Procedura insolvenţei. Decizia nr. 23/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 23/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 16122/118/2011/a2

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 23.

Ședința publică din data de 09 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - E. G.

JUDECĂTOR - M. C. E.

JUDECĂTOR - C. MOȚÎRLICHIE

GREFIER - A. N.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta creditoare - D. G. - D.R.A.O.V C. - A.J.F.P C. – cu sediul în C., ., nr.18, jud. C., împotriva sentinței civile nr.2791/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata - C.I.I. D. C. - LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI . – cu sediul în C., ., nr.41, ., jud. C., având ca obiect procedura insolvenței - contestație .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este motivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C. judecătorul sindic a fost investit cu soluționarea contestației formulată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. în contradictoriu cu debitoarea ., prin lichidator C. D. C., împotriva tabelului definitiv consolidat al creanțelor deținute asupra averii debitoarei, în referire la respingerea cererii sale de înscriere în tabelul definitiv consolidat a creanței sale în cuantum de 291.234 lei.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr.2102/25.05.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . și s-a stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor pentru 02.07.2012. Contestatoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. a formulat la 05.07.2012, 12.12.2012 și 26.04.2013 cereri de admitere a creanțelor constând în amenzi contravenționale, izvorâte din procesele verbale de contravenție nr. 91/12.04.2012, nr. 183/01.07.2011 și nr. 270/02.12.2010. Creditoarea a făcut precizarea că cererile de înscriere a primelor două creanțe vizează înscrierea acestora ca și creanțe născut în timpul procedurii, în tabelul suplimentar întocmit după trecerea la faliment, deoarece deși creanțele rezultă din procese verbale de contravenție emise anterior deschiderii procedurii, hotărârile judecătorești prin care au fost menținute au rămas irevocabile după această dată.

Lichidatorul judiciar a respins cererea contestatoarei cu motivarea că respectivele creanțe nu sunt născute în timpul procedurii, respectiv între data deschiderii procedurii și data trecerii la faliment. Această motivare a fost notificată contestatoarei care a susținut că în mod greșit a fost respinsă cerere sa deoarece, conform prevederilor art. 37 din OG nr.2/2001, titlul executoriu îl reprezintă hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins plângerea contravențională exercitată împotriva procesului verbal de contravenție. Cererea de admitere a creanței suplimentare a fost formulată în termenul stabilit de judecătorul sindic prin hotărârea de trecere la faliment, așa încât nu poate fi aplicată în cauză decăderea prevăzută de art.76 din Legea nr.85/2006.

În drept au fost invocate prevederile art.61-75 și urm., art.106 din Legea nr.85/2006.

Intimatul lichidator judiciar C. D. C. a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea contestației. Acesta a arătat că susținerile contestatoarei cu privire la faptul că cele două declarații de creanță reprezintă creanțe suplimentare născute între data deschiderii procedurii generale și data deschiderii procedurii de faliment nu pot fi primite. Nașterea creanțelor a avut loc la data încheierii proceselor verbale de contravenție, doar executarea acestora fiind suspendată pe parcursul soluționării plângerii contravenționale.

În cursul judecății, ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr.74/2013 prin care s-a procedat la reorganizarea Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale, s-a constatat faptul că a operat o transmitere a calității procesuale în favoarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală –Direcția Regională G..

Prin Sentința civilă nr.2791/18.10.2013 s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA REGIONALĂ G..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Contestația exercitată împotriva tabelului definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar se referă, în concret, la măsura de respingere a cererii contestatoarei privind înscrierea în tabelul suplimentar a două creanțe, respectiv creanța în cuantum de 100.626 lei constând în amendă contravențională și sancțiunea complementară a confiscării urmare a încheierii procesului verbal de contravenție nr. 83/01.07.2011 și creanța în cuantum de 190.608 lei constând de asemenea în amendă contravențională și sancțiunea complementară a confiscării, urmare a încheierii procesului verbal nr. 270/02.12.2010. Cererile de admitere a creanțelor au fost formulate la 12.12.2012 și respectiv la 26.04.2013, creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. reorganizată ca Agenția Națională de Administrare Fiscală –Direcția Regională G., considerând că respectivele creanțe sunt născute în timpul procedurii deoarece hotărârile judecătorești prin care s-au soluționat plângerile împotriva proceselor verbale de contravenție au fost pronunțate în acest interval.

Măsura respingerii cererilor dispusă de lichidatorul judiciar este corectă.

Creanțele sunt născute anterior deschiderii procedurii, procesele verbale de contravenție fiind emise anterior deschiderii procedurii generale față de debitoare. Procesul verbal de contravenție constituie titlu executoriu pentru executarea sancțiunii amenzii contravenționale și a sancțiunii complementare a confiscării. Exercitarea plângerii contravenționale suspendă executarea procesului verbal de contravenție, însă nu produce efecte juridice asupra momentului nașterii creanței împotriva debitoarei care rămâne cel al emiterii actului sancționator. Ca urmare, contestatoarea era în drept să formuleze cererea de admitere a creanței, în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii generale a insolvenței, pentru a solicita înscrierea creanțelor sale ca și creanțe născute anterior deschiderii procedurii, sub condiția soluționării plângerilor contravenționale și menținerii procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal. În virtutea principiului disponibilității, lichidatorul judiciar a analizat cererile raportat la temeiul juridic și obiectul invocate de titular și le-a respins în mod corect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D. G. - D.R.A.O.V C. - A.J.F.P C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, sub următoarele aspecte:

Arată recurenta că în cuprinsul contestației, a învederat instanței faptul că lichidatorul judiciar nu a înscris în tabelul suplimentar al debitoarei creanțele declarate de instituția recurentă prin declarațiile de creanța nr._/10.12.2012 si nr._/25.04.2013, apreciind că aceste creanțe în sumă totala de 291.234 lei nu sunt creanțe născute între data deschiderii procedurii insolventei -25.05.2012 și data deschiderii procedurii de faliment.

