Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 509/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 509/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 1456/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 292/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 509/2015
Ședința publică de la 30 Martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9559/12.11.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât N. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 9559/12.11.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind atragerea răspunderii formulată în temeiul prevederilor art. 138 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței de reclamanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE, în contradictoriu cu pârât N. C..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă la data de 31.07.2014 reclamanta Direcția G. Regionala A Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 a solicitat, ca pasivul debitorului ., rămas neacoperit, să fie suportat de către pârâtul N. C., invocând incidența art.138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
În motivare reclamanta a menționat că administratorul societății debitoare a dispus în interes personal continuarea unei activități, care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți și a ținut o contabilitate fictivă ce a dus la dispariția unor documente contabile.
Societatea debitoare a înregistrat pierderi, și cu toate acestea până la data dizolvării de drept, pârâtul nu a depus cerere de deschidere a procedurii ci a continuat activitatea având în vedere interesul personal. Debitoarea nu a depus bilanțurile contabile, declarațiile lunare precum și celelalte documente contabile nerespectând dispozițiile legii 82/1991.
Pe timpul desfășurării procedurii insolvenței, administratorul societății nu a colaborat cu lichidatorul judiciar și nu a depus la dosarul cauzei documentele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea 31/1990 rep. „obligațiile și răspunderea administratorul sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat „ trebuie să avem în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil, potrivit cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol și culpă comisă în executarea mandatului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.138 al.1 lit. c și d din Legea nr.85/2006.
Tribunalul a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Conform art.138 din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzuta de alin. (1), la cererea președintelui comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b)au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați;
d)au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e)au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f)au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g)în luna precedenta încetării plaților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferința unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societarii debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Ca atare, această formă de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolenței trebuie dovedite, neoperând nici o prezumție de culpă.
Prin încheierea civilă pronunțată la data de 19.02.2014 de către Tribunalul București Secția a VII- a Civilă, s-a admis cererea debitorului, și în temeiul art. 107 alin 1. rap. la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus . procedura simplificată a debitorului.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic reține că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societatea comerciale, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Nu a fost indicata în concret nici acțiune sau fapta care ar conduce la concluzia că pârâta a dispus, în interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plați.
Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolvență, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit. c și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul a reținut că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/ dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, pentru ca aceste fapte să poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească că acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speța.
Răspunderea prevăzuta de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumată, ci este o răspundere specială care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuală operand doar în raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin urmare, culpa pârâtului nu este prezumată conform art.1082 C. civ. ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societarii în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această fapta ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Tribunalul a reținut că nedepunerea tuturor actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege ori nedepunerea tuturor raportărilor contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de către creditorul Direcția G. Regionala A Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, împotriva pârâtului N. C..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă, criticând-o pentru următoarele motive:
În ceea ce privește aplicarea art. 138 lit. c, din Legea nr. 85/2006, precizează că prin cele menționate în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, a arătat că din documentele analizate rezultă că debitoarea, prin administrator, a continuat activitatea, deși debitoarea se afla în stare vădita de insolvență motiv pentru care consideră că administratorul statutar s-a folosit de debitoare, pentru obținerea de foloase personale .
Apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii, fapt ce a condus la acumularea de datorii, la bugetul consolidat al statului în sumă totală de 491.647 lei.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr.85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" or, conform dispozițiilor art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsura trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
În speță, societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art. 28 din Legea insolvenței, încălcând astfel dispozițiile exprese ale art. 35 din același act normativ.
Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la încetarea de plați. În susținere invocă dispozițiile art. 9 alin. 1 din legea nr. 82/1991 a contabilității, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Astfel, apreciază că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumție relativa a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societatii în încetare de plăți. În acest sens precizează și faptul că din verificările efectuate rezultă că reprezentanții legali ai debitoarei nu și-au îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative în sensul că societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr. 31/1990 și ale Legii contabilității.
Învederează instanței că răspunderea organelor de conducere ale societatii este atrasă în strânsă legătură cu nedepunerile culpabile ale documentelor sus-menționate, omisiune vădit imputabila acestora mai cu seamă cu cât aceștia, în calitatea lor de mandatari ai falitei, erau ținuți să-și ducă la îndeplinire mandatul prin manifestarea unei diligențe superioare chiar și celei depusă în susținerea propriilor interese.
