Contestaţie. Decizia nr. 8623/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8623/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 331/112/2009/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8623/2014
Ședința publică de la 24 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare declarat de S. L. MANAGEMENT LTD împotriva sentinței civile nr. 1193 din 14.08.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, privind și pe intimat O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, intimat . NĂSĂUD, intimat S. V. CONSULT IPURL, creditor . FLOREȘTI, creditor DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD, creditor B. T. SA - SUCURSALA BISTRIȚA, creditor R. B. SA BUCUREȘTI, creditor . S. M., creditor . SRL C., creditor . C., creditor . BISTRIȚA, creditor . BUCUREȘTI, creditor BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREȘTI, creditor . I. SA BUCUREȘTI, creditor M I. SRL C. N., creditor . ȘI COMERȚ - DAC 90 SRL BISTRIȚA, creditor O. R. PRIN MANDATAR COFACE R. -CREDIT MANAGEMENT SERVICE SRL BUCUREȘTI, creditor . G., creditor . S., creditor . BUCUREȘTI, creditor I. F. L. SA, având ca obiect contestație la hotărârea adunării creditorilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. M. în reprezentarea intereselor lichidatorului S. V. Consult IPURL, conform împuternicirii avocațiale nr. CJ/_/2014 pe care o depune la dosar, lipsă fiind restul părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat.
La data de 17 octombrie 2014 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea lichidatorului V. Consult IPURL.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
Curtea învederează faptul că, în urma verificărilor efectuate, a obținut informația conform căreia recurenta din prezenta cauză are calitatea de președinte al comitetului creditorilor debitoarei G. M. SRL.
Reprezentanta lichidatorului judiciar confirmă calitatea recurentei de președinte al Comitetului creditorilor.
În acest context, Curtea, în acord cu dispozițiile art. 14 alin 8 din Legea nr. 85/2006, constată că procedura de citare în cauză este legal îndeplinită.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
Se învederează instanței că nu sunt cereri în probațiune sau excepții.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta lichidatorului judiciar, avocat S. M., solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform documentelor justificative pe care le depune la dosar, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1193 din 14.08.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, invocată de lichidatorul judiciar S. V. CONSULT IPURL.
S-a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei S. L. MANAGEMENT LTD prin mandatar ASSET PORTFOLIO SERVICING R. SRL, de desființare a hotărârii adunării creditorilor din data de 11.07.2014.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate, în baza prevederilor art.137 Cod proc.civilă, excepția lipsei calității procesuale active, invocate de lichidatorul judiciar, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată această excepție și a fost respinsă ca atare.
Lichidatorul judiciar arată, în susținerea acestei excepții, că creditoarea-contestatoare nu se regăsește în niciuna din situațiile cerute de art.14 alin.7 din Legea insolvenței pentru a putea cere desființarea hotărârii adunării creditorilor, respectiv creditori care au votat împotriva luării hotărârii și au făcut să se consemneze aceasta…,precum și creditori care au lipsit motivat de la ședință.
Art.14 alin.7 prevede că „hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor”.
Chiar dacă creditorul-contestator S. L. Management LTD prin . R. SRL nu a votat în mod direct împotriva luării hotărârii, acesta poate fi asimilat acestei categorii de creditori îndreptățiți să solicite desființarea hotărârii pe temeiul art.14 alin.7 din lege, întrucât la ultimul alineat din adresa nr.2587/11.07.2014 prin care și-a exprimat votul său condiționat (f.14), a precizat că „In situația în care,suma rezultată în vederea distribuirii către creditorul garantat nu este de minim 100.000,oo Ron, respingem oferta primită de la R. V.;”.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că lichidatorul judiciar a procedat în mod corect și legal în a reține că s-a aprobat vânzarea bunului imobil la prețul de 130.000 lei, chiar cu condițiile impuse de creditorul garantat de a se achita prețul integral la data semnării contractului de vânzare/cumpărare și de a se preda bunul către cumpărător după confirmarea achitării integrale a prețului și tot în mod legal a înlăturat condiția solicitată de creditor de a i se distribui minim 100.000 lei net din prețul vânzării cu motivarea corectă că modalitatea de distribuire nu a făcut obiectul ordinii de zi, fiind respectate prevederile art.14 alin.2 din legea insolvenței.
Distribuirea sumelor obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate în favoarea creditorilor, de ipoteci …, este o operațiune distinctă în cadrul procedurii insolvenței ce se realizează în baza prevederilor art.121 și urm din legea insolvenței, prin întocmirea unui raport și plan de distribuire în anumite condiții și care pot fi contestate de către creditori în temeiul art.122 alin.3 din lege.
Este înafara legii, ilogic și absurd ca în faza aprobării vânzării bunurilor, chiar garantate, să se impună condiția distribuirii unei anumite sume din preț, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, legea prevede în mod expres ordinea de distribuire a fondurilor obținute din vânzarea bunurilor garantate (art.121 și urm.), iar operațiunile privind evaluarea, vânzarea și distribuirea fondurilor se realizează succesiv.
Intrucât nu au putut fi reținute motive de nelegalitate a hotărârii adunării creditorilor din data de 11 iulie 2014 care să conducă la desființarea hotărârii, așa cum prevede art.14 alin.7 din Legea nr.85/2006, s-a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei contestatoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S. L. MANAGEMENT LTD prin mandatara ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivarea recursului s-a arătat că recurenta și-a exprimat prin vot punctul de vedere respectiv, de aprobare a ordinii de zi, sub condiție suspensiva, iar in cazul neîndeplinirii condiției, votul recurentei fiind de respingere a obiectului ordinii de zi.
Instanța de fond in mod greșit si nelegal a reținut condiția suspensiva exprimata de recurentă, de încasare a unei sume nete minime de 100.000 lei (RON) ca fiind o modalitate de distribuire, ce nu a făcut obiectul ordinii de zi.
Astfel, prima instanța dând o interpretare eronată realei situații de fapt, a schimbat prin aceasta întru totul votul legal exprimat de recurenta-creditoare.
Totodată, solicită a se luat act de faptul că lichidatorul judiciar avea obligația de a retine in mod corect votul exprimat al recurentei.
Prima instanța in mod eronat a reținut aspecte privind situația de fapt din prezenta cauza si, in mod neîntemeiat a respins cererea recurentei catalogând condiția suspensiva exprimata in faza aprobării vânzării bunului drept o metoda/operațiune distinctă în procedura de faliment.
Or, dată fiind recatalogarea votului creditoarei de către lichidator apreciază ca, acesta din urma in mod abuziv si nelegal a calificat condițiile suspensive ca fiind nule si, prin aceasta incalcand intru totul votul recurentei creditoare, de respingere a ofertei primite de la R. V..
Concluzionând, înțelege sa reitereze următoarele aspecte in mod neîntemeiat si nelegal înfăptuite de lichidator si anume:
-a trunchiat si recalificat votul exprimat de recurenta creditoare
-a dat o interpretare eronata fazei procedurale, de aprobare a vânzării bunului in pofida faptului ca, subscrisa este singura creditoare garantata, iar bunul supus valorificării este garanția recurentei
-a reținut greșit concluziile adunării creditorilor din 11 iulie 2014
-a indicat in mod greșit aplicabilitatea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea 85/2006 in prezenta
-a desconsiderat totalmente punctul de vedere al creditoarei-garantate, de respingere a ofertei lui R. V..
În apărare, SCPI V. CONSULT IPURL, în calitate de lichidator al debitoarei G. M. SRL NASAUD a formulat întâmpinare prin care solicită să se respingă recursul declarat de S. L. MANAGEMENT LTD și să fie obligată această societate la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.220 din 03.04.2009, a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitorul . Năsăud, la cererea acestuia, iar ulterior, prin sentința comercială nr. l3l2/l5.l2.2009 s-a dispus începerea procedurii falimentului.
In cadrul exercitării atribuțiilor de lichidare a activelor societății debitoare, lichidatorul judiciar V. Consult IPURL a convocat adunarea creditorilor pentru data de 11 iulie 2014 cu următoarea ordine de zi: „aprobarea ofertei de cumpărare depuse pentru cumpărarea bunurilor debitoarei și care sunt cuprinse în CF nr.1100 a orașului Năsăud, ofertă depusă de persoana fizică R. V., la valoarea totală de 130.000 lei, cu precizarea că bunurile sunt ipotecate în favoarea creditorului garantat S. L. Management LTD prin . R. SRL”.
In baza prev.art.14 alin.4 din Legea insolvenței, creditorul garantat S. L. Management LTD prin . R. SRL, a trimis votul său prin corespondență, respectiv cu adresa nr.2587/11.07.2014 (f.13, dosar fond), după cum urmează:
„1.Aprobăm oferta de cumpărare primită de la R. V. pentru bunul imobil…, în valoare de 130.000 lei, numai în cazul în care suma minimă rezultată în vederea distribuirii către creditorul garantat este în valoare netă de 100.000 lei
și cu respectarea următoarelor condiții:
-prețul să fie achitat integral în ziua semnării contractului de vânzare/cumpărare;
- predarea bunului se va face sub condiția confirmării de către creditor privind încasarea integrală a prețului ;
-înm cazul în care prețul nui va fi achitat în condițiile stabilite, bunul va fi scos la licitație din nou iar cauțiunea achitată de ofertant va fi reținută cu titlu de daune în contul creditorului garantat;
In situația în care,suma rezultată în vederea distribuirii către creditorul garantat nu este de minim 100.000,oo Ron, respingem oferta primită de la R. V.;”.
In procesul-verbal aș ședinței întocmit de lichidatorul-judiciar (f.15-16, dosar fond), s-a consemnat că singurul creditor care a votat cu privire la oferta făcută este creditorul garantat S. L. Management LTD prin . R. SRL, care deține 34,76 % din totalul creanțelor, fiind îndeplinite cerințele art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 și s-a reținut că adunarea creditorilor, legal constituită, a aprobat următoarele:
-vânzarea către R. V. a bunului imobil compus din teren în suprafață de 2730 mp și sediu firmă în regim de S+P+M,înscris în CF nr.1100 a orașului Năsăud, pentru suma de 130.000 lei, cu condiția ca:
-a) prețul să fie achitat integral în ziua semnării contractului de vânzare/cumpărare;
-b) predarea bunului să se facă sub condiția confirmării achitării integrale a prețului ;
Totodată, s-a consemnat că „ în ceea ce privește solicitarea legată de modalitatea de distribuire a prețului, această chestiune nu face obiectul ordinii de zi a acestei adunări, deci nu va fi luată în considerare”. In conținutul procesului-verbal s-a făcut referire la faptul că creditorul a hotărât asupra unei chestiuni neincluse în ordinea de zi și anume, la repartizarea sumei ce i s-ar cuveni ca urmare a vânzării bunului, însă un astfel de vot nu poate primi nici un fel de valențe, prin prisma prevederilor art.14 alin.2 din lege.
Instanța de fond a analizat contestația înregistrată de recurentă și a considerat-o netemeinică, raportat la faptul că în cadrul adunării generale au fost votate doar punctele cuprinse pe ordinea de zi, nefiind luată în considerare solicitarea exprimată de contestatoare cu privire la distribuirea sumelor obținute din vânzare - aspect care nu se regăsea pe ordinea de zi a adunării.
Prin recursul declarat, societatea S. L. MANAGEMENT LTD încearcă să dea o altă interpretare înscrisului prin care și-a exprimat votul- adresa nr. 2587/11.07.2014. Astfel, recurenta susține că votul său a fost unul favorabil vânzării, exprimat însă sub condiția suspensivă a unei anume modalități de distribuire a prețului obținut.
Curtea nu va achiesa unei asemenea interpretări, apreciind că în speță nu se poate vorbi despre o condiție suspensivă, ci despre una rezolutorie, calificarea fiind dată prin prisma specificului procedurii insolvenței și a regimului juridic al acestei modalități care afectează ființa sau executarea obligației.
Astfel, având în vedere etapizarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor, nu se poate vorbi despre o distribuire, atâta vreme cât nu a fost aprobată și finalizată o vânzare. Așa fiind, recurenta nu poate susține cu succes teza conform căreia votul a fost afectat de o condiție suspensivă, în contextul în care până la realizarea ei, obligația încă nu există.
Or, ar fi contrar logicii să se susțină că votul și efectele sale nu există până la momentul distribuirii, deoarece procedura ar intra într-un impas ce nu poate fi depășit, aceste considerații rămânând valabile independent de efectul retroactiv al realizării condiției suspensive.
Ca atare, luând act de poziția recurentei care a calificat ea însăși votul său ca fiind afectat de o condiție, și aceasta, probabil, în contextul în care s-a dorit a se contracara incidența prev. art. 14 alin. 2 din LPI, reținută în considerentele sentinței fondului, singura posibilitate este de a lua act de faptul că ea nu poate fi decât rezolutorie.
Plecând de la aceste premise, Curtea ia act, cu titlu prealabil, de circumstanțele concrete ale cauzei, lichidatorul relevând că, până la acest moment, s-au organizat 119 licitații, pe parcursul a 4 ani, fără nici un rezultat, aceasta fiind prima ofertă cu șanse concrete de finalizare, de o manieră care să fie de natură să având în vedere și scopul procedurii.
Astfel, prețul ofertat de cumpărător a fost de 130.000 lei.
Apoi, trebuie subliniat că art. 121 din Legea insolventei stabilește, în mod expres, ordinea în care se vor plăti creanțele, prioritare fiind sumele reprezentând "taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24;"
În acest context, lichidatorul judiciar relevă că prin hotărârea adunării creditorilor din data de 09.04.2010 s-a decis cuantumul remunerației practicianului în insolvență, acesta fiind în sumă de 4150 lei/lună. Ca atare, un simplu calcul matematic ne indică faptul că suma care trebuie achitate cu titlu de remunerație lichidatorului este mai mare de 30.000 lei, în contextul în care până în momentul adunării creditorilor din data de 11.07.2014, intimatul nu a încasat nicio sumă cu titlu de remunerație, creditând debitoarea cu suma de 4.086,78 lei reprezentând cheltuieli cu procedură, constând în contravaloarea raportului de evaluare, a publicațiilor, etc.
Ca atare, sunt pertinente apărările din întâmpinare conform cărora creditoarea știa care este cuantumul remunerației lichidatorului, știa care este ordinea de distribuire a sumelor rezultate din lichidare- aceasta fiind impusă de lege, sens în care este imposibil a accepta ideea că prin adresa comunicată ar fi încercat să eludeze dispoziția imperativă a art. 121 din Legea 85/2006.
Așa fiind, nu se poate vorbi decât despre o condiție imposibilă, care constă într-un eveniment ce nu se poate juridic (imposibilitate juridică).
Or, în doctrină s-a arătat că condiția imposibilă rezolutorie nu afectează valabilitatea obligației la care se referă, obligația fiind considerată pură și simplă, fără a fi sub condiție.
Ca atare, votul dat a fost unul valabil, neafectat de vreo condiție, soluția de respingere a contestației pronunțate la fond, cu amendamentele expuse anterior, impunându-se a fi menținută.
În subsidiar, Curtea constată că prin recursul formulat nu se aduce nicio critică pertinentă cu privire la faptul că, dacă nu s-ar interpreta în sensul în care votul a fost afectat de o condiție, singura soluție posibilă este cea la care s-a oprit tribunalul, în sensul în care solicitarea creditoarei nu a vizat ordinea de zi a adunării creditorilor, ordine de zi care nu cuprindea vreun punct referitor la modalitatea de distribuire a sumelor rezultate în urma lichidării, inclusiv a prețului care urma să fie încasat de acesta, fiind incidente prev. art. 14 alin. 2 din LPI.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat va fi respins, cu luarea în considerare a prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., art. 8 din LPI, iar în baza prev. art. 274 alin. 3 C.pr.civ., va fi obligată recurenta să plătească intimatului SCPI V. CONSULT IPURL suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, constând în onorariu avocațial (f. 30-32), apreciind că acest cuantum este proporțional cu valoarea și complexitatea cauzei, cu munca depusă de către apărătorul ales și echitabil, din perspectiva ambelor părți implicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S. L. MANAGEMENT LTD împotriva sentinței civile nr. 1193 din 14.08.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului SCPI V. CONSULT IPURL suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.10.2014.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, M.-I. I. |
GREFIER, A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./11.11.2014
Jud.fond: U. I.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 7494/2014. Curtea de Apel CLUJ | Contestaţie. Decizia nr. 7158/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








