Conflict de competenţă. Sentința nr. 21/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 89/253/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.21.

CAMERA DE CONSILIU

Ședința din data de 14 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. C. E.

GREFIER - A. N.

Pe rol soluționarea conflictului de competență intervenit în acțiunea formulată de reclamanta - U.A.T. ORAȘ ISACCEA - CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI ISACCEA - PRIN PRIMAR – cu sediul în Isaccea, ..25, jud. C., în contradictoriu cu pârâta - . – cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect reziliere contract concesiune .

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, se constată lipsa părților.

Prezenta acțiune se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile și obiectul litigiului .

Curtea, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea de chemare în judecată U.A.T. ORAȘ ISACCEA - CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI ISACCEA - PRIN PRIMAR a solicitat rezilierea contractului de concesiune încheiat cu . Tulcea, sesizând în acest sens Tribunalul Tulcea.

Prin sentința civilă nr.4439 din 03.12.2013, Tribunalul Tulcea, invocând prevederile art.2 alin.1 lit.c din Lg.554/2004 și OUG 54/2006, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin, reținându-se ca argument natura civilă a contractului a cărei reziliere se solicită prin acțiune.

Prin Sentința civilă nr. 170 din 26 02 2014, Judecătoria Măcin a declinat la rândul său competența în favoarea Tribunalului Tulcea, motivând asupra excepției sub aspectul caracterului administrativ al contenciosului, constatând că în cauză bunul-obiect al contractului de concesiune constă în teren din domeniul privat al Orașului Isaccea, însă contractul a fost încheiat pentru realizarea unui interes public, aspect ce îi conferă caracterul de contract administrativ.

Ca atare, a fost sesizată Curtea de Apel C. în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Curtea apreciază că în cauză competența de judecată în primă instanță revine Judecătoriei Măcin, pentru următoarele motive:

În mod corect s-a reținut de către Tribunalul Tulcea faptul că acțiunea are caracter civil și nu se încadrează în sfera de reglementare a art. 2 alin I lit. c din legea nr. 554/2004, contractul a cărei reziliere se solicită nefiind încheiat în vederea punerii în valoare a bunurilor proprietate publică, pentru executarea lucrărilor de interes public sau pentru prestarea serviciilor publice, înființarea de ferme legumicole de înaltă tehnologie neputând a fi asimilată lucrărilor de interes public.

Ca atare, întrucât în cauză, pentru stabilirea competenței de judecată în primă instanță se impune aplicarea art. 94 pct. 1 din NCPC, ținând seama și de dispozițiile art. 135 NCPC, Curtea va soluționa conflictul negativ de competență stabilind că Judecătoria Măcin este instanța competentă să judece acțiunea în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Soluționează conflictul negative de competență, ivit între Judecătoria Măcin și Tribunalul Tulcea, după cum urmează:

Stabilește că Judecătoria Măcin este instanța competentă să judece în primă instanță acțiunea formulată de reclamanta - U.A.T. ORAȘ ISACCEA - CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI ISACCEA - PRIN PRIMAR – cu sediul în Isaccea, ..25, jud. C., în contradictoriu cu pârâta - . – cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 Mai 2014.

PREȘEDINTE,

M. C. E. GREFIER,

A. N.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

.

Dosar nr._

CĂTRE

JUDECĂTORIA MĂCIN,

J. Tulcea

Alăturat, va înaintăm dosarul acestei instanțe nr._ la care se află atașate dosarele nr._ al Judecătorie Măcin și_ al Tribunalului Tulcea, privind pe reclamant U.A.T. ORAȘ ISACCEA - CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI ISACCEA - PRIN PRIMAR în contradictoriu cu . întrucât prin sentința civilă nr. 21 din 14 mai 2014, Curtea de Apel C. a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Măcin

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. E. A. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 21/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA