Procedura insolvenţei. Decizia nr. 302/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 302/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 9866/118/2012/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 302
Ședința publică din 26 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C.
Judecător I. M. Ș.
Judecător E. C. G.
Grefier M. H.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta creditoare D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., . nr.18, județ C., împotriva sentinței civile nr.41 din 10.01.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor . SRL, cu sediul în C., ..38, cam.2, județ C. – J_ - prin lichidator judiciar D. & CO SPRL, cu sediul în C., ..8, intimații pârâți M. D. și M. T. A., din C., . nr.128 A, ., ., având ca obiect procedura insolvenței/rt. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Veriotti M., pentru intimații pârâți M. D. și M. T. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/25.02.2014, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință arată că recursul formulat de creditoare este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. La data de 03.03.2014 intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, un exemplar comunicându-se recurentei.
Avocat Veriotti M., pentru intimații pârâți, arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, pentru intimații pârâți, av. Veriotti M. solicită respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Consideră că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanta nu a probat existența faptei prevăzute de art.138 lit.”d” din Legea nr.85/2006, în raportul lichidatorului arătându-se expres că pârâții nu sunt culpabili de ajungerea societății în insolvență, întrucât au predat toate documentabile contabile și au depus la organele fiscale bilanțurile prevăzute de lege.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 17.05.2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice C., în calitate de unic creditor al debitoarei . SRL, a solicitat în temeiul art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 angajarea răspunderii administratorilor debitoarei, pârâții M. D. și M. T., și suportarea pasivului debitoarei de către pârâți în cuantumul arătat prin tabelul definitiv al obligațiilor.
Prin sentința civilă nr.41 din 10.01.2014, Tribunalul C. a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin încheierea civilă nr.1083 din 7.09.2012 pronunțată de Tribunalul C.-prin judecătorul sindic s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . SRL, în calitate de administrator judiciar fiind desemnat D. & Co SPRL.
Raportul întocmit de lichidatorul judiciar cu privire la cauzele ce au dus la apariția stării de insolvență a reținut faptul că administratorul judiciar a intrat în posesia documentelor contabile ale debitoarei, pe baza acestora constatând că societatea nu a desfășurat activitate de la data înființării până la data de 31.12.2011, motiv pentru care actele contabile au fost aferente acestei perioade. D. concluzii privind cauzele stării de insolvență s-au menționat factori de natură obiectivă, cum ar fi imposibilitatea obiectivă de acoperire a debitelor cu veniturile societății, numărul mare de angajați, acumularea de datorii către bugetul de stat, care au generat dobânzi și penalități și dimensiunile reduse ale pieței de desfacere a serviciilor oferite de societate.
Fiind o obligație izvorâtă din lege, răspunderea administratorului unei societăți aflate în insolvență pentru faptele prevăzute în art.138 este o răspundere civilă delictuală, care presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998-999 C.civil, și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului suferit, a culpei pârâtului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Una din caracteristicile răspunderii reglementate de art.138 din legea insolvenței este că fapta ilicită care poate justifica angajarea răspunderii trebuie să fie din cele expres prevăzute de art.138 și să existe un raport de cauzalitate între aceste fapte și starea de insolvență.
În cauză, instanța de fond a constatat că este întrunită condiția existenței unui prejudiciu, concretizat în starea de insolvență a debitoarei . SA și în imposibilitatea satisfacerii creanței afirmate de creditoarea DGFP Constanta din averea acesteia.
Nu s-a putut stabili, însă, că pârâții administratori au cauzat insolvența debitoarei prin săvârșirea faptelor reglementate prin art.138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006. Astfel, în raportul întocmit de lichidatorul judiciar cu privire la cauzele ce au dus la apariția stării de insolvență, s-a reținut faptul că debitoarea a depus toate actele contabile. Într-o atare situație, reține instanța de fond că nu se poate presupune că pârâții nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, cât timp există documente contabile care respectă formal prescripțiile legii.
În legătură cu fapta prevăzută de lit. d a art. 138, judecătorul sindic a reținut că neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune neținerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform documentelor contabile, ascunderea unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, nu doar nedepunerea documentelor contabile, pentru care există o altă sancțiune. Chiar dacă în condițiile lipsei acestor documente de la sediul declarat al debitoarei s-ar prezuma că nu au ținut contabilitatea conform prevederilor legale, nu s-a dovedit că în acest mod s-a cauzat prejudiciul adică starea de insolvabilitate .
