Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1346/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1346/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 651/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1346/2013
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C.-A. S.
Judecător: A. G.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de . Iași împotriva deciziei civile nr. 1132/ 14.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași Secția civilă în contradictoriu cu intimata-creditoare . SRL, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. I., apărătorul contestatoarei-debitoare . Iași, lipsă fiind intimata-creditoare . SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că contestația în anulare este la al doilea termen de judecată; la dosar s-a depus din partea intimatei întâmpinarea; nu se solicită judecata cauzei în lipsă.
Avocat B. I., apărătorul contestatoarei-debitoare . Iași depune la dosar tranzacția încheiată de părțile litigante prin care intimata-creditoare . SRL la dreptul pretins și la judecata cauzei. Solicită să se ia act de tranzacția încheiată de părțile litigante.
În situația în care instanța nu va lua act de tranzacția părților, solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei civile nr. 1132/ 14.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași și pe fond solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei . Iași.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1132 din 14.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost admis recursul formulat de creditoarea . SRL (fostă .) împotriva sentinței civile nr. 631/2013 din 09 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment, hotărâre care a fost casată.
A fost respinsă contestația debitoarei . și – în consecință - a fost trimisă cauza aceleiași instanțe, în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei ., la cererea creditoarei . SRL.
Curtea de apel a reținut - în motivarea deciziei – că motivului de recurs invocat este încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prioritar Curtea a notat că, în cuprinsul sentinței recurate se constată existența unei creanțe certe, lichid și exigibile, care derivă din contractul comercial de furnizare produse nr. INTG 10/09 din 24.07.2009, modificat prin două acte adiționale, în executarea căruia au fost emise 15 facturi. La data formulării cererii de chemare în judecată, cuantumul facturilor neachitate era de 908.910,84 lei, la care creditoarea a calculat penalități în sumă de 1.527.758,97 lei și diferențe de curs valutar de 340.742 lei.
Judecătorul sindic a reținut că sub aspectul valorii-prag prev. de art. 3 pct.12 din L.85/2006 apărarea contestatoarei nu poate fi primită deoarece suma pretinsă depășește valoarea legală, din acest punct de vedere cererea creditoarei fiind întemeiată.
În raport de cele anterior expuse, chestiunea vizând valoarea prag a intrat în puterea lucrului judecat în absența unui recurs al intimatei ..
În consecință instanța de recurs este chemată să analizeze criticile recurentei reclamante referitoare la nerăsturnarea prezumției de insolvență, de către pârâta intimată ..
Curtea a considerat că este fondată critica în discuție pentru considerentele expuse.
Așa cum prevăd dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile” și „insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori”.
Odată prezumată starea de insolvență a debitorului, potrivit art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, revine acestuia sarcina răsturnării prezumției, în condițiile art. 1202 C. civ., prin probe de orice natură care să ateste că lichiditățile sale disponibile depășesc valoarea creanței care prezumă insolvența.
Curtea a reținut că, în raport cu prevederile art. 3 alin (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 legiuitorul a recurs la aspecte obiective și prezumă starea de insolvență în cazul neplății debitului la termenul de scadență. Debitorul poate răsturna prezumția legală respectivă, administrând dovada în sens contrar, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor legale pentru deschiderea procedurii și îndeosebi al existenței disponibilităților bănești, demers în cadrul căruia poate invoca desigur și refuzul de plată, dar relevante vor fi susținerile privind proba contrară, iar nu acest refuz.
Dacă debitorul are disponibilitățile bănești necesare si, totodată refuză plata creanței, relevanță pentru respingerea cererii creditorului ca neîntemeiată o va avea existența disponibilităților, care atestă că nu există insolvență.
Insolvența, ca stare a patrimoniului debitorului, se raportează la totalitatea fondurilor bănești ale debitorului disponibile la un moment dat și la totalitatea datoriilor exigibile ale acestuia existente la acel moment.
Rezultă că simpla efectuare a unor plăți parțiale nu poate să răstoarne prezumția relativă a insolvenței instituită de lege, ca urmare a neplății de către debitor a datoriei după 90 de zile de la scadență.
Reținerea judecătorului sindic că debitoarea dispune de un flux de numerar constant – ceea ce ar denota că dispune de sume de bani în baza cărora poate face față datoriilor sale - nu are relevantă pentru a răsturna prezumția de insolvență, atâta timp cât răsturnarea acestei prezumții presupune probarea faptului că lichiditățile de care dispune debitorul acoperă totalitatea datoriilor acestuia, probă ce nu a fost efectuată în cauză.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2006, incapacitatea vădită este o stare de fapt obiectivă constatată ca rezultat al comparației între cuantumul total al datoriilor exigibile și sumele de bani disponibile.
Rezultă că respingerea cererii creditorului este justificată în situația în care debitorul posedă în contul bancar disponibil suficient pentru a face față datoriei pe care o are față de creditor. Nu se află în insolvență debitorul care dispune de fonduri suficiente, dar refuză chiar cu rea credință să-și plătească datoria.
Or, în cauză, . nu a administrat nicio probă din care să rezulte acest fapt.
Curtea a reținut că recurenta reclamantă deține o creanță compusă din facturi neachitate de 908.910,84 lei, la care creditoarea a calculat penalități în sumă de 1.527.758,97 lei și diferențe de curs valutar de 340.742 lei.
Intimata . a adus ca probe înscrisuri, care fac dovada unor plăți parțiale a acestor datorii exigibile, respectiv a sumei de 980.145, 44 lei din care suma de 212.218,71 lei a fost obținută din creditarea acordată de Garanti Bank –Agenția Iași ( ordin plată nr.1 din 26.11.2012 depus la fila 255 vol II).
Această plată parțială nu răstoarnă prezumția în discuție.
Toate actele contabile depuse de debitoare atestă că la data de 30.06.2012 deținea suma de 35.660 lei în contul „casă și conturi la bănci”, în timp ce datoriile care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an se cifrau la nivelul de 7.210.122 lei, iar cifra de afaceri a scăzut de la 2.372.469 lei la 1653.527 lei, în condițiile în care exercițiul financiar a fost încheiat în pierdere cu suma de 1.131.810 lei.
Curtea a reținut că debitorului i se impune de către instanță să administreze dovezi în raport cu care să se distingă dacă neplata este doar rezultatul unui litigiu cu creditorul sau este determinată de o incapacitate de plată generală, generată de lipsa disponibilităților bănești.
Curtea A constatat că, în raport de creșterea constată a datoriilor evidențiate în documente financiar-contabile, plățile cuprinse în extrasele de cont acoperă doar datoriile strict necesare pentru o parte a cheltuielilor imediate și nu este posibilă acoperirea datoriilor restante în valoare de 3.126.280 lei.
În cauza dedusă judecății, probatoriile analizate anterior atestă că . este în incapacitate de plată generată de lipsa disponibilităților bănești.
În consecință, în baza dispozițiilor art.312 cod procedură civilă a fost admis recursul formulat de creditoarea . SRL (fostă .) împotriva sentinței civile nr. 631/2013 din 09 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment, hotărâre care a fost casată.
A fost respinsă contestația debitoarei . și trimisă cauza aceleiași instanțe, în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei ., la cererea creditoarei . SRL.
Împotriva deciziei civile nr. 1132/2013 din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași a formulat contestație în anulare S.C. S. I. SRL Iași.
În motivarea cererii susține contestatoarea că calea de atac formulata de către intimata împotriva sentinței prin care judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii de insolventa era aceea a apelului si nu a recursului, motivat de aplicabilitatea dispozițiilor legii 76/2012, lege care conține, după întinderea câmpului de aplicare, atât norme generale de drept procesual civil, cât și norme speciale, cuprinse în titlul IV. În cauza de față au fost încălcate normele legale imperative privind compunerea instanței și calificarea căii de atac.
Fiind derogatorii de la dreptul comun, normele speciale se aplică numai în materia pentru care au fost edictate și nu pot fi extinse prin analogie; concursul de legi este facil de rezolvat, ținând cont de faptul că norma specială se aplică ori de câte ori cazul cercetat intră sub incidența materiei sale specifice, chiar dacă este mai veche decât norma generală; în plus, norma specială se completează cu cea generală, însă cea generală nu se completează cu cea specială dacă legiuitorul nu a prevăzut explicit.