Simplul fapt că administratorii nu au ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestora deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă au fost inventariate bunurile societății conform prevederilor legale, dacă au fost efectuate transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorii au folosit veniturile obținute.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate, pe care judecătorul sindic îl consideră inexistent, face precizarea că acesta există și are drept cauze atât inacțiunea pârâților de a nu desfășura o activitate profitabilă în folosul debitoarei, faptul că a beneficiat numai în interes personal din activitatea debitoarei, nu a întocmit evidențele contabile conform prevederilor legale, iar efectul acestora îl constituie prejudiciul cauzat bugetului de stat și altor eventuali creditori.
Față de cele de mai sus a considerat, că faptele administratorului P. T.-A. menționate, se încadrează în prevederile art. 138 lit c și d, din Legea nr. 85/2006, fapte de care instanța de fond nu a ținut cont..
Pentru considerentele expuse, apreciază că în mod greșit instanța a respins cererea formulată de către apelantă, motiv pentru care solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a Sentinței civile nr.9559 din 12.11.2014, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale S.C. RADIANT FRUCT S.R.L., respectiv obligarea fostului administrator, la suportarea din averea proprie a pasivului debitoarei.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate de apelantă în motivele de apel, Curtea apreciază că apelul este nefondat și, în temeiul art.480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea: ”au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.”, dacă și numai dacă, prin aceasta „... au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență- s.n. „, Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că administratorul a urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activității societății. Afirmarea de către apelantă a existenței interesului personal al pârâtului pentru continuarea unei activități care ducea în mod vădit la starea de insolvență, nu este bazată pe un suport probator concret, ci constituie o susținere cu caracter general care nu poate produce efecte juridice pe plan procesual, deoarece dispozițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, mai ales în ce privește răspunderea persoanelor prevăzute la art. 138 din această lege impun dovedirea tuturor elementelor acestei răspunderi.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. d), de asemenea, acesta obligă la dovedirea oricărei susțineri făcută în fața instanței, sub acest aspect neexistând prezumții legale în cazul procedurii speciale a insolvenței din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia aceiași membrii ai organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că: „... au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea...” , astfel că, de asemenea, Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, apelanta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iar în al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiții speciale: a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege și b) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență (la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din C.civil) .
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, lichidatorul invocând numai lit. c) și d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorului, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Mențiunile apelantei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun (care îl constituie legea nr. 31/1990) față de creditorii societății, condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale (potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis .>
Nici ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului nu poate fi primită de către instanța de apel, deoarece, așa cum și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (Decizia nr. 905/16.09.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 697/14.10.2008, Decizia nr. 25/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 202 din 8 martie 2004, și prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 120 din 19 februarie 2007, a constatat, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 (ca și cele ale art. 137 din Legea nr. 64/1995), "nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare precum și căile legale de atac.”
Cum apelanta nu a produs dovezi în acest sens, rezultă că în mod corect a fost respinsă cererea sa de atragere a răspunderii pârâtului.
În fine, invocarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006 este lipsită de relevanță, aspect reținut corect de către judecătorul sindic, de vreme ce dispozițiile art. 28 din lege instituie o obligație procedurală de depunere a unor documente, după ce a intervenit starea de insolvență, respectiv atunci când însăși debitoarea formulează o atare cerere. Nu se poate reține astfel că nedepunerea la dosarul cauzei a documentelor prevăzute de dispozițiile art. 28 din lege sau necomunicarea acestora lichidatorului judiciar ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 pentru simplul fapt că incidența acestora din urmă poate fi discutată doar atunci când faptele imputate au condus, au cauzat starea de insolvență, așadar când acestea sunt anterioare stării de insolvență, nicidecum ulterioare acesteia.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 instituie o obligație procedurală născută în cadrul procedurii insolvenței, respectiv după sesizarea Tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ce se circumscrie obligației prevăzute de art. 129 alin. 1 teza a doua din C.pr. civ. de a „ proba pretențiile și apărările „, în timp ce faptele prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 au natura unor aspecte de drept substanțial, respectiv acestea constituie elemente materiale ale faptelor ilicite ce se pretinde a fi fost săvârșite de persoanele răspunzătoare, anterioare oricărei sesizări a instanței, necesare pentru atragerea răspunderii speciale cu caracter derogatoriu de le dreptul comun, reglementate de legea specială.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă va respinge apelul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.9559/12.11.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât N. C. domiciliat în București, ., sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 martie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. R. G. G.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
4 ex./30.04.2015
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător - sindic: D. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
