Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 3711/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3711/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 316/100/2010/a1*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3711
Ședința publică din data de 05 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: L. D. S.
JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER: M. N.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul C. V., împotriva sentinței civile nr. 6892 din 28.11.2013 pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș cauza privind și pe intimații . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CERTSERV INSOLV SPRL, având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138/ din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este timbrat cu taxă de timbru de 60 de lei și timbru judiciar de 0,15 lei. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
La data de 30.04.2014, intimata prin lichidator a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefiind fondat.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 6892 din 28.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș s-a admis acțiunea promovată de lichidatorul judiciar CERTSERV INSOLV SPRL în contradictoriu cu pârâtul C. V. și a fost obligat pârâtul să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente . până la concurența sumei de 116.539,34 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 1100 din 24 martie 2010, pronunțată în dosarul nr._ 0, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei și a fost numit administrator judiciar.
În dosarul de faliment și-au înregistrat declarațiile de creanță creditoarele Administrația Finanțelor Publice B. M., Primăria B. M., și A. București, valoarea totală a creanțelor fiind în sumă de 116.539,34 lei.
În urma demersurilor întreprinse de lichidatorul judiciar, administratorul statutar al societății insolvente nu a pus la dispoziția acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.
Din cuprinsul rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar reiese că debitoarea ..M. SRL, prin reprezentantul său – administratorul statutar C. V., nu și-a condus contabilitatea în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, fiindu-i aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 lit. d.
Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 lit. „d” din Legea 85/2006.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudicii însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități.
Pârâtul C. V. nu a procedat la predarea bunurilor către lichidatorul judiciar, deși a fost notificat în repetate rânduri în acest sens. In consecință, în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada modului de utilizare a acestor bunuri prin prezentarea unor acte contabile întocmite în condițiile legii contabilității, se prezumă faptul ca aceste bunuri au fost folosite în interes personal. Trebuie precizat in acest context faptul ca destinația efectivă a bunurilor înscrise în contabilitate poate fi probată și urmărită exclusiv prin prezentarea unor acte specifice activității comerciale, iar în lipsa oricărei probe utile în acest sens, singura concluzie plauzibilă este aceea ca bunurile au fost deturnate de la destinația societara si utilizate de către persoana responsabilă cu administrarea lor în interes personal.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor concrete și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ, acesta fiind utilizat în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
Instanța a constatat că înscrisurile depuse de pârât la dosar sunt cele depuse și cu ocazia primului ciclu procesual, din acestea neputându-se însă justifica diferența ce a reieșit din actele contabile, respectiv datele din balanța contabilă nu coincideau pe anul 2006 cu cele din bilanțul contabil, administratorul statutar nu a fost în măsură să prezinte liste de inventar, iar din cuprinsul celor două facturi fiscale depuse din nou în probațiune (f.65, 69) nu se poate trage în mod întemeiat concluzia că, împreună cu imobilele înstrăinate au fost vândute și bunuri mobile, astfel cum a susținut pârâtul.
Pentru considerentele sus menționate, în baza art. 138, alin. 1, lit. a, d, din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, cererea promovată de lichidatorul judiciar va fi admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. V. solicitând admiterea acestuia.
În motivele de recurs se arată că, dupa cum a fost formulata acțiunea de către lichidatorul judiciar prin care . avea datorii in cuantum de 116.539, 34 lei reprezentând taxe, impozite, terenuri, clădiri pentru perioada 2006-2009, aceasta cauza este nefondata. . in perioada 2006-2009 nu a funcționat si nu avea cum sa acumuleze aceste presupuse datorii.
Menționează că . in anul 2005 prin Biroul Executorului Judecătoresc V. G., toate spatiile comerciale ale societății au fost executate silit, vândute la licitație publica de către Biroul Executorului Judecătoresc.
In urma acestor vânzări Biroul Executorului Judecătoresc a anunțat toti creditorii societății sa se prezinte la biroul executorului pentru a face plățile datorate tuturor creditorilor.
Datorita situației prezentate . a pierdut toate spatiile comerciale fiind nevoiți sa suspendam activitatea economica începând cu anul 2006.
Prin documente si înscrisuri adresate Camerei de Comerț Maramureș depuse la dosar, solicită suspendarea activității economice începând cu 2006 iar prin Sentința nr. 3390 din 14.10.2009 . a fost dizolvata.
Tot prin acțiunea nr._ 0 /al din 22.02.2011 reclamantul CERT SERV INSOLV SPRL lichidator judiciar al . prin Sentința civila nr. 291 din 18.01.2012 instanța a respins acțiunea formulata de către debitoarea . prin lichidator judiciar CERT SERV INSOLV SPRL împotriva paratului C. V. cu domiciliul in Comuna Miresu M., .. județul Maramureș.
De asemenea a fost respins si recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 291 din 18.01.2012. In urma acestor acțiuni respinse de către instanțele de judecata menționate mai sus, lichidatorul CERT SERV INSOL SPRL deschide o noua acțiune tot pentru aceeași cauza, dosar nr._ 0/al din 22.02.2011. Astfel prin Sentința civila nr. 6892 din 28.11.2013 consideră ca instanța de judecata nu a analizat toate documentele si înscrisurile depuse la dosarul cauzei, deoarece in motivarea sentinței instanța de judecata nu a făcut referire la toate documentele si înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Pentru toate aspectele prezentate mai sus consideră ca toata acțiunea formulata de către lichidatorul juridic este nefondata, toata acțiunea cauzei se bazează pe presupuneri false si nefondate, fara documente si înscrisuri valide pentru toate acuzațiile cuprinse în toata acțiunea formulata de către lichidatorul judiciar CERT SERV INSOLV SPRL.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata . solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Lichidatorul Certserv Insolv IPURL a solicitat angajarea răspunderii administratorului statutar C. V. al debitorului ..M. SRL în temeiul art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivarea cererii sale a arătat că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea insolvenței nr. 85/2006, constând în nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile lichidatorului judiciar în vederea valorificării în procedura de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
De asemenea, a exercitat un management defectuos, ceea ce a condus la o activitate financiară nerentabilă, de nerecuperare a creanțelor și de achitare a datoriilor.
Au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. d din lege, constând în nedepunerea la organele financiare a raporturilor contabile, a declarațiilor fiscale.
Administratorul statutar a refuzat să coopereze, nu a predat documentele contabile.
Având în vedere prev. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar consideră că sunt întrunite în cauză cerințele acestei norme legale, astfel încât se poate atrage răspunderea materială a administratorului care a folosit bunurile societății în folosul propriu sau al altei persoane, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Astfel, fapta culpabilă a administratorului constă în nepredarea bunurilor și a fondurilor bănești ale debitoarei, prejudiciul constă în masa pasivă a debitoarei în sumă de 139.978,12 lei, conform tabelului creanțelor declarate împotriva averii debitoarei.
Referitor la raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu lichidatorul judiciar a arătat că dacă mărfurile ar fi existat ar fi fost valorificate și din sumele obținute s-ar fi achitat obligațiile, fiind acoperite integral debitele și acestea nu ar fi generat dobânzi, penalizări sau majorări de întârziere, valoarea mărfurilor și a sumelor de bani existente la 31 decembrie 2009 în patrimoniul debitoarei fiind mai mare decât datoriile societății înscrise în tabel în care au fost cuprinse și accesoriile.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art 138 din Legea nr 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr. 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Aserțiunile recurentei vizând omisiunea judecătorului sindic de analiză a documentelor prezentate în probațiune și a apărărilor formulate nu sunt reale, analiza punctuală a condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii dovedind contrariul.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile recurentei că fapta ilicită nu există nu au acoperire, fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art. 138 alin.1 lit a, respectiv împrejurarea că în ultimul bilanț întocmit de societatea debitoare aferent anului 2009, avea înregistrate active circulante, active imobilizate, casa si conturi în banci in suma de 1406 lei, care nu au fost predate lichidatorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că aceste bunuri au fost folosite de pârât în interesul propriu sau al unei alte persoane.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității.
Raportul de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentei că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa stocurilor,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată.
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurentă susținându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii însă judecătorul sindic a reținut în mod corect că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății astfel că apare ca demonstrat și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin . societății.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Curtea reține ca fiind corecte aserțiunile administratorului judiciar potrivit cărora datoriile debitoarei provin din anii anteriori, iar judecătorul sindic a reținut în mod corect că faptele cauzatoare de prejudiciu sunt contemporane cu calitatea pârâtei de administrator al societății debitoare, calitate pe care de drept și-a păstrat-o.
Ultimele declarații fiscale privind activitatea societății au fost depuse pentru 2006 astfel că această împrejurare nu mai poate fi apreciată ca o simplă prezumție a omisiunii de a conduce contabilitate conform normelor legale .
Ulterior societatea nu a mai acumulat debite la bugetul de stat, ci doar accesorii născute în principal din majorări și penalități aferente acestora, reiese că societatea și-a încetat de la acel moment activitatea.
Lipsa documentelor contabile și imposibilitatea contactării actualului asociat si administrator, confirmă că s-a ținut o contabilitate fictivă, ceea ce duce la sancționarea persoanelor răspunzătoare conform art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Curtea va achiesa la statuările judecătorului sindic că acest fapt atestă că legăturile dintre fostul asociat și societate au încetat doar scriptic, în temeiul unui act încheiat cu scopul relevării unei stări de fapt alterate, deși acesta a rămas administrator de fapt, continuând să facă încasări și plăți în numele societății.
Neconcordanțele dintre documentele publice și cele ale societății relevă că societatea a desfășurat activități comerciale fără a ține o evidență contabilă în conformitate cu legea, încercând să ascundă atât veniturile realizate, cât și natura acestora precum și activele înregistrate.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art. 312 C. pr civ, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul R. I. împotriva sentinței civile nr. 6892 din 29.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C. V. impotriva sentintei civile nr.6892 din 29.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține in intregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. M. C. L. D. S. M. S. M. N.
red.M.S./A.C.
2 ex. – 12.05.2014
jud.fond.O. A.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 3791/2014. Curtea de Apel CLUJ | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3405/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
