Procedura insolvenţei. Decizia nr. 173/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 9890/118/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.173
Ședința publică din data de 12 februarie 2014
Completul compus din:
Președinte - E. C. G.
Judecător - N. C.
Judecător - M. D. Ș.
Grefier - I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta reclamantă creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județ C., împotriva Sentinței civile nr.2325/16.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți M. N., domiciliat în ., D. T. și P. V., cetățeni moldoveni, cu ultimul domiciliu cunoscut în localitatea C., Republica M., intimată debitoare fiind ., J_, CUI_, având ca obiect procedura insolvenței - art.138 din Legea 85/2006.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 05 februarie 2014 și apoi la 12 februarie 2014, când a pronunțat prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2013 sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamanta creditoare Direcția Generală A Finanțelor Publice C. a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâților P. V., D. T. și M. N., în calitate de administratori statutari și respectiv asociați ai debitoarei . pentru acoperirea pasivului debitoarei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâții se fac vinovați de fapta prevăzută de art. 138 lit.d și e din Legea nr. 85/2006.
S-a menționat că prin raportul privind cauzele insolvenței publicat în BPI nr. 5801/02.04.2013, administratorul judiciar a precizat că nu se poate pronunța cu privire la cauzele intrării în insolvență întrucât nu i-au fost puse la dispoziție actele contabile de către administratorul statutar în funcție, care a declarat că a preluat firma de la doi cetățeni moldoveni în anul 2005, care nu i-au predat actele societății, iar din analiza efectuată la nivelul DGFP C. și a evidenței MFP-ANAF rezultă că debitoarea nu a depus declarații fiscale începând cu anul 2006 și nici nu a depus bilanțuri contabile pentru perioada 2006-2011.
S-a menționat că a fost efectuată o inspecție fiscală parțială finalizată cu decizia de impunere nr.238/01.03.2006 pentru perioada verificată 01.07._06 rezultând sume suplimentare de plată (impozit pe profit și TVA de 561.163 lei ce constituie și prejudiciul motiv pentru care s-a depus și plângere penală pentru evaziune fiscală conf. Legii nr.241/2005). Totodată, au fost identificate neconcordanțe între declarațiile informative cod 394 depuse de debitoare prin comparare cu cele ale furnizorilor și clienților, constatate prin controalele încrucișate ce s-au efectuat, respectiv declarații specifice firmelor fantomă cu activitate evazionistă, iar AFPM C. a demarat executarea silită din 2006 fără a reuși recuperarea sumelor datorate debitoarea fiind declarată insolvabilă din 28.03.2007.
A mai arătat reclamanta că din analiza singurului bilanț depus în anul 2005, așa cum a fost publicat pe site-ul MFP rezultă că societatea debitoare înregistrat o cifră de afaceri în sumă de 1.281.311 lei, disponibilități bănești în sumă de 100.497 lei și creanțe de încasat 266.501 lei, reieșind astfel că aceasta, prin membrii săi de conducere – cetățeni moldoveni – cu rea credință nu au achitat datoriile la bugetul de stat deși aveau disponibil bănesc.
S-a arătat că din analiza fișei plăților rezultă că firma nu a achitat niciodată nimic la bugetul de stat, sumele evidențiate în fișă fiind ca urmare a deciziilor de impunere întocmite de organul de inspecție fiscală, iar cele două declarații depuse pentru trimestrul IV/2005 la impozit pe profit și TVA, aveau valoare „0”.
S-a mai arătat că primii asociați/administratori ai debitoarei sunt cetățeni moldoveni și desfășurau activitate de comerț cu cereale în România profitând de conjunctura economică favorabilă din țară, animată doar de dorința de câștig în defavoarea bugetului, fără a efectua plățile datorate, iar din consultarea fișei istoric de la ORC C., rezultă că firma a avut la înființare sediul social deținut cu contract de comodat în ., la care nu a putut fi identificată de echipele de inspecție, iar după cedarea părților sociale către cetățeanul român M. N., sediul social declarat în C., . nu a funcționat nici la acest sediu, atestând comportamentul de firmă tip fantomă.
S-a susținut că din analiza întregii activități desfășurate, se poate concluziona că asociații/administratorii debitoarei în funcție în anul 2005 și-au însușit disponibilitățile din casă/bancă, nu au depus declarații fiscale referitor la tranzacțiile efectuate și nici nu au făcut nici un demers pentru încasarea creanțelor propriilor debitori, cel puțin fără a evidenția acest fapt în contabilitate, ce face să se prezume că nu au mai condus evidența contabilă și nici nu au solicitat personal deschiderea procedurii insolvenței. Faptul că nu au fost predate documentele financiar contabile către unicul asociat și administrator următor – M. N. – conform declarației olografe a acestuia, depusă la lichidatorul judiciar, dovedește evident intenția acestora de fraudare a bugetului de stat, dar mai ales intenția de a înstrăina societatea către o persoană care nu a intenționat niciodată să administreze cu adevărat societatea, însă este evident că și pârâtul M. N. are culpa sa cu privire la faptul că a acceptat preluarea unei firme fără a se gândi la consecințele faptei sale, la responsabilitatea pe care o implică conducerea acesteia, iar din actul adițional nr. 2/2005 depus la ORC C., prin care i-au fost cedate părțile sociale de către primii asociați/administratori ai debitoarei și prin care a fost desemnat administrator, nu rezultă că nu i-ar fi fost predate și actele financiar contabile ale debitoarei.
S-a mai arătat că debitele firmei s-au născut nu prin declarare fiscală potrivit Codului Fiscal și Codului de procedură fiscală ci ca urmare a inspecției fiscale ulterioare din martie 2006 când a fost constatat prejudiciul adus bugetului prin nedeclararea operațiunilor efectuate pe numele firmei în perioada iulie 2005 – februarie 2006, ceea ce atrage concluzia că foștii administratori au continuat să lucreze pe această firmă, în numele noului administrator fără cunoștința acestuia. Totodată, așa cum rezultă din declarația de creanță din noiembrie 2007, Garda financiară a dispus confiscarea mărfurilor societății în sumă de 1.024.650 lei, dovedind continuarea activității evazioniste începute din 2007, ceea ce atrage responsabilitatea solidară a tuturor administratorilor în funcție.
S-a mai menționat că prejudiciul este format din pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență și este cuantificat prin declarațiile de creanță ce au fost înregistrate în tabelul definitiv al creanțelor, fapta ilicităse circumscrie prevederilor art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, iar legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs este prezumată de lege.
În drept, a invocat dispozițiile art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Prin Sentința civilă nr.2325/16.09.2013, Tribunalul C. a respins ca neîntemeiată acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice C., în contradictoriu cu pârâții P. V., D. T. și M. N., în calitate de administratori statutari și respectiv asociați ai debitoarei falite ..
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că încadrul procedurii de insolvență privind pe debitoarea ., lichidatorul judiciar M. C. – Cabinet Individual de Insolvență, numit prin Sentința civilă nr.3343/05.11.2012 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul de insolvență nr._ 12 al Tribunalului C., a procedat la întocmirea tabelului preliminar de creanțe și a tabelului definitiv de creanțe, fiind înscriși la masa credală creditorii: DGFP C. cu o creanță în sumă de 704.335 lei creanță bugetară garantată cf. art. 121 din Legea nr. 85/2006, DGFP C. cu o creanță în sumă de 1.941.379 lei creanță bugetară cf. art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, totalul creanțelor fiind de 2.645.734 lei.
Lichidatorul judiciar, prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la încetarea de plăți și anexele la acest raport, a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii patrimoniale în temeiul art.138 din Legea nr. 85/2006.
A arătat lichidatorul judiciar că societatea debitoare a avut ca obiect de activitate comerț cu ridicata al cerealelor și semințelor, iar conform bilanțului depus, suma activelor imobilizate și circulante este mai mică decât totalul pasivului exigibil, ceea ce înseamnă că societatea nu putea fi catalogată drept una solvabilă, iar din analiza situațiilor financiare rezultă că societatea a înregistrat o pierdere însemnată.
Din acest raport, coroborat și declarațiile olografe date de către pârâtul M. N., depuse la lichidatorul judiciar, rezultă că acesta a cumpărat societatea de la doi cetățeni moldoveni (pârâții P. V. și D. T.) în anul 2005, care nu i-au predat nici un act contabil și că acesta nu a desfășurat nici un fel de activitate de la momentul preluări părților sociale astfel că nu au putu fi predate actele financiar contabile lichidatorului judiciar.
Pentru a se antrena răspunderea pârâților în temeiul disp. art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, raportat și la prev. art. 998-999 din vechiul cod civil aplicabil în cauză, este necesar a fi întrunite cumulativ patru condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția administratorilor societății.
În cauză, așa cum rezultă din probele administrate în dosarul de insolvență asociat și din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la încetarea de plăți și anexele la acest raport, nu a fost dovedit raportul de cauzalitate dintre faptele descrise de reclamanta-creditoare DGFP C. și prejudiciu, implicit și asupra intrării debitoarei în insolvență.
Or, faptele prezentate de reclamantă care descriu infracțiunea de evaziunea fiscală nu poate fi analizată de instanța civilă – judecătorul sindic – în cadrul insolvenței ci de instanța penală, prezumția de nevinovăție, până la soluționarea irevocabilă a aspectelor penale de către instanța penală, fiind recunoscută pârâților. În cauză de față, nu au fost dovedite în sarcina pârâților susținerile potrivit cărora aceștia au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (art.138 lit.a din Legea nr. 85/2006) sau că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea (art. 138 lit.d din Legea nr.85/2006), cu atât mai mult cu cât în raportul asupra cauzelor care au condus la încetarea de plăți, depus de lichidatorul judiciar s-a reținut că nu sunt incidenta dispozițiile art.138 din Legea 85/2006, societatea înregistrând pierderi însemnate.
Din texte de lege menționate mai sus, rezultă că, în primul rând, trebuie făcută distincția între folosirea bunurilor sau a creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane și între nedepunerea documentelor contabile pe parcursul procedurii insolvenței și faptul că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Astfel, nedepunerea tuturor documentelor contabile în timpul procedurii nu constituie prin ea însăși o cauză care a adus debitoarea în starea de insolvență și nici nu prezumă faptul că pârâții au săvârșit faptele prev. de art. 138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, respectiv că pârâții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă personală, delictuală, astfel încât trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi care reies din dispozițiile art. 998- 999 Cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa). Prin urmare, este necesar a se dovedi că administratorul/administratorii, prin fapta sa/lor culpabilă, a/au contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Or, în cauză, pârâții P. V. și D. T. au cesionat în anul 2005 toate părțile sociale către pârâtul M. N., acesta din urmă nefăcând nici un act de administrare ulterioară, iar în lipsa oricăror probe certe, pertinente și concludente, care să confirme că pârâții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006) sau că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea (lit. d), nu se poate antrena răspunderea lor delictuală.
Întrucât reclamanta creditoare nu a dovedit îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 raportate la art. 998 - 999 Cod civil, s-a apreciat că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta creditoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. (D.G.F.P. C.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, recurenta reclamantă a arătat că situația reală a debitoarei rezultă din analiza efectuată la nivelul DGFP C-ța pe baza datelor si informațiilor aflate in evidența MFP-ANAF precum si din consultarea altor informații publice, astfel cum s-a menționat si in acțiune:
- nu a depus declarații fiscale începând cu anul 2006;
- nu a depus bilanțuri pentru perioada 2006-2011;
- in 24.08.2012 s-a depus cerere de deschidere a procedurii motivat de obligațiile fiscale restante semnificative față de buget;
- a fost efectuată o inspecție fiscală parțială finalizată cu decizia de impunere nr.238/31.03.2006 pentru perioada verificată 01.07._06 rezultând obligații suplimentare de plată (impozit pe profit si TVA) de 561.163 lei ce constituie si prejudiciu, drept urmare a fost depusă si o plângere penală conform prev. legii 241/2005 privind evaziunea fiscală ;
- in intervalul 2006-2010 au fost identificate neconcordante intre declarațiile informative cod 394 depuse de debitoare prin comparare cu cele ale furnizorilor si clienților declarații - specifice firmelor tip fantomă cu activitate evazionistă;
- AFPM C-ta a demarat executarea silita din 2006 fără a se reuși recuperarea sumei datorate nici urmare popririi lor bancare fiind declarata insolvabila in 28.03.2007;
- din analiza singurului bilanț depus la 2005 astfel cum au fost publicat pe site-ul MFP se constată că a înregistrat o cifră de afaceri in sumă de 1.281.311 lei disponibilități bănești in suma de 100.497 lei si creanțe de încasat de 266.501 lei rezultând pe de o parte că debitoarea avea posibilitatea efectuării obligațiilor fiscale restante la buget prin valorificarea creanțelor propriilor debitori,dar si prin disponibilul deținut in casă /bancă insă asociații si administratorii in funcție - cetățeni moldoveni - cu rea credință nu au efectuat plata debitelor deși puteau si trebuiau să o facă;
