Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 669/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 669/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 1042/93/2014/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 669/A/2015
Ședința publică din data de 23.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta S.C. F. T. CONFECTION S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL CIFTCI AHMET, împotriva sentinței civile nr.3518 din 20.11.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., E. E. MUNTENIA S.A., M. B. ROMÂNIA S.A., . JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. și S.C. F. T. CONFECTION S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. N. M. I..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns intimații M. B. România S.A. prin consilier juridic Tugulea A., care depune delegație la dosar și S.C. F. T. Confection S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. N. M. I., prin practician în insolvență N. M. I., lipsind apelanta și ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 08.04.2015 s-au transmis, de către Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în copie certificată, înscrisurile din dosarul nr._ 14.
La interpelarea Curții, referitoare la stadiul procedurii, intimata S.C. F. T. Confection S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. N. M. I., arată că se așteaptă soluționarea apelului, dosarul va avea termen azi.
Intimata M. B. România S.A., prin consilier juridic, arată că a invocat mai multe excepții.
Curtea pune în vedere intimatei că excepțiile invocate au fost soluționate prin încheierea de ședință de la termenul anterior.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai au alte cereri de formulat ori probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimata M. B. România S.A., prin consilier juridic, solicită instanței respingerea apelului formulat de către administratorul special al apelantei, menținerea sentinței civile pronunțate de Tribunalul Ilfov la data de 20.11.2014, admiterea cererii intimatei, de suspendare a măsurilor judiciare și extrajudiciare asupra imobilului din . în garanție societății, să se constate că societatea, care deține o creanță, a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu o valoare superioară valorii imobilului la data actuală, având în vedere că s-au făcut 3 rapoarte de evaluare în decursul a 4 ani și jumătate, iar valoarea imobilului a scăzut la mai puțin de jumătate.
Intimata M. B. România S.A., prin consilier juridic, solicită instanței să constate că în raport de dispozițiile art. 41 alin. 2 calculează dobânzi și penalități la această creanță garantată până la data vânzării bunului și astfel întotdeauna creanța intimatei se va majora chiar și față de valoarea cuprinsă în tabelul definitiv. Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 39 pentru ridicarea suspendării.
La interpelarea Curții, dacă este prejudiciabilă vânzarea în reorganizare, față de vânzarea în procedura falimentului, dacă se obține o valoare mai mare prin vânzarea în faliment, decât în reorganizare, având în vedere că ridicarea suspendării permite valorificarea bunului, și soluția de ridicare a suspendării a determinat infirmarea planului, intimata M. B. România S.A., prin consilier juridic, arată că judecătorul a infirmat planul, dar nu este prejudiciabilă vânzarea în reorganizare, condițiile fiind similare.
Intimata M. B. România S.A., prin consilier juridic, arată că la momentul acesta, dacă instanța va decide continuarea planului de reorganizare și vânzarea se va face în planul de reorganizare, intimata nu are nicio problemă, o interesează ca vânzarea să se facă cât mai repede. Din punctul său de vedere nu există o prejudiciere la vânzare în faliment la vânzarea în faliment față de vânzarea în reorganizare.
Intimata M. B. România S.A., prin consilier juridic, arată că la capitolul 6 din planul de reorganizare prevede referitor la măsurile de reorganizare, se prevede în mod expres posibilitatea vânzării imobilului cu plata garantată. A votat acest plan, dar acest plan n-o împiedică să ceară vânzarea. Când s-a făcut întâmpinarea s-a motivat că imobilul constituie bun esențial pentru reorganizare; în planul de reorganizare nu mai era ceva esențial.
La interpelarea Curții, intimata M. B. România S.A., prin consilier juridic, arată că nu poate să vândă înainte, nu scrie în planul de reorganizare că ar fi vital să se vândă; apelanta mai are și alte bunuri.
La interpelarea Curții, dacă debitoarea mai are și alte bunuri imobile, intimata S.C. F. T. Confection S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. N. M. I., arată că se va face o evaluare în vederea valorificării, se discută vânzarea altor bunuri, terenul și hala.
