Pretenţii. Decizia nr. 547/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 547/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 11556/118/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.547.
Ședința publică din data de 04 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. G.
JUDECĂTOR - M. C. E.
JUDECĂTOR - R. N. B.
GREFIER – A. N.
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta reclamantă - . - PRIN CENTRALA TERMOELECTRICA PALAS – cu sediul în C., ..123, jud. C., împotriva sentinței civile nr.2085/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă - R. C. – cu sediul în C., ..27B, jud. C. și intimații chemați în garanție - S. R. - PRIN MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE – cu sediul în București, sect.5, ., nr.17 și S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – cu sediul în București, sect.5, ., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta reclamantă consilier juridic E. M. în baza delegației de reprezentare nr.7064/03.09.2014 pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 Cod procedură civilă.
Recursul este motivat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei conform chitanței . XWM nr._/03.09.2014 pe care o depune la dosar și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă conform disp. art. 242 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea luând concluziile reprezentantului recurentei reclamante potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în temeiul disp. art. 150 Cod procedură civilă constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul consilier juridic E. M. pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formular, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății pe fond a cauzei.
Arată că în timpul judecății pe fond a cauzei intimata R. C. a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr.4 emisă de ANRE în anul 2010 și Tribunalul nefiind competent să soluționeze excepția a trimis dosarul la Curtea de Apel C., iar Curtea apreciind la rândul ei că nu este competentă teritorial să judece excepția a trimis dosarul la Curtea de Apel București.
În momentul în care Tribunalul a trimis dosarul la Curtea de Apel C. cauza a fost suspendată din oficiu urmând a fi repusă pe rol după soluționarea excepției.
Curtea de Apel București a soluționat excepția în data de 06.11.2012, însă fără a-și respecta obligațiile de a trimite dosarul în termen, dosarul fiind trimis la Tribunalul C. în cursul lunii martie a anului 2014.
Trecând un termen de 14 luni Tribunalul C. a fixat termen de judecată iar la primul termen a invocat excepția perimării dosarului pe care a și admis-o. Apreciază că dosarul trebuia repus pe rol din oficiu după ce acesta sosea de la București. Consideră că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, dosarul nefiind lăsat în nelucrare din vina părții.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 30.10.2009 reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta R. C., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 87.792.023,99 lei – reprezentând penalități de înt ziere calculate pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică emise în perioada ianuarie 2006 – noiembrie 2008, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 22.11.2011 parata a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.12 si 20 din Decizia nr.4/2000 a Președintelui Autorității Naționale în Domeniul Energiei.
Prin Încheierea din 13.03.2012 Tribunalul C. a admis cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ pentru soluționarea excepției de nelegaliate, dispunând totodată suspendarea judecății prezentei cauze, până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.1 din Legea 554/2004.
Prin sentința civilă nr.6296 din 06.11.2012 pronunțată în Dosarul nr._ Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.
Reclamanta din prezenta cauză a primit Sentința Curții de Apel București la data de 27.12.2012. Sentința nu a fost recurată de nici una dintre părți.
Prin Sentința civilă nr.2085/17.06.2014 s-a admis excepția de perimare și s-a constatat perimată cauza având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 24.03.2014 Tribunalul C. a repus cauza pe rol din oficiu, pentru a pune în discuția părților excepția de perimare a cauzei, excepție pusă în discuția contradictorie a părților la termenul din 06.05.2014.
Prin concluzii scrise, reclamanta a solicitat respingerea excepției de perimare, susținând în esență că, atât timp cât instanța a suspendat din oficiu judecata cauzei, tot din oficiu trebuia să repună pe rol această cauză.
Este real, susține reclamanta, că excepția de nelegalitate a fost soluționată de Curtea de Apel la data de 06.11.2012, însă această instanță nu și-a respectat obligațiile legale de a trimite dosarul Tribunalului C. de îndată, acesta fiind înaintat Tribunalului C. abia în cursul anului 2014.
În aceste condiții nu se poate reține culpa reclamantei pentru nerepunerea pe rol a cauzei, întrucât aceasta nu beneficiază de mijloacele necesare pentru a determina o instanță de judecată sa retrimită un dosar la o altă instanță într-un anumit timp.
În temeiul art.137 C.pr.civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției de perimare.
Potrivit art.248 C.pr.civ. „(1)Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
(2)Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.”
Perimarea este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, însă, așa cum s-a subliniat în doctrină, ea este, în același timp, și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părții interesate vreme îndelungată în judecata cauzei.
Reclamanta a susținut că repunerea pe rol a cauzei trebuia făcută din oficiu de către instanța care a suspendat judecata.
In cauză, instanța de judecată a admis o cerere de sesizare a instanței competente pentru soluționarea unei excepții de nelegalitate a unui act administrativ, iar suspendarea judecății cauzei a intervenit de drept, art.4 alin.1 din Legea 554/2004 prevăzând expres obligația suspendării judecății cauzei, ca urmare a dependenței soluționării cauzei civile de actul administrativ contestat.
Ca și în alte cauze de suspendare similare – art.244 C.pr.civ. -, părțile sunt cele care trebuie să urmărească soluționarea dosarelor pentru care s-a suspendat judecata cauzei, și nu instanța de judecată. Stăruința în continuarea judecății aparține părților, și nu instanței de judecată, ele fiind singurele în măsură să aprecieze dacă mai subzistă interesul de a continua judecata.
În practica judiciară lipsa culpei părții în lăsarea cauzei în nelucrare a fost reținută ori de câte ori suspendarea judecății s-a datorat neobservării unor aspecte care ar fi determinat continuarea judecății sau omisiunii instanței de a fixa termen de judecată în condiție în care partea a formulat o cerere ce îndeplinea toate cerințele legale.
Alineatul 2 al art.248 C.pr.civ. vizează o altă situație în care nu se poate reține culpa părții, respectiv când, fără vina părții, cererii nu i se poate fixa termen de judecată sau nu a ajuns la instanța competentă să o judece. Această situație are ca premisă existența unei cereri legal formulată, care însă nu a ajuns la instanța de judecată competentă. În practică s-a reținut această situație în cazul declinării de competență, al strămutării, al ivirii unui conflict de competentă, al cererii de apel sau de recurs legal timbrată, dar care, din culpa instanței, nu este trimisă la instanța de apel sau de recurs, în toate aceste situații instanța fiind obligată să fixeze termen de judecată din oficiu.
În speță însă nu ne regăsim într-o astfel de situație, după suspendarea judecății, instanța nemaifiind investită cu o cerere de reluare a judecății, deși părțile au primit sentința instanței de contencios, cunoșteau soluția și aveau posibilitatea formulării unei astfel de cereri. În cazul suspendării judecății pentru soluționarea cu prioritate a altei cauze, este necesar ca părțile să-și exprime poziția, fiind posibil ca, după soluționarea cauzei ce a determinat suspendarea judecății, să nu mai fie interesate în continuarea procesului.
Nu are nici o relevanță faptul că instanța de contencios nu a retrimis cauza Tribunalului C. imediat după soluționarea excepției de nelegalitate, întrucât repunerea pe rol a cauzei nu depindea de prezența fizică a dosarului la instanța, acesta urmând a fi solicitat pe cale administrativă pentru reluarea judecății. Chiar dacă dosarul ar fi fost restituit Tribunalului C. imediat după pronunțarea și motivarea sentinței Curții de Apel București, reluarea judecății cauzei nu ar fi avut loc decât în urma formulării unei cereri în acest sens de către partea interesată.
Întrucât de la data comunicării către reclamantă a sentinței privind soluționarea excepției de nelegalitate – 27.12.2012 și de la data rămânerii irevocabile a acestei sentințe (termenul de recurs pentru pârâtă fiind împlinit la data de 09.01.2013) și data repunerii pe rol a cauzei de către instanță – 24.03.2014 a trecut mai mult de un an de zile, fără ca reclamanta să stăruie în judecată, instanța a constatat intervenită sancțiunea perimării cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta . - PRIN CENTRALA TERMOELECTRICA PALAS, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, sub următoarele aspecte:
La termenul din data de 05.05.2014 s-a invocat din oficiu de către
Tribunalul Constanta excepția perimării dosarului având în vedere că de la data
pronunțării Sentinței Curții de Apel București, prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de R. și până la repunerea pe rol a dosarului a trecut mai mult de un an.
Față de aceasta soluție, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului pentru continuarea judecații pe fond a cauzei.
Înainte de a motiva în fapt aceasta cerere, pentru a putea discuta despre excepția perimării, ar trebui sa precizeze modalitatea în care acest dosar a fost suspendat:
În timpul judecații pe fond a cauzei, după ce deja se administraseră probele printre care și cea cu expertiză contabilă, R. Constanta a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr.4 emisa de AN RE in anul 2000. Această decizie cuprindea modelul de Contract-cadru privind furnizarea energiei termice. În momentul invocării cestei excepții, Tribunalul Constanta, considerând ca nu este competentă să soluționeze aceasta excepție, a trimis dosarul la Curtea de Apel Constanta. Curtea de Apel C., apreciind la rândul ei că nu este competentă teritorial să judece excepția nelegalității Deciziei AN RE nr.4 "2000, a trimis dosarul la Curtea de Apel București.
În momentul în care Tribunalul C. a trimis dosarul la Curtea de Apel C., cauza privind solicitarea recurentei de a obliga R.- ul la plata sumei de 87.792.023,99 lei a fost suspendată din oficiu, urmând ca după soluționarea excepției de nelegalitate cauza să fie repusă pe rol din oficiu.
Curtea de Apel București a pronunțat soluția în data de 06.11. 2012, a comunicat hotărârea pârtilor în luna ianuarie a anului 2013, dar aceasta instanță nu și-a respectat obligațiile legale și nu a trimis dosarul la Tribunalul C. decât în cursul lunii martie a anului 2014. Societatea nu are la dispoziție mijloace procedurale legale prin care să determine o instanță de judecată să retrimită un dosar la o alta instanță într-un anumit timp. A luat legătura telefonic de mai multe ori cu personalul din arhiva comerciala de la Curtea de Apel București dar nu au putut să spună unde se află dosarul .
Conform Regulamentului Intern al Instanțelor de judecată, personalul desemnat din cadrul Curții de Apel București aveau obligația ca după ce sentința privind respingerea excepției nelegalității a rămas definitivă, trebuiau să restituie Tribunalului C. dosarul pentru continuarea judecații pe fond. Nu există nici un articol din Codul de Procedura civilă care să oblige să intervină la instanțele de judecată pentru a retrimite dosarul în vederea continuării judecații. Au mai fost dosare cu cauze aproape identice în care s-a invocat aceasta excepție (dosarul_ ), dar Curtea de Apel București a retrimis dosarul imediat la Tribunalul Constanta, ocazie cu care a fost repus pe rol imediat. Ni s-a sugerat în instanță că societatea noastră văzând că nu a revenit dosarul la Tribunalul Constanta, să facem o cerere de repunere pe rol a cauzei, iar în momentul în care se stabilea primul termen de judecată și se observa că nu a sosit dosarul de la Curtea de Apel, atunci Tribunalul Constanta solicita Curții de Apel București sa restituie dosarul.
Este adevărat că această soluție ar fi putut funcționa, dar nu este reglementată de nici un articol din Codul de Procedura Civilă și nu este obligatorie. În situația în care Curtea de Apel București avea obligația restituirii dosarului, este clar că societății nu-i poate fi imputată lăsarea în nelucrare a acestui dosar. Prin admiterea acestei excepții, se încurajează nerespectarea legii de către unii angajați ai Curții de Apel București, iar această măsura a perimării, ar avea efecte dezastruoase pentru societatea noastră.
Tot pe rolul Tribunalului Constanta se mai afla și dosarul nr._, care de asemenea se afla la Curtea de Apel București. In acest dosar s-a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, însă arhiva refuza primirea cererii deoarece dosarul nu venise de la Curtea de Apel București. La insistentele părții a fost primită cererea, s-a stabilit deja termen, dar dacă până la termenul stabilit nu va sosi și dosarul, tot nu se va putea judeca dosarul, aceasta nereprezentând calea normală. Nu trebuia să se solicite repunerea pe rol deoarece a fost suspendat dosarul din oficiu și tot din oficiu trebuie repus pe rol după ce fizic sosește dosarul în arhiva.
Art.248 din vechiul Cod de Procedura civila, prevede: (l)Orice cerere de chemare n judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se )erimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un tn. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. 2)Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța onipetentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată/
Din cele de mai sus, rezultă ca legiuitorul a sancționat cu perimarea, lăsarea în nelucrare (din vina părților) a unui dosar, pe o perioada mai mare de 6 luni. F. de aceasta regula de baza, sunt prevăzute doua excepții;
l)-nu se socotește vina pârtii, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu; In cazul nostru repunerea pe rol a cauzei urma să se facă din oficiu după pronunțarea pe excepția nelegalitatii . De altfel această cauza a și fost repusă pe rol din oficiu.
2)-termenul perimării nu curge când cererea nu a ajuns la instanța competenta sa o judece; Aceasta este situația noastră clara Și fără echivoc. De la momentul redactării sentinței de către Curtea de Apel București Și pana în luna martie 2014, acest dosar nu a ajuns la Tribunalul Constanta pentru a putea continua judecarea pe fond a cauzei.
Din lecturarea și interpretarea textului de mai sus, rezultă fără putință de tăgadă ca în cazul recurentei nu a operat perimarea dosarului, deoarece dosarul a fost reținut în mod abuziv de către Curtea de Apel București, iar faptul ca nu l-au restituit în termeni stabilit prin Regulamentul Intern de Funcționare a Instanțelor, nu ne este imputabil noua Și nu putem fi sancționați cu perimarea pentru vina altor persoane.
În concluzie, față de cele de mai sus, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru continuarea judecații pe fond a cauzei.
În drept, invocă recursul pe dispozițiile art.253 (2), 299, 304 (9), 312 (3-5) Codul de Procedura Civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii, dar și potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica din recurs privește, în esență, modalitatea în care prima instanță a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 248 alin.1 C.pr.civ. privind perimarea.
Potrivit art. 248 C.pr.civ. “ 1)Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
2)Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.”
Reglementată prin norme imperative, perimarea constituie o sancțiune procedurală care operează de drept, având totodată și caracterul unei prezumții de desistare din partea părților.
Prin urmare, pentru a aprecia asupra incidenței acestei sancțiuni în cauză, se impune verificarea lipsei de stăruință a părților în continuarea procesului al cărui curs a fost suspendat.
Pentru aceasta, urmează a se analiza cu prioritate dacă în raport de datele speței, repunerea cauzei pe rol după soluționarea excepției de nelegalitate invocate de parte trebuia solicitată de parte, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil sau trebuia dispusă de instanță din oficiu.
Cu alte cuvinte, ceea ce urmează a fi analizat de Curte este dacă lăsarea pricinii în nelucrare se datorează culpei părții sau îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor administrative de către compartimentele instanțelor implicate în procedură.
Textul legal incident în cauză este art. 4 alin. 4 din legea nr. 554/2004 în reglementarea în vigoare la momentul suspendării judecății, potrivit căruia 4) În cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.”
De observat că norma legală nu reglementează explicit problema repunerii cauzei pe rol după soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate și nici nu acoperă ipoteza respingerii excepției de nelegalitate invocate, ipoteză incidentă în cauza de față.
În ceea ce privește modalitatea de repunere a cauzei pe rol, recurenta susține că aceasta trebuia realizată din oficiu de către instanță, ca urmare a suspendării cauzei din oficiu.
Curtea apreciază susținerea recurentei neîntemeiată, întrucât, chiar dacă instanța, în aplicarea dispozitiilor art. 4 alin.1 din legea nr. 554/2004, are obligația de a suspenda judecata odată cu sesizarea instanței competente să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate, ea nu are și obligația repunerii cauzei pe rol din oficiu.
Nu există astfel nicio dispoziție legală care să impună instanței o atare obligație, în condițiile în care părțile au îndatorirea de a urmări desfășurarea procesului si de a îndeplini actele de procedură în ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.
În conținutul unei atare îndatoriri intră și formularea unei cereri de repunere a cauzei pe rol în ipoteza reglementată de art. 4 alin.4 din legea contenciosului administrative, în lipsa căreia se poate presupune desistarea părții de procedura judiciară promovată.
Contrar susținerii recurentei, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 248 alin.1 teza finală și alin.2 C.pr.civ., întrucât, pe de o parte, actul de procedură -repunerea cauzei pe rol- nu trebuia, pentru argumentele expuse mai sus, îndeplinit din oficiu iar, pe de altă parte, ipotezele alin. 2 nu sunt aplicabile în cauză, ci doar în ipoteza declinării de competență, strămutării, ș.a.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod corect judecătorul fondului a aplicat sancțiunea perimării, în condițiile în care recurenta avea obligația de a urmări și finaliza procesul de față, formulând cererea de repunere pe rol în termenul prevăzut de art. 248 alin.1 C.pr.civ., astfel că va respinge recursul promovat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă . - PRIN CENTRALA TERMOELECTRICA PALAS, cu sediul în C., ..123, jud. C., împotriva sentinței civile nr.2085/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. C., cu sediul în C., ..27B, jud. C. și intimații-chemați în garanție S. R. - PRIN MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE – cu sediul în București, sect.5, ., nr.17 și S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sect.5, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. G. M. C. E. R. N. B.
Grefier,
A. N.
Red.jud.hot.C.T.
Red.jud.dec.R.N.B./25.09.2014
A.N. 08 Septembrie 2014
| ← Excludere asociat. Decizia nr. 789/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Obligatia de a face. Decizia nr. 393/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
