Conflict de competenţă. Sentința nr. 63/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Sentința nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 1859/88/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 63

CAMERA DE CONSILIU

Ședința din 15 decembrie 2014

Completul constuit din:

PREȘEDINTE R. M.

Grefier D.-C. M.

Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență intervenit în cauza privind pe contestatorii U. A. și U. G. – ambii cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu intimații I. C. LEASING IFN SA (fosta . SA) – cu sediul profesional ales la SCA Peterka si Asociații din București, sector 1, ., ., București și B.E.J. „G. A. M.” – cu sediul în C., ., ., 31, 32, 33, 33 A, județul C..

Cauza se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților, în conf.cu art.135 al.4 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra conflictului de competență.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea și înregistrată sub nr. 1238/327/19.02.2014, contestatorii U. A. și U. G. au formulat în contradictoriu cu intimații I. C. LEASING IFN SA (fostă . SA) și B. G. A. M. contestație la executarea silită care face obiectul dosarului de executare silită înregistrat sub nr.1579/G/2012 la Biroul Executorului Judecătoresc ,,G. A.-M.”, solicitând a se constata nulitatea absolută a cererilor de executare silită și a încheierilor de încuviințare a executării silite,precum și perimarea tuturor formelor de executare silită efectuate în temeiul titlurilor executorii constând în contractul de fideiusiune din data de 07.07.2010, prin care se garantează contractele de leasing financiar înregistrate sub nr.071009AT07/09.10.2007, nr.071009AT08/09.10.2007 și nr.060614AT02/ 14.06.2006.

Au solicitat, de asemenea, a se constata nulitatea absolută a contractului de fideiusiune din data de 07.07.2010, precum și a contractelor de leasing financiar înregistrate sub nr. 071009AT07/09.10.2007, nr.071009AT08/09.10.2007, nr.060614AT02/14.06.2006 și respectiv sub nr.100701AA48/01.07.2010, ce fac obiectul dosarului de executare nr.l579/G/2012 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc G. A.-M., având în vedere că prin încheierea acestora s-au încălcat norme legale imperative și principii de drept, iar în subsidiar, în ipoteza în care aceste contracte ar fi valabile, să se dispună rezoluțiunea lor pentru neîndeplinirea culpabilă a principalelor obligații asumate de către creditoare, S.C. Afin Leasing IFN S.A., în temeiul dispozițiilor art. 1075 din vechiul cod civil aplicabil.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în mod nelegal s-a demarat executarea silită în baza contractului de leasing financiar înregistrat sub nr. 100701AA48/01.07.2010, care nu face obiectul niciunei convenții cu contestatorii, arătând că toate aceste forme sunt somate tardiv spre îndeplinire, fără să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Mai învederează că solicită anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită înregistrat sub nr.l579/G/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc „G. A.-M.”, acestea fiind îndeplinite cu nerespectarea normelor de procedură privitoare la executarea silită însăși, precum și la efectuarea fiecărui act de executare din acest dosar. Susțin că au fost încălcate normele imperative de procedură civilă care stabilesc perimarea prin lăsarea în nelucrare a dosarului de executare pe o perioadă mai mare de 6 luni, potrivit dispozițiilor art.389 coroborat cu art.373 alin.l din v.C.pr.civ, pentru faptul că toate formele de executare sunt somate tardiv spre îndeplinire la data de 03.02.2014, fapt ce reprezintă lăsarea în nelucrare a dosarului de executare pe o perioadă mai mare de 6 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare făcut cunoscut, care se arată a fi efectuat prin procesul verbal întocmit de executor la data de 01.02.2013 (a se vedea documentele de executare comunicate, anexate la prezenta contestație).

În drept, au fost invocate prevederile art.399 și urm. din vechiul Cod de Procedură Civilă, aplicabil prin coroborare cu art.3 din Legea nr.76/2012.

În dovedirea cererii, contestatorii au depus un set de înscrisuri, în copii conforme cu originalul.

Intimata I. C. Leasing IFN SA (fostă . SA) a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, arătând ca, intre I. Leasing si contestatorii din prezenta cauza, a fost încheiat un contract de fideiusiune, prin intermediul căruia contestatorii, având calitatea de fidejusori, s-au obligat sa garanteze executarea obligațiilor rezultate din 3 contracte de leasing financiar încheiate intre intimată, având calitatea de finanțator si Trans U-_, având calitatea de utilizator, părțile convenind asupra competentei de soluționare a litigiilor născute in legătură cu relațiile contractuale dintre acestea prin inserarea unei clauze compromisorii de arbitraj de la art. 14 din contractele de leasing financiar ce vor face obiectul analizei in prezenta cauza, părțile stabilind expres faptul ca toate litigiile referitoare la analiza, încheierea, executarea sau încetarea contractelor de leasing vor fi soluționate de Curtea de Arbitraj.