La interpelarea Curții, intimata S.C. F. T. Confection S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. N. M. I., arată că apelanta nu are alte imobile, care să constituie obiectul garanției.
Intimata M. B. România S.A., prin consilier juridic, arată că în planul de reorganizare, se prevăd plăți către M. B. România S.A. lunar, timp de 36 de luni, dar nu se face nicio plată. Solicită instanței respingerea apelului, menținerea sentinței civile pronunțate de Tribunalul Ilfov; fără cheltuieli de judecată.
Intimata S.C. F. T. Confection S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. N. M. I., solicită instanței admiterea apelului, cum a fost formulat. Arată că plăți către M. B. România S.A. și către ceilalți creditori înscriși atât în tabel, cât și în graficul de rambursare, nu se puteau face, având în vedere că planul nu era aprobat.
La interpelarea Curții, dacă există disponibilități pentru a se face plăți conform planului, intimata S.C. F. T. Confection S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. N. M. I., arată că debitoarea ar avea posibilități în condițiile în care toate plățile curente sunt achitate la zi, fără întârziere. Și la termenul anterior a precizat că există un cumpărător pentru jumătate din proprietate.
Intimata S.C. F. T. Confection S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. N. M. I., arată că fostul administrator, în negocierile cu banca, în luna februarie, a spus că ar achita diferența până la stingerea creanței, către M. B. România S.A. Susține că sunt spații închiriate, se colectează chirie, în cuantum care acoperă cheltuielile și o parte din sumele înscrise în plan. Solicită instanței admiterea apelului, confirmarea planului votat de către creditori, potrivit procesului-verbal atașat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3518 din 20 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._ 14, Tribunalul Ilfov Secția Civilă a admis cererea de ridicare a suspendării formulate de către creditorul M. B. ROMÂNIA SA cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.116-118 și cu condiția achitării din preț a cheltuielilor prevăzute la art.121 alin.1 pct.1, a bunurilor asupra cărora poartă garanția. Instanța a constatat imposibilitatea realizării planului de reorganizare propus și a infirmat planul de reorganizare propus.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că prin cererea depusa la dosarul cauzei la data de 02.09.2014, creditoarea M. B. ROMÂNIA SA a solicitat admiterea cererii de ridicare a suspendarii actiunilor judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitoarei si valorificarea imediata a bunurilor mobile proprietatea debitoarei, garantate cu ipoteca in favoarea creditoarei.
Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile art.39 din legea nr 85/2006, respectiv creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel poate solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 116 - 118 și cu condiția achitării din preț a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra căruia poartă garanția sau dreptul de retenție, în una dintre următoarele situații atunci când nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției, din cauza diminuării valorii obiectului garanției sau existenței unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă, diminuării valorii părții garantate dintr-o creanță cu rang inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor și penalităților de orice fel la o creanță garantată cu rang superior.
Se arată că, în condițiile anterior arătate, creditoarea, pe lângă pierderile financiare generate de această procedură, riscă să nu își valorifice în condiții optime garanția conservată.
În opinia judecătorului sindic, creditoarea este nevoită să își constituie provizioane (sume indisponibilizate) pentru întreaga sumă aferentă creditelor neperformante (principal plus dobânzi), ceea ce înseamnă că, pe măsură ce se majorează dobânzile, crește și costul care trebuie suportat pentru aceste credite neperformante și scade șansa încasării principalului și a dobânzilor.
Instanța reține că deși creditoarea a votat în favoarea planului de reorganizare în luna septembrie 2014, în luna noiembrie a pus concluzii de admitere a prezentei cereri, rezultând astfel că susține planul cu rezerva admiterii prezentei cereri, nefiind nevoită să-și justifice solicitările, acestea, în virtutea principiului disponibilității fiind la aprecierea petentei.
S-a arătat că instanța analizează astfel doar legalitatea și temeinicia acestora. Or, planul de reorganizare propus de debitoare nu are susținere probatorie și nu este unul real.
Acest lucru rezultă din simpla analizare a bilanțului la luna iunie 2014.
