Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Hotărâre din 20-09-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 12949/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 977/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către R. I. - lichidator judiciar al debitoarei . împotriva sentinței civile nr. 820 din 8.05.2013 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimată fiind Ș. A., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic C. C. pentru recurenta R. I. - lichidator judiciar al debitoarei . și avocat A. D. pentru intimata Ș. A., lipsă fiind aceasta din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că recursul este declarat în termen, motivat, iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Consilierul juridic C. C. pentru recurenta R. I. - lichidator judiciar al debitoarei . arată că nu are de formulat alte cereri.
Avocat A. D. pentru intimata Ș. A. depune împuternicire avocațială la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic C. C. pentru recurenta R. I. - lichidator judiciar al debitoarei . solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și obligarea intimatei la plata sumei stabilite ca pasiv al societății debitoare. Arată că este depus la dosar raportul cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență a debitoarei și că administratorul statutar nu le-a predat actele contabile. Precizează că din actele depuse de Administrația Finanțelor Publice rezultă că din anii 2007, 2008 societatea a început să aibă probleme. După anul 2008 administratorul a lichidat proprietățile și stocurile, continuând activitatea societății în interes propriu, fără a achita datoriile.
Avocat A. D. pentru intimata Ș. A. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond. Arată că cele invocate de către recurent sunt simple supoziții Consideră că recurenta trebuia să dovedească existența faptei, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția intimatei de a continua conduce societatea în stare de insolvență. Precizează că societatea a ajuns în insolvență independent de voința administratorului. Solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Împotriva recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 820 din 8 mai 2013 a Tribunalului Iași s-a respins cererea formulată de R. I. în contradictoriu cu pârâta Ș. A..
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamata R. I. a solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtei Ș. A., administrator statutar al debitoarei falite ..
În motivarea cererii se arată că prin sentința comercială nr. 499/14.03.2012 pronunțată în dos._ 11 Tribunalul Sindic Iași a dispus deschiderea procedurii simplificate împotriva ..
În perioada analizată de către reprezentanții reclamantei societatea debitoare a acumulat datorită activității economice condusă de către pârâtă un debit în sumă de_,32 lei către creditori.
Consideră reclamanta că administratorul debitoarei a dispus în interes personal continuarea activității care conducea la starea de insolvență și, aflându-se în pierdere, pârâta administrator a refuzat să facă aplicarea dispozițiilor art. 27 din legea 85/2006 și să solicite ., preferând să continue activitatea generatoare de datorii în prejudiciul creditorilor.
Totodată, administratorul statutar a acumulat datorii, fapt ce conduce la concluzia că pârâta a continuat activitatea în interes personal.
Astfel pârâta se face vinovată de faptele prev. de art. 138, alin. 1, lit. c din legea 85/2006.
Apreciază că în acest fel subzistă o prezumție de fraudare a legii, de ascundere a patrimoniului față de creditori, de sustragere de la controlul statului, culminând cu conducerea și ajungerea debitoarei în incapacitate de plată.
Susținând că în ceea ce o privește pe pârâtă a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat creditorilor, invocând dispozițiile art. 138, lit. c din legea 85/2006, reclamantul a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei să suporte din averea proprie debitul falitei.
Instanța a dispus comunicarea duplicatului cererii și citarea pârâtei.
La termenul de judecată stabilit pentru 08.05.2013 pârâta nu s-a prezentat, nu a depus întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală.
Acordând cuvântul asupra cererii formulate de către reclamant instanța a reținut:
Activitatea pârâtei de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cea dintâi.
Această activitate este sancționată de către dispozițiile art. 138, lit. c din lege în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor..
Ori reclamanta s-a limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâtului, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei.
Prin urmare nu s-a putut reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâtul a continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.
În consecință instanța a considerat că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtei și a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs R. I. invocând următoarele motive:
Recurenta a fost numita lichidator judiciar al . sediul social in mail. Iași. . nr.26A. jud. Iași. societate a cărui administrator și asociat unic este Ș. A..
De la data numirii în calitate de lichidator și până la data încheierii procedurii insolventei au întreprins demersuri pentru a intra în posesia actelor contabile ale societății falite, demersuri ramase fără rezultat deoarece administratorul statutar nu a dat curs solicitărilor lor și, implicit, dispozițiilor legale în materia insolvente; care îl obligau la predarea acestor documente.
În exercitarea atribuțiilor conferite de lege au solicitat organelor competente să le pună la dispoziție actele contabile ale debitoarei falite pentru a verifica și constata cauzele care au condus la declanșarea procedurii insolvenței.
Verificând actele puse la dispoziție și informațiile publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe despre debitoarea falită, a constatat că aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la instituțiile abilitate de lege documentele contabile, pe de-o parte și, pe de alta parte, au constatat neplata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat în urma efectuării operațiunilor comerciale, urmare fiind transformarea acestora in titluri executorii. Mai mult decât atât lipsa de respect a administratorului statutar lata de dispozițiile legale au condus la aplicarea sancțiunii dizolvării din aceleași motive (nedepunerea documentelor contabile).
Analizând aceasta stare de fapt a concluzionat că lipsa de respect pentru dispozițiile legale coroborata cu neachitarea obligațiilor fiscale de reprezentantul legai au condus la . societății comerciale.
