Procedura insolvenţei. Decizia nr. 343/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 343/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 6113/118/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.343.
Ședința publică din data de 04 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. G.
JUDECĂTOR - M. C. E.
GREFIER – A. N.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanții pârâți - P. R. și G. (P.) C. – ambii cu domiciliile procesuale alese în C., ., nr.128A, ., ., la C.. Av. „D. B.”, împotriva sentinței civile nr.1697/21.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata creditoare - D.G.R.F.P G. – A.J.F.P C. – cu sediul în C., ., nr.18, jud. C. și intimata debitoare - . – cu sediul în Năvodari, ., L. 1/1, CUI_, J_ - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. & CO SPRL – cu sediul în C., ..8, jud. C., având ca obiect procedura insolvenței Art. 138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanții pârâți avocat D. B. în baza împuternicirii avocațiale nr._/04.09.2014 pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
Apelul este motivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Învederează că apelul a fost comunicat intimatelor, intimata creditoare D.G.R.F.P G. – A.J.F.P C. a depus întâmpinare.
Întrebat fiind apărătorul apelanților pârâți, arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea luând concluziile apărătorului apelanților pârâți potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în temeiul disp. art. 244 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul pentru apelanții pârâți avocat D. B. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Apreciază că în mod eronat instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006, întrucât administratorii societății nu s-au conformat dispozițiilor întocmirii și depunerii evidențelor financiar contabile.
Reclamanta nu a făcut dovada că pârâții se fac vinovați de ajungerea societății în faliment, ca urmare a continuării unei activități în folosul propriu.
Arată că s-au comunicat documentele administratorului judiciar, însă o parte dintre acestea nu mai există motivat de împrejurarea că imobilul unde a funcționat sediul societății a fost demolat de Primăria Năvodari.
Curtea, rămâne în pronunțare .
CURTEA :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale solidare a pârâților G. C. și P. RICĂ – administratori al debitorului falit . și obligarea acestora la suportarea unei părți a pasivului societății – în cuantum de 90.487 de lei.
Reclamantul relevă că pârâții au săvârșit fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, făcând să dispară o parte a evidenței contabile, nepăstrând documentele cerute de legea contabilității și neținând contabilitatea conform legii, ceea ce a generat în mod direct starea de insolvență ; concret, pârâții au omis a întocmi și depune la organele competente situațiile financiare pentru anii 2009 – 2011 .
Reclamantul nu a depus înscrisuri noi, înțelegând a se prevala de înscrisurile depuse în dosarul de insolvență_ 13 .
Legal citat, pârâții au formulat întâmpinare, învederând că au predat lichidatorului judiciar al societății debitoare toată arhiva contabilă pe care o mai dețineau, astfel cum rezultă din procesul verbal datat 7.01.2013 încheiat cu lichidatorul judiciar ; sunt nereale susținerile creditorului reclamant legate de omisiunea administratorilor statutari de a întocmi situațiile financiare pentru anii 2009-2011 ; în realitate, singura cauză de natură a genera starea de insolvență a reprezentat-o scăderea cererii pe piață, ceea ce a antrenat acumularea de datorii ; prin urmare, nu poate fi imputată pârâților omisiunea ținerii contabilității ori dispariția documentelor contabile, nefiind întrunite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale ; pe de altă parte, mărfurile și arhiva contabilă a societății au fost distruse cu prilejul demolării, de către angajați ai Primăriei Năvodari, a imobilului în care funcționa sediul social, ceea ce a împiedicat continuarea normală a activității comerciantului ; au fost anexate întâmpinării copii ale certificatelor constatatoare emise la 10.05.2007 de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. și procesul verbal de predare primire datat 7.01.2013 .
Prin sentința civilă nr.1697/21.05.2014 s-a admis cererea formulată de creditorul reclamant DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din legea privind procedura insolvenței s-a dispus ca o parte din pasivul debitorului falit . – în cuantum de 90.487 de lei – să fie suportat din averea personală a pârâților G. C. și P. RICĂ, în condiții de solidaritate .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele:
Debitoarea . s-a înființat în luna martie a anului 2007, fiind înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_ ; activitatea persoanei juridice a fost coordonată prin voința asociaților G. ( fostă P. ) C. și P. RICĂ, deținând 90 %, respectiv 10 % din capitalul social ; în calitate de administratori au fost desemnați ambii asociați, cu puteri depline și pe o perioadă nedeterminată, activitatea principală a societății constând în baruri și alte activități de servire a băuturilor .
Potrivit datelor înscrise în registrul comerțului, pe baza declarațiilor date de administratorii sociali, sediul social figura în Năvodari, ./1, societatea având trei puncte de lucru în aceeași localitate ( ., ., . și . pe . în calitate de chiriaș, în baza unui contract valabil trei ani, cu începere din 1.03.2007.
Conform acelorași declarații, la punctul de lucru din .-un apartament ) nu se desfășura activitate proprie de birou pentru societate .
La cererea creditorului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G., prin Sentința civilă nr. 2399/18.09.2013 a Tribunalului C. a fost deschisă procedura colectivă a insolvenței în formă generală, fiind desemnat ca administrator judiciar practicianul în insolvență D. & CO SPRL, formându-se dosarul_ 13 al Tribunalului C..
Pârâții administratori au predat administratorului judiciar balanțe de verificare a conturilor analitice și sintetice pentru lunile august – decembrie 2011 și decembrie 2008, bilanțul la 31.12.2008 și decizia de inventariere 1/11.12.2008 .
Singurele situații financiare finale depuse de către pârâți la autoritățile competente au cele aferente exercițiilor fiscale 2007-2008 .
Lipsa oricăror evidențe contabile este confirmată și în răspunsul pârâților la interogatoriu .
Răspunderea civilă delictuală a pârâților – reglementată prin art. 998 și 999 din Codul Civil 1865 ( art. 1357-1359 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009) - presupune întrunirea cumulativă a patru condiții, legate de existența unei fapte ilicite producătoare de prejudiciu, săvârșite cu vinovăție și pentru care există o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu .
Este dincolo de orice îndoială că omisiunea ținerii în bună regulă a evidenței contabile reprezintă, din punct de vedere al dreptului civil, o faptă ilicită, dispozițiile încălcate deja enumerate, putând reprezenta - și din perspectivă penală - o infracțiune gravă/ evaziune fiscală ) .
Proba contrarie, a existenței acestor evidențe și a organizării ei în conformitate cu legislația specifică financiar – contabilă, incumbă exclusiv pârâților ; nedepunerea documentelor cerute de legiuitor și nepredarea contabilității către administratorul judiciar creează convingerea că acestea nu sunt întocmite conform legii, lipsind ; această prezumție simplă nu a fost răsturnată de către administratorii sociali .
Din acest punct de vedere, demolarea unui spațiu comercial neînscris în registrul comerțului ( altul decât punctul de lucru situat pe . unui . natură a exonera pârâții de răspundere juridică ; după cum rezultă din datele declarate de către pârâți, la punctul de lucru amintit nu era desfășurată activitate de birou, astfel încât nu se poate reține că arhiva contabilă era depozitată în acest amplasament .
Pe de altă parte, chiar în ipoteza dispariției documentației specifice, administratorii aveau obligația de reconstituire a acestora, în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementărilor emise în acest scop .
Prejudiciul este cert, lichid și exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se află în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G., în valoare de 90.487 de lei .
Lipsa evidențelor societății a cauzat în mod direct starea de insolvență, fiind logic ca - atât timp cât administratorii nu cunoșteau care este activul societății - nu puteau cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta ; omisiunea organizării contabilității creează de asemenea imposibilitatea obiectivă a urmăririi debitelor scadente și realizarea, în termenul de prescripție, a creanțelor .
Trebuie remarcat – din acest punct de vedere – că balanțele de verificare din 2011 evidențiază existența de disponibil în casă și bănci de_ de lei și a unor mărfuri în valoare de 17.049 de lei ( fila 65 din dosarul de fond ) ; or, dacă stocul de marfă al societății ar fi pierit în imobilul demolat, pârâții erau obligați a efectua inventarul și a proceda la actualizarea înregistrărilor contabile .
În realitate, aceleași balanțe relevă că persoana juridică și-a desfășurat activitatea și în anul 2011, fără ca pârâții să țină contabilitatea cu respectarea legislației specifice .
Înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate (ținerea contabilității) reprezintă pentru creditor o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate iar creditorii își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate ; prin urmare, numai ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a oricărei afaceri.
Lipsa evidențelor contabile în perioada 2009 – 2011 indică o administrare frauduloasă a averii acestuia, fiind incidente în cauză prevederile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 ; faptul că pârâții nu au utilizat sumele aflate la dispoziția societății și stocurile acumulate pentru acoperirea datoriilor, conduce la concluzia că aceștia au dat dovadă de o ineficientă utilizare a resurselor, că nu au încercat să redreseze activitatea societății debitoare, determinând acumularea de datorii către instituțiile statului, fiindu-le imputabile majorările și penalitățile calculate.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri contabile care să demonstreze inventarierea și perioadele de amortizare a bunurilor din patrimoniul societății ori alte documente care să dovedească vânzarea bunurilor reprezentând stocuri de marfă și folosirea sumelor astfel obținute în folosul persoanei juridice .
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții P. R. și G. (P.) C. , care au criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând prevederile Legii nr.85/2006.
În mod eronat s-a reținut de către prima instanța că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin(1) lit. d) din Legea nr.85/2006 întrucât nu s-au conformat dispozițiilor întocmirii si depunerii evidentelor financiar-contabile.
Mai mult decata atât, din chiar răspunsurile la interogatoriu a fost confirmata lipsa oricăror evidente contabile.
Apelanții arată că au depus documentele administratorului judiciar, însă o parte din documente nu mai exista din cauza împrejurării că imobilul unde a funcționat sediul societății a fost demolat de Primăria Năvodari. Astfel, fondul de comerț nu a mai putut duce la o revigorare a societății în condițiile descrise, societatea rămânând fără spațiu, marfa si mobilier.
Aceste aspecte au fost confirmate si prin depozițiile martorului audiat în fata instanței de fond.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. „d" nu este aptă prin ea însăși să provoace o stare de insolventa, neputându-se stabili o relație de necesitate între această faptă și insolvență; în aceste condiții îi revine reclamantei sarcina de a dovedi că fapta a produs insolvență.
Solicită să nu fie subscris argumentul reclamantei care arată că art. 138 lit. „d" instituie o prezumție a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și insolventă, întrucât aceasta ar însemna o îndepărtare nejustificată de litera și spiritul art. 1169 cod civil care instituie sarcina probei asupra celui care invocă o anume stare de fapt. Prezumțiile legale sunt expres și limitativ prevăzute de lege (art. 1200 Cod Civil) și doar ele răstoarnă sarcina probei, or rezultă cu îndestulătoare evidență că art. 138 lit. „d" nu instituie o prezumție ci doar limitează faptele ilicite cerând însă expres condiția existenței raportului de cauzalitate dintre aceste fapte" și starea de insolvență.
Prezumțiile nu înlocuiesc nici probele, nici sarcina probei, având doar un caracter complementar și subsidiar.
Simpla neplată a datoriilor bugetare nu reprezintă o faptă prevăzută de dispozițiile art. 138 din Legea nr.86/2005 și nu poate constitui un argument pentru fundamentarea unei cereri de atragere a răspunderii personale patrimoniale a administratorului societății debitoare.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu - trebuie să existe o
relație de la cauza la efect. Conform art. 138 alin.(l) răspunderea va fi angajata
numai dacă persoana împotriva căreia se exercita acțiunea a "cauzat starea de
insolvențăadebitorului".
Săvârșirea unei fapte ilicite „dintre cele prevăzute limitativ de lege și
existenta unui prejudiciu sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru a
putea fi antrenata răspunderii unei persoane în temeiul art. 138.
Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna din faptele prevăzute de art. 138 alin (1) si starea de insolventa a debitorului în sensul că prin săvârșirea unei
asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile
exigibile.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmație în fața judecații, iar invocarea prevederilor art. 138, nu atrage în mod obligatoriu răspunderea organelor de conducere, deoarece prin Legea nr.85/2006, cu modificările ulterioare, nu s-a instituit o prezumție legala de vinovăție si de răspundere în sarcina administratorilor, prevăzându-se doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens. Reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Reclamanta ar fi trebuit să dovedească că apelanții au săvârșit faptele menționate mai sus. Din conținutul cererilor formulate rezultă că reclamanta se rezuma în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, fără să arate în concret care sunt faptele ce se încadrează în aceste dispoziții.
In cauză nu numai că nu se face dovada faptelor invocate din punct de teoretic, dar nici nu se arata care este legătura de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență a debitoarei.
Raportul cauzal trebuie sa existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1) litera d) din Legea 85/2006 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Prin întâmpinare reclamanta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G., reprezentata prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanta, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin cererea formulata au învederat instanței ca foștii administratori și asociați au refuzat colaborarea cu lichidatorul judiciar prin nepredarea evidentei contabile. Astfel, ca urmare a notificărilor lichidatorul judiciar, administratorii / asociații debitoarei aveau obligația de a pune la dispoziția judecătorului-sindic documentele si informațiile conform art. 28 si art. 35 din Legea nr. 85/2006, respectiv bilanțul si copiile registrelor contabile curente, lista completa a tuturor bunurilor sale, inclusiv conturile si băncile prin care debitorul își rula fondurile, precum si lista completa a tuturor creditorilor cu adresele acestora si felul creanțelor lor.
În Raportul publicat în BPI nr. 931/16.01.2014, lichidatorul judiciar a concluzionat ca organele de conducere ale debitoarei . nu au respectat prevederile legale referitoare la întocmirea si publicarea situațiilor financiare anuale, lipsa documentelor financiar-contabile fiind prezumata a fi datorata culpei administratorului statutar al debitoarei.
Prin Sentința civila nr. 1697/21.05.2014 instanța de fond a admis acțiunea si a dispus ca o parte din pasivul debitorului falit . - în cuantum de 90.487 lei - să fie suportat din averea personala a pâraților G. C. si P. R., în condiții de solidaritate.
Solicită să se constate că recurenții nu critica sentința ci critica acțiunea pe care au formulat-o împotriva lor si care a fost admisa de instanța.
În mod corect instanța de fond a arata ca demolarea imobilului nu este de natura a exonera parații de răspundere, întrucât exista o obligație de reconstituire a documentelor contabile.
Art. 25 din Legea contabilității dispune ca "in caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua masuri de reconstituire a acestora in maxim 30 de zile de la constatare (...)".
Dispozițiile art.1 al.1 din Legii nr. 82/1991 instituie obligația pentru societățile comerciale de a organiza și a conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara, potrivit legii contabilității și contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activității.
Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine
administratorului.
Art. 73 al. 1 lit. c din Legea "nr.31/1990 stabilește în sarcina administratorilor răspunderea solidară față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și pentru neglijenta lor ținere.
Vinovăția pârâților poate îmbrăca nu numai forma intenției, ci si a culpei, constând în exercitarea neglijentă a îndatoririlor legale.
Prejudiciul este cert, lichid si exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se afla in imposibilitatea de a-și acoperi datoriile.
Apelul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.138 (1) din Legea nr.86/2006: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Temeiul juridic al cererii este art. 138 alin. 1 lit. d) din legea insolvenței.
Răspunderea administratorului este o răspundere specială care împrumută prin reglementarea sa caracteristicile răspunderii delictuale, care pentru a fi angajată, este necesar a se constata îndeplinirea condițiilor generale ale acestei răspunderi,astfel cum prevăd dispozițiile art. 1357 și urm. Cod civil: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția.
În speță, prima instanță a reținut că există un prejudiciu care constă în creanța datorată DGFP G..De asemenea, s-a reținut existența unei fapte ilicite care constă în aceea că apelanții au făcut să dispară unele documente contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăția intimaților care rezultă din exercitarea neglijentă a atribuțiilor.
Raspunderea administratorilor pentru ajungerea societatii în incetare de plăți este strict limitată de art. 138 din legea 85/2006 la săvârșirea faptelor enumerate în acest articol.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmatie în fata judecății, iar simpla calitate a pârâtului, de administrator, nu atrage in mod necesar raspunderea patrimoniala, legiuitorul prevazand doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa probarea în concret a elementelor specifice raspunderii civile.
Potrivit C. de pr. civ. prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.
Conform art. 329 C.pr.civ. „în cazul prezumțiilor lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins ; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori”.
Este cunoscut că, activitatea principală a societății consta în baruri și alte activități de servire a băuturilor și că, potrivit datelor înscrise în registrul comerțului, pe baza declarațiilor date de administratorii sociali, sediul social figura în Năvodari, ./1, societatea având trei puncte de lucru în aceeași localitate ( ., ., . și . pe . în calitate de chiriaș, în baza unui contract valabil trei ani, cu începere din 1.03.2007.Conform acelorași declarații, la punctul de lucru din .-un apartament ) nu se desfășura activitate proprie de birou pentru societate .
