Constatare nulitate act. Decizia nr. 425/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 3687/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 425
Ședința publică de la 29 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător K. S.
Grefier L. B.
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta M. (F. M.) M. L., domiciliată în localitatea Medgidia, ., județul C., împotriva sentinței civile nr.3114 din 14.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. T. SA Cluj Sucursala C., cu sediul în C., ., județul C., intimatul-pârât M. C., domiciliat în localitatea 23 August, județul C., intimat-pârâți-reconvenienți M. D. și M. S., domiciliați în localitatea 23 August, județul C., intimat B. T. SA - prin reprezentant legal I. M., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect constatare nulitate act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 septembrie 2014, și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29.09.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Constanta reclamanta M. (fostă M.) M.-L. a învestit instanța, în contradictoriu cu pârâții: B. T. S.A. CLUJ – SUCURSALA C., M. C., M. D. și M. SOFIȚA, solicitând anularea (constatarea nulității absolute) Convenției de plată (angajament de plată) autentificat sub nr. 1284/29.08.2012 la BNP G. G. și a tuturor actelor subsecvente acesteia, respectiv: Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 3857/30.08.2012 la BNP V. F.; Actul Adițional nr. 1 la Convenția de plata, autentificat sub nr. 1321/05.09.2012 de BNP G. G. și Contractul de dare în plată, autentificat sub nr. 1322/05.09.2012 de BNP G. G., motivat de faptul că la data perfectării lor nu a existat acordul de voință liber exprimat al reclamantei, susținându-se că încheierea convenției este lovită de nulitate absolută, întrucât s-a făcut prin abuz de drept, cu încălcarea dispozițiilor legale și în frauda intereselor sale legitime.
A mai solicitat reclamanta și repunerea părților în situația anterioară încheierii Convenției, în sensul obligării Băncii T. S.A. - Sucursala C. la restituirea tuturor sumelor de bani primite în baza convenției, si la restituirea in natura a imobilului cu toate bunurile mobile aflate in el, iar in cazul in care acest lucru nu mai este posibil la achitarea contravalorii acestora, precum și obligarea paratei B. T. S.A. - Sucursala Constanta la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 lei.
În data de 07.05.2013, pârâții M. D. și M. Sofița (părinții pârâtului M. C., soțul reclamantei) au depus odată cu întâmpinarea și cerere reconvențională prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. T. S.A. CLUJ – SUCURSALA C., pârâta-reclamantă M. (fostă M.) M.-L. și pârâtul M. C., anularea parțială a Convenției de plată (angajament de plată) autentificat sub nr. 1284/29.08.2012 la BNP G. G. și a actului adițional nr. 1 la Convenția de plată autentificat sub nr. 1321/05.09.2012 la BNP G. G., în ceea ce privește obligațiile asumate de cei doi reconvenienți, pentru vicierea consimțământului prin acte de violență.
Prin întâmpinare, au solicitat admiterea acțiunii principale formulate de reclamantă, fiind de acord cu aceasta.
Prin cererea reconvențională, pârâții reconvenienți au menționat că situația de fapt a fost expusă prin cererea principală formulată de reclamantă ne mai fiind necesar să o reia.
Au menționat în fapt, că în ceea ce-i privește, și consimțământul lor la perfectarea Convenției de plată (angajament de plată) autentificat sub nr. 1284/29.08.2012 la BNP G. G. și a actului adițional nr. 1 la Convenția de plată autentificat sub nr. 1321/05.09.2012 la BNP G. G. a fost viciat prin violențele psihice și verbale exercitate de reprezentanții pârâtei asupra lor, mai ales că era vorba de fiul lor, că au fost ținuți până seara în tensiune extremă fără a ține seama de vârsta lor de aprox. 60 de ani, fiind șantajați că dacă nu semnează fiul lor va fi dat „pe mâna poliției”, iar aceste violențe și amenințări au făcut să semneze aceste acte, care în alte condiții și dacă consimțământu-l nu le-ar fi fost alterat, nu le-ar fi semnat.
Au mai susținut reconvenienții că deși B. a promis că nu va formula plângere penală dacă vor semna actele prin care vor acoperii prejudiciul, la scurt timp aceasta a formulat plângere penală împotriva fiului lor. Or, negocierea de către pârâtă a posibilității de a formula plângere penală coroborată cu dorința lor legitimă de părinți, de nu-l vedea pe fiul lor subiectul unei cercetări penale și să fie supus unei eventuale măsuri preventive, a creat situația premisă pentru a fi reținută violența, drept viciu de consimțământ, fără de care nu și-ar fi manifestat consimțământul la perfectarea actelor contestate.
Prin sentința civilă nr. 3114 din 14 noiembrie 2013, Tribunalul C. - Secția a II-a Civilă a respins ca neîntemeiate atât acțiunea principală cat si cererea reconvenționala.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr.1563/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._/212/2012, pârâtul M. C. (fotul soț al reclamantei M. (fostă M.) M.-L., a fost condamnat definitiv și irevocabil, în temeiul art. 215¹ alin.1 și 2 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.
Împotriva pârâtului M. C. (inculpat în dosarul penal), s-a reținut cu autoritate de lucru judecat, că la data de 17.08.2010, acesta, în calitatea sa de angajat pe perioadă nedeterminată în funcția de ofițer front office la Agenția Faleză Nord a Băncii T. - Sucursala C., conform contractului individual de muncă nr. 375 din 16.08.2010, înregistrat la I.T.M. C. cu nr._/23.08.2010, folosindu-se de calitatea sa, în perioada 26.04._12, a încălcat în mod repetat responsabilitățile din fișa postului și procedurile interne privind lucrul cu depozitele standard, care îi interziceau să utilizeze disponibilul sau cardurile clienților. Astfel, a desființat neautorizat depozitele aparținând mai multor clienți ai Băncii T., iar după înființarea neautorizată de depozite pe numele acelorași clienți, a transferat neautorizat sumele respective în conturile altor 7 clienți ai Băncii T., conturi la care avea acces (…), iar ulterior, a retras de la bancomate sumele de bani astfel transferate, utilizând cardurile clienților mai sus menționați, (…) în total inculpatul însușindu-și suma de 944.710,87 lei, această faptă întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebite de grave în formă continuată, prev. de art. 215 ind.1 alin. 1 și 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., forma de vinovăție fiind intenția directa, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., inculpatul prevăzând și urmărind rezultatul produs.
Cu privire la acțiunea civilă din cadrul dosarului penal, instanța penală a reținut cu autoritate de lucru judecat că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, potrivit art. 1357 și urm. C.civ., existând fapta ilicită săvârșită de acesta, care a avut ca urmare producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții civile (astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauza penală) și există legătură de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul cauzat, iar inculpatul a acționat, așa cum s-a arătat, cu vinovăție.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanța penală a reținut cu autoritate de lucru judecat că valoarea prejudiciului este în valoare totală de 970.588,43 lei, din care 944.710 lei, reprezintă suma efectiv însușită de inculpat, la care s-a adaugă suma de 25.877,56 lei reprezentând sumele suportate de partea civilă (B. T.) cu titlu de dobânzi și comisioane achitate persoanelor fizice din conturile cărora s-au retras sumele de bani de către inculpat și care au legătură directă cu fapta ilicită comisă de acesta, iar din suma de 970.588,43 lei, a fost scăzută suma de 25.000 lei, 4.014 euro (echivalent 18.067,5 lei), 300 USD (echivalent 1.050 lei), 1.586 lei, 267.702 lei, 2.500 euro (echivalentul sumei de 11.154 lei), 2.250 lei, 2.250 lei și 2.250 lei, sume achitate de inculpat/în numele inculpatul, în scopul acoperirii prejudiciului produs.
Din conținutul sentinței penale rezultă că instanța penală a dispus o pedeapsă mai ușoară, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere pe lângă circumstanțele personale privind persoana infractorului și faptul că prejudiciul a început să fie recuperat prin plățile efectuate de inculpat/sau în numele inculpatului.
Din probele administrate în cauză, rezultă că înainte de începerea cercetării penale, respectiv în data de 28.08.2012, pârâta B. T., descoperind fapta infracțională a pârâtului M. C. și prejudiciul pe care acesta l-a creat Băncii, a solicitat prezența reclamantei M. M. L. (la acea dată purtând numele obținut prin căsătorie „M.”), soția pârâtului M. C. care avea calitatea de angajată a pârâtei B. T., la sediul Sucursale C. a Băncii T..
Prezența acesteia la sediul Băncii era necesară pentru a se cerceta circumstanțele în care a avut loc delapidarea și dacă reclamanta a avut vreo contribuție la fapta soțului său sau a cunoscut această faptă, precum și pentru a asigura o garanție pentru repararea prejudiciului. În aceeași dată, au fost chemați la sediul Sucursalei C., a Băncii T. și părinții pârâtului M. C., respectiv pârâții reconvenienți M. D. și M. Sofița, precum și pârâtul M. C., care au fost însoțiți și de avocatul ales B. T. (care a fost audiat ca martor în cauza de față). Ulterior, B. T. a solicitat prezența acestor părți și în data de 29.08.2012 și în data de 05.09.2012, în această ultimă dată fiind finalizat controlul intern de audit în cadrul Băncii și când s-a stabilit prejudiciul final, așa cum rezultă din actele încheiate între părți și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Din cele susținute de reclamanta M. (fostă M.) M. L. și confirmate și martorii audiați în cauză și de celelalte părți, aceasta a mai fost solicitată la sediul Băncii – Sucursala C. și în datele de 03.09.2012 – în această dată reclamanta depunând și demisia sa de la locul de muncă și în 04.09.2012, deoarece venise echipa de audit intern care făcea verificări privind fapta infracțională și stabilirea prejudiciului real.
În data de 29.08.2012, reclamanta M. (fostă M.) M. L., pârâtul M. C. (fostul soț al reclamantei și autorul infracțiunii de delapidare), părinții acestuia – pârâții reconvenienți M. D. și M. Sofița și pârâta creditoare B. T. prin reprezentant legal I. M. – director și B. V.-D. – director regional operațiuni, au semnat Convenția de plată (angajament de plată) autentificat sub nr. 1284/29.08.2012 la BNP G. G. prin care primii s-au obligat în solidar la plata sumei de 700.000 lei către B. T., în rate și au instituit o ipotecă asupra imobilului apartament, situat în C., .. 4C, etaj 4, apartament 112 într-un .+4E, intabulat în CF nr._-C1-U13, la care a fost adăugat Actul adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1321/05.09.2012 de BNP G. G. prin care părțile au modificat cuantumul prejudiciului la suma de 980.678 lei.
Prin Contractul de dare în plată autentificat sub nr. 1322/05.09.2012 de BNP G. G., încheiat între reclamanta M. M. L. (în prezent „M.”, ca urmare a divorțului), în calitate de garant, pârâtul M. C. în calitate de debitor (autor al prejudiciului) și între B. T. S.A. Cluj – Sucursala C., în calitate de creditor, părțile au convenit instituirea unei ipoteci imobiliare asupra imobilului apartament, situat în C., .. 4C, etaj 4, apartament 112 într-un .+4E, intabulat în CF nr._-C1-U13.
Așa cum rezultă din toate probele coroborate, administrate în cauză, respectiv: înscrisuri constând în actele contestate, declarația pârâtului M. C. dată în timpul cercetării interne în fața reprezentanților Băncii T. (fila 129), sentința penală nr. 1563/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._/212/2012 (care a rămas definitivă și irevocabilă, având autoritate de lucru judecat în ceea ce privește persoana condamnată, fapta și prejudiciul), declarațiile martorilor audiați sub prestare de jurământ: B. T., propus de pârâții reconvenienți, M. M., propusă de pârâta B. T. S.A. și N. M. D., propus de reclamantă (filele 218-224 și 243-245), răspunsul la interogatorii dat de părți (filele 206-217 și 241-242), plățile parțiale efectuate în timpul cercetărilor interne ale Băncii pentru acoperirea prejudiciului (filele 130-132), în datele în care au fost chemați reclamanta M. (fostă M.) M. L., pârâtul M. C. și pârâții reconvenienți M. D. și M. Sofița la sediul pârâtei B. T. S.A. – Sucursala C., reprezentanții acestei din urmă pârâte nu au exercitat acte de violență asupra reclamantei sau asupra pârâților-reconvenienți care să fi dus la vicierea consimțământului acestora în vederea semnării actelor a căror nulitate se solicită.
A reținut prima instanță ca violența, este acel viciu de consimțământ care constă în amenințarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă, fără drept, o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Amenințarea legitimă cu un rău nu constituie viciu de consimțământ.
Or, în cauza de față, pârâta B. T., în calitatea sa de persoană păgubită prin infracțiunea de delapidare săvârșită de pârâtul M. C., nu a săvârșit acte de violență asupra reclamantei (soția inculpatului) ori asupra pârâților reconvenienți M. D. și Sofița (părinții inculpatului), amenințarea cu formularea plângerii penale împotriva lui M. C. fiind o amenințare legitimă, deoarece B. avea obligația de a denunța orice infracțiune de care a luat cunoștință, de natura celei săvârșite de pârâtul M. C., iar faptul că aceasta le-a comunicat că, față de infracțiunea săvârșită de M. C., este necesar să se instituie garanții pentru recuperarea prejudiciului, prin semnarea convenției (angajament) de plată și a contractului de ipotecă, nu poate fi considerată violență morală, chiar dacă tonalitatea discuțiilor a fost percepută de reclamantă și de pârâții reconvenienți ca fiind una tensionată, cu atât mai mult cu cât ei erau implicați emoțional și ca urmare a faptului că M. C., soțul și respectiv fiul acestora era persoana care săvârșise infracțiunea de delapidare.
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, pârâta B. T. nu a exercitat amenințări injuste asupra reclamantei sau a pârâților reconvenienți, nu a exercitat nici un fel de amenințare morală sau fizică care să-i fi determinat să semneze Convenția de plată (angajament de plată) autentificat sub nr. 1284/29.08.2012 la BNP G. G., Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 3857/30.08.2012 la BNP V. F.; Actul Adițional nr. 1 la Convenția de plata, autentificat sub nr. 1321/05.09.2012 de BNP G. G. și Contractul de dare în plată, autentificat sub nr. 1322/05.09.2012 de BNP G. G., iar perfectarea actelor menționate a fost efectuată în fața notarilor publici, părțile cunoscând în mod expres că aceste acte sunt necesare pentru a acoperii prejudiciul cauzat prin delapidare de către M. C.. Atât reclamanta – soția pârâtului M. C. cât și pârâții reconvenienți – părinții acestuia, cunoșteau că prin acoperirea prejudiciului și/sau acordarea de garanții certe pentru acoperirea prejudiciului, M. C. va beneficia de o pedeapsă mai ușoară în cadrul procesului penal și chiar au urmărit ca acesta să beneficieze de o pedeapsă neprivativă de libertate, așa cum rezultă din chiar cererea de chemare în judecată și din cererea reconvențională, în care se afirmă că prin semnarea actelor contestate în cauză doreau ca M. C. să nu fie „arestat”.
