Pretenţii. Decizia nr. 608/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 608/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 9/118/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 608
Ședința publică din 11 decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. S.
Judecător R. M.
Grefier D.-C. M.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamanții O. E. și O. H. – cu domiciliul procesual ales în București, Splaiul Unirii nr.37, ., ., sector 3, și de pârâta G. A. SA – cu sediul în București, ..45, sector 1, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. I. L. – domiciliată în C., . M., nr. 3,. – cu sediul în C., .. 37, ., .> și intimat-intervenient C. I. – domiciliat în Murfatlar, ., nr. 34, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1794/28 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 17.11.2014 și, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 24.11.2014, 02.12.2014, 08.12.2014 și, respectiv 11.12.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată:
Reclamantul O. E., cetățean german, în nume propriu, precum și în calitate de reprezentant al fiicei sale minore, O. H. a chemat în judecată pe pârâții Societarea de asigurare „BT A. TRANSILVANIA S.A, (pârâtă de rang 1), N. I. L., pârâtă de rang 2, și C. I., în calitate de intervenient forțat, pentru ca în contradictoriu cu aceștia, în baza probelor ce se vor administra și prin hotărârea ce va pronunța:
A. să fie obligată pârâta de rang 1, în limitele prevăzute de legea specială, și pârâta de rang 2, pentru eventuale diferențe, la plata despăgubirilor materiale și morale, rezultând din accidentul rutier produs la data de 01.08.2006, pe raza localității Hârșova, Județul C., după cum urmează (sub rezerva majorării):
a. cheltuieli ocazionate de cumpărarea de piese și reparația autovehiculului VW Golf 3, în România în valoare de 503,60 lei;
b. cheltuieli de reparație a autovehiculului VW Golf 3, în Germania în valoare de 498,44 Euro;
c. cheltuieli de înmormântare în Germania: piatră funerară (3.500 Euro - Anexa nr. 5 - 2 file); cheltuieli de transport (263,00 Euro); cheltuieli pentru servirea oaspeților la înmormântare, inclusiv flori (500,00 Euro); cheltuieli diverse, cf. jurisprudență (26,00 Euro) în total de 4.289,00 Euro;
c1. găzduire morgă în România, sicriu, accesorii, taxe îmbălsămare, lucrare funerară în localitatea S., Județul M., în total de 3.328,35 Lei;
d. cheltuieli de expertiză pentru evaluarea muncii casnice a victimei, conform procedurii „Hohenheimer" în total de 178,50 Euro;
e. contravaloarea muncii casnice pe care victima nu o mai prestează, în favoarea minorei, și prestație periodică pentru aceasta în perioada 01.08._13 (data majoratului), adică 87 luni x 649,99 Euro/lună în valoare totală de 56.549,13 Euro;
f. contravaloarea muncii casnice pe care victima nu o mai prestează soțului în perioada 01.08.2006 (data accidentului) - 01.08.2030 (data pensionării soțului, conform expertizei, adică 288 luni x 1.187,43 Euro/lună în valoare totală de 341.979,84 Euro;
g. daune morale pentru soț având în vedere consecințele devastatoare ale decesului intempestiv al soției, depresia continua generată de acesta,bulversarea dramatică a întregii vieți de familie, sociale, sporirea responsabilităților casnice în valoare totală de 30.000,00 Euro.
h. daune morale pentru copilul minor având în vedere consecințele devastatoare ale decesului intempestiv al mamei,aflată chiar lângă minoră; tulburarea și depresia continuă generată de conștientizarea pierderii mamei și lipsirea ulterioară de grija și afecțiunea acesteia de la o vârstă extrem de fragedă; bulversarea dramatică a întregii vieți de familie, sociale,în valoare totală de 50.000,00 Eur.
B. obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.500,00 Lei reprezentând onorariul avocațial pentru studierea dosarului, consultanță juridică și realizarea procedurii concilierii direct, la plata sumei de 2.496,02 lei reprezentând cheltuielile de traducere, legalizarea semnăturii traducătorului pentru actele din limba germană, cheltuieli corespondența, la plata cheltuielilor de judecată constând în comisii rogatorii, expertize, cheltuieli de deplasare și cazare precum și la plata dobânzii legale de la data intentării acțiunii și până la achitarea integrală.
A arătat că, la data de 01.08.2006, în jurul orei 11:50, conducând autoturismul personal Volkswagen Golf 3, înmatriculat în Germania sub nr. IN-0167, dl. E. O., împreună cu soția, O. A., și fiica minoră, O. H., se deplasau spre C., venind din direcția Hârșova. La km 127+740, autoturismul condus de cetățeanul german s-a intersectat cu autotractorul marca VOLVO, înmatriculat sub nr._, care tracta semiremorca nr._ (ambele proprietatea doamnei N. I. L.), condus de dl. C. I., moment în care un obiect metalic s-a desprins de la remorcă, a pătruns în habitaclul autoturismului prin parbriz, a ieșit prin luneta din spate, accidentându-o grav pe O. A., care, ulterior, a decedat.
Circumstanțele inițiale ale producerii accidentului rutier au fost consemnate în adresa nr. 6330 din 03.08.2006 a IPJ C. -Serviciul Poliției Rutiere către Societatea de asigurare BT A. Transilvania S.A.
În acest context, s-a format dosarul de cercetare penală cu număr unic 386/P/02.08.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova și,în cursul cercetărilor penale,s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice privind dinamica accidentului, conform căreia: „cauza determinantă a producerii accidentului o constituie desprinderea din locaș a dispozitivului tip „cui" destinat fixării și blocării containerelor pe platforma portcontainer. Această desprindere nu avea cum să fie anticipată sau sesizată de conducătorul auto, aceasta fiind independentă și involuntară de voința conducătorului auto ".
Autotrenul condus de dl. C. I. era proprietatea doamnei N. I. L. și era asigurat pentru răspundere civilă la Societatea de asigurare „BT A. Transilvania S.A." din Cluj N., așa cum rezultă din tichetul nr._/2006.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova din 04.03.2008 s-a confirmat: „propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numitul C. I., cercetat prin prisma comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului prev. de art 178 alin. 2 C. pen. și art 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată",considerându-se că: „în speță sunt incidente dispozițiile art. 47 și art. 51 alin. 1 din C. pen., respectiv cazul fortuit și eroarea de fapt, cauze care înlătură caracterul penal al faptei".
În urma decesului soției sale, O. A., cetățeanul german și fiica minoră a acestuia, s-au reîntors în Germania, transportând și victima, care a fost înmormântată în orașul său de reședință, Iugdstadt.
Potrivit art. 107 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, legea statului unde are loc un fapt juridic stabilește dacă acesta constituie un act ilicit și îl cârmuiește îndeosebi în ce privește: capacitatea delictuală; condițiile și întinderea răspunderii;
c) cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere și de împărțire a răspunderii între autor și victimă; răspunderea comitentului pentru fapta prepusului; natura daunelor care pot să dea loc la reparație; modalitățile și întinderea reparației;
g) transmisibilitatea dreptului la reparație;
h) persoanele îndreptățite să obțină reparația pentru prejudicial suferit"
Cu titlu de excepție, în cazul în care faptul păgubitor s-a săvârșit într-o țară, iar prejudiciul s-a produs în altă țară, art. 108, din aceeași lege, dispune expres că: “în cazul în care toate sau o parte din consecințele păgubitoare ale actului ilicit se produc într-un alt stat decât în cel în care a avut loc, se aplică reparației corelativă legea acestui stat, în conformitate cu dispozițiile de la lit. b-h din art. 107”.
În condițiile arătate, s-a statuat că potrivit dreptului internațional privat român, răspunderea civilă delictuală este supusă, în principal, legii locului prejudiciului și, într-o anumită măsură, legii locului faptului, adică în ceea ce privește capacitatea delictuală.
Accidentul rutier și decesul doamnei A. O. au produs reclamantului și fiicei minore a acestuia numeroase și substanțiale daune materiale, precum și imense suferințe morale, care, în conformitate cu regulile stabilite de art. 107-108 din Legea nr. 105/1992, sunt cuantificate, potrivit legislației și practicii judiciare din Germania, respectiv calculația avocaților germani Nusslein, Sattler & Kollegen din Ingolstadt, a practicii judiciare românești în cauze similare, cu referire la cuantumul daunelor morale, detaliate în petitul acțiunii și justificate cu actele anexate la aceasta.
Așa cum s-a menționat deja, autovehiculul condus de intervenientul forțat, C. I., era asigurat pentru răspundere civilă auto la Societatea de asigurare - pârâta de rang 1, BT A. Transilvania S.A.
Ca și chestiune principală, relevă reclamantul că, accidentul rutier din 01.08.2006 a dat naștere unor raporturi juridice cu elemente de extraneitate, respectiv cetățenia străină a reclamanților.
Pe cale de consecință, în cauză devin incidente dispozițiile art. 107 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat român, care sunt în sensul că „legea statului unde are loc un fapt juridic stabilește dacă acesta constituie un act ilicit”.
Accidentul rutier din 01.08.2006, prin suprimarea vieții unei persoane, constituie, din punct de vedere penal, o infracțiune, iar din punct de vedere civil un fapt ilicit prin lezarea unei valori supreme: viața unei persoane.
Cazul fortuit, reținut în cauza penală menționată drept o cauză de înlăturarea a răspunderii penale a făptuitorului, conform art. 47 C. pen.,în opinia aceluiași reclamant, nu constituie, din punct de vedere civil, o cauză de exonerare de răspundere pentru proprietarul lucrului, în condițiile art. 1000 alin. 1 C. civ., ci numai forța majoră ar avea efect exonerator de răspundere civilă pentru fapta lucrului.
Sub aspectul temeiului juridic,cu relevantă în soluționarea acestei cauze sunt aplicabile următoarele dispoziții ale Legii nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare (art.9, art.41-44).
În fine, relevante sunt și prevederile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.108/2005, date în temeiul art. 53 din legea nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data evenimentului rutier, condițiilor și limitării răspunderii asigurătorului.
În drept prezenta cerere de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile: art. 998 și urm., art. 1000 alin. 1, art. 1083, 1093 C. civ., art. 10 pet. 8 C. proc. civ.; art. 22, 41, 48 și urm., 54 și urm. asigurările și reasigurările din completările ulterioare; din Legea nr. 136/1005 privind România, cu modificările ulterior; art. 107-108 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat român; Ordinul C.S.A. nr. 3.108 din 10.12.2004 pentru aprobarea Normei privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule; Legea nr. 189/2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială.
În probațiune reclamantul în nume propriu și în calitate de reprezentant legal s-a folosit de proba cu înscrisuri și expertiză de specialitate pentru evaluarea prejudiciului casnic instrumentată pe calea unei comisii rogatorii în Germania.
Pârâta BT A. Transilvania a formulat întâmpinare și a invocat prioritar excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului C. în soluționarea dosarului nr._, arătând în acest sens că, potrivit dreptului comun (art. 5 C.Pr.Civ.), "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului". Sediul pârâtei este, în cazul de față, .. I, Cluj-N., conform Certificatului Constatator al Oficiului Registrului Comerțului Cluj anexat, așa cum a specificat și reclamanta în cererea de chemare în judecată.
De asemenea, a fost invocatăexcepția netimbrării acțiunii civile de către reclamanți, excepție fundamentată pe prevederilor art. 1 din Legea 146/1997 cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești... sunt supuse taxelor judiciare de timbru... și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani...".
Susținerea reclamanților conform căreia prezenta cauză se încadrează în cuprinsul prevederilor art. 15 Ut. o) din Legea 146/1997 care precizează că "sunt scutite de laxe judiciare de timbru... cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale și morale decurgând din acestea" este netemeinică și nelegală, în opinia pârâtei.
Astfel, prevederile acestui articol sunt aplicabile numai în situația în care acțiunea civilă este exercitată în cadrul procesului penal (potrivit mențiunilor art. 15 alin (4) C. proc. pen.), or, în speța de față nu există acțiune penală, aceasta nefiind pusă în mișcare datorită unui impediment inițial, respectiv prezența cauzelor care înlătură răspunderea penală (cazul fortuit și eroarea de fapt), prin înlăturarea vinovăției, neexistând astfel infracțiune.
Fiind alăturată acțiunii penale, acțiunea în daune are un caracter accesoriu și poate fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mișcare acțiunea penală.
In situația de față, acțiunea a fost introdusă la instanța civilă și este tratată ca o cerere evaluabilă în bani, urmând astfel regulile legii timbrului judiciar.
Având în vedere faptul că evenimentul rutier din data de 01.08.2006 s-a produs pe teritoriul României, în prezenta cauză dedusă judecății este aplicabilă legislația română specifică în materie de asigurări, respectiv în materia răspunderii civile obligatorii pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, iar în ceea ce privește răspunderea asigurătorului, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, aceasta este angajată în măsura în care într-adevăr poate fi angajată răspunderea asiguratului lor.
În prezenta cauză nu suntem nici sub incidența prevederilor art. 998 Cod civil.
Pentru a se putea angaja însă răspunderea civilă în condițiile art. 998 C. Civ., este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, care nu sunt îndeplinite în cauză.
Evenimentul produs, deși în legătură cu fapta lucrului, conform expertizei tehnice, a avut un caracter absolut imprevizibil și extraordinar. Astfel, în cauza dedusă judecății, ne aflăm în situația în care cazul fortuit poate fi asimilat forței majore, fiind astfel exclusă în totalitate răspunderea, deoarece la producerea evenimentului (prejudiciului) a contribuit un complex de factori dintre care o parte întrunesc caracterul forței majore, respectiv producerea evenimentului a fost imprevizibilă și inevitabilă, fapt ce reiese din documentele depuse la dosarul cauzei.
În aceste circumstanțe, conform prevederilor art. 22 alin. 1) din Ordinul CSA nr. 3108/2004, „asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care proprietarul sau conducătorul autovehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs dintr- un caz de forță majoră."”
Referitor la daunele materiale și morale solicitate de către reclamanți, fără a încerca o diminuare a suferinței acestora ca urmare a decesului victimei, s-a apreciat, că valoarea acestora este exagerată.
Astfel, cuantumul contravalorii muncii casnice pe care victima nu o mai prestează în favoarea minorei și a soțului supraviețuitor - 56.549,13 euro, respectiv 341.979,84 euro -, precum și contravaloarea cheltuielilor de expertiză pentru evaluarea muncii casnice a victimei - 178,50 euro -, s-a opinat că nu se justifică deoarece nimic nu garantează că situația existentă la data evenimentului în ceea ce privește calitatea de casnică și cea de soție a victimei s-ar fi păstrat până la majoratul copilului sau până la pensionarea soțului, acestea fiind doar prezentări ipotetice.
Ori, în conformitate cu prevederile art. 42, alin. 2) din Ordinul CSA nr. 3108/2004, în stabilirea daunelor materiale în caz de deces se au în vedere următoarele:"a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; veniturile nete realizate și eventuale alte cheltuieli rezultate pe perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1), dacă au fost cauzate de producerea accidentului.""
Din consultarea documentelor depuse la dosarul instanței reiese faptul că niciunul dintre acestea nu face obiectul prevederilor art. anterior enunțat.
Totodată, se mai susține de către pârâtă faptul că sumele de bani acordate cu titlul de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, ele neputând constitui nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și garanții lor, nici venituri nejustificate pentru victimele acestora, instituția răspunderii civile delictuale neputându-se transforma într-un izvor al îmbogățirii fără justă cauză.
Același articol din Ordinul CSA nr. 3108/2004 prevede că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, astfel că, în stabilirea cuantumului acestora trebuie luată în considerare practica în materie conform legislației noastre.
Și copârâta N. I. L. a formulat întâmpinare, invocând de asemenea excepția necompetenței teritoriale cât și a netimbrării acțiunii fundamentate pe aceleași argumente invocate de pârâta BT A. Transilvania SA.
Suplimentar, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, reliefând că la data producerii accidentului rutier, autoturismul era dat spre folosință unei societăți comerciale în baza contractului de închiriere înregistrat la organul fiscal sub nr._/2005, ca atare răspunderea juridică prin prisma prevederilor art. 1000 alin. 1 cod civil nu își găsește aplicabilitatea.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat caracterul nefundat al demersului judiciar, fiind invocate argumente identice ca și cealaltă copârătă.
În contradovadă s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Urmare a celor reliefate de pârâta persoană fizică, reclamantul și-a extins cadrul procesual pasiv, înțelegându-se să se judece și cu pârâta E. T. SRL denumită pârâta de rang 2.
Intervenientul forțat, respectiv C. I. nu și-a exprimat poziția procesuală.
Prin încheierea interlocutorie din data de 03.03.2010, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale totodată constatându-se caracterul timbrabil al acțiunii considerentele fiind expuse. De asemenea, punându-se în discuție legea aplicabilă fondului dedus judecății, ca urmare a elementului de extraneitate, respectiv cetățenia reclamanților, prin încheierea din data de 22.09.2010, s-a statuat că legea aplicabilă este legea germană, fiind expuse argumentele în acest sens.
În raport de legea aplicabilă, instanța de judecată prin încheierea din data de 12.07.2011, a încuviințat în cauză pe calea unei comisii rogatorii în Germania, efectuarea unei expertize privind evaluarea prejudiciului casnic ca urmare a decesului victimei, împărțirea lui între reclamanți și durata de acordare către aceștia, expertiză depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 13.11.2013.
Expertiza a reliefat că potrivit legislației incidente, dacă persoana vătămată decedează, în cazul cuplurilor căsătorite, supraviețuitorii pot revendica compensarea contribuției la gestionarea gospodăriei întrucât o dată cu decesul rezultă o daună asupra capacității de întreținere care trebuie compensată. De asemenea compensarea daunelor asupra capacității de câștig include și compensarea unei daune asupra pensiei, atât timp cât persoana ucisă în urma accidentului desfășura o activitate remunerată.
Aceeași expertiză a reliefat caracteristicile gospodăriei înainte de accident cât și a cerințelor pentru persoana care gestionează gospodăria, efectuând și un calcul estimativ asupra daunelor pe acest segment circumscris temporal pe ore.
Astfel, în concret expertul a estimat că daunele lunare asupra întreținerii în numerar a unui soț sunt de 598,86 euro, iar pentru orfană sunt de 362,31 euro, ținându-se seama de speranța medie de viață, respectiv vârsta de 18 ani a minorei, cu posibilitate de prelungire în caz de continuare a studiilor.
Prin sentința civilă nr. 1794/28 mai 2014, Tribunalul C. a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N. I. L.; a respins acțiunea ca nefondată îndreptată împotriva pârâtei .; a respins ca nefondată acțiunea îndreptată împotriva pârâtei N. I. L.; a admis acțiunea formulată de reclamanții O. E. și O. H., în contradictoriu cu pârâții G. A. SA și C. I., în parte; a obligat pe pârâta G. A. SA (fostă BT A. Transilvania) către reclamanții O. E. și O. H. la plata sumei de 3831,95 lei, respectiv 4965,94 Euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlu de despăgubiri materiale; a obligat pe pârâta G. A. SA către reclamantul O. E. la plata sumei de 335.969,46 Euro, iar către coreclamanta O. H. la plata sumei de 44.564,13 Euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlu de contravaloare prejudiciu casnic; a obligat G. A. SA către reclamantul O. E. la plata sumei de 30.000 Euro, iar către coreclamanta O. H. la plata sumei de 50.000 Euro în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlu de daune morale; a obligat pârâta G. A. SA către reclamanți la plata sumei de 22.721,01 lei, respectiv 2.964 Euro în echivalent în lei din ziua plății la cursul BNR cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că evenimentul rutier a dat naștere unor raporturi juridice cu elemente de extraneitate constând în naționalitatea germană atât a victimei cât și a supraviețuitorilor reclamanți, fiind aplicabile dispozițiile art. 108 raportat la art. 107 din Legea nr. 105/1992, aplicabilă în cauză.
Astfel, potrivit dreptului internațional privat român, răspunderea civilă delictuală este supusă în principal legii locului prejudiciului și într-o anumită măsură, legii locului faptului adică în ceea ce privește capacitatea delictuală.
Instanța a constatat, contrar susținerilor pârâtei G. A. SA așa cum și-a schimbat denumirea pe parcursul soluționării cauzei, că asigurătorul datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidentul de autovehicul dat fiind pentru acest accident este angajabilă răspunderea civilă a persoanei asigurate, respectiv a intervenientului forțat C. I..
În cauză, fără putință de tăgadă, răspunderea asiguratului este o răspundere obiectivă pentru fapta lucrului, respectiv art. 1000 alin.1 Cod civil, atât timp cât acesta avea calitatea la producerea accidentului de păzitor juridic al autovehiculului.
Așadar, în raport de datele concrete ale speței de față, obligația de plată a despăgubirilor de către asigurător ca urmare a răspunderii asiguratului în baza art. 1000 alin. 1 Cod civil intervine, chiar doctrina a statuat în acest sens, în ipoteza în care producerea accidentului se datorează însușirilor proprii și intrinseci ale lucrului și în condițiile în care nu se poate reține nici o culpă în sarcina asiguratului deținător și paznic al autovehiculului, întrucât și în această materie, cazurile fortuite nu sunt exoneratoare de răspundere.
Cât timp, cazul fortuit nu înlătură răspunderea asiguratului, nici asigurătorul nu este exonerat de răspundere.
În concret, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova din data de 04.03.2008, s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numitul C. I., cercetat prin prisma infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului prevăzut de art. 178 alin. 2 Cod penal și art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 considerându-se că în speță sunt incidente art. 47 și art. 51 din Codul penal, respectiv cazul fortuit și eroarea de fapt, cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
Dacă în materie penală, cazul fortuit constituie o cauză de înlăturare a răspunderii făptuitorului, în materie civilă nu poate reprezenta o cauză de exonerare de răspundere pentru fapta proprie.
În conformitate cu dispozițiile art. 1000 alin. 1 Cod civil, cel care are sub paza sa un lucru răspunde de prejudiciile cauzate de el, așa încât acest text stabilește în sarcina celui care are paza juridică asupra unui lucru, o prezumție de răspundere pentru paguba cauzată de acel lucru, iar o eventuală exonerare de răspundere poate avea loc numai dacă accidentul s-a datorat forței majore, culpei victimei sau faptei unui terț.
În speță, accidentul a avut drept cauză determinantă desprinderea din locaș a dispozitivului tip cui, montat pe caseta din stânga față a semiremorcii ansamblului rutier, ieșirea din locaș și proiectarea acestuia în autovehiculul reclamanților.
În mod unanim este acceptat astfel că răspunderea civilă, după caz, a autorului faptului ilicit, a proprietarului sau a persoanei care are paza juridică a bunului operează și pentru culpa cea mai ușoară, care determină astfel obligația de reparare integrală a prejudiciului.
Este pe deplin angajată răspunderea asigurătorului RCA al vehiculului, atât timp cât acesta din urmă, proprietatea pârâtei N. I. L., condus de intervenientul C. I., era asigurat pentru răspundere civilă la copârâta G. A. SA, așa cum rezultă din tichetul nr._/2006.
Așa cum s-a mai arătat atât timp cât s-a dovedit capacitatea delictuală a conducătorului autovehiculului, este antamată și răspunderea asigurătorului RCA, care se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, în acest sens fiind dispozițiile art. 41alin. 1 din legea nr. 136/1995.
Însă, în raport de circumstanțele specifice speței, în cauză dedusă judecății, asupra dreptului intern prevalează legea străină, este legea germană în condițiile în care înlăturarea legii străine nu se aplică, deoarece nu contravine ordinii publice.
Relativ la întinderea prejudiciului material, instanța de judecată a constatat că acestea trebuie acordate, fiind probate pe deplin cu înscrisuri, respectiv anexele 3,4.5,6,7 și 8 la cererea de chemare în judecată.
Astfel, a obligat pârâta G. A. SA către reclamanți la plata sumei de 3831,95 lei, respectiv 4965,94 euro cu titlu de despăgubiri materiale constând în următoarele:
- cheltuieli ocazionate de cumpărarea de piese și reparația autovehiculului VW Golf 3, în România în valoare de 503,60 lei;
- cheltuieli de reparație a autovehiculului VW VW Golf 3, în Germania în valoare de 498,44 Euro;
- cheltuieli de înmormântare în Germania, incluzând, fără a se limita la: piatră funerară (3.500 Euro - Anexa nr. 5 - 2 file); cheltuieli de transport (263,00 Euro); cheltuieli pentru servirea oaspeților la înmormântare, inclusiv flori (500,00 Euro) în total de 4.289,00 Euro;
- găzduire morgă în România, sicriu, accesorii, taxe îmbălsămare, lucrare funerară în localitatea S., Județul M., în total de 3.328,35 Lei;
- cheltuieli de expertiză pentru evaluarea muncii casnice a victimei, conform procedurii „Hohenheimer" în total de 178,50 Euro.
In raport de calificarea dată prin încheierea interlocutorie din data de 22.09.2010, s-a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți și la contravaloarea muncii casnice pe care victima nu o mai poate presta în favoarea fiicei minore și a soțului reclamant.
Astfel, potrivit legii germane, reclamanții sunt îndreptățiți la primirea unei compensații materiale care să acopere pierderea materială rezultată din imposibilitatea prestării muncii casnice în favoarea celorlalți membrii ai familiei.
Edificatoare pe acest palier este expertiza efectuată pe calea comisiei rogatorii, expertiză care a statuat că potrivit legislației germane,art. 1356 Cod civil german, persoanele căsătorite au obligația de întreținere a familiei în numerar și prin gestionarea gospodăriei.
De asemenea, aparținătorii persoanei decedate pot revendica compensarea contribuției la gestionarea gospodăriei, care reprezintă o daună asupra capacității de întreținere.
În concret, aceiași expertiză relevă că în gospodăria reclamanților realizarea activităților casnice se împărțea între soț și soție în proporție de 20% și 80%, iar drept rezultat al lipsei defunctului, pretenția se acordă periodic până la presupusul deces al păgubitului pe baza speranței statistice de viață.
De asemenea, obligația minorului de a participa la treburile gospodărești nu începe mai devreme de 12 ani, așa încât expertul a pornit de la o cotă de participare a minorei de 15% după împlinirea vârstei de 12 ani, iar la stabilirea daunei fiind luat în calcul venitul brut realizat din venitul regulat.
În concluzie, expertul a statuat că, tocmai în raport de aceste criterii de evaluare acceptate în Germania, daunele lunare produse soțului prin moartea soției sunt de 598,86 euro începând cu data accidentului( 01.08.2006) și până la data statistic determinată a speranței de viață a victimei, respectiv 81,35 ani, astfel că rezultă un total daună de 335.969,46 euro( 561 luni . 598,86 euro).
Pentru minoră, daunele lunare produse acesteia, prin moartea mamei sale, sunt de 362,31 euro, începând cu data accidentului și până la data împlinirii vârstei de 18 ani( 123 luni . 362,31 euro), astfel că rezultă un total de 44.564,13 euro.
Și sub aspectul cuantumului daunelor morale, sumele pretinse în apreciarea instanței de judecată sunt rezonabile și adecvate pentru vătămarea afectivă suferită de reclamanți urmându-se a se avea în vedere următoarele considerații cu caracter general și specific speței de față:
Sub aspect doctrinar, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe baza de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecata. Chiar daca este adevărat ca stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă in vedere o . criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel in cauză pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care i-a fost afectată situația familiala, profesionala si sociala.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
În concret, atât pentru reclamant cât și pentru fiica sa minoră, este evident că prejudiciul este incomensurabil și astfel că nici o sumă nu poate suplini lipsa soției și mamei, prejudiciul moral constând nu atât în suferința imediată cauzată de pierderea unui părinte ci și în golul sufletesc pe care îl vor resimți permanent.
Daunele morale acordate este evident că nu au menirea de a suplini lipsa defunctei, ci de a atenua suferința, de a oferi sprijin în creșterea și dezvoltarea normală a minorei, ținând tocmai cont de vârsta fragedă a acesteia .
Sub aspectul cadrului procesual pasiv, s-a constatat că prezenții reclamanți au înțeles să se judece și cu numiții N. I. L., respectiv . în calitate de pârâți precum și cu numitul C. I. în calitate de intervenient forțat.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei N. I. L. a fost respinsă, apreciindu-se că așa cum a fost invocată și din perspective temeiului juridic al acțiunii constituie o apărare de fond.
În acest context, s-a constatat că această pârâtă nu poate răspunde, chiar în calitatea sa de proprietar al autovehiculului, atât timp cât la data producerii evenimentului rutier, autoturismul a fost dat spre folosință copârâtei ., dovadă în acest sens fiind contractul de închiriere înregistrat la organele fiscale sub nr._/2006.
Așadar, cât timp paza materială a fost înstrăinată, autoturismul fiind sub paza locatarului titular al contractului de închiriere, urmează a se respinge acțiunea îndreptată împotriva acesteia ca nefondată.
Cât o privește pe pârâta ., s-a constatat că, potrivit certificatului constatator din 17.10.2013 emis de ONRC – Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., aceasta a fost radiată la data de 17.09.2013 ca urmare a închiderii procedurii de insolvență reglementată de Legea nr. 85/2006.
Cum capacitatea procesuală de folosință constituie o condiție de a sta în judecată, instanța a dispus respingerea acțiunii ca nefondată îndreptată împotriva acesteia.
Și nu în ultimul rând, relativ la intervenientul forțat C. I., instanța de judecată nu s-a pronunțat și în contradictoriu cu acesta, dat fiind că calitatea sa derivă din efectul de opozabilitate al unei hotărâri judecătorești în materie de asigurări.
Ca parte căzută în pretenții, pârâta asiguratoare a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea acestui demers judiciar.
Impotriva acestei hotărâri au declarat apel:
I.Societatea G. A. S.A., solicitând admiterea acestuia pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că G. A. răspunde contractual, în baza contractului de asigurare RCA, astfel în mod eronat a obligat-o la plata unor despăgubiri peste limita prevăzuta în Anexa Nr. 3 la Normele puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. Nr. 3108/2004.
1.1.) Cu privire la natura contractuală a răspunderii G. A.:
Arată că răspunderea G. A. în prezenta cauza este consecința existentei unui contract de asigurare de răspundere civilă obligatorie ale cărui clauze sunt reglementate prin Legea Nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România si prin Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă puse in aplicare prin Ordinul Nr. 11/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ordin incident la data producerii accidentului.
Prin urmare, în cauza de față incidentă este o răspundere contractuală a G. A. care produce efecte proprii si care nu este subordonată legii germane.
In realitate, efectele contractului de asigurare coexistă cu efectele legii germane, fiecare producând insa consecințe doar cu privire la modalitatea de distribuire a plății despăgubirilor intre vinovatul de producerea accidentului si asigurătorul RCA, concluzia fiind in sensul că ceea ce depășește limita răspunderii pe contractul de asigurare urmează a fi acoperit de persoana vinovată in temeiul răspunderii civile delictuale.
Mai mult, in contractul de asigurare de răspundere civila obligatorie, nu există niciun element de extraneitate, acesta fiind încheiat între Asigurătorul BT A. Transilvania S.A. (denumirea anterioară a apelantei) si N. I. L. (2 subiecți de drept român), deci cu atât mai mult nu pot produce efecte prevederile art. 107 lit. b) si h) si ale art. 108 din Legea Nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, ce au în vedere exclusiv "Actul ilicit", fără nicio referire la răspunderea contractuală.
1.2.) Cu privire la limitele de despăgubire până la care răspunde G. A. in temeiul contractului de asigurare RCA
Norma la care face referire art. 53 din Legea Nr. 136/ 1995 este în fapt Ordinul C.S.A. Nr. 3108/2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ordin incident prin raportare atât la momentul emiterii poliței de asigurare RCA, cât și la data producerii accidentului. De asemenea, prevederile Ordinului C.S.A. Nr. 3108/2004 vin să întărească ideea de răspundere contractuală și, mai mult, reglementează limitele acestei răspunderi.
Accidentul a avut loc pe teritoriul României, iar la data accidentului (01.08.2006), România nu aderase la Uniunea Europeană.
Orice alte limite invocate raportat la legea germană și/sau la prevederile din directivele europene nu produc efecte in prezenta cauză.
Mai mult, nu există prevederi legale in legea română din materia asigurării de răspundere civile obligatorii care să stabilească efecte diferite ale contractului de| asigurare în funcție de naționalitatea terțului păgubit.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelul si schimbarea hotărârii atacate in sensul limitării despăgubirilor pentru care urmează a fi ținută G. A. la nivelul sumei de 200.000 lei, limita prevăzuta in Anexa 3 la Normele puse in aplicare prin Ordinul C.S.A. Nr. 3108/2004 pe persoana accidentată si nu pe solicitant. Astfel, reclamanții O. E. si O. H., împreuna, nu pot beneficia de o despăgubire mai mare de 200.000 lei din partea Asigurătorului RCA G. A..
2) Consideră că instanța de fond a depășit limitele investirii acordând reclamanților mai mult decât solicitaseră prin cererea de chemare in judecată
Arată apelanta că reclamanții, la punctul A din cererea de chemare in judecată, au solicitat să fie obligată pârâta de rang 1 (adică G. A. fostă BT A. Transilvania) în limitele prevăzute de legea speciala si pârâta de rang 2, pentru eventuale diferențe.
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare in judecată, legea specială la care făceau referire reclamanții era reprezentată de Ordinul C.S.A. nr. 3108/2004, ordin care a fost indicat ca si temei de drept al răspunderii contractuale a Asigurătorului RCA G. A..
Mai mult, reclamanții au solicitat ca eventuala diferență, adică acel cuantum care depășea limita de despăgubire de 200.000 lei prevăzută în Anexa 3 la Normele puse in aplicare prin Ordinul C.S.A. Nr. 3108/2004, să cadă in sarcina pârâtei de rang 2.
3) Cu privire la expertiza prin comisie rogatorie ce a cuantificat prejudiciul constând in lipsirea reclamanților de munca efectuată in gospodărie de persoana decedată in accident
Consideră apelanta că instanța de fond a făcut o apreciere superficială a admisibilității acesteia, obligând G. A. la acoperirea unui prejudiciu care nu rezultă ca ar fi admisibil conform legii germane si care nu figurează intre prejudiciile ce pot fi acoperite prin contractul de asigurare RCA.
Instanța a solicitat relații cu privire la legea germana, însă ulterior primirii acestora, a considerat că este pe deplin lămurită, deși răspunsul primit din Germania necesita relații suplimentare care să lămurească in ce măsura prejudiciul constând in lipsirea reclamanților de munca efectuată în gospodărie de persoana decedată in accident era sau nu admisibil.
În opinia sa, este că un astfel de prejudiciu este inadmisibil, iar G. A. nu poate fi ținută să acopere in temeiul unui contract de asigurare RCA un astfel de prejudiciu. Este evidenta lipsa legăturii de cauzalitate între deces si prejudiciul stabilit de expertiză (prejudiciu casnic).
Nu exista nicio prevedere legală invocata sau reprodusă de expert care să demonstreze că legea germană prevede necesitatea cuantificării unui astfel de prejudiciu (prejudiciu casnic ) in cazul unui deces sau al unei vătămări corporale a unui membru al familiei in accident rutier.
In legea română, prejudiciul trebuie să fie actual - această condiție nu este îndeplinită, expertiza raportându-se la o . factori incerți. Expertiza prezumă că decedata ar fi trăit o anumita perioadă (84 ani) - lucru incert.
Ambele expertize încearcă să stabilească un prejudiciu care nu întrunește condițiile impuse de răspunderea civilă delictuală, condiții prevăzute de legea civila romană.
Toate aceste aspecte au fost prezentate instanței ca și obiecțiuni la expertiză, însă aceasta nu a ținut cont de acestea.
4) Solicită diminuarea daunelor morale acordate reclamanților, considerând că sunt mari în raport cu practica judiciară, acestea depășind cu mult media acordata in situații similare si stabilirea acestora la nivelul unor cuantumuri egale pentru ambii reclamanți, cuantumuri care să fie in acord cu practica si jurisprudența din România.
In drept, invocă disp.art. 282-298 Cod de procedura civilă din 1965, Ordinul C.S.A. 3108/2004 și Legea 136/1995.
La termenul de judecată din data de 03.09.2014, apărătorul G. A. S.A. a depus o completare a motivelor de apel.
Arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită prin acțiunea formulată in contradictoriu cu pârâta ., acțiune care se întemeiază pe răspunderea contractuală, fiind indicat in mod expres temeiul de drept al cererii formulate față de asigurător, la fila 8 din acțiunea inițială, respectiv pct. 11.2 și 11.3.
Consideră că în mod corect reclamanții au solicitat instanței obligarea asigurătorului, pe care îl numește „parat de rang 1” la plata despăgubirilor materiale si morale în limitele prevăzute de legea specială, iar în contradictoriu cu celelalte părți, mai puțin intervenientul forța, au solicitat obligarea acestora „la eventuale diferențe”.
În mod clar reclamanții fac distincția intre răspunderea asigurătorului, care este una contractuală si se raportează ca temei juridic la Legea speciala 136/1995, aplicabilă la accidentului si la Ordinul CSA 3108/2004, acte normative ale căror dispoziții sunt enunțate in cuprinsul acțiunii și răspunderea celorlalți pârâți care este una delictuală, referitoare la fapta lucrului.
Contrar principiului disponibilității si a art. 129 cod proc. civilă, instanța de fond ignoră cererea reclamanților, dar si contractul de asigurare si analizează cererea exclusiv din perspectiva răspunderii delictuale, ceea ce a avut drept consecință obligarea acestuia la repararea întregului prejudiciu, ignorându-se limitele răspunderii stabilite prin contract.
Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a solicitat prin cererea de chemare in judecată.
Obligând apelanta la plata tuturor despăgubirilor, cu depășirea limitelor asigurării, fără a face vreo referire la contractul de asigurare si clauzele sale, instanța de fond le-a acordat reclamanților mai mult decât au solicitat prin petitul acțiunii.
Mai arată că hotărârea este nemotivată din perspectiva răspunderii contractuale, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 pct. 5 cod proc. civilă.
Apelanta-pârâtă a mai formulat întâmpinare la apelul formulat de reclamanți, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și a depus și concluzii scrise.
II.Reclamanții O. E. și O. H., solicitând admiterea apelului pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu face niciun fel de referire la argumentele pentru care nu au fost acordate și celelalte sume pretinse prin cerere, ceea ce, faptic, constituie o omisiune de pronunțare asupra tuturor capelelor de cerere formulate de apelanții. Astfel:
1.Instanța a omis a se pronunța asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale
Arată că au solicitat și obligarea la plata dobânzii legale, calculată de la data cererii de chemare în judecată (05.01.2009) și până la data plății integrale a debitelor.
Cum obligația de plată a despăgubirilor civile rezultând din evenimentul rutier din 01.08.2006 are ca obiect o sumă oarecare de bani, stabilită de instanța, consideră că nu există nicio interdicție legală de acordarea și a dobânzii legale, expres cerută de apelanții-reclamanți.
2.Instanței de fond a omis a se pronunța asupra capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 3.500,00 lei, reprezentând onorariul avocațial pentru studierea dosarului, consultanță juridică și realizarea procedurii concilierii directe.
Arată apelanții că, în vederea realizării drepturilor lor legitime, au angajat serviciile avocațiale necesare pentru îndeplinirea și susținerea formalităților legale prealabile declanșării unui litigiu judiciar.
Deși a făcut dovada că aceste servicii au implicat plata unor onorarii de avocat în sumă de 3.500 lei, instanța de fond a respins acest capăt de cerere fără nicio argumentare.
3. Instanței de fond a omis a se pronunța asupra capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 2.495,02 lei, ulterior majorată la 7.573,82 lei, reprezentând cheltuielile de traducere, legalizarea semnăturii traducătorului pentru actele din limba germană, cheltuieli corespondența.
Dispozițiile de procedură impuneau obligația de a depune traducerea în limba română, cu legalizarea semnăturii traducătorului, a documentelor emise în Germania (art. 112 pct. 5 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă).
La data înregistrării acțiunii, costurile implicate însumaseră 2.496,02 lei, conform dovezilor cu înscrisurile depuse la dosar.
4.De asemenea, administrarea probei cu expertiză pentru stabilirea prejudiciului casnic, pe calea comisiei rogatorii în Germania, a impus efectuarea altor cheltuieli de traducere și legalizare a documentelor emise de autoritățile germane și expertul german desemnat, astfel că prin petiția de la termenul de judecată din 12 Martie, 2014, în condițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, apelanții-reclamanți au solicitat majorarea câtimii obiectului cererii la suma de 7.573,82 lei, suma fiind dovedită cu înscrisurile originale depuse la dosar.
5.Instanței de fond a omis a acorda, integral, cheltuielile de judecată in sumă de 38.637,82 lei
Fără vreo motivație, instanța de fond a obligat intimata-societate de asigurare numai la plata sumei de 22.721,01 lei și 2.964,00 euro.
Admiterea, aproape integrală, a cererii de chemare în judecată consfințește culpa procesuală a celui obligat la plata despăgubirilor civile, cu consecința obligării și la plata cheltuielilor de judecată dovedite.
6. În mod greșit instanța a dispus obligarea la plata tuturor despăgubirilor civile în lei
Apelanții-reclamanți sunt cetățeni germani, nerezidenți în România, astfel că aceștia au solicitat despăgubirile civile atât în lei, cât și în euro, după cum ele au fost încercate.
Nu există nicio dispoziție legală care obligă la plata despăgubirilor civile, exclusiv în lei.
Apelanții-reclamanți au formulat întâmpinare la apelul formulat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
La data de 01.08.2006, în localitatea Hârșova, jud. C., numitul C. I., circulând cu autovehiculul marca Volvo cu numărul de înmatriculare_ (asigurat RCA la BT A. Transilvania SA cu polița RCA nr._) care tracta semiremorca având nr. de înmatriculare_ a fost implicat într-un eveniment rutier din care a rezultat avarierea autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare IN-_ și decesul d-nei O. A.. pasageră în acest autoturism.
Potrivit adresei nr. 6330/03.03.2006 a IPJ C. - Serviciul Poliției Rutiere, pentru dl. C. I., conducătorul autotrenului, în urma evenimentului din data de 01.08.2006, s-a întocmit dosar de cercetare penală care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.
Ca urmare a evenimentului rutier din care a rezultat decesul d-nei O. A., s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru dl. C. I. care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.
Conform rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova din dosarul nr. 386/P/2006. s-a propus neînceperea urmăririi penale față de numitul C. I. cercetat prin prisma comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 47 și art. 51 alin. 1 din C. pen., respectiv cazul fortuit și eroarea de fapt, care înlătură caracterul penal al faptei.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr. 386/P/2006 reiese faptul că evenimentul rutier soldat cu decesul d-nei O. A. s-a produs ca urmare a desprinderii de la semiremorcă a dispozitivului tip "cui" destinat fixării și blocării containerelor pe platform portcontainer. Totodată, în expertiză se menționează că desprinderea dispozitivului nu avea cum să fie anticipată sau sesizată de către conducătorul auto, aceasta fiind "independentă și involuntară" de voința sa.
Ca urmare a decesului soției sale O. A., soțul și fiica minoră a acesteia s-au reîntors în Germania transportând victima ce a fost înmormântată în orașul Iugdstadt.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul O. E. în nume propriu și în calitate de reprezentant al minorei reclamante O. H., au solicitat de la pârâți obligarea lor la despăgubiri materiale și morale specificate, în petitul cererii și precizărilor făcute.
1.Cu privire la apelul declarat de către pârâta G. A. SA.
Împotriva sentinței civile nr.1794/28.05.2014 pronunțată de Tribunalul C., aceasta a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate:
a) În mod greșit instanța de fond, prin încheiere interlocutorie, a reținut că raporturile deduse judecății sunt supuse legii germane și nu răspunderii contractului de asigurare prevăzute de Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, cu modificările și completările ulterioare.
Dreptul comun în materia asigurărilor îl constituie dispozițiile Legii nr.136/1995 cât și Normele puse în aplicare prin ordinul CSA nr.3108/2004 al fostei Comisii de Supraveghere a asigurărilor. Însă, alături de acestea există și reglementări speciale prevăzute în raporturile de drept privat cu element de extraneitate (art.1 alin.3 din Legea nr.105/1992).
În cauza de față, elementul de extraneitate constă atât în cetățenia germană a victimei, a aparținătorilor acesteia (soț și fiică) cât și în ce privește faptul ilicit care a produs și produce consecințe și în Germania.
Potrivit art.107 din Legea nr.105/1992, legea statului unde are loc un fapt juridic stabilește dacă acesta constituie un act ilicit și îl cârmuiește îndeosebi pentru aspectele pe care le enumeră această dispoziție (condițiile și întinderea răspunderii, cauzele de limitare sau de exonerare și de împărțire a răspunderii între autor și victimă, natura daunelor care pot să dea loc la reparație, modalitățile și întinderea reparației, etc.).
Art.108 din Legea nr.105/1992 prevede că „în cazul în care toate sau o parte din consecințele păgubitoare ale actului ilicit se produc într-un alt stat decât în cel unde a avut loc, se aplică reparației corelative legea acestui stat (…)”.
Sistemul de drept astfel desemnat este lex loci laesionis. Acesta vizează tocmai aspectele invocate de art.107 din lege.
În aceste condiții, în mod legal instanța de fond, prin încheierea interlocutorie din data de 22.09.2010 a stabilit că legea aplicabilă judecății este legea germană, care are prioritate față de dreptul comun, respectiv Legea nr.136/1995.
În acest sens au fost administrate o . probatorii în conformitate cu dispozițiile Legii nr.189/2003 privind asistența internațională în materie civilă și comercială.
b) Cu privire la limitele de despăgubire la care pârâta G. A. SA a fost obligată:
În urma accidentului rutier din data de 01.08.2006 în materie penală, s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale a numitului C. I., reținându-se cazul fortuit care înlătură caracterul penal al faptei.
Însă, în materie civilă, această împrejurare nu poate constitui o cauză de înlăturare a răspunderii pentru fapta proprie.
În cauza de față, în conformitate cu disp.art.1000 alin.1 Cod civil, suntem în prezența unei răspunderi civile pentru fapta lucrului, iar autorul faptului ilicit are obligația de reparare a prejudiciului.
Astfel, autotrenul condus de pârâtul C. I. era proprietatea lui N. I.-L. (pârât de rang 3) și era asigurat pentru răspundere civilă la Societatea de asigurare „BT A. Transilvania SA” din Cluj N., conform tichetului nr._/2006.
Însă, fondului litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de legea germană ca lege specială și dispozițiile Legii nr.136/1995 sau Normele aprobate prin Ordinul CSA 3108/2004.
În aceste condiții, susținerea apelantei G. A. SA în sensul obligării asigurătorului la plata sumei de 200.000 ROM cu titlu de despăgubiri, conform limitei maxime stabilită prin contract, prin corelare cu prima de asigurare încasată de asigurător nu poate fi primită.
Critica formulată în sensul că instanța de fond a depășit limitele investirii acordând reclamantelor mai mult decât s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată este nefondată.
În sesizarea instanței de fond s-a arătat cu claritate obiectul cererii și modalitatea de plată a pârâților în raport de legea specială.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului, s-a probat cu înscrisuri toate cheltuielile solicitate (anexele 3, 4, 5, 6, 7 și 8).
c) Cu privire la expertiza prin comisie rogatorie ce a cuantificat prejudiciul constând în lipsirea reclamanților de munca efectuată în gospodărie de persoana decedată în accident:
Nu se poate reține susținerea apelantei G. A. SA în sensul că instanța de fond a făcut o apreciere superficială a admisibilității expertizei privind prejudiciul casnic.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.189/2003 privind asistența judiciară în materie civilă și comercială în raport cu legea germană a fost administrată această probă judiciară care este pertinentă și concludentă. Aceasta a statuat că, potrivit art.1356 Cod civil german, persoanele căsătorite au obligația de a întreține familia în numerar și prin gestionarea gospodăriei, iar evaluarea daunelor este similară după toate cele trei modele de determinare asupra gospodăriei casnice (modelul Munchen, procedura de la Hohenheim și evaluarea analitică a activității pentru cazul individual conform REFA). Totodată, s-a avut în vedere și jurisprudența Curții Federale de Justiție, a jurisprudenței germane, iar constatările expertului cu privire la dispozițiile legale și a jurisprudenței sunt întemeiate.
Instanța de fond a argumentat în detaliu fiecare solicitare a reclamanților în baza probatoriilor administrate.
d) Cu privire la diminuarea daunelor morale acordate reclamanților (30.000 Euro pentru soț și 50.000 Euro pentru copilul minor) apare ca nejustificată în raport de criteriile avute în vedere de practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cuantumul acestora apare ca rezonabil în raport de vătămarea afectivă suferită de reclamanți cât și de condițiile specifice speței.
Apelanta mai invocă și faptul că, potrivit art.261 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond este nemotivată din perspectiva răspunderii contractuale, susținere ce nu poate fi primită, față de argumentele arătate anterior.
2.Cu privire la apelul declarat de reclamanții O. E. și O. H.
Apelul privește faptul că instanța de fond nu a acordat toate cheltuielile de judecată solicitate și nici nu face referiri la argumentele respingerii.
În principiu, cheltuielile de judecată reprezintă o sumă de bani pe care este obligat să o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, cel care a pierdut un proces părții care a câștigat procesul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat va putea obține rambursarea acestor cheltuieli în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (Hotărârea din 26.05.2005, în cauza C. împotriva României; hotărârea din 23.02.2006, în cauza S. împotriva României; hotărârea din 30.08.207 în cauza P. împotriva României, etc.).
În cadrul cheltuielilor de judecată se cuprind acele sume de bani care, în mod real, necesar și rezonabil, au fost plătite de partea care a câștigat procesul și în legătură cu acel litigiu.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții. Astfel:
2.1.Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale, începând cu data introducerii și până la data plății integrale a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri civile.
Deși instanța de fond nu a motivat această soluție, se va examina de către instanța de apel incidența în cauză a disp.art.1088 Cod civil.
În cauză, nu suntem în prezența unor daune-interese pentru neexecutare, ci problema controversată privește în principal aplicarea legii cu element de extraneitate și cuantumul despăgubirilor.
Deci, critica formulată este neîntemeiată.
2.2.Omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la plata sumei de 3500 lei, reprezentând onorariu avocat pentru studierea dosarului, consultanță juridică și realizarea procedurii concilierii directe.
Cum cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte de către instanța de fond, în raport de disp.art.274 alin.3 Cod procedură civilă cât și de culpa procesuală, pârâta G. A. SA nu poate fi obligată la totalitatea cheltuielilor de judecată.
2.3.Omisiunea instanței de fond de a se pronunța integral asupra obligării pârâtei la suma de 7573,82 lei reprezentând cheltuieli de traducere și legalizare a actelor în limba germană.
Vor fi avute în vedere argumentele invocate la pct.2.2 cât și faptul că expertiza extrajudiciară nu a fost avută în vedere de instanță ci numai cea judiciară.
2.4.Omisiunea instanței de a acorda integral cheltuielile de judecată în sumă de 38.637,82 lei.
În raport de argumentele invocate privind acordarea în principiu a cheltuielilor de judecată, a admiterii în parte a cererii în raport de temeiul juridic invocat, cererea reclamanților apare ca nejustificată.
2.5.Cu privire la greșita obligare la plata despăgubirilor civile în lei, deși au solicitat și în euro, instanța de fond în mod legal a cuantificat prejudiciul în ambele modalități.
Față de cele expuse în conf.cu disp.art.296 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ambele apeluri declarate.
Pe cale de consecință, va fi respinsă și solicitarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în această cale procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții O. E. și O. H. – cu domiciliul procesual ales în București, Splaiul Unirii nr.37, ., ., sector 3, și de pârâta G. A. SA – cu sediul în București, ..45, sector 1, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. I. L. – domiciliată în C., . M., nr. 3,. – cu sediul în C., .. 37, ., .și intimat-intervenient C. I. – domiciliat în Murfatlar, ., nr. 34, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1794/28 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2014.
Președinte, N. S. | Judecător, R. M. | |
Grefier, D.-C. M. |
Jud.fond:I.C.
Red.-jud.N.S.
Tehnored.-gref.D.C.M.
7ex./23.02.2015
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 393/2014. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act. Decizia nr. 457/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