- din analiza fisei pe plătitor rezultă că firma nu a achitat niciodată nimic la buget, sumele evidențiate in fisă fiind ca urmare a deciziilor de impunere întocmite de organul de inspecție fiscală, iar cele două declarații depuse pentru trim. IV/2005 la impozit pe profit si TVA erau cu valoare "0";;
- din declarația de creanță depusă de DGFP C-ța rezultă că sumele datorate provin din impozit pe profit si TVA de plată ceea ce atestă că debitoarea a lucrat in profit si a efectuat livrări de cereale - care au fost descoperite urmare controalelor încrucișate efectuate, pentru care se calculează tva de plată, ceea ce dovedește că firma a desfășurat o activitate profitabilă care ar fi permis plata debitelor la buget;
- din consultarea fișei istoric de la ORC C-ta rezultă că de la înființare firma a avut un sediu social deținut cu un contract de comodat in . - la care nu au putut fi identificați de echipele de inspecție, iar după cedarea părților sociale către cetățeanul român M. N., cu sediul social declarat in C-ta . nu a funcționat nici la sediu - atestând comportamentul de firmă tip fantomă;
- primii asociați/administratori ai debitoarei sunt cetățeni moldoveni desfășurând activitatea de comerț cu cereale in România, profitând de conjunctura economică favorabilă din țară, animați doar de dorința de câștig in defavoarea bugetului fără a efectua plățile datorate;
- ambii administratorii statutari inițiali ai debitoarei, respectiv P. V. si D. T., au fost specializați in activități de evaziune fiscală si in cadrul altor firme in care au acționat, fie împreuna având același obiect de activitate de comerț cu cereale, respectiv . si . SRL, făcând obiectul altor dosare de insolvența finalizate cu atragerea răspunderii pentru prejudicii importante aduse bugetului de stat in ds._ si ds._, fie separat - doar P. V. - in ds._ si ds._ - ceea ce dovedesc faptul că aceștia au acționat cu premeditare si cu rea-credință evidentă in frauda bugetului in cadrul a mai multor firme tip fantomă specializați in activități evazioniste; din informațiile de pe portal s-a reținut că in cazul lui P. V. s-a stabilit lipsa capacității de folosință, insă in privința lui D. T. s-a antrenat răspunderea in toate situațiile mai sus menționate.
Concluzia întregii analize efectuate este că asociații/administratorii in funcție in anul 2005 și-au însușit disponibilitățile in casă/bancă, nu au depus declarații fiscale referitor la tranzacțiile efectuate si nici nu au făcut nici un demers pentru încasarea creanțelor propriilor debitori-cel puțin fără a le evidenția in contabilitate, ceea ce atrage in mod evident concluzia că nu au mai condus evidența contabilă, fără a solicita personal deschiderea insolvenței.
De asemenea, faptul că nu au fost predate documentele financiar contabile de către unicul asociat/administratorul următor M. N. - conform declarației olografe depuse de acesta la lichidatorul judiciar - dovedește evident intenția acestora de fraudare a bugetului dar mai ales de intenția de a o înstrăina către o persoană care nu a intenționat niciodată să administreze cu adevărat o societate.
Evident ca si M. N. are culpa sa cu privire la faptul că a acceptat preluarea unei firme fără a se gândi la consecințele faptei sale, la responsabilitatea pe care o implica conducerea acesteia.
Mai arată recurenta reclamantă să de la ORC C. a intrat si in posesia actului adițional nr.2/2005 prin care i-au fost cedate părțile sociale cât si a fost desemnat ca administrator - fără să rezulte insă că i-ar fi fost predate documentele financiar contabile ale firmei. Debitele firmei s-au născut, nu prin declarare fiscală, potrivit prev. Codului Fiscal si Codului de procedură fiscală, ci ca urmare a inspecției fiscale ulterioare din martie/2006 când a fost constatat prejudicial adus bugetului prin nedeclararea operațiunilor efectuate pe numele firmei in perioada iulie 2005-febr.2006, ceea ce atrage concluzia că foștii administratori au continuat să lucreze pe această firmă, in numele noului administrator fără cunoștința acestuia.
Totodată, astfel cum rezultă si din declarația de creanță, in noiembrie 2007 Garda Financiară a dispus confiscarea mărfurilor acesteia in suma de 1.024.650 lei dovedind continuarea activității evazioniste începute din 2007, ceea ce atrage responsabilitatea solidară a tuturor administratorilor in funcție.
Consideră recurenta că invocarea de către judecătorul sindic a faptului că lichidatorul judiciar a apreciat in raport că nu sunt incidente disp. art. 138 din Lg.85/2006 a ignorat insă precizarea din același raport in care se menționează că această concluzie este una intermediară care a fost afectată de rezerva lichidatorului in situația in care ar fi intrat in posesia documentelor contabile.
Cu privire la concluzia din raport, recurenta reclamantă arată că, din același singur bilanț depus pt anul 2005 rezultă si că a înregistrat o cifra de afaceri in sumă de 1.281.311 lei disponibilități bănești in suma de 100.497 lei si creanțe de încasat de 266.501 lei, ori concluzia era că exista posibilitatea achitării debitelor restante la buget dacă ar fi fost o manifestare de voință in acest sens, insă firma nu a achitat niciodată nimic la buget; mai mult sumele de plată ale debitoarei nu au rezultat prin declarare fiscală si au fost constatate doar urmare inspecțiilor fiscale ale Gărzii Financiare si DGFP-AIF Cta finalizate cu constatarea de prejudicii si plângeri penale fiind incidente prev.Legii 241/2005 a evaziunii fiscale.
Mai arată recurenta că este evident si demonstrat de două corpuri independente de control faptul că debitoarea-pe perioada anului 2005 a desfășurat tranzacții cu cereale aflate sub incidența legii 241/2005 privind evaziunea fiscală, rezultând, pe de o parte, că si-a însușit c/val. mărfii vândute, inclusiv sumele aflate in casă/bancă, iar pe de altă parte, inclusiv sumele pe care ar fi trebuit să le vireze la buget cu titlu de impozit pe profit si TVA aferent acestora. În aceste condiții, când se atestă sume însușite de administratorii in funcție față de care sunt întocmite si plângeri penale aflate in faza de urmărire penală, a nu lua in considerație ca si culpă a acestora in accepțiunea art. 138 lit.a din Lg.85/2006, astfel cum se afirmă in motivarea sentinței recurate, echivalează cu acordarea unui certificat de bună purtare pârâților in sensul încurajării unui astfel de comportament, ca „bun exemplu" pentru fenomenul evaziunii fiscale .
Așadar, este evident că sumele din casă/bancă au fost însușite in interes personal de primii administratori statutari in detrimentul debitoarei precum si în frauda bugetului, ceea ce demonstrează legătura de cauzalitate dintre faptă si prejudiciul produs, astfel cum rezultă si din considerentele anterioare care întregesc portretul unei firme tip fantomă cu administratori animați doar de dorința de sustragere de la plata obligațiilor fiscale prin activități evazioniste ce constituie infracțiuni cf art.9 din lg.241/2005.
Concluzia este că in speță s-a dovedit incidența prev. art.138 lit.a) din lege.
Referitor la faptul că nu ar fi fost demonstrate încadrarea in prev. art.138 lit.d), instanța s-a limitat in motivare la a arata că documentele contabile nu au fost predate de ultimul administrator statutar in funcție - M. N. - motivat de faptul că nu i-au fost predate de administratorii anteriori. Însă arată recurenta reclamantă, din cele arătate anterior rezulta că, in speța sunt condițiile din dispoziția legală si anume:
- au ținut o contabilitate fictivă - întrucât in cursul anului 2005 au avut o cifră superioară celei din bilanț, deci nedeclarată; nu a declarat fiscal tranzacțiile comerciale evazioniste constatate de organele de inspecție fiscală si ale gărzii Financiare C-ta;
- au făcut să dispară unele documente contabile - prin nepredarea documentelor contabile de către primii administratori ultimului administrator statutar in funcție, aceasta echivalând cu ascunderea, nu doar a unei părți din documente, ci integral a întregii evidente contabile aferente perioadei administrate;
- nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea - si această condiție este îndeplinită, întrucât debitoarea nu a depus bilanțurile contabile aferente perioadei 2006-2011, ceea ce echivalează cu o eludare a prevederilor legii contabilității; totodată nu a depus nici declarații fiscale obligatorii, ceea ce echivalează si cu o încălcare a prevederilor OG 92/2003.
În aceste condiții, conchide recurenta reclamantă, atât prevederile art.138 lit.a) cât si ale lit.d) din legea 85/2006, sunt îndeplinite in cazul in speță, astfel încât se demonstrează că pârâții sunt vinovați de aducerea debitoarei in stare de insolvența.
Pentru aceste motive, recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimiterea spre rejudecare.
În drept, a invocat prevederile art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, art. 483 si urm. din Codul de procedură civilă.
Intimații pârâți, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă, dar și potrivit dispozițiilor art.3041 din codul de procedură civilă Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementata de art.138 din Legea 85/2006 nu este o extindere a procedurii insolvenței asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine in situația in care, prin săvârșirea unei fapte dintre cele enumerate de textul de lege, s-a cauzat insolvența societății.
