Procedura insolvenţei. Decizia nr. 677/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 677/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 7831/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 677
Ședința publică din 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. C. G.
Judecător - N. C.
Judecător - I. M. Ș.
Grefier - C. V.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul creditor DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, împotriva Sentinței civile nr.1778 din 27 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ / 2012, în contradictoriu cu intimat ., cu sediul în C., ..3, cod de identificare fiscală_, număr de ordine în Registrul Comerțului - prin lichidator judiciar C.I.I. SANCHI G., cu sediul în C., ..6, ., având ca obiect procedura insolvenței - Art. 131 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr. civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Recurentul creditor a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod pr. civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
P. Încheierea nr.1119/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul C. - prin judecătorul sindic, s-a dispus . procedura simplificată a debitoarei ., în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat C.I.I. SANCHI G..
In exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a procedat la verificarea declarațiilor de creanțe înregistrate la tribunal și a întocmit tabelele de creanțe, în care sunt înscrise creanțe în valoare totală de 71.441 lei.
De asemenea, a întocmit rapoarte întemeiate pe art. 24 alin. 1 din lege, în care a arătat modul de îndeplinire a atribuțiilor referitoare la notificarea creditorilor și a debitoarei, precum și raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, în cuprinsul căruia a menționat că nu sunt incidente prevederile art. 138 alin. 1.
P. raportul depus la termenul din data de 27.05.2014 și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 8213/29.04.2014 lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 și radierea debitoarei din registrul comerțului.
P. Sentința civilă nr.1778 din 27 mai 2014, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii față de debitoarea ..
Judecătorul-sindic a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile instituite de art. 131 din Legea 85/2006, potrivit cărora “în orice stadiu a procedurii prevăzută de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”.
Având în vedere că debitoarea . nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile, iar nici unul dintre creditori nu a înțeles să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, judecătorul-sindic a dispus în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, închiderea procedurii și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., criticând-o pentru următoarele motive:
Din interpretarea sumara a dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 reiese fără echivoc faptul că judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculată numai dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Așa cum rezultă din Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei . nr. 174/27.11.2012, lichidatorul judiciar a inventariat și a primit de la administratorul T. P. patrimoniul societății in valoare totala de 23.878,32 lei, compus din:
- un calculator în valoare de 2.440,35 lei;
- o centrala termica în valoare de 4.375,97 lei;
- o Dacie 1307 papuc în valoare de 5.388 lei;
- o Dacie 1307 în valoare de 11.674 lei.
Potrivit Raportului privind propunerea de închidere a procedurii insolvenței nr. 71/29.04.2014, lichidatorul judiciar precizează următoarele:
- centrala termică a fost casată și deșeurile de fier vechi rezultate au fost livrate - suma de 89,60 lei astfel încasată, a fost achitată creditorului unic D. G. - AJFP C. cu ordin de plată nr. 16/10.02.2014, cu titlu de creanță impozit pe salarii;
- laptopul - menționează lichidatorul judiciar - nu se poate valorifica existând la sediul cabinetului individual de insolvență Sanchi G. fără a preciza motivele care ar face imposibilă valorificarea acestuia creditorului unic, fiind evaluat la suma de 2.440,35 lei;
- cele doua autoturisme Dacia mai sus menționate au fost supuse sechestrului potrivit Procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr._/ 01.06.2012, de către creditorul unic în vederea garantării creanței în suma de 57.338 lei - cum reiese din Declarația de creanța formulată în cauză.
În raport de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul are atribuția de vânzare a bunurilor din averea debitorului potrivit legii.
Recurentul solicită a se reține că lichidatorul judiciar, în virtutea calității sale de depozitar judiciar al patrimoniului debitoarei, nu a efectuat nici un demers în vederea preluării și valorificării prin licitație a celor două autoturisme pentru acoperirea, chiar si parțiala a creanței creditorului unic.
Cum reiese și din adresa nr._/26.05.2014 comunicată prin fax instanței de fond pentru ședința de judecată din data de 27.05.2014, D.G.R.F.P. G. - AJFP C. și-a exprimat intenția pentru promovarea unei acțiuni în atragere răspundere, conform art. 138 din Legea 85/2006, cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat în sentința de închidere.
Având in vedere cele mai sus prezentate, faptul că nu au fost respectate de către lichidatorul judiciar prevederile legale stipulate, solicită admiterea recursului.
Lichidatorul judiciar CII Sanchi G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pentru următoarele motive:
In mod corect instanța de fond a dispus închiderea procedurii față de debitoarea . și radierea debitoarei din registrul comerțului, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 la propunerea lichidatorului.
Așa cum precizează creditorul unic, centrala termică a fost casată, iar laptopul nu se poate valorifica, acesta din urmă se află și acum la sediul lichidatorului, în stare de nefuncționare și nu se poate repara și valorifica.
Cu privire la cele două autoturisme Dacia, precizează lichidatorul judiciar că acestea au fost supuse măsurii sechestrului potrivit procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr._/01.06.2012 de către creditorul unic Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., în vederea garantării creanței în sumă de 57.338 lei.
Față de susținerea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., precum că în calitate de lichidator judiciar nu a efectuat nici un demers în vederea preluării si valorificării prin licitație publică a celor două autoturisme pentru acoperirea chiar și parțială a creanței creditorului unic, lichidatorul arată următoarele:
- potrivit procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr._/01.06.2012, întocmit de către creditorul unic în vederea garantării creanței în sumă de 57.338 lei, pentru stingerea creanțelor fiscale, s-a procedat la sechestrarea bunurilor mobile prevăzute în anexa care face parte integrantă din procesul verbal.
- asupra bunurilor mobile sechestrate au fost aplicate măsuri spre neschimbare, constând în ridicare - bunurile fiind depozitate în ..4-6. Aceste două autoturisme nu mai erau în patrimoniul debitoarei D. SRL, 1a data deschiderii procedurii din 11.09.2012, aceste bunuri au fost preluate de către creditorul unic Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., încă din data de 01.06.2012.
- Conform Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului . nr. 174/27.1 1.2012, citează: "societatea a prezentat la inventariere următoarele bunuri: un calculator în valoare de 2.440,35 lei, un centrală termică în valoare de 4.375,97 lei, una Dacia 1307 papuc în valoare de 5.388 lei, conform raport de evaluare anexat la prezentul raport și una Dacia 1307 în valoare de 11.674 lei, conform raport de evaluare". Solicită a se avea în vedere că la inventariere nu s-au prezentat cele două autoturisme, acestea au fost menționate în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, conform raportului de evaluare întocmit de ., aceste două autoturisme nefiind la sediul debitoarei D. SRL, ci ridicate și depozitate in ..4-6, de la data de 01.06.2012, astfel cum se precizează în procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr._/ 01.06.2012.
In consecință, deoarece cele două autoturisme se aflau în patrimoniul creditorului unic încă din data de 01.06.2012 și că la data deschiderii procedurii aceste două autoturisme nu se aflau în patrimoniul debitoarei D. SRL, preluarea și valorificarea acestor două autoturisme de către lichidator nu era posibilă nici în fapt, nici în drept.
Solicită respingerea recursului si menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii, dar și potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, deși critică hotărârea judecătorului sindic privind închiderea procedurii fără ca în prealabil să se fi dispus aplicarea dispozițiilor art.138 din Legea nr. 85/2006 Curtea constată că o asemenea cerere nu a fost formulată până la termenul de judecată a propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii motivată de lipsa bunurilor în averea debitoarei a căror valorificare ar fi putut acoperi parte din creanțele înregistrate în tabelul definitiv.
În condițiile în care lichidatorul judiciar nu a identificat elemente care să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății potrivit art.138 din Legea nr.85/2006 creditori nu au întreprins niciun demers pentru a uza de calea prevăzută de art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, recurenta nu-și poate invoca propria turpitudine și a critica măsura de închidere a procedurii.
Dispozițiile art.131 din Legea 85/2006 prevăd „că în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculată”.
Fiind vorba de o hotărâre a judecătorului sindic prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, Curtea este datoare a verifica dacă la momentul pronunțării acesteia erau îndeplinite sau nu cerințele prevăzute de art.131 din Legea nr. 85/2006.
În atare situație, față de dovezile existente la dosar, singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității continuării procedurii insolvenței este judecătorul sindic, măsura nefiind condiționată de aplicare dispozițiilor art.138 din lege.
În cauză, din actele și lucrările dosarului s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale sus-citate, pentru că nu există bunuri în averea debitoarei care ar putea fi valorificate pentru acoperirea creanțelor.
Concluzionând, față de considerentele arătate mai sus Curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul creditor DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, împotriva Sentinței civile nr.1778 din 27 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ / 2012, în contradictoriu cu intimat ., prin lichidator judiciar C.I.I. SANCHI G., cu sediul în C., ..6, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 Octombrie 2014.
Președinte, E. C. G. | Judecător, N. C. | Judecător, I. M. Ș. |
Grefier, C. V. |
Jud.fond-D. C.
Jud.red.M.Ș./ 2ex/ 27.12.2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 541/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 533/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








