Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 593/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 593/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 3266/89/2009/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 251/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de H. M. împotriva sentinței civile nr. 593/F/2012 din 25.09.2012 pronunțată de Tribunalul V., intimați . Huși - prin lichidator judiciar E. I. Huși, lichidator E. I. Huși, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 3.02.2012 (în dosar nr._ ), lichidatorul judiciar E. I. Huși a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei H. M. pentru pasivul debitoarei . Huși în sumă de 253.553,53 lei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, b, d, e din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 593/F/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul V. – secția civilă se hotărăște:
Admite acțiunea formulată de lichidatorul judiciar E. I. Huși împotriva administratorului debitorului în faliment . Huși, H. M. și în consecință:
Obligă pe pârâtă, in calitate de fost administrator al debitoarei în faliment la plata către aceasta a sumei de 253.553,53 lei pasivul debitoarei rămas neacoperit.
Încuviințează executarea sumei de mai sus după închiderea procedurii prin executorul judecătoresc și repartizarea acesteia potrivit dispozițiilor art. 142 alin 2 din Legea insolvenței, în baza unui tabel definitiv consolidat pus la dispoziția executorului de lichidatorul judiciar reclamant.
Dispune notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice V., Oficiului Registrului Comerțului V. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Art. 138 din legea insolvenței prevede că în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute la lit. a-g din articolul sus arătat.
Sub aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a, b, d și e din Legea nr.85/2006 se constată că pârâta se face vinovată de faptele ilicite prevăzute și sancționate la art. 138 alin.1 lit. a, d, și e din Legea 85/2006 în sensul în care a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu,a făcut acte de comerț în interes propriu ,a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, și nu a depus situațiile financiare la instituțiile abilitate, prin aceasta deturnând sau ascunzând o parte din activul societății,a deturnat sau ascuns o parte din activele societății .
Vinovată de ajungerea debitoarei în starea de faliment este pârâta, care nu s-a conformat obligațiilor legale și nu a predat patrimoniul debitoarei, reprezentând suma de 191.763 lei obținută din vânzarea unui apartament ce era în patrimoniul societății și nici nu a justificat lipsa acesteia din contabilitate, stocuri în valoare de_ lei bunuri mobile din dotarea societății,respectiv mobilier în valoare de 3003 lei și aparatură în valoare de 20.600 lei, neaducerea acestor sume în patrimoniul societății debitoare în vederea îndestulării creditorilor fiind imputabilă pârâtei care se face vinovată de încălcarea prevederilor art. 138 alin.1 lit. a,b,d din legea privind procedura insolvenței.
Dată fiind situația financiară a societății și că în cea mai mare parte aceasta a funcționat în pierdere, debitoarea prin administratorul său statutar avea obligația de a se adresa tribunalului pentru a fi supusă dispozițiilor legii insolvenței, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență, pârâta făcându-se vinovată de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, faptă care se încadrează în prevederile art. 138 alin.1 lit. e din legea insolvenței.
Faptul că pârâtul nu a pus la dispoziția administratorului judiciar nici unul din actele contabile ale debitoarei, așa cum prevede art. 28 din lege, dovedește faptul că a fost ținută o contabilitate fictivă, iar administratorul statutar a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d din legea privind procedura insolvenței.
Lăsarea societății fără un capital ,prin retragerea tuturor valorilor din societate ,în mod vădit ,a condus la sistarea activității acesteia, în dauna creditorilor ,care nu au mai putut să-și recupereze creanțele.
Fapta ilicită principală săvârșită de pârâtă de neținerea contabilității în conformitate cu legea nu poate fi săvârșită decât cu intenție directă, pârâta având obligația de a organiza și de a conduce contabilitatea societății în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie, fiind astfel în culpă și neputându-se invoca în apărare necunoașterea obligațiilor legale.
Se constată astfel întrunite cele patru elemente ale răspunderii patrimoniale respectiv și condițiile atragerii răspunderii respectiv fapta ilicită încadrată în ipotezele enumerate de lege prin care s-a ajuns la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, prejudiciul cert și direct dovedit sub aspectul existenței și întinderii acestuia, cauzat în mod direct și nemijlocit de fapta ilicită dovedită, raportul de cauzalitate, adică dovedirea faptului că prin aceste fapte s-a contribuit la ajungerea debitoarei în starea de insolvență, precum și existența vinovăției pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. a, b d și e din legea privind procedura insolvenței..
Față de cele reținute urmează a se admite acțiunea lichidatorului judiciar așa cum a fost aceasta formulată și a fi obligat pârâta să suporte din averea personală plata a sumei reprezentând creanțe înscrise la masa credală conform tabelului definitiv consolidat al creditorilor și neacoperite în cadrul procedurii de faliment.
Pârâta H. M. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 593/F/2012 pronunțată de Tribunalul Iași formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta invocă nemotivarea hotărârii deoarece judecătorul sindic nu a analizat îndeplinirea condițiilor necesare atragerii răspunderii în raport de fiecare faptă reținută.
Simplul fapt că societatea a funcționat în pierdere și neintroducerea cererii pentru . poate constitui un motiv care să ducă la concluzia că recurenta, în mod intenționat a dispus continuarea unei activități care ducea vădit la încetarea plăților.
Susține recurenta că a pus la dispoziția lichidatorului toate actele societății, astfel că această faptă nu poate fi reținută în sarcina sa.
Datoriile societății au fost acumulate ca urmare a unor cauze obiective, respectiv criza financiară.
Consideră recurenta că sumele pentru care s-a solicitat atragerea răspunderii sale nu au fost corect stabilite. Nu este reală valoarea bunului apartament și nici valorile bunurilor mobile care nu se mai regăsesc în patrimoniul societății, fiind predate.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței și respingerea acțiunii.
Lichidatorul judiciar E. I. Huși nu a depus întâmpinare.
În recurs nu s-au depus înscrisuri.
Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse prin prezenta decizie.
Potrivit art. 261 alin. 1 punctul 5 Cod procedură civilă hotărârea trebuie să cuprindă, printre altele și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Curtea reține că, în considerente, judecătorul sindic a precizat în ce constă acțiunea/inacțiunea pârâtei raportat la fiecare faptă pentru care s-a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale, care este prejudiciul suferit de către debitoare, vinovăția pârâtei, cât și raportul de cauzalitate care există între faptele reținute și ajungerea societății debitoare în insolvență, astfel că nu este întemeiată critica referitoare la nemotivarea hotărârii.
Pe fondul cauzei, curtea reține că lichidatorul judiciar E. I. Huși a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei H. M. pentru faptele prevăzute de art.138 alin. 1 lit. a, b, d și e din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la fapta prevăzută de lit. a art. 138, lichidatorul judiciare a invocat faptul că pârâta nu justifică sumele încasate pentru apartamentul din municipiul Iași în valoare de 191.793 lei, echipamentul tehnologic în valoare de 20.600 lei, mobilierul în sumă de 3.003 lei, cât și mărfuri în valoare de 10.561 lei. De asemenea, pârâta și-a însușit suma de 226.989 lei. Lichidatorul judiciar susține că aceste valori (452.892 lei) există scriptic în patrimoniul societății, însă nu au fost justificate și predate acestuia.
Curtea va analiza condițiile atragerii răspunderii patrimoniale pentru faptele ilicite raportat la criticile formulate în recurs și nu la apărările cuprinse în întâmpinarea depusă la fondul cauzei.
Prin întâmpinare, pârâtul își formulează apărări cu privire la acțiunea reclamantului, iar prin motivele de recurs se formulează critici cu privire la sentința pronunțată în cauză.
În legătură cu fapta prevăzută de lit. a a art. 138 din Legea nr. 85/2006, recurenta a susținut doar că valorile bunurilor reținute ca nefiind justificate nu sunt reale și că au fost predate, ori recurenta nu a explicat, prin motivele de recurs, care sunt aceste valori reale și nu a făcut dovada predării bunurilor ori justificării folosirii acestora.
În ceea ce privește documentele contabile, curtea reține că prin cererea de antrenare a răspunderii, lichidatorul judiciar a predat aceste înscrisuri, însă printr-o altă declarație dată la data de 4.02.2010, aceasta a susținut că nu a mai întocmit acte contabile în perioada decembrie 2008-decembrie 2009, în condițiile în care pârâta a înstrăinat apartamentul din Iași în luna februarie 2009 și operațiunea nu a fost înregistrată în contabilitate.
Neîntocmirea actelor contabile nu poate fi asimilată unei contabilități fictive sau neconforme cu legea și nici cu dispariția unor documente contabile, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit d din Legea insolvenței.
Cu privire la suma pentru care s-a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei H. M., curtea reține că aceasta reprezintă pasivul societății ., cuprins în tabelul definitiv consolidat rectificat sub nr. 944/20.12.2010 și necontestat de părțile interesate.
Întemeiată însă este critica recurentei cu privire la faptul că nedepunerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței în termen de 30 de zile de la apariția acestei stări se sancționează cu tragerea răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Textul art. 27 alin. 1 din Legea insolvenței prevede obligația debitorului de a se adresa tribunalului pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, însă neformularea unei astfel de cereri nu constituie niciuna din faptele prevăzute de art. 138.
Reținând că recurenta a formulat critici numai cu privire la faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, iar din acestea fiind întemeiate numai cele cu privire la faptele prevăzute de art. 138 lit. d și e, curtea va respinge recursul declarat de recurenta H. M. în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și va menține sentința recurată în sensul atragerii răspunderii patrimoniale a acesteia pentru faptele prevăzute de art. 138 lit. a (recurenta nu a justificat bunurile cu care a figurat în bilanțul contabil de la 31.12.2006) și lit. b (pentru care nu a formulat critici, intrând în puterea lucrului judecat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de H. M. împotriva sentinței civile nr. 593/F/2012 din 25.09.2012 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22.02.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Jud red PC_
Tehnored gref RCL_
2 EX
Jud fond A. V.
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 457/2013. Curtea de Apel IAŞI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
