Alte cereri. Decizia nr. 690/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 153 și următoarele NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, măsurile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, faptul că, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.223 alin.3 NCPC.

Totodată, se învederează că prin serviciul arhivă s-a depus la dosar la data de 13.10.2014, cerere de renunțare la judecată formulată de recurenta debitoare ..

Curtea, acordă cuvântul reprezentantului intimatei creditoare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de recurenta debitoare.

Av.D. G., pentru intimat creditor ., având cuvântul față de cererea de renunțare la judecată, solicită să se ia act de aceasta, cu consecința obligării recurentei debitoare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, conform dovezilor pe care le depune la dosar.

Curtea, constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de recurenta debitoare.

CURTEA

Asupra recursului - litigiu cu profesioniști de față, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Judecătoriei Babadag și înregistrată sub nr._ /16.07.2013, reclamantul B.E.J. B. A. a chemat în judecată pe cu terțul poprit DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE (DGFP) TULCEA – TREZORERIA BAIA și debitorul . prin hotărâre judecătorească să dispună:

- validarea popririi până la concurența sumei de 98.880,82 lei datorată

creditoarei S.C.„I. ..,

- obligarea pârâtei la plata cu cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr.446/2.10.2013, Judecătoria Babadag a respins atât excepția tardivității cererii de validare, cât și pe cea a prematurității, ca nefondate, admițând cererea de validare a popririi, dispunând validarea popririi înființată prin titlurile executorii reprezentate de Sentința civilă nr.1039/27.02.2012, pronunțată de Tribunalul Tulcea și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 24.09.2012, întocmit de B.E.J. B. A., terțul poprit fiind obligat să plătească creditoarei, în limita creanței, suma de 95.380,82 lei datorată debitorului.

Totodată, a fost admisă în parte cererea reconvențională dispunându-se eșalonarea plății pe o durată de 10 luni, instanța de fond respingând cererea de aplicare a unei sancțiuni terțului poprit, ca nefondată, obligând debitoarea la plata sumei de 20,3 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel B. B. A. și debitoarea ., PRIN PRIMAR., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr._ /08.11.2013.

Prin Decizia civilă nr.83/27.02.2014 Tribunalului Tulcea respinge apelul civil declarat de către reclamantul B.E.J. B. A., ca inadmisibil, respingând apelul civil declarat de apelantul debitoarea ., ca nefondat, pentru considerentele relevate în acea decizie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs - recurenta debitoare ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 299 Cod.pr.civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel C., sub nr._ din 14.04.2014.

Motivând recursul, recurenta debitoare susține că „soluția instanței de apel este greșită fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii”, consecința unei astfel de hotărâri fiind blocarea activității autorității locale, ducând la imposibilitatea acesteia de a achita salarii, subvenții, indemnizații persoanelor asistate social, asistenții persoanelor cu dizabilități sau de a mai derula și finaliza vreo investiție în folosul comunității.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, respingerea cererii de validare a popririi, în principal, iar în subsidiar să se dispună obligarea terțului poprit să plătească creditoarei doar acele sume care nu sunt exceptate de la executare potrivit art.452 alin.2 din Cod.pr.civ. și OG nr.22/2002 și ale Ordinului nr.2336/2011, respectiv din sumele aprobate cu această destinație în bugetul local sau de titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, și să fie admisă în totalitate cererea reconvențională de eșalonare a plății sumei de 95.380,82 lei, pe o durată de 24 luni, conform art.-6 din OG.nr.22/2002.

La termenul de judecată din data de 16.10.2014 fixat pentru soluționarea recursului, recurenta debitoare, prin reprezentant, a înțeles a depune la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

În atare situație, procedând la examinarea cererii de renunțare la judecarea cauzei ce formează obiectului dosarului de recurs (filele 22-26 dosar), Curtea reține:

Potrivit dispozițiilor art.406 alin.1 NCPC „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Conform dispozițiilor art. 406 alin.5 NCPC „Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză”.

Față de conținutul textelor de lege sus-citate, Curtea apreciază că, în speță, sunt îndeplinite dispozițiile legale care fac referire la posibilitatea părților de a renunța oricând la judecată, sens în care, în temeiul art.406 alin.1NCPC, urmează a lua act de renunțarea recurentei debitoare . la judecata recursului.

În raport cu solicitarea reprezentantului intimatei privind „obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată”, Curtea reține:

Potrivit art.406 alin.3 NCPC „Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”.

Așa fiind, Curtea apreciază că cererea având obiectul sus precizat este admisibilă, astfel că ea va fi examinată de instanță în considerarea dispozițiilor cuprinse în art.451 alin.2 NCPC, potrivit cărora „Instanța poate, chiar din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seamă de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.

În atare situație, în referire la solicitarea intimatei creditoare de obligare a recurentei debitoare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea are în vedere pe lângă dispozițiile NCPC redate și faptul că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat asupra prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, a cuantumului onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale, cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, aspect ce este cu atât mai necesar, cu cât respectivul onorariu ce se include în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil – Decizia nr.401/14.07.2005 a Curții Constituționale.

În egală măsură, reține Curtea că, practica Curții Europene a Drepturilor Omului rezultată din:

- Hotărârea din 24.05.2006 în Cauza Weissman și alții v România;

- Hotărârea din 05.04.2005 în Cauza Monory v România

- Hotărârea din 24.05.2005 în Cauza B. v România, etc.,

statuează că: „acordarea cheltuielilor de judecată se poate dispune numai în măsura în care acestea constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil”.

Așa fiind, și respectând jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, la rândul său, Curtea, ca instanță de control, procedează la examinarea îndeplinirii criteriilor avute în vedere de toate instanțele și anume:

-proporționalitatea;

-amplitudinea și complexitatea activității depuse de apărător;

-necesitatea efectuării cheltuielilor;

-cuantumul acestora sub aspectul rezonabilității.

În speță, constată Curtea că, intimata creditoare . a achitat taxă trecere bac în cuantum de 20,90 lei, cu bon nr.5/16.10.2014, (fila 31 dos. recurs), 350,10 lei combustibil, conform bonului fiscal nr. 65/16.10.2014 (fila 32 dos.recurs) precum și onorariu de avocat în cuantum de 700 lei, cu chitanța nr.45/01.10.2014 emisă de Cabinet avocat G. D. (fila 33 dos. recurs), astfel că, instanța de recurs nu va obliga recurenta debitoare la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cauză - în total de 7.371 lei - astfel cum s-a solicitat prin decontul justificativ (fila 34 dos.recurs), ci numai la plata cheltuielilor de deplasare dovedite conform înscrisurilor anexate în cuantum de 371 lei și 200 onorariul redus pentru apărătorul angajat, raportat la amplitudinea și complexitatea activității depuse de apărătorul angajat, făcând aplicarea art.451alin.2 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea recurentei la judecata recursului litigiu cu profesioniști promovat de recurenta debitoare ., cu sediul în S., J. Tulcea împotriva Deciziei civile nr. 83/27.02.2014 pronunțată de Tribunalului Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat reclamant B.E.J. B. A., cu sediul în Măcin, .. 15, ., J. Tulcea, intimat creditor ., cu sediul în Sarmaș, nr. 116, J. Harghita și intimat terț poprit DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE-TREZORERIA BAIA, cu sediul în Tulcea, J. Tulcea.

În baza art.406 al.3 raportat la art.451 alin.2 NCPC, dispune obligarea recurentei la plata sumei de 571 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 16 Octombrie 2014.

Jud..>

Red.Dec.Jud.G.P.

Tehnored. Gref.C.M.

21 Octombrie 2014