerate de lichidatorul judiciar in cuprinsul cererii, fiind un efect derivat a acestora. Astfel, prejudiciul consta in faptul ca, urmare a stării de insolventa, creditorii se vad in imposibilitatea de a le fi plătite creanțele in condiții normale, respectiv integral si la scadenta. Mai mult, recurgerea la procedura de insolventa, respectiv la o procedura concursual-colectiva, are pentru ei o conotatie negativa.
S-a învederat că prejudiciul consta in valoarea masei pasive in suma de 449.988,45 lei, care este certa, lichida si exigibila, asa cum e stabilita de legiuitor in art. 138 al.1, care in cazul nostru consta in totalitatea creanțelor inregistrate in tabelul definitiv al creanțelor.
Referitor la fapta ilicită, s-a susținut că sunt avute în vedere ipotezele prevăzute de art.138 al.1 lit.c, d si e din Legea nr.85/2006.
S-a menționat că răspunderea prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere delictuala speciala, diferita de cea prevăzută de dispozițiile art. 988-999 C.civil, intrucat faptele ilicite sunt prevăzute expres si limitativ de legiuitor, fiind de esența lor ilicite.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 al.1 lit.c, s-a susținut că din analiza datoriilor pe ultimii 3 ani rezulta ca debitoarea a inregistrat an de an o creștere a datoriilor fata de creditorii sai si nu dispunea de sume pentru plata in termen a datoriilor.
S-a învederat că debitoarea avea obligația de a cere instantei sa fie supusa Legii 85/2006 inca din anul 2011, dar nu s-a conformat dispozițiilor art.27 din Legea 85/2006 care prevedea obligația administratorului debitoarei de a depune o cerere in vederea intrării in procedura insolventei, continuând sa conducă activitatea in dauna creditorilor fapte ce intra sub incidența disp. art.138 alin 1 lit. c din lege.
Cu privire la fapta prevăzută de art.138 al.1 lit.d, s-a indicat că debitoarea a functionat pana in anul 2011, iar din analiza bilanțurilor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor rezulta ca debitoarea nu a raportat organelor fiscale activitatea depusa in anii 2009, 2010, 2012 si 2013.
S-a mai menționat că, desi a fost notificata, iar notificarea a fost primita si publicata in BPI si . larga circulație naționala, nu au fost depuse documentele prevăzute de art.28 din lege, de unde rezulta intentia administratorului debitoarei de a ascunde documentele contabile urmare a netinerii evidentei contabile in conformitate cu legea si nu a depus la organele fiscale raportările obligatorii prevăzute de lege, fapta care intra sub incidența art.138 al.1 lit.d din lege.
S-a arătat că organele de conducere ale societatii au obligația legala de a tine o evidenta contabila si de a înregistra toate operațiunile contabile efectuate pe parcursul derulării activitatii conform art.27, al.1, coroborat cu art.30 al.1 - Legea nr. 82/1991 rep si conform art. 72 si 73 lit.c si e din Legea nr.31/1990 rep.
S-a menționat că debitoarea nu a raportat organelor fiscale activitatea depusa in anii 2009, 2010, 2012 si 2013, iar prin nedeclararea insolventei, majorarile si penalitatile calculate de creditori sunt imputabile paratului.
S-a susținut că nedepunerea de către parat a evidentelor contabile ale societatii a fost menita sa ascunda modul in care au fost folosite bunurile societatii si a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora si. implicit, cauzele concrete care au dus la apariția încetării plaților.
S-a apreciat că fapta de a nu respecta dispozițiile art.11 din Legea contabilitatii nr.82/1991 si ale art.73 al.1 din Legea nr.31/1990 nu denota o simpla neglijenta sau necunoaștere a legii, ci evidentiaza o intentie de fraudare a legii cu scopul de sustrage controlului firesc al statului activitatea generatoare de venituri, precum si de ascunde patrimoniul acesteia.
S-a menționat că nepredarea acestor acte lichidatorului judiciar se incadreaza in continutul faptei prevăzute de art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 și a vizat tocmai impidicarea analizarii in concret a activitatii desfasurate de către societatea debitoare si a avut ca efect ajungerea societatii in stare de insolventa.
S-a învederat că prejudiciul suferit de creditori a constat in faptul ca nefiind realizate operațiunile contabile prevăzute de lege:
- nu se poate cunoaște modul de gestionare si administrare a activelor in suma de 229.145 lei cu care societatea debitoare figura in bilanțul contabil încheiat la 31.12.2011, ceea ce a dus la insuficienta de disponibilități pentru plata datoriilor debitoarei falite
- nefiind tinuta o contabilitate in conformitate cu legea nu s-a putut realiza o buna activitate de conducere a firmei si de reducere a costurilor, realizand implicit majorarea pasivului.
S-a susținut că este evident ca inexistenta sau ascunderea acestor documente creează o prezumție relativa de netinere a contabilitatii in conformitate cu legea, iar netinerea contabilitatii a determinat starea de insolventa a debitoarei, pe de o parte prin imposibilitatea urmăririi debitelor proprii ale societatii si la neachitarea creditorilor, iar pe de alta parte prin majorarea in mod fictiv a pasivului.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006, s-a arătat că din analiza bilanțurilor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor rezulta ca debitoarea nu a raportat organelor fiscale activitatea depusa in anii 2009, 2010, 2012 si 2013 si din ultimul bilanț depus la organele fiscale rezulta ca debitoarea figura înregistrata cu bunuri in suma de 229.145 lei pe care nu le-a predat lichidatorului judiciar in vederea valorificării si achitarii obligațiilor către creditori.
S-a concluzionat că aceasta fapta intra sub incidența dispozițiilor art.138 al.1 lit.e, in sensul ca s-a ascuns o parte din activul persoanei juridice prin nepunerea la dispoziție a bunurilor in condițiile prevăzute de lege, punând creditorii in situatia de a nu putea sa-si recupereze creanțele si determinând insolventa debitoare.
În ceea ce privește vinovăția, s-a apreciat că aceasta se prezumă intrucat in materia raporturilor dintre profesioniști culpa este prezumata.
S-a indicat că, deși ne aflam in cadrul unei legi speciale, in conformitate cu art.149 din Legea nr.85/2006, dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență.
S-a mai menționat că și in lipsa acestei prezumții relative stabilite de legiuitor, vinovatia administratorului este ușor de evidentiat, fapta concretizându-se printr-o . omisiuni în a realiza o . activitati care se aflau in sarcina intimatului (precum neindeplinirea raportărilor contabile, neurmarirea debitelor societatii etc), precum si in acțiuni care se aflau in contradicție cu dispozitiiile legale si contractuale (folosirea bunurilor societatii debitoare in interes personal, ascunderea bunurilor debitoarei) si care evidențiază ca intimatul nu s-a comportat ca un bun profesionist, raportat la diligenta si la nivelul lui de cunostinte, pentru a evita starea de insolventa.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate, s-a învederat că acesta privește relația dintre fapta, respectiv activitatea defectuosa realizata de parat care s-a repercutat asupra rezultatelor economice ale societatii, determinând in final starea de insolventa a acesteia.
S-a precizat că jurisprudenta a statuat constant faptul ca nerealizarea unor activitati prevăzute expres de legiuitor (netinerea si neprezentarea evidentei contabile, neurmarirea debitelor societatii, ascunderea prin nepredare a activelor societatii etc) constituie o prezumție relativa a existentei legăturii de cauzalitate intre faptele realizate de conducerea societatii si ajungerea in starea de insolventa a societatii.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.460 și urm., art.476 al.2 NCPC.
În baza art.411 al.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
3). În faza apelului nu s-au administrat probe noi.
4). Analizând apelul declarat, raportat la dispozițiile art.479 – 480 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele :
Criticile apelantului – reclamant referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate.
Curtea remarcă că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea uneia dintre faptele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Răspunderea reglementată de procedura insolvenței are natura juridică a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, nefiind o răspundere contractuală izvorâtă din mandat căreia să i se poată aplica regulile de la răspunderea contractuală.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, la care se adaugă condițiile speciale prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din legea insolvenței să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Mai trebuie observat că toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.
I. Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Nu a fost indicată în concret nicio acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că s-a dispus de către intimatul – pârât, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite și că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței la data la care a apărut starea de insolvență nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Trebuie remarcat că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile.
Imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorilor / asociaților, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința acestora.
Așa cum a fost menționat mai sus, răspunderea prevăzută de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumată, ci este o răspundere specială care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuală operând doar în raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin urmare, culpa nu este prezumată ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu se poate reține că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
II. Nu pot fi reținute susținerile apelantului – reclamant referitoare la îndeplinirea condițiilor art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Trebuie remarcat că dispozițiile art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 fac referire la trei ipoteze diferite, care au în vedere fapta de a ține o contabilitate fictivă, determinarea dispariției unor documente contabile și omisiunea de a ține contabilitatea societății în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile, susținerile apelantului cu privire la aceste fapte nefiind probate în niciun fel.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că apelanta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada existenței vreuneia dintre faptele ilicite indicate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
Existența legăturii de cauzalitate nu poate rezulta doar din împrejurarea că neținerea contabilității în conformitate cu legea ar conduce la imposibilitatea urmăririi indicatorilor economico – financiari și luarea unor măsuri pentru a preîntâmpina starea de insolvență întrucât documentele contabile reflectă o situație a patrimoniului, care este bună sau rea indiferent dacă actele financiar – contabile sunt întocmite sau nu în conformitate cu legea.
Cu alte cuvinte, luarea unor măsuri pentru evitarea stării de insolvență nu este condiționată / împiedicată de împrejurarea că documentele contabile nu sunt întocmite conform dispozițiilor legale.
III. Cu privire la fapta prevazută de art.138 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Trebuie observat că textul de lege impune necesitatea ca o parte din activul persoanei juridice să fie deturnat / ascuns sau mărirea fictivă a pasivului acesteia.
În ceea ce priveste mărirea fictivă a pasivului, nu a fost adusă nicio dovadă din care să rezulte acest aspect.
Referitor la deturnarea / ascunderea unei părți din activ, apelantul – reclamant a invocat faptul că societatea debitoare figura în bilanțul contabil aferent anului 2011 cu active în sumă de 229.145 lei, însă intimatul – pârât nu a depus la dosar documente contabile pentru recuperarea acestor active.
Trebuie observat că din moment ce toate elementele de activ menționate mai sus au fost evidențiate în datele contabile este greu de reținut existența unei intenții frauduloase a intimatului – pârât sub forma deturnării / ascunderii unei părți din activ.
Mai mult, așa cum rezultă din aceleași evidențe contabile, societatea debitoare a avut și datorii în cuantum de 237.471 lei (f.3 dosar apel).
Totodată, doar constatarea faptului că societatea debitoare avea înregistrate în contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/ disponibilități bănești/ creanțe nu duce în mod automat la concluzia că acestea au fost deturnate sau ascunse de administrator, în lipsa probării efective a acestui aspect.
Este necesar să se probeze în concret care active imobilizate/stocuri/disponibilități bănești/creanțe au fost deturnate/ascunse, cum au fost deturnate/ascunse acestea în fapt, persoana care a deturnat/ascuns bunurile, perioada de timp și, nu în ultimul rând, faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret ce elemente de activ au fost deturnate / ascunse, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp și, nu în ultimul rând, faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită prevăzută de art.138 lit.e din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.480 al.1 NCPC, urmează să respingă apelul declarat de către apelantul – reclamant A. G. EXPERT SPRL lichidator judiciar al debitoarei . ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul – reclamant A. G. EXPERT SPRL lichidator judiciar al debitoarei . (cu sediul în București, ..8, ., sector 1) împotriva Sentinței civile nr.1054/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._/a1 în contradictoriu cu intimatul - pârât U. F. D. (cu domiciliul în București, ., ., .) ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N.
GREFIER
-* C. G. MIGLEȘ
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
4ex./08.05.2015
Jud. fond: G. L. D. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 960/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
