Procedura insolvenţei. Decizia nr. 568/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 568/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 1192/1285/2013/a4
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIE CIVILĂ NR. 568/2014
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.-I.
JUDECĂTOR: C. I.
GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta H. B. RECOVERY S. împotriva sentinței civile nr. 1253 din data de 29 aprilie 2014 pronunțată în dosarul nr._ 13 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații P. SRL – prin lichidator judiciar H & B I. S., având ca obiect procedura insolvenței- . în procedura generală
La apelul nominal, făcut în cauză părțile litigante sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei. C., procedând din oficiu și în raport de dispozițiile art. 131 din NCPC, la verificarea competenței constată că în conformitate cu dispozițiile art.95 din NCPC este competentă general material și teritorial să soluționeze cauza.
În cauză s-a derulat procedura prevăzută de art.200, art.201 din NCPC și art. XV din Legea nr.2/2013 referitoare la regularizarea cererii de apel și fixarea unui termen de judecată, raportat la obiectul cauzei și actele existente la dosar declară închise dezbaterile și reținând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.253, pronunțată la data de 29 aprilie 2014, în dosarul nr._ 13 al Tribunalului Specializat C., s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar H&B I. S. având ca obiect . în procedură generală și s-a dispus . procedură generală a debitoarei . și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe H&B I. S. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. S-a dispus dizolvarea debitoarei . și s-a fixat termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 15 mai 2014. S-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 20 mai 2014, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor, la data de 3 iunie 2014, data limită de depunere a contestațiilor împotriva trecerii creanțelor sau drepturilor de preferință în tabelul suplimentar la 10 iunie 2014 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și de pronunțare asupra tabelului definitiv consolidat, la data de 24 iunie 2014. S-a dispus notificarea de către lichidatorul judiciar provizoriu a intrării în faliment în condițiile art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. C. pentru efectuarea mențiunii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin încheierea civilă nr. 2658/15.10.2013 pronunțată de T. Specializat C. în dosar nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei ., fiind desemnat administrator judiciar al debitoarei H. B. RECOVERY S.. Prin aceeași hotărâre judecătorul sindic a stabilit termenul pentru definitivarea tabelului de creanțe pentru data de 7.01.2014. Prin încheierea civilă nr.195/28.01.2014 s-a dispus, din oficiu, înlocuirea administratorului judiciar H. B. RECOVERY S. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei . și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei . pe H & B I. S.. S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a verifica creanțele înregistrate, întocmi, afișa și comunica tabelul preliminar al creanțelor la data de 18.02.2014 și a fost stabilit termenul pentru soluționarea eventualelor contestații care se vor formula în termenul stabilit de art. 73 al 2 din Legea 85/2006 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 4.03.2014.
Luând în considerare cererea formulată de administratorul judiciar și constatând faptul că nici unul dintre subiectele de drept îndreptățite nu au propus un plan de reorganizare în termenul prev. de art.94 din Legea nr.85/2006, pe de o parte, iar pe de altă parte, debitoarea nu posedă fonduri și mijloace materiale pentru reluarea activității, în baza disp. art. 59 și 60 alin.3 din Legea nr. 85/2006 a fost încuviințată propunerea formulată de către administratorul judiciar și s-a dispus, în temeiul art. 107 alin.1 lit. B din același act normativ . procedura generală a debitoarei ., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu H 6 B I. S. în baza disp. art. 107 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.
În baza art. 107 alin.2 s-a dispus dizolvarea societății debitoare și s-a fixat termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 15 mai 2014. În baza art. 107 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, s-a dispus întocmirea de către fostul administrator judiciar, în termen de 5 zile de la . unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii insolvenței, precum și a unei liste cuprinzând actele și operațiunile efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. În temeiul art. 108 alin.1 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus notificarea de către lichidator a intrării în faliment a creditorilor notificați conform art. 61 din legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. C. pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a stabilit termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor la data de 20.05.2014, termenul de verificare a creanțelor, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor la data de 03.06.2014, data limită de depunere a contestațiilor împotriva trecerii creanțelor sau drepturilor de preferință în tabelul suplimentar la 10.06.2014, precum și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și de pronunțare asupra tabelului definitiv consolidat al creanțelor la data de 24.06.2014.
Împotriva acestei sentințe, H. B. RECOVERY S. TÂRGU-M. a declarat apel prin care a solicitat anularea hotărârii atacate, cu consecința continuării procedurii generale a insolvenței deschise împotriva .. prin încheierea nr. 2658/15.10.2013 a Tribunalului Specializat C. și cu repunerea părților în situația anterioară existentă înainte de pronunțarea încheierii nr. 195/28.01.2014.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că prin încheierea civilă nr. 2658/15.10.2013, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței fața de societatea P. S.R.L. și s-a desemnat în calitate de administrator judiciar Societatea H. B. RECOVERY S.P.R.L. Ulterior, prin încheierea nr. 195/28.01.2014 a Tribunalului Specializat C., judecătorul sindic, din oficiu, a dispus înlocuirea cu Societatea H&B I. S.P.R.L. a Societății H. B. RECOVERY S.P.R.L. Împotriva soluției de înlocuire, apelanta arată că a formulat apel, admis de C. de A. C. prin Decizia nr. 157/29.04.2014.