S-a mai reținut că împrejurarea că pârâții nu au predat actele contabile administratorului/ lichidatorului judiciar este lipsită de relevanță sub aspectul existenței faptei prevăzută de art. 138 lit. d), deoarece este ulterioară deschiderii procedurii insolvenței.
Având în vedere că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 în ansamblul său, sancționează fapte anterioare și determinante pentru apariția stării de insolvență, apreciază judecătorul sindic faptul că răspunderea pârâtului administrator nu poate fi antrenată, pe temeiul de drept invocat, pentru că, ulterior deschiderii procedurii, nu a răspuns notificărilor practicianului și nu i-a predat acestuia evidența contabilă a debitoarei.
Se mai reține că invocarea disp. art.138 din Legea 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea membrilor de conducere, a persoanelor care au cauzat starea de insolvență, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii după administrarea de dovezi, care să conducă la concluzia că prin faptele expres și limitative prevăzute de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență. În atare situație, simpla nedepunere a documentației contabile administratorului/ lichidatorului judiciar nu atrage în mod automat răspunderea instituită de art.138 din legea insolvenței, ci este necesară administrarea probelor care să conducă la această sancțiune.
Chiar și în ipoteza în care s-ar admite faptul că prin prevederile art. 138 lit. d s-a instituit o prezumție relativă de neîndeplinire a obligațiilor legale, totuși această prezumție, lăsată la aprecierea judecătorului, ar fi trebuit întărită de existența unui probatoriu cu care să se coroboreze în sensul existenței faptei ilicite și a vinovăției prevăzute de lege.
Ori, reține instanța de fond, reclamanta creditoare DGFP C. nu a făcut un minim de probe, în condițiile art. 129 alin 1 și 2 cod proc. civ., pentru a dovedi această faptă ilicită, prevalându-se în dovedire doar de creanța sa. Simpla invocare a creanței de către creditoare, creanță ce este înscrisă în tabelul definitiv nu creează o prezumție de culpă în sarcina administratorului debitoarei. Pe de altă parte, pârâții au răsturnat această prezumție atât prin predarea documentelor către administratorul judiciar, cât și prin răspunsurile la interogatoriu, în cadrul căruia au arătat că au ținut contabilitatea conform prescripțiilor legale, că au depus bilanțurile la ANAF și O., că au luat măsuri pentru diminuarea pierderilor prin plata parțială a debitelor și prin reducerea numărului de clienți neprofitabili.
S-a reținut că doar pârâta M. D. a avut calitatea de administrator al societății, putând fi titular al obligației de ținere a contabilității, iar pârâtul M. T. a avut doar calitatea de asociat al debitoarei. Aceasta, pentru că textul de lege stabilește în mod neechivoc că faptele enumerate în cuprinsul său pot fi săvârșite doar de anumiți subiecți de drept și anume cei cu atribuții în organizarea și conducerea activității societății.
Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit. d pentru a se dispune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., care a criticat soluția judecătorului sindic ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurenta a arătat că pârâții nu au depus bilanțurile contabile la organele fiscale, aspect ce prezumă faptul că nu au ținut contabilitatea conform legii. Prin modul defectuos în care administratorul societății a înțeles să fie ținută evidența financiar contabilă este evidentă legătura de cauzalitate dintre comportamentul culpabil al reprezentantului legal și starea falimentară a debitoarei. Chiar dacă societatea nu a desfășurat activitate de la înființare, aceasta trebuia să-și respecte obligațiile declarative în ce privește depunerea declarațiilor și bilanțurilor contabile la organele fiscale.
În ceea ce privește condițiile necesare pentru a se constata existența vreunui prejudiciu, recurenta consideră că acestea puteau fi desprinse cu ușurință de către judecătorul-sindic.
Astfel, potrivit art.998-999 Cod civil, pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală, în speță, răspunderea patrimonială a administratorului/ asociaților, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să existe un prejudiciu. Prejudiciul, așa cum este el definit în literatura juridică de specialitate, reprezintă rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
- în cazul neținerii contabilității, culpa este dată de însăși nerespectarea dispozițiilor legale imperative. Nu este necesar pentru angajarea răspunderii ca pârâtul să fi acționat cu intenție, respectiv pentru aducerea societății în stare de insolvență, ci este suficient ca el să nu fi îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în sarcina sa.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului, întrucât prin omisiune nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu a depus la organele fiscale bilanțul contabil.
Arată că fapta ilicită nu trebuie să constea neapărat într-o acțiune, dar poate consta și în inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri. O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ce privește condițiile minime pentru funcționarea societății. Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul creat creditorilor.
Apreciază recurenta că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în speță, răspunderea patrimonială a administratorului debitoarei
De asemenea, potrivit legii contabilității nr.82/1991, republicată, la art.12 se prevede: "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului", cât și prevederile art.25 din același act normativ: „documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 (administratori) timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului in cursul cărora au fost întocmite".
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului formulat, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată cu consecința atragerii răspunderii personale a pârâților M. D. și M. T. A..
Pentru intimații pârâți, apărătorul ales a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, cererea de antrenare a răspunderii pârâților a fost întemeiată pe disp. art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, potrivit cu care „... judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Curtea reține că prima condiție impusă de art.138 este aceea ca persoana răspunzătoare să aibă calitatea de membru în organele de conducere ale societății ori să aibă legătură cu activitatea societății prin efectuarea unor acte de administrare în fapt.
În speță, acțiunea reclamantei se bazează pe prezumția simplă că cei doi pârâți, în calitate de administratori ai societății debitoare, nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea ori au făcut să dispară documentele contabile, prezumție dedusă din împrejurarea că pârâții nu au depus bilanțurile contabile la organele fiscale.
Ori, astfel cum a reținut și prima instanță, din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul M. T. nu a avut calitatea de administrator al societății, această funcție fiind deținută doar de asociata M. D., astfel cum rezultă din certificatul O..
În situația dată, răspunderea intimatului pârât în temeiul lit.d a art.138 nu poate fi stabilită în baza prezumției invocate, fiind necesar a se dovedi că, deși nu avea calitatea de administrator al societății falite, el a făcut acte de administrare a societății, fapte prin care a cauzat starea de insolvență a acesteia.
Având în vedere că în cauză nu s-au făcut astfel de probe, Curtea apreciază că nu poate fi reținută răspunderea pârâtului, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În ceea ce o privește pe pârâta M. D. se reține, astfel cum rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, că administratorul judiciar a intrat în posesia documentelor contabile ale debitoarei, pe baza acestora constatând că societatea nu a desfășurat activitate de la data înființării până la data de 31.12.2011, iar cauzele stării de insolvență constau în factori de natură obiectivă, cum ar fi imposibilitatea obiectivă de acoperire a debitelor cu veniturile societății, numărul mare de angajați, acumularea de datorii către bugetul de stat, care au generat dobânzi și penalități și dimensiunile reduse ale pieței de desfacere a serviciilor oferite de societate.
Curtea consideră că nedepunerea bilanțului contabil la organele fiscale constituie doar o prezumție simplă de neținere a contabilității, prezumție ce a fost răsturnată în cauză de către administratorul social care a predat actele contabile administratorului judiciar, fiind analizate de acesta din urmă. Pentru evidențierea unor eventuale neregularități în actele contabile ale societății și pentru a infirma constatările administratorului judiciar reclamanta putea să solicite administrarea unei probe cu expertiza contabilă, probă de care nu a înțeles să se folosească.
Având în vedere că reclamanta nu a probat întrunirea cumulativă a elementelor răspunderii civile delictuale, potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, precum și în conformitate cu disp. art.129 alin.1 Cod procedură civilă, în mod corect judecătorul sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii pârâților.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare D.G.R.F.P. G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., . nr.18, județ C., împotriva sentinței civile nr.41 din 10.01.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor . SRL, cu sediul în C., ..38, cam.2, județ C. – J_ - prin lichidator judiciar D. & CO SPRL, cu sediul în C., ..8, intimații pârâți M. D. și M. T. A., din C., . nr.128 A, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 Martie 2014.
Președinte, N. C. | Judecător, I. M. Ș. | Judecător, E. C. G. |
Grefier, M. H. |
Jud.fond-O. D.
Jud.red-E.C.G.
2 ex./08.04.2014
M.H./28.03.2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 759/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 173/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