De asemenea, este cunoscut faptul că pârâții administratori au predat administratorului judiciar balanțe de verificare a conturilor analitice și sintetice pentru lunile august – decembrie 2011 și decembrie 2008, bilanțul la 31.12.2008 și decizia de inventariere 1/11.12.2008 și că situații financiare finale depuse de către pârâți la autoritățile competente au fost cele aferente exercițiilor fiscale 2007-2008.
Necontestat este și faptul că la începutul verii anului 2009 barul din . punctul de lucru situat în Năvodari . demolat.
Apelanții afirmă că nu sunt în posesia documentelor contabile întrucât o mare parte din acestea se aflau în spațiul din . fost distruse cu ocazia demolării.
Ceea ce se cunoaște este faptul că în spațiul din . desfășura activitate proprie de birou pentru societate, potrivit martorului, desfășurându-se activitate tip „bar”.
Demolarea nu este un fapt neprevăzut, ea având loc ca urmare a unor notificări prealabile. În consecință, afirmația că odată cu demolarea s-au distrus și documentele societății (în condițiile în care în acel spațiu nu se desfășura activitate de birou iar în cazul unei demolări se puteau lua anterior actele și lucrurile importante ) naște prezumția că apelanții au făcut să dispară unele documente contabile și că nu a fost ținută contabilitatea potrivit legii. Totodată, așa cum a reținut și instanța de fond, legea contabilității impune reconstituirea documentelor contabile distruse în termen de 30 de zile de la constatare. De asemenea, s-a reținut de către instanța de fond că societatea și-a continuat activitatea și după anul 2009 iar acest fapt este dovedit de balanțele de verificare din anul 2011. În consecință, deși s-a continuat activitatea după demolarea din iunie-iulie 2009,, au fost depuse doar balanțe de verificare a conturilor analitice și sintetice pentru lunile august – decembrie 2011, ceea ce duce la concluzia că apelanții nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, nefiind în măsură să pună la dispoziție întreaga documentație.
În concluzie, fapta ilicită este demonstrată, alături de existența prejudiciului.
Așa cum a reținut și instanța de fond, vinovăția poate rezulta și din modul de exercitare a îndatoririlor legale (cu neglijență). Se poate reține însă și atitudinea apelanților care afirmă că toate documentele au fost distruse în timpul demolării (deși nu probează depozitarea documentelor într-un spațiu în care nu trebuiau să se afle în mod obișnuit și nici imposibilitatea de ridicare a documentelor anterior demolării) dar și că falimentul s-a datorat demolării spațiului comercial în condițiile în care din acte rezultă continuarea activității după demolare.
Între fapta ilicită și prejudiciu există un raport de cauzalitate. Chiar legea instituie o prezumție în acest sens care rezultă din următoarea exprimare a legiuitorului: „au cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte… au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”. Odată dovedită săvârșirea faptei, cauzarea insolvenței este prezumată, prezumția putând fi răsturnată de făptuitori, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Pe de altă parte, lipsa documentelor contabile despre care se afirmă că au fost distruse și nereconstituirea lor deși legea contabilității prevedea această obligație, a dus la acumularea debitelor către stat, apelanții neglijând plata. În aceste împrejurări, atitudinea apelanților a dus la acumularea debitelor, existând un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Având in vedere prevederile art.138 din legea insolvenței conform cărora instanța poate dispune ca o parte din pasivul societății debitoare ajunsa în încetare de plați să fie suportata de către membrii organelor de conducere daca aceștia prin activitatea lor culpabila au cauzat starea de insolvență a societății debitoare, Curtea apreciază ca ajungerea societății in încetare de plăți se datorează apelanților, așa cum a reținut corect instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții pârâți - P. R. și G. (P.) C. – ambii cu domiciliile procesuale alese în C., ., nr.128A, ., la C.. Av. „D. B.”, împotriva sentinței civile nr.1697/21.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata creditoare - D.G.R.F.P G. – A.J.F.P C. – cu sediul în C., ., nr.18, jud. C. și intimata debitoare - . – cu sediul în Năvodari, ., L. 1/1, CUI_, J_ - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. & CO SPRL – cu sediul în C., ..8, jud. C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 septembrie 2014.
Președinte Judecător
E. G. M. C. E.
Grefier,
A. N.
A.N. 05 Septembrie 2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 23/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 610/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
