Alte cereri. Decizia nr. 17/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 6568/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 17
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C.
Judecător M. D. Ș.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta petentă - ., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1907/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat intervenient - B. I. LIMITED, cu sediul în București, sect.2, ., nr. 3-5, . și intimatul – OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C., cu sediul în C., ., având ca obiect - înregistrare mențiuni.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelanta reclamantă, c.j. I. E. M. în baza delegației depuse la dosar, pentru intimata intervenientă a răspuns reprezentant fără delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință arată că apelul formulat de reclamantă este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform OP nr. 3221/25.11.2013.
Curtea din oficiu invocă excepția inadmisibilității căii de atac exercitată de apelantă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, față de dispozițiile art. 200 alin.4 din NCPC.
Reprezentantul apelantei arată că la fond au fost mai multe cereri, considerând că prezenta cerere nu se timbrează. Într-adevăr, dispozițiile art. 400 alin.4 din NCPC, prevăd că împotriva încheierii de anulare reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, însă la acel moment a înțeles a exercita calea de atac a apelului.
Reprezentantul intimatei interveniente solicită să se aprecieze asupra căii de atac exercitate.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității apelului declarat de reclamantă.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Față de cererea de înregistrare mențiuni formulată de . la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub nr._/11.07.2013 BREADHURST I. LIMITED a formulat cerere de intervenție înregistrată sub nr._/ 12.07.2013.
La data de 15.07.2013, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. a transmis cele două cereri Tribunalului C., spre competentă soluționare, cereri ce au fost înregistrate pe rolul instanței sub nr._ .
Pentru termenul de judecată din data de 26.09.2013 instanța a dispus citarea celor două părți, fiecare cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei, conform dispozițiilor art. 14 alin 2 din OUG nr. 80/2013.
La termenul de judecată acordat în cauză, instanța a constatat că intervenienta nu a făcut dovada executării plății taxei judiciare de timbru, iar ., prin reprezentantul său convențional, a arătat că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa motivat de faptul că cererea a fost timbrată corect la data depunerii la O. C..
Prin Sentința civilă nr. 1907/26.09.2013 Tribunalul C. a anulat cererea de intervenție formulată de BREADHURST I. LIMITED și cererea ., ca netimbrate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 33 din OUG nr. 80/2013 potrivit cărora „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”, art. 197 Noul cod de procedură civilă, potrivit cărora „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”, art. 200 alin. 2 teza 1 Noul cod de procedură civilă, potrivit cărora „Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii”.
Cum părțile nu au făcut dovada executării taxei judiciare de timbru datorate instanța a admis excepția netimbrării cererilor, cu consecința anulării acestora.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat apel, reclamanta ., care a criticat-o ca fiind nelegală, considerând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că cererea sa trebuia timbrată cu suma de 100 lei, având în vedere faptul că odată ce a formulat cererea de înregistrare mențiuni, aceasta a fost taxată corespunzător la Registrul Comerțului.
D. intervenienta avea obligația de a achita taxa judiciară de timbru, deoarece timbrarea cererii de chemare în judecată cade în sarcina reclamantului.
Anularea cererii de înregistrare mențiuni ca netimbrată, apreciază că este o măsură fără temei.
Pentru motivele arătate, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat în sensul modificării sentinței apelate.
În ședința publică din 15.01.2014, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității apelului în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin.4 Cod pr.civilă, excepție pe care o va analiza cu prioritate, reținând următoarele:
Potrivit art. 200 (1) NCPC „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 (dispoziții care reglementează, cuprinsul cererii de chemare în judecată, numărul de exemplare, nulitatea cererii, timbrarea cererii).
(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să se facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin.(3).
(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin.(2), prin încheiere, dată în cameră de consiliu, se dispune anularea cererii.
(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării”.
În cauză, se constată că prin rezoluția de primire a cererii s-a fixat termen de judecată la data de 26.09.2013, pentru când s-a dispus citarea intervenientei și a apelantei cu mențiunea de a achita fiecare câte 100 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Cum părțile nu au înțeles să se conformeze acestor dispoziții, instanța a dispus anularea cererilor ca netimbrate.
Din dispozițiile enunțate mai sus Curtea apreciază că legiuitorul a înțeles să pună la dispoziția părții nemulțumite de această soluție, exclusiv calea cererii de reexaminare, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, hotărâre prin care se soluționează această cerere fiind definitivă.
Cum în cauză . a înțeles să exercite calea de atac a apelului și nu să formuleze cerere de reexaminare, așa cum prevăd dispozițiile mai sus menționate, urmează a constata că apelul declarat este inadmisibil, cu consecința respingerii lui ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta petentă - ., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1907/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat intervenient - B. I. LIMITED, cu sediul în București, sect.2, ., nr. 3-5, . și intimatul – OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C., cu sediul în C., ., ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2014.
Președinte, N. C. | Judecător, M. D. Ș. | |
Grefier, M. H. |
jud.fond I.P.
red.dec.jud. N.C.
5 ex./23.01.2014
M.H./20.01.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 705/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Alte cereri. Decizia nr. 690/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|








