Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 401/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 10196/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 496/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 401/2015
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-SPERANȚA C.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE împotriva Sentinței Civile nr. 466/16.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât L. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Curtea constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 Noul Cod de procedură civilă motiv pentru care reține cauza spre soluționare
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 466 din 16.01.2015 Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă respinge ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâtul L. C..
În motivarea hotărârii judecătorul sindic a reținut, în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, că simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este în măsură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie arătat în concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății, în lipsa unor dovezi concrete neputând fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, judecătorul - sindic a arătat că simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, în speță reclamanta nefăcând dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, sub nr._, din 19.02.2015.
În motivarea apelului creditoarea a susținut că nedepunerea documentelor contabile creează premisele eludării legii și ținerii unei contabilități fictive, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută expres de art. 138 lit. d din Legea insolvenței nr. 85/2006.
De asemenea, raportul de cauzalitate este între faptele culpabile ale administratorului și asociatului, constând în neîndeplinirea obligațiilor legale și prejudiciul creat creditorilor prin . faliment.
În drept, art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost solicitate probe în apel.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, constată apelul nefondat pentru considerentele ce succed:
Deși cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a asociatului unic L. C. a fost întemeiată de către reclamanta creditoare pe dispozițiile art. 138 lit. c, d din Legea nr.85/2006, în apel creditoarea apelantă critică hotărârea pronunțată de instanța de fond numai sub aspectul reținerii eronate a situației de fapt în ceea ce privește ipotezele cuprinse în art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 și solicită modificarea sentința atacată „în sensul admiterii cererii formulată în baza art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 (…)” (F.5, dos. C.A.B.).
Așadar, față de aceste mențiuni exprese ale apelantei creditoare, cele hotărâte de către instanța de fond, în legătură cu respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată în baza art. 138 lit. c din Legea nr.85/206, intră în puterea lucrului judecat, nefiind atacate prin apelul declarat, neintrând astfel în sfera de control a instanței de control judiciar.
În ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată în baza art. 138 lit. d din Legea nr.85/206, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că simpla afirmație a unor nereguli săvârșite, cum ar fi neținerea registrelor cerute de lege, nu poate conduce prin ea însăși la antrenarea răspunderii patrimoniale a asociatului unic, în absența dovedirii legăturii de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății Jasmin Griff SRL în insolvență, atâta timp cât legea impune dovedirea faptului că săvârșirea uneia dintre faptele limitativ și expres prevăzute de lege „a cauzat” starea de insolvență a debitorului.
Cum, în speță, creditoarea apelantă nu a probat în nicio modalitate, nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de control judiciar, existența acestui raport de cauzalitate, limitându-se la simple afirmații teoretice, Curtea constată că nu există motive de nelegalitate care să conducă la reformarea hotărârii pronunțate de tribunal, apelul fiind nefondat.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, . sector 2, împotriva Sentinței Civile nr. 466/16.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât L. C., prin afișare la ușa instanței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2015.
Președinte, M.-SPERANȚA C. | Judecător, G. G. | |
Grefier, C. L. |
Red.Jud. S.M.C.
30.03.2015
Tehnored.A.A.
4 ex./31.03.2015
.>
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: S. O.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 117/2015. Curtea de... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 844/2015. Curtea de... → |
|---|








