Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 607/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 5690/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 607/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C.-S.
Judecător C. T.
Judecător C. A.
Grefier I. P.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1799 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II Civilă/F., intimat fiind Brichișală O. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Ș. Sertimiu pentru intimatul Brichișală O. S., lipsă fiind reprezentantul recurentei-creditoare Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier care învederează aspectele mai sus menționare cu privire la prezența părților, modalitatea de îndeplinire al procedurii de citare și că recursul este la al doilea termen. Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Avocat Ș. Sertimiu pentru intimatul Brichișală O. S. depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată cercetarea judecătorească finalizată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat Ș. Sertimiu pentru intimatul Brichișală O. S. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond. Arată că recurenta a invocat toate literele de la art. 138 din Legea nr. 85/2006, însă a făcut referire doar cu privire la faptele prevăzute de lit. c, respectiv continuarea activității în interes propriu. Precizează că s-a susținut că din faptul că nu s-au depus bilanțurile contabile ale societății rezultă că s-ar fi continuat activitatea în interes personal. Dar susținerile nu au fost dublate cu probe concrete din care să rezulte că administratorul a avut un interes personal cu privire la prejudicierea patrimoniului societății. Mai arată că la instanța de fond a fost administrată ca probă o expertiză contabilă, iar ca anexă la acesta sunt depuse bilanțurile contabile. Mai precizează că toate actele au fost la dispoziția lichidatorului judiciar și expertului judiciar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, declarând dezbaterile închise, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 14.06.2011Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a chemat în judecată pârâtul Brichișală O. S. pentru ca în temeiul art. 138 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din Legea nr. 85/2006 să fie obligat la suportarea pasivului debitoarei . cu sediul în Iași ce nu s-a acoperit în procedura de lichidare.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că pârâtul a avut calitate de administrator al debitoarei și prin săvârșirea faptelor ce constituie temeiul de drept al cererii a cauzat starea de insolvență a acesteia.
Prin întâmpinare pârâtul a arătat că nu a avut cunoștință de faptul deschiderii procedurii insolvenței, făcând ulterior, la 28.10.2011 plăți la bugetul de stat în cuantum de 6.078 lei. Se arată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de legea specială pentru stabilirea răspunderii sale, activitatea s-a continuat sperând în redresarea economică, contabilitatea s-a ținut în conformitate cu legea.
Pe baza probatorului administrat cu înscrisuri și expertiză contabilă Tribunalul Iași, Secția II Civilă - faliment prin sentința civilă nr. 1799 din 12 decembrie 2012, respinge acțiunea.
Pentru a pronunța hotărârea prima instanță, în fapt a reținut că prin sentința comercială nr. 1348/S/02.12.2010 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului ., constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006. Societatea debitoare s-a înmatriculat în anul 2004, pârâtul fiind administrator statutar, iar tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele creditorilor: Administrația Finanțelor Publice Iași în valoare de 33 776 lei, precum și alți creditori. Din raportul cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar, rezultă că starea de insolvență se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății. Apreciază lichidatorul judiciar că în cauză nu ar exista premisele aplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În considerentele sentinței judecătorul sindic analizează punctual faptele invocate ca temei de drept a cererii și probatoriul administrat. S-a constatat că reclamanta a propus un raționament constituit doar pe prezumții ce nu au putut fi coroborate cu alte probatorii pentru a fi însușit de instanță.
Tribunalul a înlăturat apărările reclamantei motivat reținând că administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management defectuos, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale. Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a. din Legea 85/2006 condiția fiind ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei. Se arată în sentință că nu s-a probat de către reclamant că pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal că, în baza actelor contabile analizate, insolvența s-a datorat unor cauze obiective. Faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu s-a probat, dar nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d. Pentru invocarea art. 138 lit. a și c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâților care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) si care au dus la falimentul societății și pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății.
În recursul declarat reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a încadrat motivele în art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, art. 2, art. 138 alin.3 lit.a) și d) Legea nr. 85/2006, art. 73 Legea nr. 31/1990.
În expunerea și dezvoltarea motivelor este redată situația de fapt din cererea de chemare în judecată, fiind formulate următoarele critici:
- hotărârea atacată este nelegală și netemeinică fiind demonstrată prin acțiune întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la răspunderea civilă, raportul de cauzalitate dintre faptele și prejudiciile create, fapte săvârșite cu intenție;
- pârâtul se face vinovat de management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal. Se arată că fișa sintetică și somațiile anexate dovedesc că debitoarea a avut salariați/ angajați și a desfășurat activitate, veniturile fiind folosite de administrator cu altă destinație și nu în scopul achitării creanțelor bugetare.
- de la sfârșitul anului 2005 debitoarea se află în insolvență, ce se datorează pârâtului;
- administratorul, nu a formulat cererea conform art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu a depus situațiile contabile conform legii contabilității, ceea ce denotă intenția pârâtului de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate și veniturile obținute, fapte ce fac incident art. 138 lit. a, d și c din Legea nr. 85/2006;
- raportul dintre administrator și societatea debitoare este guvernat de art. 72 din Legea nr. 31/1990 și art. 1540 cod civil de la 1864, art. 374 Cod comercial, ce reglementează răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat și respectiv .>
Analizând lucrările cauzei se constată că situația de fapt stabilită în considerentele sentinței are corespondent în probele administrate.
Judecătorul sindic a dispus administrarea probelor utile și a verificat apărările părților, nu s-a limitat la înscrisurile și constatările lichidatorului judiciar, fiind efectuată și expertiză contabilă ce a concluzionat asupra întocmirii și ținerii evidenței contabile în conformitate cu legea și predării organelor abilitate să le primească.
În motivarea în drept prima instanță a citat și interpretat dispozițiile legale invocate ca temei de drept, punctual și le-a raportat la probatoriul administrat, redând conform art. 261 Cod procedură civilă, elementele ce i-au format convingerea ce sunt corecte și nu se impun a fi reluate.
Curtea constată, în limitele învestirii prin motivele de recurs că răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, ci o răspundere delictuală de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatoare de la dreptul comun specific, pe baza unei reglementări proprii.
Se are în vedere că „răspunderea” derivă nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea în speță a faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit.a), b), c) și d) din Legea nr. 85/2000 invocate în cererea de chemare în judecată, totodată că fiecare „faptă” trebuie probată în „materialitatea sa”, în elementele componente stabilite de lege și, să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei (art. 138 alin.1 teza finală) ceea ce nu s-a probat.
Mijloacele de probă invocate în motivele de recurs, somații, fișe sintetice ce emană de la reclamantă, care pot constitui doar un început de dovadă prin ele însele nu probează comiterea „faptelor” și legătura de cauzalitate cu ., astfel corect judecătorul sindic le-a coroborat cu probele administrate în instanță atunci când a constatat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de legea specială și a dat soluția.
Referitor la neîndeplinirea obligației impuse de art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu cade sub incidența art. 138 lit.c) din Legea nr. 85/2006 în lipsa unei dovezi certe cu privire la interesul personal al pârâtului în continuarea activității.
Curtea are în vedere că dispozițiile din Legea privind procedura insolvenței reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere ce se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare. Obligația de a solicitata deschiderea procedurii insolvenței se naște ulterior apariției insolvenței și deci nu poate fi „cauza” stării de insolvență.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1799 din 12.12.2012 a Tribunalului Iași – Secția II civilă – faliment pe care o menține.
Ia act că intimatul Brichișală O. S. nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 08 mai 2013.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. T. | Judecător, C. A. |
Grefier, I. P. |
Red.C.S.V.
Tehnored.
2 ex. – 4.06.2013
Tribunalul Iași – C. B. M.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 509/2013. Curtea de Apel IAŞI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
