Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 5775/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5775/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 3253/100/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5775/2014
Ședința publică de la 27 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător S. Al H.
Judecător A. M. C.
Grefier A. B.
Componența completului de judecată 5Ri în prezentul dosar a fost modificată conform procesului verbal atașat la dosar.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul A. B. V. împotriva sentinței civile nr. 1268 din 09.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimat . SRL prin lichidator judiciar PARETO G. I.P.U.R.L., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul A. B. V. personal, asistat de avocat Ș. G., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 5 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr.599 din 20 mai 2014 aflată la fila 4 din dosar.
Se mai învederează faptul că la data de 20 iunie 2014 s-a înregistrat întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentului, care învederează instanței că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, declară închisă etapa cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Recurentul, prin reprezentant convențional, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în răspunderea administratorului, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1268 din 09.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș s-a respins excepția prescripției acțiunii.
S-a admis cererea formulată de către reclamantul Pareto G. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . RL – societate în faliment, împotriva pârâtului A. B. V., și în consecință:
A fost obligat pârâtul A. B. V. să suporte cu patrimoniul propriu pasivul societății debitoare . RL, până la concurența sumei de 5.587 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. 5047 din 12.09.2012 pronunțată în dosar nr._ 12, înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș judecătorul – sindic a admis cererea formulată de lichidatorul Pareto G. IPURL dispunând deschiderea procedurii simplificate și . a debitoarei P.-D-E. S.R.L., respectiv desemnarea lichidatorului judiciar în persoana Pareto G. IPURL.
În ceea ce privește excepția prescripției, instanța a respins-o, apreciind că termenul de prescripție începe să curgă în raport de noțiunea de insolvență definită potrivit Legii 85/2006, aceasta stare constatându-se doar cu ocazia admiterii cererii de deschidere a procedurii, în cauză această dată fiind 12.09.2012, în raport de care prezenta acțiune nu apare prescrisă, conform dispozițiilor art. 139 din legea 85/2006.
Cu toate că societatea debitoare a fost notificată de către lichidator pentru a depune documentele și actele contabile prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea nr. 85/2006 acestea nu au fost predate de către pârât.
Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență, iar pârâta a fost notificată la adresa de domiciliu.
În dosarul de faliment s-a înregistrat o declarație de creanță din partea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Baia M. – pentru suma de 5.587 lei, sumă înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor asupra averii debitoarei depus la fila 8 din dosar, valoarea totală a creanțelor fiind de 5.587 lei.
Având în vedere situația prezentată mai sus, respectiv refuzul de a depune actele și documentele contabile ale debitoarei, se naște prezumția, chiar confirmată de către pârâtul persoană fizică, că debitoarea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapte ce sunt prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea privind procedura insolvenței.
Din faptul că societatea a ajuns să fie declarată în faliment rezultă că administratorul acesteia nu a depus diligențele necesare în vederea îndeplinirii îndatoririlor impuse de lege și de actul constitutiv, încălcând în acest sens și legile fiscale, neachitându-și obligațiile către bugetul de stat.
Societatea comercială încredințează administratorului organizarea și gestionarea activității sale, pe baza unor obiective și criterii de performanță profesională, reprezentarea sa în raporturile cu terții purtând răspunderea pentru modul în care se înfăptuiesc actele de administrare ale societății, administratorul fiind obligat să-și folosească întreaga capacitate de muncă în interesul acesteia, comportându-se ca un bun comerciant.
Cu privire la raportul de cauzalitate acesta rezultă din formularea art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia răspund patrimonial membrii organelor de conducere care au cauzat ajungerea societății în încetare de plăți prin una din faptele enumerate expres în acest text. Astfel, dispozițiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sugerează existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului, dar și de creditorii acestuia.
În practica judiciară s-a apreciat că expresia “au cauzat starea de insolvență” are semnificația că faptele enumerate nu trebuie să constituie cauze exclusive ale insolvenței debitorului, ci să aibă o funcție contributivă, susceptibilă de a se conjuga cu alte împrejurări sau acțiuni umane de a se produce rezultatul insolvenței. Având în vedere că, potrivit teoriei și practicii judiciare, în dreptul civil și comercial operează două reguli, respectiv răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă, iar a doua indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului, și nu de gravitatea vinovăției.
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 “faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea”.
Din probele administrate în cauză reiese că pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și situația bunurilor ce constituie patrimoniul debitoarei în vederea valorificării lor în procedură, pentru acoperirea creanțelor.
