Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 7742/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7742/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 3506/100/2009/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7742/2014
Ședința publică de la 10 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător M.-I. I.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent . prin CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ BOBOTĂ LIUBA împotriva sentinței civile nr. 2660 din 17.06.2014 în dosar nr._ al Trib. Maramureș, privind și pe intimat B.R.D. S. B. M., intimat ., intimat M. B. M., intimat A.F.P. B. M., intimat P. Ș. L., intimat O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, intimat ., intimat D. M., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA:
P. sentința civilă nr. 2.660 din 17.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, s-a admis în parte acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență BOBOTĂ LIUBA, desemnat pentru falimentul debitoarei S.C. M.-S S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul P. Ș. L. și în consecință, a fost obligat pârâtul să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei, în cuantum de 32.043,07 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în speță, rezultă, din analiza actelor contabile efectuată de lichidatorul judiciar și din recunoașterea pârâtului prin întâmpinare că, în fapt, contabilitatea societății nu a fost condusă în conformitate cu legea, faptă prevăzută de disp. art. 138 alin.1 lit. d, din Legea nr. 85 / 2006.
Faptul că au fost acordate în luna Iulie 2009 avansuri salariaților și alte creanțe cu personalul în sumă de 21.841,05 lei fără a exista documente justificative de restituire a acestora, denotă săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 alin.1 lit. a, din lege.
Mărfurile evidențiate în contabilitate în valoare de 10.202,02 lei ca fiind la terți, fără a putea fi identificate cui s-au predat nu au fost justificate de către pârât, împrejurare de natură a conduce la concluzia că acestea au fost deturnate mărind astfel pasivul societății, faptă prevăzută de art. 138 alin.1 lit. e, din lege.
P. faptele enumerate mai sus, pârâtul a cauzat un prejudiciu în cuantum de 32.043,07 lei determinând starea de insolvență a debitoarei astfel, încât, va răspunde pentru această sumă, reprezentând o parte din pasiv.
Împotriva acestei sentințe lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ BOBOTĂ LIUBA a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acțiunii introductive de instanță în sensul obligării pârâtului P. Ș. L. la suportarea din averea personală a întregului pasiv neacoperit al societății, în cuantum de 1.306.039,22 lei.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că sentința atacată este criticabilă motivat de faptul că nu cuprinde, pe de –o parte, argumentele care au format convingerea instanței că acțiunea sa se impune a fi admisă în parte, iar pe de altă parte, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție formulată de către D. M..
În ceea ce privesc apărările formulate de pârât cu privire la fiecare aspect pe care l-a invocat, recurentul a reiterat argumentele care conduc la admiterea acțiunii sale în totalitate întrucât a procedat la analizarea actelor și documentelor contabile predate, constatând aspecte imputabile administratorului statutar al debitoarei, care cad sub incidența art. 138 alin. l lit. a), d) si e) din Legea nr. 85/2006 privind insolvență.
Astfel, debitoarea nu a avut o evidență a mijloacelor fixe conform legislației contabile aplicabile, nu a prezentat fișele mijloacelor fixe și planul de amortizare al acestora cu elemente de identificare: valoare, amortizare, iar vânzarea s-a efectuat fără a avea la bază un preț stabilit printr-un raport de evaluare.
Cu privire la diminuarea soldului de clienți în luna ianuarie 2009 cu suma de 46,621,91 lei, în întâmpinarea depusă de administratorul statutar, acesta susține că aceste sume provin din perioada anilor 2002 - 2005, ceea ce, în opinia acestuia nu îl face răspunzător în procedura insolvenței. Nu s-au prezentat documente privind demersurile pentru recuperarea acestor creanțe de la clienți, în consecință, nerecuperarea creanțelor este rezultatul culpei administratorului statutar, acesta chiar recunoscând că sunt prescrise.
Apoi, cu privire la înregistrarea continuă a consumurilor de stocuri mai mari decât valoarea veniturilor, recurentul arată că în perioada 2006 - 2009 cheltuielile cu consumurile de stocuri depășesc sistematic veniturile realizate. În întâmpinarea depusă administratorul statutar face diverse referiri asupra înregistrărilor efectuate în conturile de cheltuieli, dar fară a reprezenta o justificare a cuantumului cheltuielilor înregistrate față de veniturile realizate. Ca dovadă societatea a înregistrat pierdere contabilă încă din anul 2008.
În concluzie, susține recurentul, în toți acești ani administratorul statutar a dispus continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, la încetarea de plăti, în dauna creditorilor.
Cu privire la înregistrarea din luna iulie 2009 a avansurilor acordate salariaților și alte creanțe cu personalul în sumă de 21.841,05 lei, recurentul arată că din rezoluția din 6 aprilie 2011 în dosarul de urmărire penală 1126/P/2009 și în referatul Inspectoratului de Poliție Maramureș rezultă în ceea ce privește minusurile în gestiune în valoare de 10.911,82 lei și clienți neîncasați în sumă de 35.124,01 lei din gestiunea de la punctul de lucru din Z. administratorul statutar nu a răspuns repetatelor solicitări de clarificări organelor de anchetă.
Așa cum reiese din Referatul IPJ Maramureș pe baza plângerii penale nu s-a putut reține culpa pârâtei Koszta K., din lipsa de cooperare a administratorului statutar cu organele de anchetă. în actele menționate se prevede clar lipsa unui cadru organizatoric al debitoarei, încălcarea legislației privind gestionarea patrimoniului.
De aceea, recurentul apreciază că aspectele care nu au putut fi clarificate prin lipsa de comunicare a acestuia, îi sunt imputabile administratorului statutar.
Apoi, cu privire la clarificarea componenței mărfurilor aflate la terți în valoare de 10.202,02 lei, recurentul arată că își menține cele prezentate cu privire la faptul că nu au fost identificate și predate mărfuri aflate la terți în valoare de 10.202,02 lei.
Cu privire la clarificarea stocul de mărfuri nepredate, în valoare contabilă de 16,933,23 lei, arată că a luat la cunoștință despre spargerile repetate care au avut loc în cursul anului 2010 la punctul de lucru situat pe .. 144 din B. M., conform adresei_ din 01.02.2013 a IPJ Maramureș.
În concluzie, contrar susținerilor pârâtului rezultate din întâmpinarea depusă si în urma probatoriului administrat, recurentul concluzionează că nu a evidențiat în acțiunea introductivă de instanță simple inadvertențe din înregistrările contabile, ci a demonstrat acte si fapte imputabile administratorului statutar ce cad sub incidența art. 138 alin, a), â) si e) din Lesea nr. 85/2006 privind insolvență.
Așa fiind, transferurile patrimoniale reprezentând vânzări de active si compensarea valorii lor cu valoarea împrumutului, neefectuarea demersurilor cu încasarea clienților, gestionarea deficitară a stocurilor la punctele de lucru din alte localități, înregistrări contabile cu încălcarea consecventă a legislației aplicabile, lipsa unui control financiar sunt în măsura să antreneze răspunderea administratorului, conform art. 11 din Legea contabilității 82/1991, actualizată. Aceste operațiuni au condus la diminuarea activului societății debitoare în defavoarea creditorilor în perioada celor 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Având în vedere cele expuse mai sus, recurentul solicită admiterea recursului, cu consecința obligării pârâtului la suportarea din averea personală a întreg pasivului rămas neacoperit.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a reține următoarele:
În privința motivului de nelegalitate derivat din omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de intervenție formulată de către D. M. Curte reține că potrivit art. 2812a Cod procedură civilă îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condițiile art. 281-281^1 Cod procedură civilă, iar potrivit art. 281^3 alin. (1) Cod procedură civilă încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281^1 precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281^2 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea.
Așadar omisiunea sesizată în mod corect de către recurentă nu poate forma obiectul unei critici analizabile direct în calea de atac a recursului, ci această omisiune poate fi corijată numai prin parcurgerea procedurii reglementate de art. 281^2 C.proc.civ." Acest lucru rezultă din însăși procedura de soluționare a unei asemenea omisiuni, respectiv, din faptul că cererea de completare a hotărârii întemeiată pe omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri incidentale se soluționează prin hotărâre separată, fiind de competența instanței care a pronunțat hotărârea respectivă, iar nu de competența instanței de control judiciar, care, dacă ar soluționa o astfel de cerere, ar priva părțile de un grad de jurisdicție, întrucât încheierea privind completarea dispozitivului este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea pe care o completează.
Cât privește critica nemotivării hotărârii, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". P. urmare, "motivarea" hotărârii implică arătarea în scris a considerentelor care au dus la convingerea judecătorului că trebuie să admită doar în parte cererea lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii personale a pârâtului.
Analizând sentința recurată se constată faptul că judecătorul sindic a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a,d și e din Legea nr. 85/2006 pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului P. Ș. L. doar pentru suma de 32.043,07 lei, iar nu pentru întreg pasivul așa cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă fără ca în considerentele acestei hotărâri să fie analizate toate faptele imputate pârâtului de către lichidatorul judiciar. Urmărind raționamentul expus de judecătorul sindic într-un mod foarte sintetic se poate determina totuși care au fost faptele de care se face vinovat pârâtul și care sunt componentele prejudiciului creat creditorilor ce se impune a fi suportat de organul de conducere al falitei, astfel că nu se poate vorbi de inexistența motivării, ci doar despre o motivare eliptică care poate fi complinită de către instanța de control judiciar.
Procedând în această manieră, judecătorul sindic a încălcat o obligație legală, respectiv aceea de a proceda la motivarea hotărârii în așa fel încât să ofere un răspuns pertinent la principalele argumente invocate de lichidatorul judiciar în susținerea acțiunii sale.
Apreciind însă că suplinirea acestui viciu procedural se poate realiza și de către instanța de recurs, Curtea urmează să analizeze pe larg toate temeiurile de fapt și de drept invocate în sprijinul pretențiilor deduse judecății care de altfel au fost reiterate în mod fidel și în cadrul motivelor de recurs.
Curtea ia act cu titlu preliminar de împrejurarea că faptele socotite ca fiind imputabile pârâtului P. Ș. L. de către judecătorul sindic nu pot fi repuse în discuție deoarece pârâtul nu a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de prima instanță. Ca atare, pentru a se da eficiență principiului "non reformatio in pejus", orice discuție în demersul de cuantificare a prejudiciului cauzat creditorilor debitoarei S.C. M.-S S.R.L. trebuie să se raporteze la suma de 32.043,07 lei care reprezintă drepturi deja câștigate în favoarea recurentului CII BOBOTĂ LIUBA ca efect al neexercitării căii de atac a recursului de către pârâtul P. Ș. L..
Trecând la analiza pe fond a recursului, Curtea ia act de faptul că lichidatorul judiciar a invocat în susținerea cererii sale prevederile art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.
Fapta imputată pârâtului P. Ș. L. constând în remiterea unor avansuri în favoarea salariaților, evidențiate în balanța lunii iulie 2009 la nivelul sumei de 21.841,05 lei și nejustificate ulterior, nu va mai fi analizată deoarece a fost validată de către prima instanță, iar pârâtul nu a contestat legalitatea soluției prin exercitarea căii de atac a recursului. Aceleași concluzie se impune și în privința faptei constând în predarea unor mărfuri în valoare de 10.202,02 lei în favoarea unor terțe persoane fără a fi recuperate în vederea valorificării în cadrul procedurii colective, faptă încadrată de lichidatorul judiciar în prevederile art. 138 alin. 1 lit. a, și e din Legea nr. 85/2006.
În privința celorlalte fapte imputate pârâtului Curtea reține că probațiunea administrată nu este în măsură să probeze pe de o parte legătura de cauzalitate între acestea și apariția stării de insolvență, iar pe de altă parte o parte dintre faptele descrise nu se circumscriu ipotezelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006 pe care lichidatorul judiciar și-a întemeiat acțiunea introductivă, iar principiul disponibilității obligă la respectarea limitelor investirii judecătorului sindic.
Sintetizând susținerile recurentei, se constată că în opinia lichidatorului judiciar încălcarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 derivă din săvârșirea următoarelor fapte:
- vânzarea de către debitoare a unor mijloace fixe, cu o valoare contabilă de 103.725,79 lei, la un preț de 23.706,50 lei în favoarea numitei P. M., cu plata prețului prin compensare
- scăderea din evidența contabilă în luna ianuarie 2009 a unor creanțe în valoare de 46.621,91 lei fără a se efectua în prealabil demersuri pentru recuperarea acestor sume
- înregistrarea unor consumuri mai mari decât valoarea veniturilor pe parcursul mai multor ani succesivi.
- gestionarea deficitară a stocurilor la punctele de lucru
Textul de lege invocat prevede că judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.
Curtea notează în primul rând că lichidatorul judiciar nu a indicat instanței care au fost normele contabile încălcate de pârâtul P. Ș. L. cu ocazia realizării operațiunii de vânzare a mijloacelor fixe pentru ca această faptă concretă să fie încadrabilă în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, datele dosarului conducând la concluzia că această operațiunea a fost înregistrată în contabilitatea debitoarei. Dimpotrivă la o analiză sumară a acestei operațiunii, prin consecințele pretins păgubitoare invocate de lichidator, fapta ar putea fi circumscrisă eventual prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. Curtea nu poate efectua direct în recurs o astfel de analiză deoarece în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a abordat fapta pârâtului și din această perspectivă s-ar aduce atingere dreptului la apărare al pârâtului.
Pe de altă parte, recurentul a afirmat că deși mijloacele fixe erau înregistrate cu o valoare contabilă de 103.725, 79 lei acestea erau în cea mai mare parte amortizate, diferența neamortizată fiind de 17.914,29 lei, valoare care este acoperită de prețul de vânzare convenit cu numita P. M.. Recurentul nu a demonstrat prin niciun mijloc de probă că prețul convenit nu ar fi fost unul serios, afirmațiile în sens contrar fiind simple speculații. De asemenea compensarea este acceptată de normele financiar-contabile ca mijloc de stingere a obligațiilor de plată reciproce, astfel că instanța de control nu identifică motivele pentru care această operațiune contabilă ar proba faptul că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Curtea nu achiesează însă nici la susținerea pârâtului în acord cu care fapta imputată nu ar putea fundamenta nici măcar la nivel principial o acțiune în răspundere patrimonială deoarece nu a fost precedată de o acțiune în anularea acestui transfer potrivit art. 80 din Legea nr. 85/2006. Curtea subliniază faptul că declararea nulității unor transferuri efectuate de administratorul statutar anterior deschiderii procedurii insolvenței nu reprezintă o condiție prealabilă pentru admisibilitatea acțiunii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. În economia cauzei această apărare este lipsită de substanță întrucât Curtea a conchis că operațiunea de vânzare a unor mijloace fixe în favoarea numitei P. M. nu se circumscrie dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Aceeași concluzie se impune și în privința acuzației aduse pârâtului de a conduce o evidență contabilă care înregistra consumuri mai mari decât valoarea veniturilor pe parcursul mai multor ani succesivi. Această faptă putea fi analizată eventual din perspectiva prevederilor art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 care stabilește că pasivul debitorului poate să fi suportat de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, care au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți, însă în nici un caz fapta imputată nu se circumscrie prevederilor art. 138 lit. d din același act normativ. Lichidatorul judiciar nu s-a prevalat de acest temei de drept în fața judecătorului sindic, ci doar în recurs, cerere considerată nouă și inadmisibilă în acord cu prevederile art. 316 și art. 294 C.proc.civ.
Pe de altă parte lichidatorul nu a oferit un răspuns pertinent la apărarea pârâtului prin care se susține că inadvertențele între consumuri și venituri au fost rezultatul implementării greșite a unui program informatic de contabilitate care au fost corectate în cursul lunii septembrie 2008. În condițiile în care documentele contabile se află în posesia lichidatorului judiciar acesta era cel mai în măsură să verifice pertinența acestei apărări și să o combată în cazul în care nu susținerile acestuia nu se confirmau. În condițiile concrete ale cauzei, tăcerea recurentului nu poate fi interpretată decât împotriva sa, Curtea concluzionând că recurentul a achiesat la această apărare evocată de pârât.
Nici cealaltă faptă circumscrisă prevederilor art. 138 lit. d din legea insolvenței constând în diminuarea soldului de clienți în luna ianuarie 2009 cu suma de 46.621,91 lei nu poate fi reținută în sarcina pârâtului deoarece prin documentele depuse în probațiune acesta a dovedit suma de 46.621,91 lei înregistrată în contul 4118 era reprezentată de mai multe datorii istorice ale societății generate de emiterea unor facturi fiscale în cursul anilor 2002, 2003, 2004, 2005 pentru care a intervenit prescripția dreptului la acțiune înainte de deschiderea procedurii insolvenței, astfel că în mod corect s-a procedat la scoaterea din evidența contabilă a acestor clienți incerți. În plus, practica instanțelor de judecată a fost constantă în a stabili că omisiunea de a întreprinde demersuri pentru recuperarea creanțelor de la clienți poate fi încadrată în anumite condiții limitative cel mult în dispozițiile art.138 alin.l lit. a din legea nr.85/2006, iar în nici un caz în prevederile art. 138 lit. d din legea insolvenței.
P. angajarea răspunderii pârâtului pentru suma de 21.841,05 lei constând în avansuri remise în favoarea salariaților și nejustificate ulterior, prima instanță a validat teza gestionării deficitare a stocurilor la punctele de lucru, statuare ce se impune a fi menținută.
P. memoriul de recurs s-a mai susținut că răspunderea patrimonială a pârâtului se impune a fi antrenată conform art. 138 lit. a și 3 din Legea nr. 85/2006 și în considerarea faptului că pârâtul nu a predat un stoc de mărfuri în valoare contabilă de 16.933,23 lei.
Pârâtul a reușit să probeze în fața judecătorului sindic că stocul de mărfuri în valoare contabilă de 16.933,23 lei aflat în gestiunea punctului de lucru B. M. a fost sustras de persoane neidentificate până în prezent, faptele de furt fiind reclamate la IPJ Maramureș și formând obiectul dosarelor penale nr. 1861/P/2010, nr. 5507/P/2010 și nr. 5632/P/2010 ( f. 39 și urm vol. I dosar fond ). Așadar refuzul de a preda acest stoc de mărfuri este unul justificat, fiind determinat de sustragerea bunurilor în discuție de terțe persoane astfel că nu se poate reține cu temei că pârâtul a folosit bunurile debitoarei in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane sau a ascuns o parte din activul falitei pentru a împiedica valorificarea acestuia în cadrul procedurii colective.
Față de toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 C.proc.civ. va respinge recursul declarat de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ BOBOTĂ LIUBA împotriva sentinței civile nr. 2.660 din 17.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ BOBOTĂ LIUBA împotriva sentinței civile nr. 2.660 din 17.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, M. B. | JUDECĂTOR, M.-I. I. | JUDECĂTOR, S. AL H. |
GREFIER, A. B. |
Red.M.I.I./28.11.2014.
Dact.H.C./2 ex.
Jud.fond: N. B..
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 2014/2014. Curtea de Apel CLUJ | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1161/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