Rezultă astfel că părțile cunoșteau exact scopul perfectării actelor juridice contestate.
Potrivit art. 1217 din Noul Cod Civil, „constituie violență și temerea insuflată prin amenințarea cu exercițiul unui drept făcută cu scopul de a obține avantaje injuste.”
Avantajele pe care pârâta B. T. S.A. urmărea să le obțină prin perfectarea actelor juridice menționate, nu sunt injuste, aceasta urmărind doar recuperarea prejudiciului creat de către pârâtul M. C., iar la data la care a fost încheiat primul act juridic - Convenția de plată (angajament de plată) autentificat sub nr.1284/29.08.2012 la BNP G. G., acest prejudiciu nu era cunoscut ca întindere (ca și cuantum exact), deoarece nu se finalizase cercetarea internă și de audit motiv pentru care a fost necesar ca părțile să fie prezente în mai multe zile la cercetările din cadrul Băncii și să perfecteze acte suplimentare pentru garantarea acoperirii prejudiciului.
Fapta de a solicita prezența părților la sediul Sucursalei C. a Băncii T. și la notarul public, pe parcursul mai multor zile, sau pentru mai multe ore, nu poate fi considerată „violență”, amenințare de natură a vicia consimțământul părților de a semna actele juridice în discuție.
Amenințarea nelegitimă (injustă) cu un rău urmărește să inducă o temere fără drept, astfel încât o atare amenințare poate constitui viciu de consimțământ, atrăgând însă nulitatea relativă a actului juridic încheiat sub imperiul ei.
Or, în cauză, pârâta B. T. nu rezultă că ar fi exercitat amenințări injuste asupra părților, iar reclamanta și pârâții reconvenienți chiar au fost de acord să efectueze plăți parțiale din suma reprezentând prejudiciu de către pârâtul M. C. sau pentru acesta, în contul Băncii, așa cum rezultă din chitanțele de depunere în numerar din 29.08.2012 și din răspunsul la interogatoriu dat de M. D.. Chiar dacă ar fi existat o astfel de nulitate relativă, ceea ce în cauză nu a fost dovedit, deoarece amenințarea nu era una nelegitimă, aceasta ar fi fost acoperită prin confirmare, plățile efectuate reprezentând o atare confirmare.
Astfel, s-a apreciat ca, în cauză, nu se poate reține nici existența unei nulități absolute, nici existența unei nulități relative a actelor juridice contestate.
Potrivit art. 1216 alin. (2) și alin. (3) din noul Cod civil, amenințarea poate să vizeze fie persoane, fie bunuri. În categoria persoanelor la care se referă răul ce produce temerea intră nu numai persoana victimă a violenței, deci cea cu care se încheie actul juridic sub imperiul temerii, ci și soțul sau, după caz, soția, descendenții și ascendenții acesteia, precum și orice altă persoană apropiată, deci o altă persoană de care cel amenințat este legat de o temeinică afecțiune.
Pentru ca violența să constituie viciu de consimțământ trebuie întrunite cumulativ trei condiții: temerea insuflată să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil; amenințarea să fie injustă (nelegitimă); în actele juridice bilaterale sau plurilaterale, amenințarea să provină de la cealaltă parte contractantă sau, dacă provine de la un terț, cocontrac-tantul trebuie să cunoască ori ar fi trebuit să cunoască violența săvârșită de către terț.
Astfel, în ceea ce privește temerea insuflată celui amenințat, art. 1216 alin. (1) C. civ. prevede că aceasta trebuie să fie „justificată”, adică să fie hotărâtoare pentru încheierea actului juridic. În ceea ce privește aprecierea caracterului determinant, hotărâtor al temerii, art. 1216 alin. (4) C.civ. stabilește că, „în toate cazurile, existența violenței se apreciază ținând seama de vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența, precum și de orice altă împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului”, criteriul de apreciere fiind unul subiectiv, iar nu obiectiv.
A doua cerință trebuie înțeleasă în sensul că nu orice amenințare, prin ea însăși, constituie o violență ca viciu de consimțământ, ci numai atunci când amenințarea este nejustificată, când reprezintă o încălcare a legii.
A treia cerință rezultă din art. 1216 alin. (1) și din art. 1220 alin. (1) C.civ. Dacă violența a fost săvârșită de un terț, iar cocontractantul celui amenințat nu a cunoscut și nici nu ar fi trebuit să cunoască violența, partea amenințată nu mai poate solicita anularea actului juridic, însă, potrivit art. 1220 alin. (2) C.civ., are la îndemână numai o acțiune în despăgubire împotriva terțului, autor al violenței, nu însă și împotriva celeilalte părți contractante, care este străină de dolul în cauză. Or, această ipoteză nu se regăsește în cauza de față.
Nici faptele reprezentanților Băncii de a o întreba pe reclamantă „ce bani au în casă, pe la bănci”, sau de a solicita acesteia să aducă „pe cineva” pentru a contracta un credit, de a „vine casa ori de a împrumuta bani” sau afirmația: „Semnați, ori chemăm politia!”, așa cum a afirmat reclamanta, nu pot fi reținute în cauză, deoarece acestea nu reprezintă o amenințare injustă – fizică sau morală – de natură a altera consimțământul părților la perfectarea actelor juridice în discuție.
