Opoziţie la executare. Decizia nr. 4552/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4552/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 3566/182/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4552/2014
Ședința publică de la 29 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de BC I. S. ROMÂNIA SA - SUCURSALA BAIA M., împotriva deciziei civile nr. 84/21.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu C.. AV. M. R. și . SRL, având ca obiect opoziție la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul oponent C.. Av. M. R., avocat M. Petrușe, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este legal timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară încbhise dezbateriel și acordă cuvîntul pe fondul cauzei.
Reprezentanta intimatului oponent C.. Av. M. R. solicită respingerea ca inadmisibil și nefondat a recursului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacată.
Arată că în principal, a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la faptul că în apel s-a dispus admiterea excepției tardivității declarării apelului formulat de către recurenta din prezenta cauză, având în vedere data declarării apelului – 11.07.2013 – în raport cu termenul limită de 15 zile prevăzut de lege care se împlinea în data de 06.05.2013.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, raportat la soluția dată de Tribunalul Maramureș. Partea pe care o reprezintă, în mod corect a invocat excepția tardivității, anterior primului termen de judecată, astfel că instanța a dispus comunicarea acestora apelantei tocmei pentru a se putea pronunța asupra decăderii invocate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4305/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ s-au admis excepțiile invocate de petentul Cabinet Avocat M. R. și excepțiile invocate de intimata . S.R.L. și în consecință s-a admis opoziția la executare formulată de petentul Cabinet Avocat M. R. în contradictoriu cu intimații B.C. I. S. România S.A. A. - Sucursala Baia M. și . SRL și s-a dispus anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr.572/SPB/2010.
Intimata Banca Comercială S. România SA a formulat apel prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii opoziției la executare formulată de Cabinet avocat R. M. împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 572/SPB/2010.
Prin decizia civilă nr. 84 din 21.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, a fost admisă excepția tardivității apelului și a fost respins ca tardiv apelul declarat de intimata Banca Comercială I. S. România A., cu sediul în A., . prin Banca Comercială I. S. România – Sucursala Baia M., ., împotriva sentinței civile nr. 4305/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.58/1934 „hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Cum sentința civilă nr.4305 din 16.04.2013 a fost pronunțată la data de 16.04.2013, iar apelul declarat a fost înregistrat la data de 11.07.2013, termenul prevăzut de art. 62 alin.3 din Legea nr. 58/1934 a fost depășit astfel încât tribunalul a constatat că apelul este tardiv, urmând a-l respinge ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs COMERCIALA I. S. ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA BAIA M., solicitând casarea hotărârii atacate, respingerea excepției tardivității declarării apelului invocată de intimata și trimiterea cauzei Tribunalului Maramureș pentru rejudecarea apelului formulat.
În motivare a arătat că prin opoziția la executare ce face obiectul prezentului dosar, intimatul C.. av. R. M. a solicitat desființarea tuturor formelor de executare efectuate de executorul bancar în dosarul execuțional nr. 572/SPB/2010. în motivarea cererii, au fost invocate atât prescripția executării cambiale, cat și cea a lipsei formalității prealabile a protestului iar pe fond, inexistenta unui raport obligațional intre intimata și subscrisa banca.
Totodată apreciază că hotărârea recurata este netemeinica și nelegala, fiind data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii.
Instanța de apel a admis excepția tardivității invocata de către intimatul-oponent prin notele de ședința depuse la dosarul cauzei abia la data 05.09.2013, și nu prin întâmpinare cu minim 5 zile anterior termenului din data de 06.09.2013, stabilit pentru Judecata cauzei, așa cum prevede art. 289 alin. 2 din Codul de procedura civila din 1864. Or, sancțiunea prevăzuta de art. 103 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1864, pentru nedepunerea întâmpinării în termenul legal o reprezintă decăderea din dreptul de a mai formula apărări și excepții în cauza.
Potrivit dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 58/1934, în forma aplicabila la data sesizării instanței în prezenta cauza, în termen de 5 zile de la primirea somațiunii, debitorul poate face opoziție la executare. Opoziția se va introduce la judecătoria care a Investit cambia cu formula executorie iar judecătoria va judeca opoziția potrivit Codului de procedura civilă, de urgenta și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini. Hotărârea pronunțata asupra opoziției va putea fi atacata cu apel, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Apreciază ca norma în discuție nu întrunește condițiile de previzibilitate, nepermițând subiecților de drept, implicați în diverse proceduri judiciare, sa își ajusteze conduita pentru a se supune obligațiilor procesuale prescrise.
Regula de drept procesual Instituita de art. 102 C.proc.civ. din 1865 este aceea potrivit căreia momentul de pornire a termenului de procedura este cel al comunicării actului de procedura. Art. 284 alin. l C.proc.civ. dispune în sensul ca termenul de 15 zile pentru exercitarea apelului curge de la comunicarea hotărârii.
Aceasta regula permite părților sa ia cunoștința nu numai de motivele pentru care instanța a admis sau a respins cererea de chemare în judecata, ci și de însuși faptul pronunțării hotărârii în cauza. Cu excepția cazului în care partea este prezenta la pronunțarea hotărârii, comunicarea acesteia este singura modalitate oficiala prin care se asigura opozabilitatea, față de părți, a soluționării cauzei.
În consecința, cum recurenta nu a fost prezenta nici la momentul pronunțării, de abia la data de 03.07.2013, a luat cunoștința de pronunțarea, de către Judecătoria Baia M., a sentinței civile nr. 4305 din data de 16.04.2013, astfel încât înregistrarea cererii de apel la data de 11.07.2013, a fost făcută în termen.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, invocând și prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila din 1865, precum și toate celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul prezentului recurs.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 mai 2014 intimata C.. AV. R. M., solicitând respingerea ca inadmisibil și nefondat a recursului declarat de recurenta „BC înțesa Sanpaoto” și menținerii în tot ca legală și temeinică a deciziei civile nr.84/21.11.2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș.
În prealabil, invocă inadmisibilitatea recursului declarat de către intimată Banca înțesa S. împotriva deciziei civile nr.84/21.11.2013 a Tribunalului Maramureș, raportat la definitivarea hotărârii recurate pe data expirării termenului de apel împotriva căruia se putea declara această cale de atac și anume acela de 06.05.2013.
Prin decizia civilă nr. 84/A/21.11.2013 a Tribunalului Maramureș s-a dispus admiterea excepției tardivității declarării apelului contra sentinței civile pronunțate de instanța de fond, respingându-se astfel ca tardivă calea de atac declarată de intimata Banca înțesa S..
În motivarea deciziei astfel adoptate, s-a reținut de către instanța de apel că dată fiind incidența prevederilor art.62 alin.3 din Legea nr.58/1934 și raportat la data înregistrării apelului și anume aceea de 11.07.2013 apelul este tardiv.
Împotriva deciziei pronunțate de către Tribunalul Maramureș, intimata a declarat recurs, solicitând instanței de control judiciar admiterea acestei căi de atac cu consecința trimiterii cauzei Tribunalului Maramureș în vederea soluționării pe fond a apelului declarat de aceasta.
Apreciază recursul dedus judecății ca INADMISIBIL și NEFONDAT. impunându-se a fi respins în raport de următoarele argumente de fapt și de drept:
Termenul de apel reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia se poate exercita calea de atac a apelului.
Potrivit art.284 alin.l Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel.
Termenul de apel se calculează pe zile libere, deci nu se ia în calcul nici ziua în care începe să curgă și nici ziua în care el se împlinește.
Legea poate însă deroga, sub aspectul duratei termenului de apei sau sub aspectul momentului de la care începe, să curgă termenul de apel.
Astfel, așa cum este și cazul în speță potrivit dispozițiilor legale speciale incidente și anume ale Legii nr.58/1934 conform prevederilor art.62 alin.3 din acest act normativ „hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare”.
În speță, hotărârea Judecătoria Baia M. s-a pronunțat la data de 16.04.2013, iar apelul a fost înregistrat de către intimată la data de 11.07.2013.
Constatând prin urmare că ÎN RAPORT DE DATA PRONUNȚĂRII HOTĂRÂRII - 16.04.2013 - apelul înregistrat la data 11.07.2013 a fost declarat peste termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale speciale incidente, evident în situația de față se impunea soluționarea cauzei pe excepție, reținând TARDIVITATEA declarării acestuia - excepția de decădere (hotărârea apelată devenind deja definitivă la data de 06.05.2013).
Pe de altă parte, reținând argumentele aduse prin motivele de recurs, solicită a avea în vedere următoarele:
- termenul de apel este un termen legal imperativ care în caz de nerespectare atrase sancțiunea decăderii iar normele care stabilesc durata acestor termene de exercitare a căilor de atac sunt de ordine publică ;
- invocarea pe calea excepției, așa cum s-a procedat și în cauza de față, a tardivității declarării apelului apreciem că nu contravine prevederilor art. 103 alin. l din C.pr.civ. menționate de intimată prin motivele de recurs.