Comparând soldurile din 01.01.2014 cu cele din 30.06.2014 se observă că societatea nu a avut activitate aproape deloc (filele 359-360), or lipsa acestei activități este un fapt peste care nu poate trece un plan virtual. Este astfel previzibil ca activitatea societății să aibă același parcurs pe care l-a avut în primele 6 luni ale anului. Este mai puțin previzibil ca aceasta să suporte o modificare majoră în lipsa unor circumstanțe dovedite obiective. S-a concluzionat că din plan nu rezultă existența unui factor decisiv modificator ci numai speculații lipsite de susținere probatorie.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apelS.C. F. T.-CONFECTION SRL, prin care a solicitat schimbarea in tot a Hotărârii 3518/2014 din data de 20.11.2014, conform art. 480 alin. 2 Cod proc. civila, in sensul respingerii cererii formulate de creditorul Mărfi n B. (România) SA si confirmarea Planului de Reorganizare avandu-se in vedere votul exprimat in cadrul Adunării Generale a Creditorilor din data de 08.09.2014.
În motivarea cererii sale apelanta a arătat că . a depus prin serviciul registratura al Tribunalului Ilfov in termenul legal Planul de Reorganizare in care este prevăzuta achitarea integrala a masei credala. Planul de reorganizare se baza pe desfășurarea activității curente, închirierea spatiilor nefolosite precum si vânzarea bunurilor după o evaluare corecta de către un evaluator autorizat ANEVAR si după consultarea si aprobarea de către creditori.
Se susține că Administratorul Judiciar desemnat si confirmat in prezentul dosar a convocat Adunarea Generala a Creditorilor având următoarele puncte pe ordinea de zi: 1. Prezentarea si votarea Planului de Reorganizare.
In urma răspunsurilor transmise prin corespondenta de către creditorii prezenți ai societății debitoare, s-a stabilit cvorumul prevăzut de Legea nr. 85/2006, cu modificări la zi.
Cu privire la punctul de pe ordinea de zi, creditorul garantat M. B. (ROMÂNIA) S.A. accepta Planul de Reorganizare al debitorului . SRL.
Respectiv, creditorul bugetar, Primăria Comunei 1 D., a comunicat ca sunt de acord cu prezentarea si votarea Planului de Reorganizare.
In urma celor prezentate mai sus Administratorul Judiciar desemnat in prezenta cauza a constatat următoarele:
In conformitate cu art.100 alin din legea insolventei, in speța exista 3 (trei) categorii de creanțe, garantate, bugetare si chirografare care au votat astfel:
a)Sub aspectul creanțelor garantate (ce reprezintă 98,48 % din totalul crentelor), creditorii majoritari (ce reprezintă 100 % din totalul creanțelor garantate) ai acestei categorii, au votat astfel:
-M. B. (România) SA, ce deține 100 % din valoarea creanțelor bugetare -a votat pentru planul de reorganizare propus;
b)Sub aspectul creanțelor bugetare (ce reprezintă 1,10 % din totalul crentelor), creditorii majoritari (ce reprezintă 99,96 % din totalul creanțelor bugetare) ai acestei categorii, au votat astfel:
-Primăria Comunei 1 D. ce deține 99,96 % din valoarea creanțelor bugetare -a votat pentru planul de reorganizare propus;
-Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București – Afp Ilfov, ce deține 0,04% din valoarea creanțelor bugetare, nu transmis vot.
c)Sub aspectul creanțelor chirografare (ce reprezintă 0,40% din totalul creanțelor), creditorii chirografarii majoritari(ce reprezintă 62,58 % din totalul creanțelor chirografare) ai acestei categorii au votat pentru aprobarea planului de reorganizare propus de societatea debitoare, astfel:
-CNADR România- prin DRDP București ce deține 6,04 % din valoarea creanțelor chirografare, nu a transmis niciun vot;
-G. S. Energy România SA ce deține 30,40 % din valoarea creanțelor chirografare, nu a transmis niciun vot;
-E. E. Muntenia SA, ce deține 63,59 % din valoarea
creanțelor chirografare, nu a transmis niciun vot;
Având in vedere, art. 100 alin 4 din Legea 85/2006, se constata ca majoritatea creditorilor garantați si bugetari aproba planul de reorganizare. Administratorul Judiciar constata aprobat Planul de Reorganizare propus de societatea debitoare.
Se evidențiază împrejurarea potrivit cu care creditorul M. B. (România) SA a votat in mod favorabil, in sensul ca aproba Planul de Reorganizare așa cum a fost propus de subscrisa.
Se învederează că ulterior desfășurării Adunării Generale a Creditorilor, la sediul debitoarei si la sediul Administratorului Judiciar a fost primita acțiunea creditorului M. B. (România) SA, care solicita in baza art. 39 din Legea 85/2006 a solicitat prin acțiunea formulata ridicarea suspendării prevăzuta de art. 36 cu privire la creanța sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii si cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 116-118 din Legea85/2006 cu modificările la zi.
Conform art. 39 alin. 1a) care prevede destul de clar faptul ca valoarea obiectului garanției, determinata de un evaluator conform standardelor internaționale de evaluare, este pe deplin acoperita de valoarea totala a creanțelor si a părtilor de creanțe garantate cu acel obiect dar obiectul garanției sa nu prezinte o importanta determinanta pentru reușita planului de reorganizare propus, votat si aprobat de creditori in cadrul Adunării Generale a Creditorilor din data de 08.09.2014, fapt consemnat si in procesul verbal încheiat la aceeași data împotriva căruia nu s-a formulat nicio contestație.
Se învederează instanței de apel că in situația in care bunurile societății sunt valorificate in urma admiterii cererii creditorului M. B. (România) SA ar duce la nereușita Planului de Reorganizare, respectiv la falimentul societății debitoare ceea ce ar reprezenta un dezavantaj atât pentru debitor cat si pentru ceilalți creditori. În Planul de Reorganizare este prevăzuta si vânzarea unor bunuri neutilizate, bunuri ce ar putea atrage acumularea de datorii (costuri de întreținere, taxe locale etc) si care nu ar putea fi folosite pentru buna desfășurare a reorganizării.
Având in vedere prevederile art. 100 alin 4 din legea 85/2006 s-a constat in cadrul Adunării Generale a Creditorilor ca majoritatea creditorilor garantați si bugetari a aprobat planul de reorganizare.
Urmare votului exprimat de către creditori, precum si îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 100 alin 4 din legea 85/2006 instanța nu putea da decât o soluție pozitiva, in sensul confirmării planul de reorganizare si nu așa cum greșit s-a reținut ca acesta ar fi imposibil de realizat.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 480 si urm. potrivit Noului Cod de Procedura Civila si Legea nr. 85/2006 privind procedura de insolventei.
La data de 21.01.2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de M. B. (ROMÂNIA) S.A., prin care se solicită respingerea acțiunii formulate.
În motivarea cererii sale intimata creditoare solicită punerea în discuție a calificării caii de atac, arătând că, potrivit art. 8 alin, l coroborate cu dispozițiile art. 12 alin, l din Legea insolventei, hotărârile pronunțate de judecătorul sindic sunt supuse doar recursului.
Totodată, intimata creditoare a invocat prematuritatea promovării caii de atac, motivând că, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea 85/2006, „termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu prevede altfel". Se arată că în speța, hotărârea atacata nici nu a fost redactata, cu atât mai mult comunicata. Nefiind redactata si comunicata hotărârea, nu se poate pune problema exercitării caii de atac împotriva respectivei hotărâri. Oricum, apelantul nu aduce nicio critica Hotărârii nr. 3518/2014 pentru ca nu cunoaște motivele de fapt si drept pentru care judecătorul sindic a pronuntat-o. Toata acțiunea reprezintă o reiterare a întâmpinării depuse in fond, împotriva cererii întemeiate pe art. 39.
S-a invocat și excepția de tardivitate a formulării caii de atac, precum și excepția lipsei calității procesuale active a Administratorului special, pentru formularea prezentei cai de atac;
Se arată că obiectul prezentei cauze este exercitarea caii de atac împotriva Hotărârii pronunțate de Judecătorul sindic prin care a fost dezlegata cererea M. B. întemeiata pe art. 39 din Legea 85/2006. Or, exercitarea unei astfel de cai de atac nu este în competenta Administratorului special. Atribuțiile Administratorului special sunt strict si limitativ prevăzute de lege, prin art. 18 alin. 2 din Legea 85/2006, subliniindu-se că niciuna dintre operațiunile stipulate de lege nu ii da dreptul Administratorului special sa formuleze si sa susțină o cale de atac împotriva unei Hotărâri prin care s-a soluționat o cerere întemeiata pe art. 39 din legea 85/2006. Se arată că aceasta limitare a drepturilor Administratorului special este si normala, din moment ce acesta reprezintă interesele societății si ale asociaților/acționarilor acestora in procedura. Cererea întemeiata pe art. 39 din Legea 85/2006 este in competenta judecătorului sindic, care va verifica daca condițiile cerute de lege sunt întrunite in persoana creditorului urmăritor. Debitorul se poate apară numai prin intermediul Administratorului judiciar fata de o astfel de cerere a creditorului garantat.
Pe fond, se cere menținerea ca legala si temeinica a hotărârii pronunțate de Judecătorul sindic, arătându-se că prin acțiune a solicitat valorificarea imediata a bunului imobil proprietatea F. T. - Confection SRL, garantate cu ipotecă în favoarea sa, după cum urmează:a) Imobil situat in .. Ilfov, compus din teren intravilan in suprafața de 12.138, 27 mp conform măsurătorilor cadastrale, iar din acte in suprafața de 10.000 mp si construcțiile edificate pe acesta, respectiv: CI - hala producție in suprafața de 2.472, 05 mp, C2 - cabina poarta în suprafața de 11,69 mpy C3 - transformator, C4 -foișor paza si C5 - hala producție. Imobilul are număr cadastral 256 (terenul) respectiv 256-C1, 256-C2, 256-C3, 256-C4 si 256-C5 si este intabulat in Cartea Funciara nr._ a localității 1 D. (provenita din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 230), aflat in proprietatea debitoarei.
Intimata creditoare expune raporturile contractuale pe care le-a avut cu debitorul din procedură, subliniind că valoarea totală a creanței garantate este de 4.387.998. 39 lei (901.503.12 Euro * 368.105, 83 Lei); se arată că în ianuarie 2013 a fost întocmit Raport de evaluare cu privire la bunul imobil proprietatea debitoarei de către REAG - Real Estate Advisory Group SRL, imobilul ipotecat fiind evaluat la suma totală de 924.000 Euro (respectiv 4.128.000 Lei), în condițiile în care acelasi imobil a mai fost evaluat anterior, după cum urmează: decembrie 2011 a fost evaluat la suma de 1.250.000 Euro; noiembrie 2008 a fost evaluat la suma de 2.040.000 Euro
În opinia intimatei creditoare se înregistrează o scădere accentuata a valorii obiectului garanției întrucât, in decurs de patru ani si jumătatea valoarea Imobilului a scăzut cu 1.116.000 Euro, din Rapoartele de evaluare astfel întocmite rezulta că valoarea imobilului constituit ca și garanție în favoarea Băncii suferă o diminuare considerabila.
Se precizează faptul ca potrivit art. 4. Condițiile împrumutului din Acordul de împrumut, suma împrumutata este purtătoare de dobânda si dobânda penalizatoare, astfel incat creanța se va majora corespunzător, pana la achitarea integrala a tuturor sumelor datorate in baza celor doua Acorduri de împrumut.
Consideră intimata că este îndreptățită să se prevaleze de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 85/2006, pe care le citează, subliniindu-se că sunt întrunite condițiile legii.