Afirmația reclamantei potrivit căreia a fost amenințată de către Bancă ca soțul său va fi dat „pe mâna poliției” dacă nu semnează, nu este o amenințare injustă, iar din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor și interogatoriile părților, rezultă de altfel că atât anterior perfectării actelor juridice în litigiu, cât și la perfectarea acestora, B. a adus la cunoștința reclamantei și a reconvenienților că prin semnarea actelor juridice se urmărește acoperirea sau garantarea acoperirii prejudiciului provocat de M. C., iar din răspunsul reclamantei la interogatoriu, și în special din răspunsul la întrebarea nr. 10 și 20, rezultă că aceasta a cunoscut tot timpul că actele încheiate cu B. au rolul de a garanta acoperirea prejudiciului cauzat de soțul său și chiar dacă reclamanta susține că nu ar fi cunoscut ce înseamnă a „garanta” sau „ce consecințe” ar avea pentru ea actele în litigiu, deși aceste afirmații nu pot fi reținute drept sincere față de pregătirea sa fiind absolventă a Academiei de Studii economice București, aceste fapte nu reprezintă acte de violență care să aibă drept consecință vicierea consimțământului.
Din răspunsurile la interogatoriu date de pârâții reconvenienți (părinților inculpatului), rezultă că aceștia au știut tot timpul că semnarea actelor juridice în litigiu au rolul de a garanta achitarea prejudiciului și obținerea unei pedepse mai ușoare, chiar neprivative de libertate de către fiul lor, iar M. D. chiar recunoaște că a plătit pentru fiul său ratele la care se obligase prin angajamentul de plată, „până în februarie 2013, iar condamnarea s-a dat în noiembrie-decembrie”, încetând apoi să mai plătească, rezultând așa dar că scopul real urmărit de către părți era doar obținerea unei pedepse mai ușare pentru M. C..
Instanța de fond nu a reținut apărările reclamantei și ale reconvenienților potrivit cărora B. „nu și-a respectat” angajamentul de a nu forma plângere penală (reconvenienții susținând chiar că ar fi fost „păcăliți” de către Bancă) împotriva inculpatului, deoarece această afirmație nu numai că nu poate fi considerată violență – viciu de consimțământ, ci este și fără suport legal, fapta de nedenunțare a unor infracțiuni fiind pedepsită de Codul penal (art. 262), iar B. avea obligația de a sesiza organele de cercetare penală cu privire la infracțiunea săvârșită de M. C..
Nici motivele invocate de reclamantă, respectiv că ar fi fost „ținută închisă în bancă de la ora 15”, „nemâncată”, până la „ora 1 noaptea”, nu au fost reținute de instanță, deoarece aceste fapte nu pot fi catalogate drept fapte de violență, de natură a vicia consimțământul părților la perfectarea actelor juridice în litigiu. Întinderea în timp a cercetării interne desfășurate în cadrul Sucursalei C. a Băncii transilvania, asupra faptei infracționale, asupra întinderii prejudiciului, asupra autorului infracțiunii, a conturilor în care s-a operat în mod nelegal și asupra eventualelor alte persoane implicate, este justificată, iar părțile implicate aveau posibilitatea de a pleca oricând, din nicio probă nerezultând că aceștia ar fi fost obligați să nu părăsească sediul Băncii sau „sechestrați” așa cum s-a susținut.
În declarația dată de martorul B. T. propus de pârâții reconvenienți, acesta a arătat că reprezentanta Băncii, nu a permis reclamantei și pârâților să părăsească sediul băncii, fără a putea arăta în ce a constat această interdicție, afirmație contrazisă de declarația martorului N. M. D. propus de reclamantă, din care rezultă că deși ușa Băncii era închisă după finalizarea programului normal de lucru, era și paznicul prezent, și că părțile ar fi putut părăsi oricând incinta sucursalei. Chiar și primul martor se contrazice, deoarece a declarat ulterior că a putut pleca împreună cu clientul său M. C., însoțit de reclamantă și de pârâții-reconvenienți precum și de reprezentanții băncii pentru a se duce la BNP G..
Chiar dacă martorul B. T. a arătat că reprezentantul băncii avea „o atitudine agresivă” folosind un ton ridicat, intrând „brusc în camere” și „folosind un limbaj agresiv”, acesta a precizat că limbajul nu era unul „injurios”, astfel că din probele coroborate rezultă fără nici un dubiu că nu au fost exercitate amenințări fizice sau morale, în sensul descris de disp. art. 1216 din Noul cod civil și nici nu s-a exercitat de către Bancă o amenințare cu scopul de obține avantaje injuste, în sensul prev. de art. 1217 din NCC, iar actele juridice în litigiu nu au fost perfectate prin fraudă la lege, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 1225 NCC invocat de reclamantă, voința părților la perfectarea acestora nefiind alterată prin violență.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat apel reclamanta M. (fostă M.) M. L. solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și rejudecând fondul admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
Critică adusă sentinței apelante este aceea că instanța de fond nu a apreciat în mod corect probatoriul administrat în raport de obiectul cererii, acordând în mod nejustificat o mai mare credibilitate susținerilor intimatei B. T., minimizând implicațiile juridice și efectele argumentelor și probelor solicitate de reclamantă.