Astfel, răspunderea civila prevăzuta de art.138 alin.1 din lege este o răspundere delictuala speciala ce se subsumează dispozițiilor art.998 – 999 Cod civil, precum si condițiilor de excepție prevăzute de legea insolvenței.
Si in cazul in care se solicita antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor societății, si raporturile dintre aceștia si societatea debitoare se întemeiază pe contractul de mandat, guvernat de dispozițiile art.71 – 72 din Legea 31/1990, răspunderea, in temeiul art.138 alin.1 din Legea 85/2006 nu se circumscrie răspunderii civile contractuale.
In consecința, răspunderea administratorilor societății debitoare va fi analizata ca răspundere delictuala pentru fapta proprie, situație in care se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta prejudiciului; a faptei ilicite; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul constând in insolvența societății; fapta sa fi fost săvârșita cu vinovăție.
In ceea ce îi privește pe pârâții D. T. și P. V., Curtea constata ca nu poate fi reținută incidenta dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a si d din Legea nr.85/2006.
Astfel, potrivit art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, se poate antrena răspunderea administratorului statutar daca a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Folosirea constă în întrebuințarea temporară a unui bun sau mai multor bunuri ori a creditului debitorului.
Condiția impusă de legiuitor este ca fapta pretins a fi săvârșită de către pârâți, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Se impune deci administrarea de dovezi care sa conducă la această concluzie, împrejurare nedovedită în cauză, deși potrivit dispozițiilor art.1169 Cod civil sarcina probei îi revenea reclamantei.
Nu sunt întrunite nici condițiile prevăzute de lit.d întrucât cei doi pârâți nu mai îndeplineau la data deschiderii procedurii insolvenței calitatea de administratori, astfel că nu mai aveau obligația de a preda administratorului judiciar documentele contabile ale societății.
În ceea ce îl privește însă pe pârâtul M. N. acțiunea este întemeiată din perspectiva întrunirii condițiilor prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, acesta preluând la data de 21.09.2005 calitatea de administrator al societății falite.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr.85/2006
1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Debitorul avea obligația să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii (art.35 din Lege).
Dispozițiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991 instituie obligația pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice de a organiza și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.
Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.
Art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 stabilește în sarcina administratorilor răspunderea solidară față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și pentru corecta lor ținere.
În speță, din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei depus de lichidatorul judiciar a rezultat că nu a intrat in posesia documentelor contabile, astfel ca nu poate preciza motivele care au stat la baza intrării debitoarei in stare de insolvența.
Ori, nedepunerea documentelor cerute de legiuitor și nepredarea contabilității către administratorul judiciar creează prezumția că acestea lipsesc, sau că nu sunt întocmite conform legii, iar cum această prezumție simplă nu a fost răsturnată de către pârât se reține în sarcina acestuia săvârșirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecință aducerea societății în stare de insolvență și prejudicierea creditorilor.
Vinovăția pârâtului sub forma intenției directe sau indirecte, rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că, deși avea anumite obligații stabilite de Legea nr.31/1990 și Legea contabilității nr.82/1991, acesta a exercitat atribuțiile de administrator social fără respectarea acestor obligații, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvență.
Prejudiciul este cert, lichid și exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se află în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile. De asemenea, nu are relevanță susținerea pârâtului potrivit căreia la data la care a cumpărat societatea nu avea cunoștință de faptul că aceasta are datorii.
În această situație, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina pârâtului, soluția judecătorului sindic fiind nelegală și netemeinică.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că recursul este fondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr. civilă să fie admis, modificata în parte hotărârea recurată, în sensul că se va admite în parte acțiunea și se va dispune antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. N. pentru suma de 2.645.734 lei reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitoarei falite ..
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județ C., împotriva Sentinței civile nr.2325/16.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți M. N., domiciliat în ., D. T. și P. V., cetățeni moldoveni, cu ultimul domiciliu cunoscut în localitatea C., Republica M., intimată debitoare fiind ., J_, CUI_.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea și dispune antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. N. pentru suma de 2.645.734 lei reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitoarei falite ..
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12 februarie 2014.
Președinte, E. C. G. | Judecător, N. C. | Judecător, M. D. Ș. |
Grefier, I. P. |
jud.sindic: C.E.J.
red.dec.jud.M.D. Ș.
4 ex/12.03.2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 302/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 418/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