De asemenea, astfel cum reiese din procesul verbal încheiat la data de 08.01.2013 (fila 35), deci după deschiderea procedurii insolvenței, pârâtul a dispus înlăturarea ca „nefolositoare” a documentelor financiar contabile, dând dovadă în aprecierea instanței de rea credință și intenția de a ascunde situația contabilă a debitoarei.
Pe de altă parte, cu ocazia luării interogatoriului în fața instanței, dând dovadă de inconsecvență, pârâtul arată că de fapt a pierdut documentele contabile ale debitoarei.
De asemenea, prin decizia de la fila 36, pârâtul a dispus scoaterea din patrimoniul debitoarei a unor bunuri în valoare de 2978,80 RON, fără a justifica această măsură.
Toate aceste considerente au fost apreciate de către judecătorul sindic ca dovedind săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 materializată în aceea că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia și a legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență în care a intrat societatea pe care a administrat-o.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 138 al. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința obligării pârâtei să suporte cu patrimoniul propriu pasivul societății debitoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A. B. V. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile nr.1268 din 9 Aprilie 2-14 cu consecința respingerii acțiunii în răspundere împotriva pârâtului ca nefondată; -cu 2.100 lei cheltuieli de judecată din care 100 lei taxa judiciară de timbru și 2.000 lei onorar de avocat la fond și recurs.
În motivarea recursului pârâtul a arătat, în esență, că în mod greșit s-a reținut incidența prev. art. 138 din LPI, dată fiind situația specifică a debitoarei. Astfel, nu există faptele alegate, iar insolvența a fost cauzată de împrejurări obiective, independente de conduita și voința fostului administrator statutar.
În apărare, PARETO G. IPURL Baia M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. P.-D-E. S.R.L. Baia M. a formulat întâmpinare solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art.312 alin.(l) Cod.pr.civ., instanța de recurs să dispună respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2013 sub nr. de mai sus, lichidatorul Pareto G. IPURL, a chemat în judecată pe pârâtul A. B. V. administrator statutar al debitoarei . SRL, solicitând obligarea acesteia la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 5.587 lei.
În motivarea cererii se susține că pentru societatea debitoare s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă simplificată, prin încheierea civilă nr. 5047 din 12.09.2012 pronunțată în dosar nr._ 12, urmare cererii lichidatorului Pareto G. IPURL, întrucât societatea era dizolvată în baza Legii nr. 31/1990 republicată.
Întrucât pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului actele și documentele contabile ale debitoarei, nu a răspuns la notificările și rapoartele lichidatorului și nu a justificat modul de utilizare a activelor bilanțiere, răspunderea personală a acesteia poate fi antrenată în temeiul dispozițiilor art. 138 al. 1 lit. d și e, din Legea 85/2006.
Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, iar recursul pârâtului se centrează în jurul ideii conform căreia în cauză nu erau îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii sale personale.
Curtea constată că acuzațiile ce s-au adus recurentului sunt legate dew faptul că nu a predat, la solicitarea lichidatorului judiciar, documentele contabile ale societății și nu a justificat destinația ce a fost dată activelor patrimoniale înregistrate în bilanțul aferent anului 2004, din care active imobilizate în valoare de 105,80 lei și active circulante în valoare totală de 1.732,70 lei, din care stocuri de 30,30 lei și disponibilități bănești de 98,30 lei.
Pe de altă parte explicațiile care au fost date de către pârât în legătură cu aceste aspecte sunt următoarele:
Începând cu anul 2000, practic societatea nu și-a putut desfășura activitatea datorită stării de insolvență provocate de neîncasarea sumei de 99.088.476 lei vechi, datorate de către un partener contractual, în privința căreia au fost urmate demersuri de executare silită, inclusiv formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, toate rămase fără rezultate.
Acesta a fost contextul în care, din anul 2002, nu a mai depus bilanț contabil, pentru anii 2001 și 2002 existând bilanțuri din care rezultă lipsa de activitate a societății P.-D-E. S.R.L, niciuna dintre aceste apărări nefiind infirmate de reclamant.
În aceste condiții, nedepunerea actelor contabile pentru anii 2002-2013 se explică prin faptul că ele nu au fost întocmite. Apoi, se mai invocă că, în raport de prevederile art. 25.(alin. 1) din Legea nr. 82/1991, aceste registre se păstrează doar 10 ani. Prin urmare, recurentul afirmă că nu avea ce documente să predea, în condițiile în care societatea nu a avut nici o activitate după anul 2002, acesta fiind de fapt și motivul dizolvării acestei societăți.
Pe de altă parte, actele depuse în probațiune de către reclamant sunt de natură să ateste că acesta nu a justificat în nici un fel starea sa de pasivitate în lămurirea situației patrimoniale a debitoarei, din anul 2007 când a fost desemnat lichidator și până în anul 2012, luna octombrie, când au fost întreprinse primele demersuri, urmare a deschiderii procedurii.
Apoi, recurentul ridică semne de întrebare și asupra legitimității înscrierii în tabel a creanței bugetare în sumă de 5.587 lei, fără un titlu executoriu și în condițiile în care această sumă era scadentă din 2004, însă Curtea constată că aceste alegații sunt incompatibile cu stadiul actual al procedurii, nefiind formulată contestație la tabel.
În legătură cu activele înregistrate în bilanț, s-a afirmat că, în baza deciziei nr. 1/2013, s-a decis scoaterea din patrimoniul societății a motoferăstrăului mecanic și a deșeurilor lemn foc, având în vedere gradul avansat de uzură al acestora (f. 35-37).
Deși intimatul a relevat prin întâmpinare că aceste apărări nu pot fi validate, ridicându-se semne de întrebare asupra realității celor consemnate în înscrisurile care atestă distrugerea actelor contabile, în urma expirării termenului de păstrare și a casării activelor, inclusiv prin prisma răspunsurilor pe care pârâtul le-a dat la interogatoriul administrat la fond, nu au fost oferite explicații pertinente cu privire la susținerile referitoare la lipsa raportului de cauzalitate.
Aceasta întrucât, chiar admițând că faptele alegate ar intra sub incidența textului art. 138 lit. d și e din LPI, în contextul în care nu ele au cauzat starea de insolvență, răspunderea pârâtului nu se poate activa.
Aceasta întrucât răspunderea reglementată de art. 138 și urm. din Legea insolvenței este o formă specială de răspundere civilă delictuală. Prin urmare, pentru a fi antrenată, este nevoie să fie întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999 C. civ. (Codul civil din 1864), precum și cele special reglementate de art. 138 și următoarele din legea insolvenței.
Întrucât ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile delictuale, trebuie făcută dovada existenței raportului de cauzalitate între faptele alegate și . de insolvență. Or, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă în niciun fel că s-ar fi făcut această dovadă, reclamantul făcând doar simple afirmații, fără corespondent în probațiunea administrată.
Or, pârâtul a demonstrat că în cursul anului 2000 a avut raporturi comerciale cu firma I.B.R. S.R.L. căreia i-a livrat marfă în valoare de 99.08.746 lei vechi întrucât această firmă nu i-a achitat marfa a acționat-o în judecată, formulând cerere de deschidere a procedurii insolvenței, aceasta derulându-se fără a fi recuperate creanțele. În susținerea celor de mai sus, la dosar a fost depusă încheierea nr. 422 din 21.02.2007 a judecătorului sindic pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Maramureș (f. 30 și urm.)
Dată fiind valoarea mare a creanței de recuperat, debitoarea și-a încetat activitatea, din anul 2000, neputând compensa lipsa activelor circulante. Așa cum s-a arătat și anterior, lichidatorul nu a contestat această împrejurare, astfel încât este evident că starea de insolvență a fost cauzată de împrejurări străine de conduita recurentului, încercările acestuia de redresare a societății nefiind încununate de succes, din motive independente de voința sa.
Așa fiind, recursul va fi admis, cu consecința modificării sentinței, în sensul respingerii cererii, în acord cu prev. art. 312 C.pr.civ. de la 1865.
Va fi respinsă cererea recurentului privind acordarea imputarea cheltuielilor judiciare ocazionate la judecarea cauzei în fond și recurs, atât timp cât titularul cererii, exercitând acțiunea, nu a urmărit un avantaj propriu, ci a îndeplinit prerogativele recunoscute de lege în vederea complinirii pasivului, exercitarea cu bună –credință a unui drept neputând atrage o asemenea sancțiune procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul A. B. V. împotriva sentinței civile nr. 1268 din 09.04.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2014.
Președinte Judecători
M. B. S. Al H. A. M. C.
Aflată în C.O.
Semnează presedintele
Curții de Apel Cluj
V. M.
Grefier
A. B.
Aflată în CO,
Semnează
P.-grefier
M. T.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./08.07.2014
Jud.fond: V. F.
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3405/2014. Curtea de Apel... | Strămutare. Încheierea nr. 241/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