Apelanta susține că de la data înlocuirii sale, administratorul judiciar desemnat H&B I. S.P.R.L. a înfăptuit acte de procedură și a formulat cereri în acest dosar. In acest fel, practicianul H&B I. S.P.R.L. în data de 28.04.2014 a solicitat deschiderea procedurii generale a falimentului ca urmare a faptului că nici o persoană îndreptățită nu a depus în termen un plan de reorganizare judiciară. Ca urmare a măsurii de desființare a măsurii de înlocuire a apelantei din poziția de administrator judiciar, primul și de fapt cel mai important efect al deciziei Curții de A. C. este că participanții Ia procedura insolvenței derulată împotriva societății P. S.R.L. sunt repuse în situația anterioară pronunțării încheierii de înlocuire. Astfel, a fost în mod definitiv și executoriu statuat că apelanta este desemnată administrator judiciar.
În aceste condiții, prin schimbarea în tot a încheierii de înlocuire, numirea societății H&B I. S.P.R.L. în calitate de administrator judiciar a fost de asemenea desființată. Astfel, în lumina efectelor deciziei Curții de A., C., toate actele efectuate și măsurile dispuse de H&B I. S.P.R.L. în această procedură sunt considerate ca fiind inexistente. A admite faptul că admiterea apelului împotriva măsurii de înlocuire a administratorului judiciar nu are efecte față de mersul ulterior al procedurii s-ar echivala cu lipsirea de eficacitate a deciziei instanței de control judiciar. Astfel, în opinia apelantei, admiterea apelului împotriva măsurii de înlocuire transpune situația participanților la procedură în faza procesuală și în situația în care acestea se găseau la data pronunțării încheierii. Coincidența face că în aceeași zi în care se pronunță de către C. de A. desființarea măsurii de înlocuire, judecătorul-sindic admitere o cerere a noului administrator judiciar și a dispune trecerea la faliment.
Având în vedere cele două hotărâri judecătorești, apelanta apreciază că în momentul de față suntem în situația în care deși s-a constata definitiv că măsura de înlocuire a fost nelegală, totuși nu mai poate exercita atribuțiile și prerogativele sale datorită faptului că între timp s-a dispus deschiderea procedurii falimentului și un alt practician a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu. Pentru a-și putea valorifica drepturile sale câștigate prin Decizia Curții de A. C. și în vederea respectării principiului securității raporturilor juridice, apelanta consideră că se impune admiterea prezentului apel, repunerea părților în situația anterioară, urmând ca, după examinarea stadiului procedurii, să propună o posibilă deschidere a procedurii falimentului.
Intimatul H & B I. S. a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția lipsei de interes și respingerea recursului în temeiul acestei excepții, iar în subsidiar respingea apelului ca neîntemeiat și menținea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.22).
Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 195/28.01.2014 a Tribunalului Specializat C., judecătorul sindic a dispus din oficiu înlocuirea cu Societatea H&B I. S.P.R.L. a Societății H. B. RECOVERY S.P.R.L., apelanta din prezenta cauză. Împotriva soluției de înlocuire, apelanta arată că a formulat apel, admis de C. de A. C. prin Decizia nr. 157/29.04.2014.
Desigur că hotărârea judecătorească de înlocuire fiind executorie, în intervalul de timp enunțat (28.01.2014 – 29.04.2014) noul administrator judiciar a efectuat toate demersurile presupuse de continuarea procedurii și în urma analizelor relevante a solicitat judecătorului sindic trecerea debitoarei în faliment. Cererea a fost admisă prin sentința apelată în prezentul dosar, 1.253/29 aprilie 2014. În consecință, și revenirea la vechiul administrator judiciar și trecerea debitoarei în faliment au fost dispuse la aceeași dată de 29.04.2014.
Rațiunile de oportunitate pe care lichidatorul judiciar numit prin sentința apelată le invocă în susținerea poziției procesuale de respingere a apelului nu pot fi reținute ca întemeiate deoarece ar bloca eficacitatea unei decizii definitive, însă instanța reține existența unui impediment obiectiv în admiterea demersului judiciar al apelantei. Astfel, prin decizia 157/29.04.2014 instanța de apel a dispus repunerea apelantei în calitatea de administrator judiciar, or în acest moment procedura de insolvență a debitoarei se află în etapa de faliment, etapă care exclude existența unui administrator judiciar. Dimpotrivă, specifică acestei faze procedurale este numirea unui lichidator judiciar ca participant la procedură, cu competențe diferite de cele ale unui administrator judiciar.
În cazul concret analizat, s-a dispus trecerea debitoarei în faliment în aceeași zi cu pronunțarea deciziei de repunere în drepturi și obligații a administratorului judiciar apelant în prezenta cauză. Însă repunerea în calitate de administrator judiciar putea produce efecte doar atât timp cât debitoarea era în perioada de observație. Trecerea debitoarei în procedura subsecventă de faliment blochează însă posibilitatea apelantei de a redeveni administrator judiciar pentru motivul lipsit de echivoc potrivit căruia nu mai există acest participant la procedură în etapa procedurală în care s-a ajuns. Mai mult, nu există vreun motiv de nelegalitate invocat de către apelantă privind soluția judecătorului sindic de trecere a debitoarei în faliment.
Pentru aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 NCPC, instanța va respinge apelul declarat de către apelanta H. B. RECOVERY S. TÂRGU-M., împotriva sentinței civile nr. 1.253, pronunțată la data de 29 aprilie 2014, în dosarul nr._ 13 al Tribunalului Specializat C., pe care o păstrează în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta H. B. RECOVERY S. TÂRGU-M., cu sediul Târgu-M., ., jud. M., CUI RO26197420, cu sediul procesual ales în Tg. M., ..5, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1.253, pronunțată la data de 29 aprilie 2014, în dosarul nr._ 13 al Tribunalului Specializat C., pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. A. I. C. I. L. F.
Red.A.A.I./ 14 .01.2015.
Dact.H.C./5 ex.
Jud.fond: S. I..
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 3795/2014. Curtea de Apel CLUJ | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 7494/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








