Rezoluţiune contract. Sentința nr. 39/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 39/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 13585/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 285/2014

Ședința publică de la 18 Iunie 2014

Președinte D. L.

Judecător N. O.

Grefier A. C. F.

Pe rol, judecarea apelului formulat de către reclamanta . sentinței nr.39/2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția a II-a Civilă, la data de 13.02.2014, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat R. A., pentru apelanta reclamantă și avocat V. L. D., pentru intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând că nu mai sunt cereri formulate din partea părților, Curtea acordă cuvântul asupra apelului..

Avocat R. A., pentru apelanta reclamantă . cuvântul, solicită admiterea apelului, modificarea în întregime a Sentinței nr.39/13.02.2014 și desființarea prin rezoluțiune a contractului de execuție lucrări de construcție nr.3709 din 15.07.2008, întrucât intimata nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract.

De asemenea, solicită obligarea intimatei la rambursarea sumei de 4.287.094 lei, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data plății efective a avansului, cu titlu de daune-interese, cât și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art.453 C.proc. civ.

Susține că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă după împlinirea termenului de prescripție extinctivă. Arată că această soluție are la bază interpretarea eronată atât a prevederilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul 167/1958, cât și a conținutului celor două procese-verbale depuse ca anexe la cererea de chemare în judecată.

Apreciază că cele declarate în cuprinsul procesului verbal din data de 28.09.2010 întrunesc pe deplin cerințele art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, impunându-se a fi considerate drept o recunoaștere a pretențiilor, fiind lipsit de relevanță faptul că pârâta a solicitat îndeplinirea de către reclamantă a unor obligații colaterale.

Avocat V. D., pentru intimata pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nef ondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond și totodată, obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, respectiv onorariu de avocat în cuantum de 11.077 lei și cheltuieli de deplasare.

Arată că, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței de fond, în principal, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Susține că instanța de fond a apreciat în mod corect că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris și, ca atare, a admis excepția prescripției extinctive invocate de către pârâtă, pronunțând astfel sentința nr.39/13.02.2014.

De asemenea, arată că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă și a pronunțat o hotărâre judecătorească temeinică și legală,reținând că, în conformitate cu prevederile art.5 din contractul de execuție, a fost stabilit un termen de execuție de 12 luni de la data semnării contractului, fiind evident că termenul de prescripție a unei cereri în rezilierea acestuia a început să curgă la data de 14.07.2009 și s-a împlinit la data de 13.07.2012.

Totodată, susține că instanța de fond a apreciat corect că încercările de conciliere, respectiv cele două procese-verbale din data de 21.09.2010, respectiv 28.09.2010, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de art.7 alin.3, art.8, art.9 și art.11 din Decretul nr.167/1958 și nu sunt în măsură să producă efectele juridice ale întreruperii prescripției.

CURTEA:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.39/2014, pronunțată la data de 13.02.2014, de Tribunalul D. – Secția a II-a Covilă, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta . pârâtei . SA.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a analizat cu prioritate excepția prescripției extinctive, invocată de către pârâtă, motivată de faptul că, potrivit art.5 din contractul de execuție - termenul de execuție a contractului, de 12 luni, a încetat la data de14.07.2009, iar termenul de prescripție s-a împlinit trei ani mai târziu, respectiv la data de 13.07.2012, reținând următoarele:

Potrivit art. 6 alin. 4 NCC și art.201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la momentul intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Așadar, pornind de la această regulă, prescripțiile începute anterior datei de 1 octombrie 2011 și neîmplinite până la această dată, sunt supuse Decretului nr.167/1958.

Potrivit art.6 din Decretul 167/1958, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar în conformitate cu dispoz. art.7 din același Decret, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Totodată, conform prevederilor art.7 al.2, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditoarei, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.

În speță, contractul dintre părți, încheiat la 15.07.2008, a avut ca termen 1 an fiind ajuns la termen la data de 15.07.2009, fiind evident faptul că termenul de prescripție a unei cereri în rezoluțiunea acestuia a început să curgă la data de 14.07.2009 și s-a împlinit la data de 13.07.2012.

Cum, în speță, acțiunea a fost introdusă la data de 30.09.2012 instanța a apreciat că termenul de prescripție s-a împlinit și dreptul la acțiune e prescris.

Raportat la întreruperea cursului prescripției invocată de reclamantă, instanța a reținut următoarele:

Este adevărat că între părți a avut loc o încercare de conciliere, fiind încheiate două procese verbale la data de 21.09.10(fila 14), respectiv 28.09.10(fila 16), însă, pentru ca rezultatul concilierii să întrerupă cursul prescripției, trebuie ca în conținutul procesului verbal să existe o recunoaștere voluntară, neîndoielnică, pură și simplă, neafectată de nicio condiție sau rezervă din partea autorului ei.

S-a reținut, cu privire la primul proces verbal, că punctul de vedere al pârâtei este departe de a însemna o recunoaștere- ,,... noi suntem pregătiți să începem lucrările, iar în ceea ce privește solicitarea E. (restituirea avansului) nu suntem mandatați să semnăm acest proces verbal", iar referitor la procesul verbal din 28.09.2010, că nu reprezintă o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, având în vedere ca pârâta a solicitat îndeplinirea obligațiilor asumate de către reclamantă, ceea ce echivalează cu excepția de neexecutare a contractului. Instanța a constatat că în conținutul procesului verbal nu există o recunoaștere din partea pârâtei a pretențiilor reclamantei, care să fie în măsură să întrerupă cursul prescripției și, ca atare, că dispozițiile art. 16 lit. a din Decretul 167/1958 nu sunt incidente.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta ., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii, desființarea prin rezoluțiune a contractului de execuție lucrări construcție nr.3079 încheiat cu pârâta la data de 15.07.2008, întrucât aceasta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract; obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 4.287.094 lei, sumă ce a fost plătită de reclamantă cu titlu de avans; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată de la data plății efective a avansului și până la rambursarea integrală a avansului, cu titlul de daune interese; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta a susținut că hotărârea instanței de fond are la bază interpretarea eronată atât a conținutului celor două procese verbale depuse ca anexe la cererea de chemare în judecată, cât și a dispozițiilor art.16 alin.1 lit. a) din Decretul nr.167/1958.

A criticat faptul că instanța nu a reținut că afirmația din procesul verbal încheiat la data de 28.09.2010, potrivit căreia ,, . SA solicită îndeplinirea obligațiilor de către . vederea executării contractului nr.3079/15.07.2008, întrucât cea dintâi este în măsură să procedeze la executarea lucrărilor - obligație asumată la semnarea contractului”, întrunește cerințele art.16 alin.1 lit. a) din Decretul nr.167/1958 și nu a considerat că fiind lipsit de relevanță faptul că pârâta a solicitat îndeplinirea unor obligații colaterale de către reclamantă.

În continuarea motivării, a arătat, în esență, că, după ce a achitat intimatei pârâte avansul pentru executarea lucrării „Amenajare clădire birouri”, ce a făcut obiectul contractului de execuție lucrări de construcție nr.3079/15.07.2008 și a obținut autorizația de construire, intimata pârâtă a refuzat să-și îndeplinească obligațiile contractuale, să stabilească o întâlnire și chiar să dialogheze cu apelanta pentru a stabili detaliile legate de punerea în executare a contractului .

A învederat, totodată, că în cursul anului 2010, dificultățile întâmpinate în obținerea autorizației de construire, au determinat-o să propună intimatei denunțarea contractului și să-i solicite rambursarea avansului, însă intimata a refuzat propunerea, dovada veridicității afirmațiilor sale susținând că o face cu cele două procese verbale de conciliere din 21.09.2010 și 28.09.2010.

A considerat că unica măsură ce poate fi luată în această situație este rezoluțiunea contractului, obligarea intimatei pârâte la rambursarea integrală a sumei de 4.287.094 lei, achitată cu titlu de avans, precum și la plata daunelor interese, constând în dobânda legală calculată de la data plății avansului (16 iulie 2008) și până la rambursarea integrală a sumei plătite cu tilu de avans.

În drept a invocat dispozițiile art.466 și următoarele din NCPC, art.16 alin.1lit. a) din Decretul nr.167/1958, art. 1020 și art. 1021 din Vechiul Cod civil.

La data de 08.05.2014, intimata pârâtă . SA a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, motivând că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile Decretului nr.167/1958 și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în condițiile în care termenul de execuție de 12 luni prevăzut în contract a expirat la data de 17.07.2009, iar termenul de prescripție a cererii în rezilierea contractului a început să curgă de la această dată și s-a împlinit la data de 13.07.2012.

Referitor la cele două procese verbale invocate de apelantă, a precizat că nu se încadrează în niciuna din ipotezele avute în vedere de art.7 alin.3, art.8, art.9 și art.11 din Decretul nr.167/1958, nefiind în măsură să producă efectele juridice ale întreruperii prescripției.

A mai arătat că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, apelanta nu i-a pus la dispoziție documentele de execuție pe care s-a obligat să le obțină, astfel încât, din moment ce nu și-a executat obligațiile ce-i reveneau, nu-i este recunoscut dreptul de a intenta acțiunea în reziliere.

În continuarea motivării întâmpinării, intimata a mai susținut că nu are nicio culpă privind neînceperea lucrărilor de amenajare a imobilului, întrucât apelanta, ca parte contractantă, nu și-a executat obligația de a-i pune la dispoziție documentația de execuție, certificatul de urbanism, autorizația de construcție, precum și clădirea degrevată de orice sarcini pentru începerea lucrărilor, iar prin adresa nr._/10.05.2010 i-a solicitat restituirea avansului plătit .

Cât privește solicitarea apelantei de a achita daunele interese, a invocat prevederile art.1082 cod civil și a precizat că, nefiindu-i imputabilă neexecutarea contractului, acest petit al cererii de chemare în judecată nu poate fi admis.

Apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Referitor la starea de fapt, se impune a se constata, urmare a analizării înscrisurilor depuse la dosar, că între apelanta reclamantă ., în calitate de beneficiar și intimata pârâtă . SA, în calitate de executant, s-a încheiat contractul de execuție lucrări de construcție nr.3079/15.07.2008, având ca obiect executarea lucrărilor de „Amenajare clădire birouri” în C., .. 80, Jud. D., cu un regim de înălțime de S+P+2E.

Valoarea contractului a fost estimată la suma de 2.000.000 Euro, fără TVA, din care, la data semnării contractului, 15 iulie 2008, apelanta a achitat astfel cum rezultă din acțiunea introductivă și din factura nr._/16.07.2008, avansul în sumă de 4.287.094 lei, conform clauzei stipulată la art. II din contract.

Termenul de execuție al lucrărilor s-a stabilit a fi de 12 luni de la data semnării contractului (art. V), părțile convenind că modificarea acestuia putea interveni numai în baza unui act adițional care să justifice necesitatea prelungirii contractului.

Apelanta, în calitate de beneficiar, s-a obligat (art. VII din contract) să pună la dispoziția executantului, înainte de începerea lucrărilor, documentele de execuție și amplasamentul liber de orice sarcini.

La art. XVI din același contract, s-a stipulat că, în cazul în care, pe timpul realizării lucrărilor, se constata că una din părțile contractuale nu respecta prevederile contractuale, se putea cere rezilierea contractului în anumite condiții.

Cu privire la beneficiar, s-a convenit că avea dreptul de a cere rezilierea contractului, cu daune interese și fără nicio altă formalitate dacă: executantul a fost declarat în stare de faliment; executantul a abandonat lucrările sau a renunțat la contract; executantul nu a început lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu a reluat lucrările suspendate de la primirea dispoziției de reîncepere a lucrărilor; executantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Astfel cum a recunoscut chiar apelanta reclamantă atât prin acțiunea introductivă, cât și prin cererea de apel, până în anul 2012, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de execuție (art.VII); în sensul că nu a pus la dispoziția executantului autorizația de construire, întrucât a întâmpinat dificultăți în obținerea acesteia. De altfel, nici pe parcursul soluționării cauzei apelanta nu a făcut dovada că a pus la dispoziția intimatei autorizația de construire, pe baza căreia era permisă executarea lucrărilor de construcții, conform art.1 alin.1 din Legea nr.50/1991.

Cu adresa nr._/10.05.2010, apelanta a comunicat intimatei că „ lucrarea de investiții amenajare clădire și birouri nu mai reprezintă o prioritate a programului de investiții, în cadrul societății” și a solicitat restituirea avansului plătit.

La data de 21.09.2010, între părți s-a încheiat procesul- verbal de conciliere directă, ca urmare a faptului că apelanta, în calitate de beneficiar, nu a mai dorit continuarea contractului și a solicitat intimatei să-i restituie avansul.

Din observarea acestui înscris ( fila 14 dosar fond) rezultă că s-a consemnat următorul punct de vedere al intimatei, în calitate de executant: „ ……noi suntem pregătiți să începem lucrările, iar în ceea ce privește solicitarea E., nu suntem mandatați să semnăm acest proces verbal.”

La data de 28.09.2010, părțile au încheiat un alt proces verbal ( fila 16 dosar fond), din care rezultă că intimata nu a acceptat solicitarea apelantei de a restitui avansul și a solicitat ca aceasta să-și îndeplinească obligațiile asumate la semnarea contractului, întrucât intimata „…este în măsură să procedeze la executarea lucrărilor-obligație asumată la semnarea contractului. În situația în care S.C. E. S.A. nu înțelege să-și respecte obligațiile izvorâte din contract, S.C. P. I. M. S.A. urmează să se adreseze instanțelor judecătorești pentru a obliga S.C. E. S.A la executarea contractului și la suportarea tuturor cheltuielilor și a prejudiciilor cauzate ca urmare a executării cu întârziere a contractului”.

Dată fiind starea de fapt menționată anterior, se constată că instanța de fond a considerat în mod corect că dreptul la acțiune al reclamantei apelante este prescris.

Astfel, potrivit art.1837 C.civ. „ Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație, sub condițiile determinate prin această lege”, iar, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 „ Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.

Prin urmare, dacă acțiunea personală întemeiată pe un drept de creanță nu a fost exercitată în termenul general de prescripție de 3 ani, instituit de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, titularul dreptului de creanță nu mai are posibilitatea de a valorifica acel drept pe calea acțiunii, de a recurge la forța coercitivă a statului, atunci când dreptul său este contestat sau încălcat.

Potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, „ Nicio prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere”, ceea ce înseamnă că prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, potrivit principiului ,,actione non natae, non praescribitur.”

Conform doctrinei, ,,data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv civil este încălcat, negat, contestat, sau data de la care dreptul subiectiv, chiar în lipsa unei încălcări sau contestații, trebuie exercitat.”

Așadar, atingerea în orice mod a dreptului subiectiv care determină o „stare de conflict”, ce trebuie lămurită în termen cât mai scurt, justifică intervenția mecanismului prescripției extinctive, care sancționează pasivitatea ori neglijența titularului dreptului.

Art.7 alin.2 din Decretul nr.167/1958 prevede că: „ În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.”

Cum, în speță, prin contract s-a stabilit un termen de execuție de 12 luni, de la data semnării contractului, se constată că instanța de fond a reținut corect că la împlinirea acestui termen, respectiv la data de 14.07.2009, s-a născut dreptul la acțiune al apelantei reclamante, care trebuia exercitat într-un interval de timp de 3 ani, potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, adică până la data de 13.07.2012.

La data de 14.07.2009 s-a născut „ starea de conflict” între părți, determinată, astfel cum susține apelanta în răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 07.05.2014, și de culpa intimatei, care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale ce îi reveneau și care nu erau condiționate în totalitate de obținerea unei autorizații de construcție.

Instanța de fond a apreciat corect că încercările de conciliere, consemnate în cele două procese verbale încheiate de părți la data de 21.09.2010, respectiv 28.09.2010, nu au avut ca efect întreruperea termenului de prescripție.

Conform art. 16 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția extinctivă se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Prin urmare, pentru a produce efectul întreruptiv, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie trebuie să fie făcută de „ cel în folosul căruia curge prescripția” și să fie neîndoielnică.

În speță, dat fiind faptul că acțiunea reclamantei apelante este o acțiune personală întemeiată pe un drept de creanță, pentru a se considera că s-a întrerupt cursul prescripției, conform art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, se impunea a se face dovada că, până la împlinirea cursului prescripției extinctive, intimata pârâtă a recunoscut expres sau tacit, dar neîndoielnic, dreptul său de creanță.

Prin urmare, dată fiind natura dreptului pretins de apelantă, doar în situația în care intimata ar fi mărturisit că datorează apelantei suma pe care a primit-o cu titlu de avans, cu dobânda legală aferentă, dacă ar fi plătit o parte din suma respectivă sau ar fi cerut un termen pentru plata acestei sumei, s-ar fi produs efectul întreruptiv al cursului precsripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu prevederile art.17 din Decretul nr.167/1958.

Din moment ce, din ansamblul considerentelor expuse anterior, rezultă categoric și indubitabil că dreptul la acțiune al reclamantei, ce a format obiectul cauzei la instanța de fond, era stins ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar, în speță, nu a avut loc întreruperea prescripției, conform art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.164/1958, se reține că instanța de fond a procedat corect, conform art.248 din NCPC, la respingerea acțiunii, devenind inutilă și fără interes examinarea oricăror aspecte de fapt ce au format obiectul acțiunii reclamantei.

În consecință, date fiind considerentele menționate anterior, urmează ca, potrivit dispozițiilor art.480 alin.1 din NCPC, să se respingă apelul ca nefondat.

Conform art.453 alin.1 din NCPC, apelanta va fi obligată către intimată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 11.077 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de către reclamanta . sediul în C., .. 80, jud. D. și sediul procedural ales la av. R. A.-O., în Tîrgoviște, ., nr.27 A, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței nr.39/2014 pronunțată la data de 13.02.2014, de Tribunalul D., Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA, cu sediul în comuna IL C., .-Șoseaua Ploiești-Târgoviște, jud. Dâmbovița ,.

Obligă apelanta reclamantă la plata sumei de 11.077 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2014

Președinte,

D. L.

Judecător,

N. O.

Grefier,

A. C. F.

Red. Jud.D.L/15.07.2014

Tehnored.C.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 39/2014. Curtea de Apel CRAIOVA