- excepția tardivității apelului este o excepție absolută, de ordine publică și de procedură care poate fi ridicată/invocată de parte sau de instanță chiar din oficiu în orice stare a procesului, astfel că în mod corect a procedat instanța de apel, așa cum nu se poate aprecia că momentul de la care acest termen de declarare al căii de atac se impune a fi calculat ar fi acela al comunicării, atâta timp cât litigiul a fost și este guvernat de dispoziții ale legii speciale și anume legea nr.58/1934. care dispun în mod expres ca exercitarea caii de atac a apelului de poate face în 15 zile de la momentul pronunțării hotărârii.
Daca intimata nu a participat la judecata în prima instanța nu înseamnă ca poate invoca necunoașterea legii, ci acest lucru s-a întâmplat din alte considerente care în condițiile prevăzute de lege nu pot conduce la concluzia că norma edictată referitor la momentul de la care se calculează acest termen nu îndeplinește cerințele deprevizibilitate.
În asemenea condiții, însăși legiuitorul a reglementat ca moment de început al curgerii termenului de apel momentul pronunțării pentru a asigura pârtilor certitudinea ca hotărârea nu va fi schimbata sau anulată la o data ulterioara incertă.
Cu toate aceste caracteristici menționate, nerespectarea termenului de apel care poate fi invocata de oricare dintre părți sau de instanța din oficiu în orice moment ai procesului nu poate conduce instanța decât la a constata decăderea din dreptul de a apela hotărârea.
Aceasta decădere poate fi invocata ca motiv de recurs atunci când apelul a fost soluționat pe fond, fie se poate invoca pe calea excepției de tardivitate a apelului, în cursul judecații în fata instanței de apel.
Trecerea termenului de apel fără ca partea sa atace hotărârea determina rămânerea definitiva a acestei hotărâri. Daca un apel a fost declarat tardiv, acest lucru nu înseamnă ca hotărârea a devenit definitiva la data respingerii apelului. Ea este definitiva Ia expirarea termenului de apel.
În ceea ce privește dreptul de a invoca excepții de procedură prin raportare la argumentele expuse prin motivele de recurs, solicităm a aprecia că în mod legal și corect această excepție a tardivității declarării apelului a fost invocată de către subscrisul .cabinet avocațial și chiar la primul termen de judecată stabilit pentru soluționarea apelului.
Decăderea afectează actul tardiv și cele ulterioare iui, atrăgând nulitatea acestora. Actul tardiv nu mai poate fi refăcut decât dacă se încuviințează o eventuală cerere de repunere în termen ceea ce nu este însă cazul întrucât S.C. Banca înțesa S. nu a învestit instanța de judecată cu o astfel de cerere.
Notele de ședință prin care anterior primului termen de judecată a fost invocată excepția tardivității declarării apelului au fost înregistrate de către subscrisul cabinet și mai mult s-a dispus comunicarea acestora către recurentă și amânarea cauzei tocmai pentru a se pronunța asupra decăderii invocate ceea ce au și făcut prin notele depuse la dosar la data de 04.10.2013 și prin care au adus argumente în sensul respingerii excepției astfel invocate.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Preliminar, în temeiul art. 137 C.pr.civ. de la 1865, aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 se va aborda excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de intimată ce tinde la paralizarea căii de atac ca fine de neprimire.
Examinând excepția, Curtea reține că intimata ar părea că susține că recursul ar fi inadmisibil dat fiindcă apelul a fost exercitat în afara termenului defipt de lege.
Curtea observă că prin criticile din recurs tocmai o atare ipoteză se contestă, calea de atac a recursului permițând părții interesate să formuleze o atare critică.
Astfel fiind, cum pe calea recursului, deși cale de atac extraordinară, se poate critica decizia din apel privind interpretarea dispozițiilor legale incidente privind soluționarea excepției de tardivitate a apelului, calea recursului având și caracter de reformare, context în care se reține că excepția de inadmisibilitate nu poate fi primită, recursul sub acest aspect fiind admisibil.
2. Cât privește criticile recurentei orientate pe art. 304 pct. 9 C.pr.civ. privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, Curtea reține următoarele:
Conform art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, în forma în vigoare la data sesizării instanței, hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.
Această normă deși inserată într-o lege specială are caracter de normă procesuală propriu-zisă.
Astfel fiind, deși noțiunea de lege utilizată de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. este utilizată în sens larg, s-a considerat doctrinar că acest motiv de recurs vizează nesocotirea normelor de drept substanțial. Astfel că orice încălcare a normelor de procedură se va aprecia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.pr.civ. astfel putându-se și interpreta solicitarea recurentei de a se casa decizia atacată și a se trimite cauza spre o nouă judecată a apelului la instanța de apel.
Din această perspectivă, recursul urmează a se analiza pe terenul art. 304 pct. 5 C.pr.civ. încadrarea fiind operată de Curte în baza art. 306 alin. 3 din același cod.
3. Cât privește critica privind soluționarea excepției tardivității depunerii apelului socotind că întâmpinarea prin care această excepție a fost invocată în fața instanței de apel a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor procedurale în materia regularității depunerii întâmpinării, Curtea reține următoarele:
Din economia dispozițiilor art. 289 alin. 2 C.pr.civ. rap. la art. 118 din același cod rezultă că în materia apelului întâmpinarea este obligatorie, fiind stabilit un termen imperativ de depunere de cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată.
Conform art. 103 alin. 1 C.pr.civ. neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispuine altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Curtea constată că la data de 5.09.2013 intimatul Cabinet avocat M. R. a depus la dosar un înscris denumit „Note” prin care a invocat excepția tardivității apelului și cum primul termen pentru judecare apelului a fost fixat pentru data de 06.09.2013 rezultă că intimata nu a respectat prevederile art. 292 alin. 2 C.pr.civ.
Se observă însă că deși a fost comunicate notele cu apelanta aceasta nu a invocat excepția tardivității depunerii întâmpinării în instanța de apel ci a răspuns pe fond față de excepția tardivității introducerii apelului (f. 22-23 dos. apel).
Cu toate că în această ambianță procedurală ar putea opera decăderea părții din dreptul de a formula întâmpinare, respectiv de a formula propuneri de probe și excepții, Curtea reține că sub acest ultim aspect, decăderea poate opera doar pentru excepțiile de ordine privată, întrucât pentru cele de ordine publică, cu toate că textul art. 118 alin. 2 C.pr.civ. a fost expres direct abrogat, soluția privind posibilitatea părții de a invoca excepții de ordine publică și peste termenul de depunere a întâmpinării este actuală.
Astfel, conform art. 136 rap. la art. 138 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865, pârâtul poate formula excepții numai în condițiile art. 115 C.pr.civ., adică prin întâmpinare ( în afară de cele de ordine publică, ce pot fi invocate oricând) și poate propune probe tot în condițiile art. 115, adică prin întâmpinare (cu excepțiile anume prevăzute de lege în art. 138).
Nerespectarea acestor dispoziții legale, adică neinvocarea excepțiilor relative și neindicarea probelor prin întâmpinare, cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată, atrage sancțiunea decăderii, conform art. 103 alin. 1 C.pr.civ.
A contrario când se invocă excepții de ordine publică chiar cu depășirea termenului legal de depunere a întâmpinării nu mai operează decăderea.
Excepția de tardivitate exprimă tocmai o excepție de ordine publică ce vizează regularitatea investirii instanței de apel, căci termenul de introducere a căii de ataca este consacrat de dispoziții legale imperative.
Astfel că o atare solicitare de a se verifica și sancționa cu decăderea din dreptul de a formula calea de atac în termenul legal poate solicitată oricând.
Mai mult, o atare obligație o are și instanța din oficiu, chiar în lipsa invocării unei excepții de către partea interesată.
Astfel fiind, împrejurarea că instanța de apel nu a sancționat cu decăderea depunerea tardivă a întâmpinării nu produce nici un efect pe terenul necesității analizei excepției tardivității introducerii apelului care, așa cum s-a relevat mai sus, face parte din categoria de excepții de ordine publică și care pot fi invocate oricând de partea interesată sau de instanță din oficiu.
Astfel fiind, acest motiv de apel nu poate fi primit.
4. Sub aspectul criticii privind greșita soluționare a excepției tardivității introducerii apelului, Curtea reține că instanța de apel nu a săvârșit nicio greșeală de natură procedurală care să conducă la reținerea motivului de recurs consacrat de art. 304 pct. 5 C.pr.civ. și care astfel să conducă la casarea deciziei atacate.
Astfel, Legea nr. 58/1934 a cambiei și biletului la ordin consacră printr-o normă specială derogatorie de la dreptul comun procesual respectiv prin art. 62 alin. 3, că hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.
Această normă juridică a fost în vigoare încă de la data adoptării legii, motiv pentru care nu se poate susține că nu a îndeplinit cerința de previzibilitate.
Pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută și înțeleasă, iar pentru a fi înțeleasă, trebuie să fie suficient de precisă și previzibilă, așadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. S-a conturat în acest sens, în strânsă legătură cu principiul general al legalității, prevăzut de textul constituțional menționat, un alt principiu, cel al securității juridice.
Fără a fi consacrat expres de normele constituționale, fiind mai degrabă o
creație a jurisprudenței, acesta constituie, deopotrivă, un principiu fundamental al statului de drept, stat care este apreciat în bună măsură în funcție de calitatea legilor sale.
Într-o bogată jurisprudență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind și o . repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, R. împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat”; „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie poate apela la consultanță de specialitate – să își corecteze conduita”; „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”.
Conform jurisprudenței aceleiași Curți, lipsa de previzibilitate (claritate) a unei norme juridice poate fi compensată printr-o jurisprudență constantă și uniformă. (în acest sens, CEDO, secția I, decizia Schimanek împotriva Austriei, 1 februarie 2000, cererea nr._/96).
În jurisprudența internă, instanța de control constituțional a avut prilejul să constate că textul art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 este constituțional și deci întrunește și caracterul de normă clară și previzibilă.
Astfel, printr-o bogată jurisprudență întinsă pe parcursul mai multor ani, Curtea Constituțională a decis cu valoare de principiu că: „ (…), potrivit textelor de lege criticate, debitorul poate face opoziție la executare în termen de 5 zile de la primirea somației și judecătoria va judeca opoziția potrivit Codului de procedură civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini.
Curtea a stabilit că prin alin. 3 al art. 62 se instituie o normă specială, ce derogă de la dispozițiile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificația unei atingeri aduse dreptului la apărare aparținând autorului excepției. Aceasta, deoarece dispozițiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 trebuie interpretate în coroborare cu dispozițiile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și dovezile invocate în susținerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfățișare.
Totodată, Curtea a mai reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Pe de altă parte, Curtea constată că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziției la executare, care reprezintă o cale de atac împotriva somațiunii de executare adresate debitorului, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nerelevând niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție.
Într-adevăr, în măsura în care textul constituțional de referință folosește termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica și caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel și recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituționalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca în considerarea anumitor particularități să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.
O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacțională adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei prevederi constituționale.” (Deciziile nr. 792/2006, nr. 759/2010, respectiv 420/2011și nr. 1524/2011, nr. 837/2012).
Față de toate aspectele ce precedă, Curtea reține că norma instituită de art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 are caracter previzibil cu atât mai mult cu cât chiar norma procedurală de drept comun în materia apelului consacră posibilitatea de a se institui prin norme speciale alte termene de introducere a apelului și alte modalități de stabilire a momentului de curgere a termenului de apel, decât cel stabilit conform dreptului comun.
Avem în vedere dispoziția conform căreia termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (art. 284 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865) și dispoziția conform căreia termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel (art. 102 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865).
Nu în ultimul rând, dat fiind caracterul normei speciale, legea procesuală impune conform art. 129 alin. 1 Cpr.civ. o diligență sporită a părților în cadrul litigiului generat de opoziția la executare astfel încât declarația de apel să fie făcută în termenul prevăzut de lege socotit de la pronunțare. Prin această normă, părții nu i se impune o conduită exorbitantă și nici nu este obiectiv împiedicată să cunoască soluția pronunțată de judecătorie, neputându-se astfel susține cu temei că singura modalitate în care o atare soluție devine opozabilă este comunicarea hotărârii din oficiu de către instanța care a pronunțat-o.
Prezența părții la data pronunțării sentinței ori solicitarea de a se comunica o copie după minuta hotărârii conform art. 148 alin. 1 din codul de procedură civilă de la 1865 sau vizualizarea soluției pe portalul instanțelor de judecată sau pe portalul Curții de apel Cluj la secțiunea aferentă Judecătoriei Baia M. http://www.curteadeapelcluj.ro/Detalii_Dosar.aspx?id=3566%2f182%2f2012&idinstanta=182 erau tot atâtea posibilități disponibile părții interesate.
Pe cale de consecință, Curtea reține că motivele invocate de recurentă nu sunt întemeiate și raportat la considerentele ce precedă, în temeiul art. 312 C.pr.civ. de la 1865, aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză cu consecința menținerii în tot a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția de inadmisibilitate a recursului.
Respinge recursul declarat de BC I. S. ROMÂNIA SA - SUCURSALA BAIA M. împotriva deciziei civile nr. 84 din 21.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. U. M. D. R.-R. D.
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./04.06.2014
Jud.fond. V. U.
Jud.apel. V. F./ N. B.
| ← Cereri în baza OUG 116/2009. Decizia nr. 30/2014. Curtea de... | Radieri ca urmare a dizolvării. Decizia nr. 654/2014. Curtea de... → |
|---|
