Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1277/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1277/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 13669/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1277/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: V. O.
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. S., în calitate de lichidator judiciar al . și de U. G. și U. V. împotriva sentinței civile nr. 637 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat C. C. M. pentru intimații – recurenți U. G. și U. V., lipsă fiind reprezentantul lichidatorului recurent-intimat S. S., în calitate de lichidator judiciar al ..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al treilea termen de judecată, că se solicită judecata în lipsă.
Avocat C. C. M. pentru intimații – recurenți U. G. și U. V. depune la dosar chitanța nr. ISXUC_ din 5.11.2013 în cuantum de 100 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru pusă în vedere de instanță. Susține că recurenților pe care îi reprezintă nu li s-a comunicat duplicatul motivelor de recurs formulate de S. S., în calitate de lichidator judiciar al ..
Instanța constată că la termenul de judecată din data de 09 octombrie 2013 s-a dispus și s-a comunicat duplicatul motivelor de recurs formulate de S. S., în calitate de lichidator judiciar al . intimaților – recurenți U. G. și U. V. spre luare la cunoștință.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat C. C. M. pentru intimații – recurenți U. G. și U. V. având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de U. G. și U. V., modificarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii.
Apărătorul susține că a arătat pe larg în memoriul de recurs care sunt nemulțumirile pârâților față de activitatea lichidatorului, în sensul că acesta nu a efectuat nici o cercetare din care să rezulte adresa pârâților pentru a le comunica acestora măsurile întreprinse, nu a mers nici la Direcția Finanțelor Publice pentru a face comunicări. Susține că acea sumă care li se impută pârâților este rezultatul unei greșeli și în anul 2008 pârâții au solicitat A.N.A.F. să îndrepte acea eroare.
Cu privire la recursul formulat de lichidator, avocat C. solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față ;
Prin sentința civilă nr. 637 din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Iași, Secția II Civilă – F. s-a admis în parte acțiunea formulată de lichidatorul judiciar S. S. Iași în contradictoriu cu pârâții U. G. și U. V.. Obligă pârâții, în solidar, în calitate de foști administratori ai debitoarei . la plata sumei de 3419 lei. Încuviințează executarea sumei menționate după închiderea procedurii prin executorul judecătoresc și repartizarea acesteia potrivit dispozițiilor art. 142 alineat 2 din Legea nr. 85/2006 în baza unui tabel definitiv consolidat pus la dispoziția executorului judecătoresc de lichidator.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că:
Prin cererea introductivă de instanță, lichidatorul judiciar a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâților U. G. și U. V. în calitate de administratori statutari ai . în temeiul art. 138 alineat 1 literele a și d din Legea nr. 85/2006.
În speță, împrejurarea că în documentele financiare contabile ale societății aferente datei de 31.12.2007 este evidențiată suma de 3419 lei, sumă care nu a fost predată administratorului judiciar și nici nu s-a justificat folosirea ei de către pârâți induce concluzia că s-au folosit bunurile societății în interes propriu al foștilor administratori statutari, fapt suficient pentru a le atrage răspunderea acestora în baza art. 138 alineat 1 litera a din Legea nr. 85/2006. Nedepunerea documentelor contabile la organele abilitate reprezintă o faptă pentru care există sancțiuni de altă natură, dar nu poate constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 138 alineat 1 litera d din Legea nr. 85/2006 întrucât legea nu a instituit o prezumție de vinovăție și de răspundere în sarcina pârâților, ci doar posibilitatea instituirii răspunderii, doar în situația în care se dovedește că prin săvârșirea faptelor enumerate a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare, ceea ce însă, sub acest aspect nu s-a dovedit.
În consecință, față de aceste considerente, se va admite în parte acțiunea reclamantului privind antrenarea răspunderii personale a pârâților față de societate pentru suma de 3419 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S. S. Iași, în calitate de lichidator judiciar al ., în temeiul art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, motivat de faptul că deși a solicitat antrenarea răspunderii personale a pârâților pentru suma de 65.044,22 lei reprezentând creanțe înscrise la masa credală a debitoarei și a produs dovezi în acest sens, instanța s-a pronunțat numai pentru suma de 3419 lei, deși prin nedepunerea documentelor contabile la organele abilitate, echivalează cu inexistența unei evidențe contabile, menită să ascundă modul în care a fost gestionată activitatea societății și modificările aduse patrimoniului, ceea ce impune reținerea și a faptelor prevăzute de art. 138 alineat 1 litera d din lege în sarcina pârâților și nu înlăturarea lor cum greșit a reținut instanța de fond, hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică.
Împotriva aceleiași sentințe au formulat recurs și pârâții U. G. și U. V., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în sensul că în mod greșit s-a reținut în sarcina lor faptele prev. de art. 138 alineat 1 litera a din Legea nr. 85/2006, întrucât nu s-au făcut dovezi în acest sens, hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică.
Recursurile de față sunt nefondate.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că:
Prin cererea introductivă de instanță, S. S. Iași a solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâților U. G. și U. V. în calitate de administratori statutari ai debitoarei . și obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 65.044,22 lei creanțe înscrise la masa credală în temeiul art. 138 alineat 1 litera a și d din Legea nr. 85/2006.
Din raportul privind cauzele și împrejurările ce au condus la insolvența debitoarei . rezultă că la data de 31-07.2007 debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu, având creanțe de recuperat de 363 lei, iar disponibilitățile bănești în contul din bancă și casierie erau de 3419 lei, că după anul 2007 activitatea societății a fost abandonată, iar lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile ale societății, deși au fost notificați administratorii statutari ai societății debitoare. Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu și suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la susținerea recurentului S. S. de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâților – în temeiul art. 138 alineat 1 litera d din lege se reține că este neîntemeiată și nedovedită atâta timp cât nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că aceștia au făcut să dispară anumite acte contabile, simplul fapt al nepredării actelor contabile către lichidatorul judiciar, nu este o cauză care să atragă răspunderea patrimonială a administratorilor.
Pentru angajarea răspunderii foștilor administratori ai societății, Legea nr. 85/2006 impune ca neținerea contabilității în conformitate cu legea să fi cauzat ajungerea societății în insolvență, or în speță nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate, cum corect a reținut și tribunalul, sub aceste aspecte criticile formulate sunt nefondate și nu pot fi reținute.
Nici criticile intimaților pârâți referitoare la greșita reținere în sarcina lor a faptei prev. de art. 138 litera a din Legea nr. 85/2006 nu sunt fondate și nu vor fi reținute.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că lichidatorul judiciar a notificat atât debitoarea, cât și administratorii statutari în vederea predării documentelor contabile pentru a justifica activitatea debitoarei, precum și asupra patrimoniului acesteia, pârâții recurenți nedând curs acestei solicitări și nici nu au justificat folosirea sumei de 3419 lei evidențiată în contabilitatea societății, aferente datei de 31.12.2007 cum corect a reținut și tribunalul, concluzionând că se impune atragerea răspunderii în baza art. 138 alineat 1 litera a din Legea nr. 85/2006.
Pentru considerentele expuse, raportate la motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursurile formulate de S. S. Iași în calitate de lichidator al . și de U. G. și U. V. împotriva sentinței civile nr. 637 din 10.04.2013 a Tribunalului Iași, Secția II civilă – faliment pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de S. S. Iași, în calitate de lichidator judiciar al . și de U. G., U. V. împotriva sentinței civile nr. 637 din 10.04.2013 a Tribunalului Iași Secția II civilă-faliment pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 06 Noiembrie 2013.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat A.C.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/28 noiembrie 2013
Tribunalul Iași: B. C. M.
← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1346/2013. Curtea de Apel IAŞI | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 457/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
---|