În lumina celor prezentate mai sus cât și în cererea privind atragerea răspunderii personale a administratorului, recurenta arată că argumentele lor converg către ideea de culpa evidenta a acestuia în ceea ce privește crearea stării de insolvență cu consecința acoperirii prejudiciului creat creditorilor.
Arătă că, răspunderea civila reglementata de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006. cât și răspunderea civila reglementata de Codul Civil art. 1349 și următoarele, sunt forme ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și presupun îndeplinirea următoarelor condiții:
- săvârșirea unei fapte ilicite din cele enumerate de lege - nu a linul contabilitatea în conformitate cu legea și a dispus continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, la încetarea de plăți:
- existența unui prejudiciu - creanțe provenind din amenzile aplicate pentru nerespectarea dispozițiilor legale – și,
- legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita săvârșită, prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde,
condiții care se regăsesc îndeplinite în prezenta speță, urmarea fireasca fiind obligarea pârâtului la acoperirea pasivului cu bunurile proprii.
Consideră că afirmația instanței de fond ca nu exista o legătura de cauzalitate între neținerea contabilității in conformitate cu dispozițiile legale de către organele de conducere și apariția stării de insolvență nu poate fi primită motivat de faptul că, titlurile executorii anexate cererii de creanța formulate de creditoarea Administrația Finanțelor publice a Municipiului Iași, vizează neachitarea obligațiilor fiscale rezultate din impozitul pe profit, asigurări de sănătate, contribuții la asigurări de șomaj, TVA, parte din ele reținute de la angajați și nevirate (reprezentând stopaj Ia sursa). Prin aceste fapte se demonstrează în mod clar faptul că administratorul statutar a dispus continuarea activității în interes personal, însușindu-si contravaloarea sumelor datorate bugetului de stat(art.l38 alin.1 lit.c) și nepredarea actelor contabile întărește ideea că, fostul administrator statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale făcând să dispară anumite acte sau contabilitatea să fie ținuta fictiv în scopul însușirii sumelor datorate bugetului consolidate al statului.
In concluzie, față de cele arătate mai sus consideră ca sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii administratorului statutar al debitoarei falite și, pe cale de consecință, acoperirea pasivului înscris la masa credală (76.537,32 lei) din averea proprie a acestuia.
Recursul este nefondat.
În acest sens, se reține că prin cererea cu care a investit instanța de fond „R. I.”, în calitate de lichidator al . a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâtei Ș. A. până la acoperirea sumei de_ lei.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că pârâta se face vinovată de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit.c din Legea 85/2006.
Potrivit art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a administratorului statutar poate fi antrenată atunci când acesta a dispus, în interes personal continuarea unei activități, care ducea în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți.
Curtea apreciază că art. 138 lit.c nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale neperformante, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurentul nu a administrat nici o probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale a pârâtei-intimate, care a avut calitatea de administrator statutar al societății aflate în stare de insolvență.
În consecință, recurentul trebuia să determine faptele săvârșite de intimată, constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți, și să producă dovezi concludente.
Curtea notează că în raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei lichidatorul judiciar recurent a reținut că, în lipsa evidenței centralizate complete, nu își poate exprima opinii cu privire la cauzele insolvenței.
Împrejurarea că societatea nu a achitat debitul în cuantum de_,32 lei și că nu a depus documentele centralizate la solicitarea lichidatorului, nu este de natură să facă dovada comiterii de către administratorul acesteia a vreunei fapte dintre cele prevăzute limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Totodată, recurentul nu a probat faptul că societatea debitoare a ajuns în stare de insolvență ca urmare a faptei culpabile prevăzute de art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, faptă care să fi fost comisă de către intimata din prezenta cauză.
Față de cele ce preced Curtea constată că tribunalul a procedat la o corectă aplicare a prevederilor aer. 138 alin.1 lit.c din Legea nr. 85/2006, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este operat în cauză.
D. urmare, în temeiul art. 312 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce privește cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată Curtea o va respinge pentru următoarele motive.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligat, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Or, lichidatorul judiciar nu are calitatea de parte în sensul art. 274 Cod procedură civilă, deoarece în cadrul unui dosar de insolvență, practicianul desemnat de tribunal nu stă în proces în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal al debitorului, prin reprezentare juridică înțelegându-se situația în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește actele prevăzute într-un proces și participă la raporturile procesuale în numele și pentru o altă persoană, numită reprezentat, care este titularul dreptului litigios sau persoana care este obligată în raportul juridic dedus judecății, reprezentarea judiciară putând fi nu numai facultativă, ci și obligatorie (legală), așa cum este cazul celor ce fac obiectul procedurii de executare colectivă, art. 87 pct.5 din codul de procedură civilă prevăzând expres că cei supuși procedurii insolvenței se citează prin administratorul judiciar, ori după caz lichidatorul judiciar.
În aceste condiții este evident că practicianul în insolvență nu poate fi obligat să plătească cheltuielile de judecată ocazionată de purtarea unui litigiu câștigat de partea adversă, proces în care reprezintă interesele subiectului pasiv a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, pentru că nu este cel care „a căzut în pretenții” ci partea însăși, pe care doar o reprezintă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de „R.” I. împotriva sentinței civile nr. 820/2013 din 8.05.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatei privind plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi - 20 septembrie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. P. |
Grefier, I. P. |
Red. G.E.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 18.10.2013
Tribunalul Iași – A. D.
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 714/2013. Curtea de Apel IAŞI | Strămutare. Sentința nr. 31/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