Instanța de fond a procedat la administrarea probelor în lipsa reprezentantului convențional al reclamantei deși aceasta a făcut dovada imposibilității obiective de prezentare în fața instanței, iar celelalte părți nu s-au opus amânării cauzei. Față de această situației reclamanta a fost prejudiciată în dreptul la apărare neavând cunoștințele necesare administrării probatoriului astfel încât să fie evidențiate în mod corespunzător faptele și circumstanțele invocate în susținerea cererii.
De asemenea, instanța a respins și proba cu audierea consilierului juridic / avocatul băncii care a fost prezentat la sechestrarea reclamantei în bancă.
Deși motivul principal al cererii reclamantei s-a întemeiat pe vicierea consimțământului prin amenințarea de către intimata banca T. cu exercitarea unui drept, respectiv acela de a formula plângere penală împotriva soțului său de la acea dată, M. C., instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestui motiv, insistând în argumentarea nevicierii consimțământului considerând că violența „ constă în amenințarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă, fără drept, o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Critică reclamanta această opinie a instanței de fond prin invocarea dispozițiilor art.1217 din Codul Civil, potrivit cărora „ constituie violență și temerea insuflată prin amenințarea cu exercițiul unui drept făcută în scopul de a obține avantaje injuste” .
În speță, a existat această amenințare cu exercițiul unui drept, respectiv amenințarea ca în cazul în care reclamanta n-ar fi semnat convenția de plată și actele subsecvente banca ar fi formulat plângerea penală împotriva soțului, aspect reținut și de instanța de fond dar neapreciat cu obiectivitatea necesară pronunțării unei soluții injuste.
Amenințarea cu formularea plângerii penale și trimiterea soțului la „pușcărie” a avut ca scop obținerea de avantaje injuste, fiind îndeplinite în speță condițiile reținerii violenței ca viciu de consimțământ conform art. 1217 din Codul civil. Avantajul injust este acela al îndestulării Băncii din patrimoniul reclamantei fără a exista vreo culpă a sa în producerea prejudiciului de către soțul acesteia.
În mod netemeinic instanța de fond a apreciat că nivelul de studii al reclamantei i-ar fi permis aprecierea consecințelor reale ale faptelor petrecute în perioada 28.08._12, ignorând însă a se pronunța asupra condițiilor concrete în care aceste fapte s-au derulat, si fără a lua în considerare starea psihică în care se afla reclamanta.
Instanța de fond la pronunțarea soluției nu a ținut cont și nu a făcut vorbire despre influența exercitată abuziv de bancă asupra reclamantei, folosindu-se de calitatea de angajator și de raporturile de subordonare în care reclamanta se afla. În mod eronat instanța de fond a reținut că a fost ținută nemâncată și sub permanenta supraveghere în sediul băncii pentru a se definitiva ancheta internă, în condițiile în care din probatoriul administrat a rezultat că ancheta, cel puțin cu privire la faptă și la vinovat se terminase înainte ca reclamanta să fi fost chemată la sediul sucursalei. Scopul evident al sechestrării reclamantei a fost acela de a o determina să renunțe la drepturile sale patrimoniale, fiind forțată în acest sens, dovada și încheierea actului la miezul nopții.
Instanța de fond la pronunțarea soluției nu a ținut cont nici de adeverința medicală depusă de reclamantă la dosar din care rezulta starea psihică în care s-a aflat, și care confirma ipoteza abuzului săvârșit de bancă asupra sa.
De asemenea instanța de fond a acordat o mare credibilitate depozițiilor martorilor băncii, deși martora M. M. a fost audiată în lipsa avocatului reclamantei, iar în ce-l privește pe martorul D. N. s-a solicitat aprecierea declarațiilor acestora ca subiective, din înregistrarea audio a declarației reieșind fără nici un dubiu că acesta a mințit în fața instanței și a evitat să spună tot adevărul despre faptele și circumstanțele asupra cărora a fost întrebat.
În considerentele sale asupra viciului de consimțământ instanța a apreciat cauza dosar sub aspectul dispozițiilor art.1216 din codul civil, apreciind astfel că nu există violența în cauză, deși motivul reclamantei a vizat în mod expres dispozițiile art.1217 din codul civil care contrazic ipoteza reținută de instanța de fond potrivit căreia „Amenințarea legitimă cu un rău nu constituie viciu de consimțământ”.
Nu este reală susținerea instanței de fond potrivit căreia reclamanta știa că prin semnarea actelor soțul acesteia de la ace dată ar fi beneficiat de o pedeapsă mai ușoară în procesul penal, ci din contră atât reclamanta cât și părinții soțului au fost forțați să semneze actele tocmai pentru a nu se forma plângere penală împotriva acestuia, iar în ce privește pe reclamantă a fost indusă cu bună știință în eroare cu privire la obligația de a suporta prejudiciul alături de vinovat, fiindu-i acestuia soție.
Tot în ipoteza avantajelor injuste urmărite de bancă este însuți contractul de ipotecă depus la dosar din care rezultă nelegalitatea acestuia, în sensul că ipoteca nu avea la bază o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În mod netemeinic reține instanța că „nici faptele reprezentanților Băncii de a o întreba pe reclamantă „ ce bani au în casă, pe la bănci” sau de a solicita acesteia să aducă „ pe cineva” pentru a contracta un credit, de a „ vinde casa ori de a împrumuta bani” sau afirmația: „semnați ori chemăm poliția”, așa cum a afirmat reclamanta, nu pot fi reținute în cauză, deoarece acestea nu reprezintă o amenințare injustă”.
Aprecierea greșită a instanței fiind justificată în mod eronat atât pe dispozițiile art.1216 cod civil, fără a lua în considerare art.1217, cât și pe faptul că instanța consideră că nu este plauzibilă ipoteza semnării actelor pentru a nu se formula plângere penală, întrucât banca ar fi săvârșit infracțiunea de nedenunțare a săvârșirii unor infracțiuni, însă acest aspect nu a fost recunoscut nici de reclamantă, nici de către părinții lui M. C., și nici nu a fost informați în consecință.
Instanța trebuia să sancționeze actele băncii, care știind această obligație legală, i-a indus cu rea credință în eroare, asigurându-i că există posibilitatea să nu formuleze plângere penală împotriva lui M. C.. De altfel, solicită a se reține că banca nu și-a îndeplinit obligația legală de a denunța imediat săvârșirea infracțiunii, ci abia după două săptămâni a depus plângere penală.
Susține apelanta că actele pe care a fost obligată să le semneze s-au întocmit prin frauda la lege, au avut la bază o cauză imorală, i-au fost fraudate interesele reclamantei și a avut loc vicierea consimțământului prin violență, fapte care consideră că au fost dovedite prin probatoriul administrat neapreciat însă corect și obiectiv de către instanța de fond.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Apelanta reclamanta a criticat sentința atacata din prisma nerespectării dreptului la apărare prin audierea martorilor la termenul la care avocatul sau era in imposibilitate de a se prezenta.
În raport de dispozițiile art.479 alin.2 si art.13 alin.1 Cod proc civilă Curtea a dispus administrarea probei testimoniale cu martorii audiați la judecata cauzei în fond în lipsa apărătorului care, dovedise prin înscrisul depus imposibilitatea prezentării în cauză.
În ceea ce privește fondul cererii se constată ca, prin cererea dedusă judecății instanței de fond apelanta reclamanta a solicitat anularea contractului de ipoteca imobiliară, a actului adițional nr.1 la convenția de plata 1321/2012 și a contractului de dare în plata 1322/2012 invocând vicierea consimțământului sau, abuzul de drept și frauda intereselor legitime.
Din actele dosarului Curtea reține că situația de fapt și de drept ce au determinat prezentul litigiu au fost, în mod corect, apreciate de către instanța de fond. Astfel, situația litigioasa a fost determinata de frauda săvârșită de către intimatul Mircica C. și descoperita de către B. la sesizarea unui client. Ca urmare a descoperii acestei fraude B. a încercat acoperirea prejudiciului și în acest sens au fost chemați părinții și soția acestuia respectiv intimații pârâți M. D. și Sofița precum și apelanta reclamanta M. (Mircica) M..
Susținerile apelantei reclamante referitoare la discuțiile prelungite pe tema fraudei și a acoperirii prejudiciului sunt confirmate de către martorii audiați atât la judecata cauzei în fond cât și în apel. Aceste depoziții au fost în mod judicios valorificate de instanța de fond prin raportarea acestora la actele contestate și modul în care au fost încheiate.
Martorul B. T., reaudiat în apel, a menționat faptul ca discuțiile dintre reprezentanții băncii și părțile persoane fizice vizau acoperirea prejudiciului de 8000 de euro pe care îl crease prin frauda intimatul Mircica C.. Martorul a relatat faptul ca în banca era o atmosfera tensionata desfășurându-se o adevărata ancheta interna menita să acopere prejudiciul iar B. să nu fie supusa unui scandal mediatic.
Martorul este de profesie avocat și în acest sens i-au fost solicitate serviciile ca apărător al lui Mircica C.. In aceasta calitate martorul l-a sfătuit pe intimatul parat să recunoască fapta și să acopere prejudiciul.
In ceea ce privește actele încheiate de către soția (apelanta reclamantă) și părinții lui M. C. (intimații M. D. și Sofița) s-a arătat că aceștia știau faptul ca scopul actelor era de a acoperi prejudiciul chiar martorul sfătuindu-i sa nu încheie actele întrucât nu aveau banii necesari.
Aceleași aspecte sunt confirmate și de către ceilalți martori audiați atât la judecata cauzei în fond cat și în apel.
Depozițiile tuturor martorilor audiați confirmă descoperirea fraudei, situația dificilă creată pentru banca și încercarea de a acoperi prejudiciul prin restituirea sumei sustrasa de către intimatul Mircica C.. Totodată, toți martorii au relatat despre situația tensionata în care se desfășurau discuțiile și starea de soc a părinților și a soției intimatului atunci când au aflat despre fapta acestuia, implicațiile pe care o are. Martorii au creionat aceeași situație de fapt reținuta și de către instanța de fond respectiv, poziția băncii care, avea interesul de a acoperi prejudiciul dar și sa nu fie implicata . care i-ar fi adus un prejudiciu grav de imagine ce ar fi influențat activitatea comerciala dar și poziția apelantei reclamante și a intimaților ce nu doreau ca Mircica C. să răspundă penal.
In ceea ce o privește pe apelanta martorii au relatat faptul ca aceasta a fost surprinsă de fapta descoperită dar lucrând în sistemul bancar cunoștea consecințele pe care le avea frauda comisă de către soțul.
Atât martorii audiați la judecata cauzei în fond cât și martorii reaudiați în apel au relatat împrejurarea că datorită fraudei descoperite atmosfera din bancă era tensionată problema fiind circumscrisă modului în care se acoperea prejudiciul.
Dincolo de modalitatea în care se desfășurau cercetările ce au depășit o limitele unei cercetări interne și îmbrăcau forma unei anchete (prin chemarea părinților la sediul băncii deși intimatul este o persoana majora) se reține că acest aspect nu poate fi apreciat ca exercitarea unei violente asupra reclamantei în sensul art.1216 Cod civil.
Din probele administrate în cauza rezulta ca amenințarea la care au fost supuse apelanta reclamanta și intimații pârâți a fost în legătură cu formularea plângerii penale împotriva lui Mircica C..
Violența ca viciu de consimțământ are doua elemente, unul obiectiv (exterior), care constă în amenințarea cu un rău și un element subiectiv (intern), ce constă în inducerea (insuflarea) unei temeri persoanei amenințate.
După cum rezultă din art. 1216 alin. (2) și alin. (3) C. civ., răul cu care se amenință poate să vizeze fie persoane, fie bunuri. În categoria persoanelor la care se referă răul ce produce temerea intră nu numai persoana victimă a violenței, deci cea cu care se încheie actul juridic sub imperiul temerii, ci și soțul sau, după caz, soția, descendenții și ascendenții acesteia, precum și orice altă persoană apropiată, deci o altă persoană de care cel amenințat este legat de o temeinică afecțiune.
Cât privește elementul subiectiv, este de observat că tocmai temerea insuflată victimei violenței alterează consimțământul acesteia; starea de teamă provocată de amenințare cu un rău este aceea care dă naștere motivului (evitarea răului) ce determină victima violenței să încheie contractul. Ar putea constitui violență chiar amenințarea cu un rău viitor, în măsura în care s-ar insufla o temere considerabilă și prezentă la încheierea actului juridic.
Însă, nu constituie amenințare în sensul art.1216 si art.1217 Cod civil amenințarea cu producerea unui efect legal deoarece în această situație nu se poate reține caracterul injust al amenințării. Art. 1217Cod civil prevede că și amenințarea cu exercițiul unui drept constituie violență însă, textul prevede și o condiție anume aceea că amenințarea trebuie să fie făcută cu scopul de a obține avantaje injuste.
Prin urmare, consimțământul persoanei care încheie actul este viciat prin violență chiar dacă amenințarea este în legătură cu exercițiul unui drept legal însă, cel care săvârșește amenințarea urmărește un scop ilicit.
Condiția nu se regăsește în speță întrucât suntem în prezența unei amenințări legitime, justa cu un rău pentru intimatul pârât Mircica C. respectiv antrenarea răspunderii penale pentru frauda pe care a produs-o în patrimonial băncii. După descoperirea fraudei B. nu a urmărit realizarea unui scop ilicit ci acoperirea prejudiciului astfel că, amenințarea cu formularea plângerii penale chiar dacă este un mijloc licit nu a atras un scop ilicit.
Prin urmare, nu pot fi reținute nici dispozițiile art.1217 Cod civil invocate de către apelanta reclamantă în susținerea criticilor din apel.
Pe cale de consecință, în considerarea celor mai sus reținute Curtea, apreciind că în raport de dispozițiile legale invocate și de situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat dispozițiile art.1216 și 1217 Cod civil nu sunt incidente, va respinge apelul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanta M. (F. M.) M. L., domiciliată în localitatea Medgidia, ., județul C., împotriva sentinței civile nr.3114 din 14.11.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. T. SA Cluj Sucursala C., cu sediul în C., ., județul C., intimatul-pârât M. C., domiciliat în localitatea 23 August, județul C., intimat-pârâți-reconvenienți M. D. și M. S., domiciliați în localitatea 23 August, județul C., intimat B. T. SA - prin reprezentant legal I. M., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 29 septembrie 2014.
Președinte, M. C. | Pentru Judecător, K. S., semnează conf. art.426 alin.4 cod pr. civ., Președinte complet, M. C. | |
Grefier, L. B. |
L.B. 02 octombrie 2014
jud.fond.C.E.J.
Red. jud.M.C.- 05.12.2014
8ex/11.12.2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 207/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 53/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