La termenul de judecată din 21-08-2014, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței în soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2208/21.08.2014, Judecătoria Tulcea a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, invocată de intimată prin întâmpinare, și a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Tulcea, motivându-se soluția prin incidența dispozițiilor art.547 alin.1 NCPC.

Pe rolul Tribunalului Tulcea s-a format dosarul nr_ /26.09.2014.

Prin sentința civilă nr. 1890/17 octombrie 2014, Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetență materială a cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorii U. A. și U. G., în contradictoriu cu intimații I. C. LEASING IFN SA( fosta . SA), și B. „G. A. M.”; în temeiul art.158 alin. 3 Cod proc.civ, coroborat cu art.400 alin.1 Cod proc.civ. și art. 373 alin.2 Cod proc.civ., a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, iar, în temeiul art.20 pct.2 și art.22 alin.2 Cod proc.civ., a constatat intervenit conflictual negativ de competență și sesizează Curtea de Apel C. în vederea soluționării acestuia.

Urmare acestei soluții s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel C. conflictul de competență.

Conform art.22 Cod procedură civilă, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, din următoarele considerente:

Instanța a fost investită cu o contestație la executare prin care se solicită anularea formelor de executare silită emise în dosarul de executare nr.1579/G/2012 constituit pe rolul Biroului Executorului judecătoresc G. A.-M., executare silită încuviințată prin Încheierea din 18-10-2012 a Judecătoriei Tulcea, precum și constatarea nulității contractului de fidejusiune și a contractelor de leasing ce constituie titluri executorii și în baza cărora s-a dispus demararea executării silite.

Potrivit art.399 alin.1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare; de asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281/1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege; după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

Art.399 alin.3 Cod procedură civilă prevede că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Raportat la dispozițiile legale sus-menționate, astfel cum a reținut și Tribunalul Tulcea, cei interesați sau vătămați prin executare au la dispoziție două mijloace procedurale: unul prin care se poate contesta legalitatea executării ca atare în cadrul căreia se pot invoca motive legate de începutul executării însăși, iar celălalt prin care se poate contesta un act de executare anume pentru motive ce țin exclusiv de legalitatea acestuia, într-un anumit termen impus de lege, și unde nu mai pot fi invocate aspect privind executarea însăși, spre deosebire de prima ipoteza.

Cum în cauză se contestă nu numai formele de executare silită, ci se invocă și apărări de fond împotriva titlurilor executorii ce nu sunt emise de o instanță judecătorească, trebuie avute în vedere dispozițiile art.3 alin.1din Legea nr.76/ 2012 potrivit cu care dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor începute după . acestuia, în același sens fiind și prevederile art.24 NCPC.

Potrivit art. 400 alin. 1 Cod procedură civilă, contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar conform art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, în speță fiind Judecătoria Tulcea.

În atare situație, în conf.cu art.22 Cod procedură civilă din 1865, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorii U. A. și U. G. – ambii cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., J. Tulcea, în contradictoriu cu intimații I. C. LEASING IFN SA (fosta . SA) – cu sediul profesional ales la SCA Peterka si Asociații din București, sector 1, ., ., București și B.E.J. „G. A. M.” – cu sediul în C., ., ., 31, 32, 33, 33 A, județul C., în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2014.

Președinte,

R. M.

Grefier,

D.-C. M.

Red.-jud.R.M.

Tehnored.-gref.D.C.M.

5ex./15.01.2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

C Ă T R E ,

JUDECĂTORIA TULCEA

In conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr.63/15.12.2014, pronunțată în cauză de această instanță, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, privind pe contestatorii U. A. și U. G. – ambii cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu intimații I. C. LEASING IFN SA (fosta . SA) – cu sediul profesional ales la SCA Peterka si Asociații din București, sector 1, ., ., București și B.E.J. „G. A. M.” – cu sediul în C., ., ., 31, 32, 33, 33 A, județul C., în favoarea Judecătoriei Tulcea, spre competentă soluționare.

Dosarul nostru nr._, cusut și numerotat, conține . file.

Dosare atașate:

Dosarul dv. nr. 1238/_, cusut și numerotat, conține 208 file.

Dosarul Tribunalului Tulcea nr._, cusut și numerotat, conține 15 file.

PREȘEDINTE DE COMPLET, Grefier,

R. M. D.-C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 63/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA