Conflict de competenţă. Sentința nr. 145/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Sentința nr. 145/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 356/33/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 145/2014

Ședința camerei de consiliu de la 10 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Specializat Cluj și Tribunalul Cluj în cadrul soluționării apelului formulat de către reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, împotriva sentinței civile nr._/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu ., având ca obiect conflict de competență.

Soluționarea conflictului a avut loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr._ din 01.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta . neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 622 din 22.11.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Cluj.

S-a declinat competenta de soluționare a apelului declarat de reclamanta SRR împotriva Sentinței civile nr._ din 01.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, in favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut art.3 alin.2 și 3 C.civ., conform căruia „Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.

Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.

Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.

Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzand posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.

Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.

Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.

Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.

Ca urmare, tribunalul a admis excepția necompetenței Tribunalului Cluj-Secția civilă și a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului specializat Cluj.

Prin decizia civilă nr.71 din 10.02.2014 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj de soluționare a apelului, invocată din oficiu și, în consecință s-a declinat competența de soluționare a apelului declarat de apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE în contradictoriu cu intimata . împotriva sentința civilă nr._ din 01.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ în favoarea Tribunalului Cluj.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Televiziune și a Societății Române de Radiodifuziune, reclamanta apelantă S. R. DE RADIODIFUZIUNE reprezintă un serviciu public autonom, de interes național și independent editorial, care își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului în condițiile legii.

De asemenea, în ceea ce privește sursele de finanțare ale Societății Române de Radiodifuziune acestea se constituie din alocații de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse.

Tribunalul Specializat Cluj apreciază că apelanta Serviciul Român de Radiodifuziune este o instituție publică centrală de interes public, care prestează un serviciu public de interes național, care funcționează sub controlul Parlamentului și care este finanțat parțial de la bugetul de stat. Din această perspectivă, apelanta reprezintă un subiect de drept administrativ care este titular de drepturi și obligații generate de raporturi juridice de drept public.

Pe de altă parte, același Serviciu Public de Radiodifuziune participă și la raporturi de drept civil, în calitate de profesionist, în realizarea obiectului său de activitate, în calitate de prestator de servicii, chiar dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. a enunțat mai sus menționează în categoria veniturilor proprii sumele încasate din realizarea obiectului de activitate, în mod distinct față de TAXELE percepute pentru SERVICIUL PUBLIC de radiodifuziune. În acest sens, este cert că pentru toate contractele încheiate de SRR în realizarea obiectului său de activitate se nasc drepturi și obligații de drept civil.

Este foarte ușor a face o confuzie sau a nu face nici o distincție între cele două categorii de raporturi de drept public și privat la care S. R. DE RADIODIFUZIUNE participă, susținând că S. R. de Radiodifuziune este un profesionist și doar atât. Tribunalul Specializat Cluj apreciază că recurenta nu este un simplu profesionist, ci este, totodată, o instituție publică centrală care prestează un serviciu public de interes național, fiind și subiect de drept administrativ.

În ceea ce privește taxa pretinsă de reclamanta apelantă pentru serviciul public de radiodifuziune în temeiul art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, Tribunalul Specializat remarcă faptul că suma pretinsă: este o taxă, la fel ca rovinieta, nu este un preț; este o taxă fixă, independent de calitatea și cantitatea serviciilor, ceea ce exclude orice negociere, orice convenție, orice raport juridic civil;este stabilită prin LEGE, iar nu de către părți și nici măcar de către profesionistul Serviciul Român de Radiodifuziune, dar în directă legătură cu serviciul public de interes național.

Subiectele pasive ale acestei obligații sunt toate persoanele fizice și toate persoanele juridice în calitate de beneficiari ai serviciului public, la fel cum toți beneficiarii drumurilor publice de interes național sunt obligați a achita contravaloarea rovinietei.

Neachitarea acestei taxe atrage sancțiunea contravențională prevăzută de art. 8 alin. 2 din HG 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, ceea ce relevă caracterul de drept public al normei juridice edictate și a cărei aducere la îndeplinire o solicită Serviciul Român de Radiodifuziune. În plus, dacă această taxă ar fi percepută de SRR în calitate de profesionist, iar nu de instituție publică, în lipsa oricărei convenții, singurul prejudiciu pe care îl putea solicita recurenta era, pe lângă taxa datorată, dobânda legală. Or, legiuitorul a instituit și sancțiunea penalităților de întârziere aplicabile în cazul neachitării la termen a acestei taxe, la fel cum a procedat în cazul neîndeplinirii obligațiilor fiscale, specific dreptului public.

Și din perspectiva sancțiunilor care intervin este dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că o asemenea taxă nu poate fi percepută decât în cadrul raportului juridic de drept public, fiind inadmisibil ca în raportul de drept civil, guvernat de principiul disponibilității și al egalității armelor, să intervină un terț, fie el și statul, pentru a cuantifica prețul serviciilor prestate, precum și contravaloarea beneficiului nerealizat, în speță, a penalităților de întârziere.

Toate aceste caracteristici conduc la concluzia că taxa pretinsă de Serviciul Public de Radiodifuziune este guvernată de raportul de drept administrativ, de drept public la care apelanta participă de pe poziții de serviciu public autonom de interes național aflat sub controlul Parlamentului și finanțat parțial de la bugetul de stat, iar nu de drept civil, de drept privat care este străin de noțiunea de ˝taxă˝, iar nu de preț, de penalități stabilite de lege, iar nu de părți, de lipsa oricărui acord de voință între părți.

Strict din această perspectivă este indiferentă calitatea pârâtei . de profesionist sau de neprofesionist, întrucât, izvorul obligației pretinse de recurentă nu are și nu poate avea natură civilă, ci administrativă.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 raportat la art. 132 alin. 3 N.C.p.c., Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj de soluționare a apelului, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a apelului declarat de S. R. DE RADIODIFUZIUNE în favoarea Tribunalului Cluj.

În baza art. 133 pct. 2 N.C.p.c. a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat Cluj, și în baza art. 135 alin. 1 N.C.p.c. a dispus sesizarea Curții de Apel Cluj, Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal spre soluționarea regulatorului de competență.

Analiza conflictului ivit în raport de normele legale incidente relevă următoarele aspecte:

Curtea retine ca in drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 41/1994 și ale HGR nr. 977/2003.

Nici Legea nr. 41/1994 și, nici HGR nr. 977/2003 nu fac trimitere la Legea nr. 554/2004 pentru soluționarea litigiilor intervenite între S. R. de Radiodifuziune și beneficiara serviciilor publice prestate de către aceasta.

Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.

Prin art. 5 alin. (1) din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, se prevede că această taxă se încasează de la plătitori prin S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., prin filialele sale în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice.

În alin. (2) al aceluiași articol din HG nr. 977/2003, se prevede că persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct Societății Române de Radiodifuziune.

Taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența specială a instanțelor de contencios administrativ.

În lipsa unor dispoziții exprese imperative în legile speciale, care să atribuie instanței de contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de S. R. de Radiodifuziune pentru recuperarea taxei pentru prestarea serviciului public de radiodifuziune, litigiul promovat de aceasta nu este supus, de drept, regulilor instituite de Legea nr. 554/2004. Pentru a stabili dacă litigiul cade sub incidența Legii nr. 554/2004 trebuie analizate elementele acestei acțiuni prin raportare la acest act normativ, în vederea determinării naturii litigiului, ca și criteriu obiectiv principal în determinarea competenței după materie.

În ceea ce privește obiectul acțiunii în contencios administrativ, acesta este definit de art. 8 al Legii nr. 554/2004, și constă în solicitarea de a se anula în tot sau în parte actul administrativ unilateral, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. Potrivit art. 8 alin 2, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

În cauză nu se identifică un act administrativ unilateral și nici un contract administrativ, astfel că obiectul acțiunii deduse judecății nu este unul specific acțiunii în contencios administrativ.

În plus, faptul că obiectul acțiunii este acela de realizare a dreptului, respectiv de a încasa „taxa” pentru serviciul public de radiodifuziune, nu conferă litigiului caracterul de „contencios administrativ” numai pentru că art. 10 din Legea nr. 554/2004 se referă la litigii, care privesc „taxe”.

Așa cum a sesizat și tribunalul, art. 10 partajează competența între tribunale administrativ-fiscale și secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, asociind criteriul valorii la criteriul naturii litigiului. Stabilirea competenței după valoare trebuie să fie subsecventă stabilirii naturii litigiului.

Din analiza și a celorlalte elemente ale acțiunii formulată de S. R. de Radiodifuziune, respectiv a părților și a cauzei, rezultă că litigiul nu se circumscrie contenciosului administrativ.

Referitor la părțile dintr-un litigiu de contencios administrativ, Curtea reține că acestea pot fi cele enumerate în art. 1 „Subiectele de sesizare a instanței” din Legea nr. 554/2004.

S. R. de Radiodifuziune nu se identifică cu nici unul dintre aceste subiecte enumerate în alin 1-9 ale art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Al treilea element al acțiunii civile, în general, și al acțiunii în contencios administrativ, în speță, este cauza, semnificând scopul pentru care este promovată acțiunea. Numai scopul în sine (valorificarea dreptului legitim de a încasa taxa legală de radiodifuziune) nu conferă litigiului natura de contencios administrativ.

În consecință, în măsura în care celelalte două elemente (subiectele și obiectul) ale acțiunii promovate de reclamantă nu se circumscriu specificului contenciosului administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. f din Legea nr. 554/2004, acțiunea nu poate fi calificată ca fiind una de contencios administrativ, cu consecința stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, respectiv tribunalului.

Faptul că reclamanta este înființată la serviciul public autonom de interes național și că serviciul public este definit în art. 2 lit. m din Legea nr. 554/2004 nu atrage competența instanței de contencios, întrucât așa cum s-a demonstrat, elementele acțiunii formulate nu corespund celor specifice unei acțiuni în contencios administrativ.

În consecință Curtea apreciază că litigiul nu este unul de contencios administrativ, ci unul civil, de competența judecătoriei în primă instanță, iar în calea de atac se păstrează natura civilă .

Teza reținută de Tribunalul Cluj potrivit căreia fiind vorba despre raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesioniști, astfel cum este definită această calitate competența revine tribunalului specializat nu poate fi validată .

Prin art.3 alin.2 și 3 C.civ., conform căruia „Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.

Potrivit art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.

S-a reținut în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului Cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul Tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.

Toate textele enunțate se referă la ipoteza în care în litigiu sunt analizate raporturi din sfera celor ce pot fi raportate la calitatea părților .

Criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului Cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști însă litigiul de față nu poate fi încadrat în categoria acestora doar în raport de calitatea pârâtului .

Legiuitorul a instituit norme de competență materială prin art. 94 pct. 1 alin1 lit. j NCPC în raport de valoarea obiectului și fără a distinge după calitatea părților, ceea ce relevă că pentru această categorie de litigii calitatea părților nu poate constitui un criteriu de stabilire a naturii litigiului.

Analiza raporturilor deduse judecății pentru considerentele evidențiate a relevat că nu se poate reține că ar fi un litigiu în materia contenciosului administrativ și nici unul de competența instanței specializate ci unul de natură civilă .

În aceste condiții, pentru considerentele mai sus enunțate, Curtea va stabili că revine Tribunalului Cluj, potrivit art. 95 pct. 2 NCPC competența soluționării apelului declarat în cauză de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE împotriva sentinței civile nr._ din 01.07.2013 pronunțate de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a apelului declarat în cauză de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE împotriva sentinței civilă nr._ din 01.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului Cluj.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.04.2014.

JUDECĂTOR GREFIER

R. R. D. M. T.

Red./Dact. RRD/MT

25.04.2014/4 ex.

← Poprire asiguratorie. Decizia nr. 6009/2014. Curtea de Apel CLUJ		Radieri ca urmare a dizolvării. Decizia nr. 301/2014. Curtea de... →

Conflict de competenţă. Sentința nr. 145/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 145/2014. Curtea de Apel CLUJ