Se arată că valoarea imobilului asupra cărora este instituita ipoteca este de 924.000 Euro (respectiv 4.128.000 Lei), iar la acest moment valoarea stabilită în urma acestei evaluări este puțin superioara creanței. Insa, suma ce reprezintă este purtătoare de dobânzi si penalități, astfel incat majorarea acesteia se realizează vertiginos.
Se evidențiază că vânzarea bunurilor asupra căruia poartă garanția se achită mai întâi cheltuielile de procedură si cota de 2% către UNPIR, restul fiind distribuit cu prioritate titularului garanției, numai în situația în care după acoperirea creanței garantate mai rămâne un rest, acesta urmând a fi distribuit celorlalți creditori chirografari, în ordinea de preferință prevăzută de art. 123 din Lege.
Susține intimata că a dat dovada de diligentă, prin conservarea garanțiilor constituite în favoarea sa și este interesată să își valorifice cât mai rapid aceste garanții având în vedere diminuarea considerabilă a valorii bunului față de momentul inițial al evaluării, piața imobiliară înregistrând un trend descendent care va continua și în perioada următoare. Sunt reluate considerente cuprinse în cererea de sesizare a judecătorului sindic.
Cu privire la ipoteza art. 39 alin.1 lit. A a) din Lege, se arată că în cazul debitoarei F. T.-Confection SRL, nu există un plan de reorganizare propus, în orice caz, legea insolvenței nu distinge cu privire la perioada în care se poate formula cererea întemeiată pe dispozițiile art. 39, respectiv perioada de observație sau faliment, ci doar instituie cerința ca bunurile garantate să nu prezinte o importanța deosebita pentru reușita unui plan de reorganizare propus.
Cu privire la ipoteza art. 39 alin. 1 lit.A, b) din Lege, se susține că imobilul supus garanției este bun individual determinat, care poate fi vândut separat, fără a afecta în nici un fel valoarea bunurilor rămase în proprietatea debitoarei.
Cu privire la ipoteza art. 39 alin. l lit. B. a) din Lege, se susține că nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției, din cauza: „diminuării valorii obiectului garanției sau existenței unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila".
Se evidențiază că prin soluția pronunțata in data de 20.11.2014 a fost infirmat Planul de Reorganizare.
In al doilea rând, acest Plan nu a fost respectat niciodată de societatea debitoare, motiv pentru care Judecătorul sindic a dat credit cererii de valorificare imediata a bunului ipotecat, in cadrul procedurii. Astfel, Planul de Reorganizare a fost publicat in BPI nr._ din 11.08.2014. In cadrul secțiunii privind Graficul de Rambursare, erau prevăzute următoarele plați: Luna l -Septembrie 2014:121.888, 84 Lei către M. B.; Luna 2 - Octombrie 2014:121.888,84 Lei către M. B.; Luna 3 - Noiembrie 2014; 121.888,84 Lei către M. B.; Luna 4 - D. 2014; 121.888, 84 Lei către M. B.; Luna S - Ianuarie 2015; 121,888, 84 Lei către M. B.;
Așadar, la data cererii nu a fost făcuta nicio plata de către debitoare, deși aceste plați erau prevăzute in graficul de rambursare. F. de aceasta situație, nu este posibil ca debitoarea sa se sprijine si sa se justifice in demersul sau pe un Plan de Reorganizare pe care ea insasi nu ii respecta. Practic, creanța M. B. nu se acoperă prin Plan dar debitoarea nu este de acord ca același creditor garantat sa isi realizeze creanța folosindu-se de acest instrument de sprijin prevăzut de legiuitor, respectiv art. 39.
Prin încheierea din data de 26 martie 2015 Curtea a respins cererea de recalificare a căii de atac formulată de către intimata creditoare M. B. ROMÂNIA SA și a respins excepțiile invocate pe calea întâmpinării.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:
Cu caracter premergător Curtea ține a evidenția împrejurări relevante în ceea ce privește cererile supuse cenzurii judecătorului sindic, în raport de care au fost pronunțate soluțiile contestate pe calea apelului ce face obiectul prezentei analize.
Astfel, la data de 4.08.2014 a fost înregistrat la dosarul cauzei privind procedura insolvenței . SRL planul de reorganizare propus de administratorul special al debitoarei.
Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei privind insolvența debitoarei . SRL la data de 3.09.2014, creditoarea M. B. ROMÂNIA SA a solicitat, în temeiul art.39 din Legea nr.85/2006, ridicarea suspendării și valorificarea imediată a unor bunuri imobile proprietatea debitorului, garantate cu ipotecă în favoarea sa.
În data de 8.09.2014 a avut loc adunarea generală a creditorilor . SRL în cadrul căreia planul de reorganizare a fost votat de majoritatea creditorilor garantați și bugetari. Se notează de către Curte că unicul creditor garantat M. B., reprezentând 98,48% din totalul creanțelor, a votat planul de reorganizare.
La termenul de judecată din data de 18.09.2014 instanța Tribunalului Ilfov admite planul de reorganizare.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 13.11.2014, instanța de fond pune în discuție cererea de ridicare a suspendării formulată de creditoarea M. B. Romania SA și planul de reorganizare, rămânând în pronunțare asupra celor două chestiuni ce i-au fost date spre dezlegare.
În condițiile procedurale anterior expuse, Curtea ține să sublinieze că forma inițială a legii insolvenței prevedea, ca etapă distinctă în cadrul procedurii, admiterea planului de către judecătorul sindic. Această etapă a fost menținută până la ultima modificare a Legii insolvenței prin Legea nr.169/2010, care a abrogat dispozițiile art.98 alin.2 și 3 și art.99 alin.1, dispoziții care reglementau modul în care trebuia desfășurată această etapă. În acest context, Curtea găsește că măsura dispusă la termenul din 18.09.2014 de către instanță se află în afara măsurilor pe care judecătorul sindic era ținut a le adopta; această chestiune este subliniată de Curte, în lipsa unei sesizări cu privire la legalitatea măsurii, pentru a se explica argumente ce urmează, raportat la atribuțiile judecătorului sindic cu referire la măsura de infirmare a planului de reorganizare.
Astfel, Curtea evidențiază că reorganizarea judiciară reprezintă acea procedură ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor conform programului de plată și a creanțelor și care presupune întocmirea, aprobarea de către adunarea creditorilor, confirmarea de către judecătorul sindic, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de reorganizare.
În ceea ce privește confirmarea planului, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile Legii nr.85/2006, în această fază finală prin care trece un plan de reorganizare judecătorul sindic are posibilitatea să se pronunțe asupra planului, să procedeze la verificarea întrunirii condițiilor formale privind planul, respectiv art.101 din Legea nr.85/2006, dar numai în ceea ce privește întrunirea cerințelor de legalitate impuse de lege, iar nu de a tranșa, în lipsa opiniei unui specialist, asupra viabilității planului în discuție.
Or, în cauza prezentă, soluția adoptată de către judecătorul sindic se bazează pe o analiză care nu are în vedere, sub nici un aspect, cerințele de formalism și legalitate impuse de art.101 din Legea nr.85/2006, dar valorifică opinia proprie a judecătorului asupra oportunității și sustenabilității planului votat de Adunarea Creditorilor, în lipsa consultării unui specialist. Din această perspectivă, hotărârea judecătorului sindic este atât netemeinică, cât și nelegală, în condițiile în care planul, votat de toate cele trei categorii de creditori, garantați, bugetari și chirografari, întrunea condițiile art.101 din Legea nr.85/2006, împrejurare susținută și probată în cadrul motivelor de apel. Mai mult decât atât, soluția adoptată asupra planului este lacunară în condițiile în care instanța era ținută ca, în măsura în care adopta o hotărâre de infirmare a planului, să decidă nemijlocit . debitorului, conform art.107 alin.1 lit.B din Legea nr.85/2006, dizolvarea societății și toate măsurile subsecvente, raportat la conținutul prevederilor art.107 alin.1 și alin.2. Niciuna dintre aceste măsuri esențiale procedurii și impuse de lege nu a fost adoptată de către judecătorul sindic, fapt ce face hotărârea criticabilă asupra legalității sale.