Prin sentința recurată, instanța de fond a apreciat măsura lichidatorului judiciar de îndepărtare a creanțelor este corecta, suma de 291.234 lei reprezentând cele doua procese-verbale de contravenție nu reprezintă obligații curente,exercitarea plângerii contravenționale neproducând efecte juridice asupra nașterii creanței împotriva debitoarei.

Arată că disp. art. 66 alin. 1 si 2 din Legea 85/2006 prevede ca:

"Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii.

Nu sunt supuse acestei proceduri creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat in termenele prevăzute de legi speciale".

Potrivit art.37 din OG nr.2/2001 « Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Ori, astfel cum a menționat împotriva celor doua procese-verbale de contravenție au făcut obiectul plângerii contravenționale formulate de societatea debitoare, astfel încât titlul executoriu este hotărârea judecătoreasca irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea.

În atare situație, creanțele aferente celor doua procese-verbale de contravenție au devenit certe, lichide si exigibile, la data rămânerii irevocabile a sentințelor civile nr.2205/14.02.2012 pronunțata de Judecătoria Constanta în dosarul nr._/212/2011 respectiv data de 06.11.2012 respectiv 12.03.2013 în cazul sentinței civile nr._/20.09.2011 pronunțata de Judecătoria Constanta in dosarul nr._/212/2010.

Având în vedere cele mai sus menționate, apreciază că nașterea creanțelor bugetare în cauza nu a avut loc la data încheierii acestora, cum în mod greșit apreciem ca a reținut instanța de fond, ci la data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești prin care s-au soluționat cele doua plângeri contravenționale.

Arată recurenta că față de considerentele avute în vedere de către judecătorul - sindic si luând în considerare și argumentele invocate de către aceasta în cuprinsul contestației formulate asupra tabelului definitiv consolidat al creanțelor, solicită admiterea recursului casarea în totalitate Sentința civila nr. 2791/18.10.2013 pronunțata de Tribunalul Constanta, în sensul admiterii contestație formulate împotriva tabelului definitiv consolidat al debitoarei și cu suma de.291.234 lei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 si art. 483 si următoarele Codul de Procedura Civila .

Intimata debitoare – prin lichidatorul judiciar legal citată nu a formulat apărări.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii, dar și potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.2102/25.05.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . și s-a stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor pentru 02.07.2012.

Recurenta a formulat declarațiile de creanța nr._/10.12.2012 si nr._/25.04.2013, pentru creanțe în sumă totala de 291.234 lei, din care creanța în cuantum de 100.626 lei constând în amendă contravențională și sancțiunea complementară a confiscării urmare a încheierii procesului verbal de contravenție nr. 83/01.07.2011 și creanța în cuantum de 190.608 lei constând de asemenea în amendă contravențională și sancțiunea complementară a confiscării, urmare a încheierii procesului verbal nr. 270/02.12.2010.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 85/2006 „(1) Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

(2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.”

În aplicarea acestor dispozițiilor legale, raportat la starea de fapt existentă în speță, Curtea constată că în mod temeinic judecătorul sindic a apreciat că măsura respingerii cererilor de înscriere a creanțelor, dispusă de lichidatorul judiciar, este corectă, creanțele fiind născute anterior deschiderii procedurii, intervenind astfel sancțiunea decăderii din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor.

Criticile recurentei, în sensul că cele doua procese-verbale de contravenție au făcut obiectul plângerii contravenționale formulate de societatea debitoare, astfel încât titlul executoriu este hotărârea judecătoreasca irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, sunt nefondate având în vedere că dreptul de creanța având ca obiect amenzile aplicate prin procese verbale de contravenție s-a născut la data încheierii procesului verbal de contravenție, exercitarea plângerii contravenționale având ca efect doar suspendarea executării sancțiunii contravenționale, cum corect a reținut judecătorul sindic în speță.

De altminteri, dispozițiile art. 64 alin. 1 și 4 din Legea nr. 85/2006 impun obligativitatea formulării cererilor de înscriere a creanțelor în termenul prevăzut prin sentința de deschidere a procedurii și pentru creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii, creanțe ce vor fi admise provizoriu la masa credală.

Sunt nefondate și criticile recurentei în sensul că sunt aplicabile dispozițiile disp. art. 66 alin. 1 si 2 din Legea 85/2006, titlul executoriu fiind hotărârea judecătoreasca irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, având în vedere, pe de o parte, că procedura de verificare a creanțelor este ulterioară formulării cererilor de înscriere a creanțelor în termenul prevăzut prin sentința de deschidere a procedurii, iar, pe de altă parte, faptul că dispozițiile art.37 din OG nr.2/2001 potrivit cu care constituie titlul executoriu hotărârea judecătoreasca irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea, nu sunt de natură modifice data nașterii creanței fiscale, respectiv data încheierii procesului verbal de contravenție, ci doar să statueze data de la care creanța este executorie.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de recurenta creditoare - D. G. - D.R.A.O.V C. - A.J.F.P C., urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, menținând ca temeinică și legală sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare - D. G. - D.R.A.O.V C. - A.J.F.P C. – cu sediul în C., ., nr.18, jud. C., împotriva sentinței civile nr.2791/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata - C.I.I. D. C. - LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI . – cu sediul în C., ., nr.41, ., jud. C., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 ianuarie 2014.

Președinte,

E. G.

Judecător,

M. C. E.

Judecător,

C. Moțîrlichie

Grefier,

A. N.

Jud fond I. C. C.

Red.jud.dec.C.Moțîrlichie

2ex/ 14 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Decizia nr. 23/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA