Conflict de competenţă. Sentința nr. 53/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 53/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 10712/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 53
CAMERA DE CONSILIU
Ședința din data de 05 noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte – A. G.
Grefier – I. P.
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria M. și Tribunalul C. în soluționarea acțiunii având ca obiect pretenții formulată de Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului C., cu sediul în C., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta C. L. al Primăriei P., cu sediul în comuna P., . nr.61, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Fără citare părți, conform art. 135(4) Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Curtea constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra conflictului de competență ivit în soluționarea cauzei.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea promovată si înregistrată la data de 30.12.2013 pe rolul Tribunalului C. – Secția de contencios administrativ si fiscal sub nr.10._, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Constanta, in contradictoriu cu pârâtul C. L. al Primăriei P., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 172.506,04 lei, aferentă perioadei ianuarie 2010 - septembrie 2013 reprezentând contribuția acesteia la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență materială, persoanelor majore care beneficiază de protecție conform art.51 din L.nr.272/2004, modif. prin L.nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centre specializate aflate în subordinea reclamantei, pentru beneficiarii proveniți de pe raza unității administrative teritoriale a pârâtului, precum și la plata contravalorii penalităților de 0,30% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada ianuarie 2010-noiembrie 2013 ta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin internarea în centre aflate în subordine pentru copii și adulți, beneficiari ai serviciilor de protecție și asistență socială proveniți de pe raza administrativ-teritorială aparținând pârâtei, insa pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a contribui la finanțarea activității de protecție socială,sens in care a fost formula prezenta acțiune.
În drept, a invocat disp.art.1349, 1357-1359, 1381, 1386, 1539 C.civil, L.nr.448/2006, HG nr.268/2007, L.nr.272/2004, L.nr.292/2011, L.nr.47/2006, OG nr.86/2004, OG nr.68/2003.
Tribunalul C., prin Sentința civilă nr.966/25.03.2014, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei M..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, reclamanta nu este în ipoteza în care, anterior sesizării instanței de contencios administrativ cu o cerere in pretenții materiale, să se fi adresat aceleași instanței de contencios administrativ, cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau pentru recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim, iar cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții nu este subsecventă anulării unui act administrativ, astfel cum impune art.19 din L.nr.554/2004.
Competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile strict limitativ și condițiile prevăzute expres de legiuitor. Calitatea de instituție/autoritate publică a părților nu atrage automat competența contenciosului administrativ, a admite concluzia contrară ar însemna a transforma în mod artificial orice litigiu având ca obiect obligația de a face – plata sumă de bani - într-unul litigiu administrativ.
Având în vedere lipsa dispozițiilor privind competența specială a instanței de contencios administrativ în aplicarea si executarea măsurilor rezultate L.nr.272/2004 si L.nr.448/2006 precum și cele 2 ipoteze reglementate de art.10-11 din HG nr.268/2007, ce atrag competența exclusivă a instanței de contencios administrativ, rezultă per a contrario că în rest, pentru celelalte litigii, competența aparține instanței de drept comun, determinata in raport de prevederile art.94-95 Cod de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 15.05.2014 sub numărul_
Prin Sentința civilă nr.1457/24.09.2014, Judecătoria M. a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M., invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. – Secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului către Curtea de Apel C. pentru soluționarea conflictului.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria M. a reținut că, raportat la datele speței, toate părțile sunt autorități publice, iar conflictul s-a născut din nesoluționarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept de care se prevalează reclamanta.
Astfel, s-a constatat că reclamanta a arătat că este îndreptățită să primească de la pârâți o sumă de bani în baza unor acte normative care reglementează domeniul său de activitate, ca urmare a unor prestații efectuate pentru persoane provenind de pe teritoriul administrativ al Comunei P., fapt pentru care reclamanta susține că a adresat pârâtului C. L. al Comunei P. mai multe notificări, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația de a adopta o hotărâre prin care să stabilească contribuția la finanțarea activității de protecție socială și nu a contribuit la această finanțare.
Astfel, reclamanta a invocat refuzul pârâților de soluționare a unor cereri (adrese, notificări) referitoare la un drept pe care aceasta îl reclamă iar conform art. 2 alin. 1 lit. o) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de „drept vătămat” are în vedere orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.
Totodată, potrivit art. 2 alin. 2 se asimilează actelor administrative unilaterale și faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
S-a constatat astfel că litigiul se circumscrie sferei contenciosului administrativ prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât părțile sunt autorități publice, iar litigiul este născut din nesoluționarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept invocat de reclamantă ca fiind prevăzut de mai multe acte normative.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute, având în vedere că soluționarea obiectului acțiunii este de competența materială a Tribunalului C., Secția de C. Administrativ și Fiscal, instanța a apreciat că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei M. este întemeiată și, în considerarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a declinat în favoarea Tribunalului C. Secția de C. Administrativ și Fiscal competența de soluționare a cauzei.
Analizând cauza sub aspectul competenței materiale, Curtea reține că aparține competența de soluționare Tribunalului C., secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată ce a generat declinările negative de competență este cel al obligării pârâtului C. L. al Primăriei P. la plata unei sume de bani reprezentând contribuția acestuia la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, asistență a persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art. 51 din legea nr. 271/2004, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea D. C.. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1357-1359,1381,1386,1539 din Codul Civil, ale Legii contenciosului administrativ și ale celorlalte acte normative menționate în cuprinsul acțiunii judiciare.
Prin hotărârea nr. 120/03.04.2008 a Consiliului Județean C. s-a aprobat costul anual pentru întreținerea persoanelor din sfera subiecților indicați de reclamantă în obiectul cererii sale, stabilindu-se, totodată, ca această contribuție anuală a colectivității locale la finanțarea activității de protecție a categoriilor de persoane menționate în cuprinsul hotărârii să se dispună prin hotărâre emisă de consiliile locale în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 36, alin.2 din Legea nr. 215/2001, C. local exercită următoarele categorii de atribuții:
b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;”, iar în realizarea acestei atribuții “consiliul local:
a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar;”
Actul prin care se materializează exercitarea acestei atribuții de a dispune asupra destinației unei sume din bugetul local este o hotărâre de consiliu, ce îmbracă toate caracteristicile unui act administrativ.
În cauza de față, Curtea observă că și dispozițiile speciale ce au fundamentat cererea reclamantei fac trimitere la necesitatea existenței unei hotărâri de consiliu local prin care să se prevadă în sensul stabilirii nivelului contribuției anuale a comunităților locale pentru finanțarea activității de protecție a persoanelor descrise în cuprinsul art. 19 din OUG nr. 26/1997, iar lipsa acestei hotărâri justifică promovarea demersului judiciar în sfera cauzelor de contencios administrativ, pentru verificarea refuzului exprimat de autoritatea publică locală sau pentru tăcerea administrativă, ambele situații fiind asimilate, în cuprinsul art. 2, alin.(2) din Legea nr. 554/2004, actului administrativ unilateral.
În consecință, nu poate fi calificată acțiunea reclamantei ca fiind una în pretenții, ignorând modalitatea în care suma pretinsă ajunge să fie individualizată și alocată din ceea ce formează bugetul local al respectivei unități administrativ teritoriale, fiind necesar a se supune pasivitatea pârâtului, în calitatea sa de autoritate publică, controlului instanței de contencios administrativ.
Pentru toate aceste considerente Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C., secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei – acțiunea având ca obiect pretenții formulată de Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului C., cu sediul în C., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta C. L. al Primăriei P., cu sediul în comuna P., . nr.61, județul C. – în favoarea Tribunalului C. – secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 05 noiembrie 2014.
Președinte, A. G. | ||
Grefier, I. P. |
red.hot.jud.A.G.
2 ex/04.12.2014
| ← Constatare nulitate act. Decizia nr. 425/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 529/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