O altă chestiune ce afectează temeinicia soluției adoptate de către instanța de fond este reprezentată de succesiunea măsurilor adoptate de către judecător. În opinia Curții, ordinea de soluționare a cererilor, în condițiile în care planul de reorganizare fusese depus la data de 4.08.2014, iar cererea creditoarei a fost depusă la data de 3.09.2014, trebuia să aibă în vedere, cu prioritate, verificarea planului de reorganizare. Această concluzie se impune din perspectiva necesității evaluării condițiilor ce se cereau întrunite de dispozițiile art.39 din Legea nr.85/2006, reclamate a fi cenzurate de către cererea creditorului garantat. Astfel, observă Curtea că în mod netemeinic creditorul garantat a susținut, în cererea sa, dar chiar și în întâmpinarea formulată cu referire la calea de atac promovată în cauză, că în procedura insolvenței nu se formulase un plan de reorganizare, împrejurare contestată de actele și lucrările dosarului ( a se vedea documentul înregistrat în dosarul de insolvență la data de 04.08.2014. În acest context, legea impunea verificarea cerinței stipulate de art.39 alin.1 A, lit.a potrivit cu care obiectul garanției nu prezintă o importanță determinantă pentru reușita planului de reorganizare propus. Se subliniază în acest context de către Curte că avantajul acordat prin lege oricărui creditor titular al unei creanțe garantate în privința ridicării suspendării este posibil de implementat în practică de către judecătorul sindic doar condiționat de neîndeplinirea de către bunul afectat garanției a condițiilor impuse de lege. Criteriile stabilite legal sunt imperative, din cercetarea dispozițiilor legale rezultând interesul preponderent al legiuitorului îndreptat spre reușita afacerii debitorului care tinde spre o procedură de reorganizare judiciară, și mai puțin aplecat spre interesele imediate ale creditorilor, în vederea satisfacerii creanțelor lor, chiar garantate fiind.
Din cercetarea situației descrise de planul de reorganizare, se constată de către Curte că cerința anterior citată nu este întrunită; obiectul garanției este reprezentat de singurul imobil cu importanță semnificativă din averea debitorului, din a cărei închiriere societatea debitoare obține venituri; totodată, planul de reorganizare prevede, în mod expres, chiar în prima parte a măsurilor de reorganizare, valorificarea activelor debitoarei, cu referire punctuală la bunurile imobile ipotecate în favoarea M. B. SA (fila 16 plan). În condițiile date, independent de întrunirea celorlalte cerințe legale pentru admiterea ridicării suspendării, cererea întemeiată pe dispozițiile art.39 din Legea nr.85/2006 nu putea fi primită.
Raportat la considerentele anterior expuse, Curtea constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.39 alin.1 lit.A și art.101 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, va admite apelul, cu consecința schimbării sentinței atacate și a respingerii cererii de ridicare a suspendării formulate de către creditorul M. B. ROMANIA SA ca neîntemeiată, și a confirmării planului de reorganizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta S.C. F. T. CONFECTION S.R.L., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, C.U.I._, PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL CIFTCI AHMET, cu sediul în . 1 D., ., jud. Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 3518 din 20.11.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, E. E. MUNTENIA S.A., cu sediul în București, .. 41-43, . 1, M. B. ROMÂNIA S.A., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, C.U.I. RO_, cu sediul în București, .. 90-92, sector 1, . sediul în comuna 1 D., ., jud. Ilfov, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în București, . nr. 13, sector 2, G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, .-6, sector 4 și S.C. F. T. CONFECTION S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. N. M. I., cu sediul în București, .. 22, ., ..
Schimbă sentința civilă apelată în sensul că:
Respinge cererea de ridicare a suspendării formulate de către creditorul M. B. ROMANIA SA ca neîntemeiată.
Confirmă planul de reorganizare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/10 ex./2015
Jud. Fond M. C. C.
Tribunalul Ilfov – Secția Civilă
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 826/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