Introducerea este necesară, întrucât modificarea Legii 85/2006 - instituită cu începere de la 15 februarie 2013 prin art. 59 din titlul IV - a stârnit deja controverse referitoare la calea de atac la care este supusă hotărârea pronunțată de judecătorul sindic după această dată de referință.
În noua sa formă, art. 8 alin. 1 și 2 din Legea insolvenței stipulează -"curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11; hotărârile curții de apel sunt definitive; apelul va fi judecat de complete specializate, de urgență, în timp ce art. 12 alin. 1 prevede că hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".
Dacă nu există îndoieli asupra faptului că sunt susceptibile de apel toate hotărârile judecătorului sindic pronunțate asupra unor cereri înregistrate de tribunal după data de referință, nu există un punct de vedere unitar cu privire la hotărârile care dezleagă litigii înregistrate anterior.
Într-o opinie, singura cale de atac este recursul, întrucât procedura este guvernată de dispozițiile vechiului Cod de Procedură Civilă, astfel cum reiese din modul de interpretare și aplicare a art. 3 din Legea 76/2012 - dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .; procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poșta, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
Deși premisele sunt corecte, concluzia este eronată pentru cele ce urmează:
Într-adevăr, procedurile de insolvență începute înainte de . Legii 134/2010 rămân supuse prevederilor vechiului Cod de Procedură Civilă, sub aspectul regulilor de desfășurare a judecății; în acest sens, art. 725 alin. 3 stipulează că hotărârile pronunțate înainte de . legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Textul citat - unicul de interes ce reglementează conflictul în timp între legile care prevăd situația căilor de atac reprezintă o aplicare a principiului neretroactivității, care presupune că actul de procedură efectuat sub imperiul legii vechi rămâne bine efectuat dacă s-au respectat dispozițiile acelei legi, astfel încât nu trebuie refăcut.
Actul normativ sub imperiul căruia se pronunță judecătorul sindic în cauzele de insolvență este însă unul special, atât înainte cât și după 15 februarie 2013 fiind în vigoare dispozițiile Legii 85/2006, din acest punct de vedere neexistând divergente în sensul în care instanțele apreciază constant ca pronunțările judecătorului sindic se situează în sfera legii special, regimul juridic al acestor hotărâri, precum și al termenelor și căilor de atac fiind reglementate strict de Legea nr. 85/2006.
De aceea, conflictul de legi în timp nu ar putea fi privit decât sub necesitatea alegerii între vechea formă a art. 8 și 12 și noua formă a textelor din Legea insolvenței, astfel cum au fost modificate prin Legea 76/2012.
În măsura în care art. 3 din Legea 76 reglementează modul de aplicare în timp a Noului Cod de Procedură Civilă, iar nu și al altor legi speciale, este de imediată aplicare prevederea art. 12 din Legea 85/2006, conform căreia hotărârile judecătorului sindic sunt susceptibile a fi atacate, începând cu 15 februarie 2013, numai cu apel. De altfel, doctrina și jurisprudența au fost constante, timp de un secol, în a aprecia că singura lege aplicabilă condițiilor de fond și de formă a hotărârii judecătorești este legea în vigoare la data pronunțării ei, întrucât - pentru părțile în proces - are valoarea unui contract încheiat în acel moment; prin urmare, dreptul relativ la exercitarea căii de atac rămâne stabilit de aceeași lege, întrucât admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii, de o manieră de care nicio cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege anterior abrogată.
Nici din perspectivă constituțională vechea formă a art. 8 și 12 din Legea 85/2006 nu mai poate ultraactiva, art. 15 alin. 1 din legea fundamentală fiind categoric în a consacra principiul neretroactivității, al cărui efect negativ este acela al înlăturării ultraactivității legii vechi.
Față de cele ce preced, opinia justă este că hotărârea pronunțată de judecătorul sindic, ulterior datei de 15 februarie 2013, este susceptibilă numai de apel - indiferent dacă procedura este declanșată înainte sau după data de referință amintită.
Un raționament identic, vizând exhaustivitatea aplicabilității art. 8 din legea 85/2006 îl au în vedere toate instanțele atunci când se discuta conflictul dintre prevederile generale ale codului de procedura civila și cele ale legii insolventei. În acest sens atașează o decizie a înaltei Curți de Casație si Justiție care a statuat în acest sens, aplicând cu prioritate dispozițiile legii special față de norma generala prevăzuta de Codul de procedura civila.
În prezenta cauza înțelege să se folosească doar de proba cu înscrisuri (practica judiciara, opinii juridice vizând speța în cauza, precum si dosarul_ ce urmează a fi atașat).
Legal citată intimata . SRL a solicitat respingerea contestația în anulare formulată de . Iași întrucât procesul în care a fost pronunțată hotărârea din cauza pendinte este unul început anterior datei de 15 februarie 2013, astfel că sunt incidente dispozițiile Codului de procedură de la 1865, în conformitate cu art. 3 din Legea nr.76/2012.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că nu poate fi primită contestația în anulare, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Curtea de apel notează că - de principiu - codul de procedură civilă reglementează contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cerere chiar instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
În speța de față, . a depus precizări scrise la data de 30 octombrie 2013, menționând – expres – că își întemeiază contestația în anulare pe teza alineatului (2 ) al articolului 317 Cod procedură civilă care prevede că:” hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Textul citat impune ca și condiție de admisibilitate a contestației în anulare prevăzută de articolul 317 Cod procedură civilă, ca aceste motive să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În speță contestatoarea . nu a declarat recurs pentru a invoca împrejurarea că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Faptul că împotriva sentinței prin care judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii de insolventa se putea exercita calea de atac a apelului si nu cea a recursului, motivat de aplicabilitatea dispozițiilor legii 76/2012, în cauza fiind încălcate – conform susținerii contestatoarei - normele legale imperative privind compunerea instanței și calificarea căii de atac, trebuia invocat atunci când s-a soluționat recursul, neexistând aspecte din care să reiasă împiedicarea contestatoarea în a invoca această chestiune.
Pe de altă parte, Curtea reține că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de . SRL la data de 01.10 2012, deci mult anterior datei intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură civilă, respectiv 15 februarie 2013.
Împrejurarea că judecătorul sindic a pronunțat soluția la data de 9 aprilie 2013, este irelevantă sub aspectul în discuție.
Curtea notează că, dispozițiile art. 24 din Noul Cod de Procedură civilă și cele ale art.3 din Legea nr. 76/2012 instituie regula imperativă potrivit cu care:” Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
Scopul reglementării este acela de a stabili legea aplicabilă întregii proceduri, folosind drept punct de reper fie data începerii procesului ( pentru situația acțiunilor introductive de instanță), respectiv data începerii executării silite ( pentru cererile de declanșare a executării silite).
Legiuitorul a urmărit ca normele de procedură și de competență să fie pe deplin previzibile pentru toți participanții la proces.
În cauză, judecătorul sindic a indicat drept cale de atac recursul, care a fost dedus judecății în fața curții de apel, fiind soluționat prin decizia civilă nr. 1132/ 14.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași Secția civilă.
Cum acțiunea a fost promovată anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Noul Cod de Procedură civilă, ce a instituit calea de atac a apelului, pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic, aspectele invocate de . nu fac aplicabile - în cauză – dispozițiile legii noi de procedură, din considerentele anterior evocate.
Curtea notează că la termenul de judecată din de 18 noiembrie 2013, . a depus o tranzacție cu privire la modalitatea de soluționare a litigiului, al cărei conținut nu poate forma obiect de cenzură în prezenta cale extraordinară de atac, având în vedere modalitatea de soluționare a contestației în anulare.
Ca urmare a celor expuse, nefiind incidentă teza prevăzută de alineatul (2) al articolului 317 Cod procedură civilă, instanța urmează să respingă contestația în anulare formulată de . Iași împotriva deciziei civile nr. 1132/ 14.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași Secția civilă, decizie pe care o va menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de . Iași împotriva deciziei civile nr. 1132/ 14.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași Secția civilă, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 Noiembrie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. S.C.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 13.12.2013
Curtea de Apel Iași:
- P. L.
- S. C.
- G. A.
Jud. fond: B. R.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
