Procedura insolvenţei. Sentința nr. 714/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 714/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 7614/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1074/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către . împotriva sentinței civile nr.714 din 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind” T. L.” IFN SA și lichidator” E.” L. SPRL - în calitate de lichidator al . având ca obiect procedura insolvenței.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_ -, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – Secția comercială și de contencios administrativ – Judecător-sindic - sub nr._ 12, creditoarea „T. L. IFN” SA a formulat, la 14.08.2012, cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței față de debitoarea S.C. „M. I.” S.R.L., cu sediul Iași, ., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI_.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea două contracte de leasing, respectiv nr._/22.07.2008 și nr._/29.07.2008, care, pe fondul nerespectării de către utilizator a obligației de plată a ratelor de leasing, au fost reziliate unilateral la 04.01.2012.
A susținut că debitoarea datorează, în baza acestor contracte, următoarele sume:
- pentru contractul nr._/22.07.2008: suma de 9 829,07 lei, cu titlu facturi emise și neîncasate, 1 810,26 lei – contravaloarea polițelor de asigurare și suma de 7 126,28 euro – daune interese;
- pentru contractul nr._/29.07.2008: suma de 11 919,47 lei, cu titlu facturi emise și neîncasate, 1 926,87 lei – contravaloarea polițelor de asigurare și suma de 10 733,1 euro – daune interese
A arătat creditoarea că debitoarea se află în încetare de plăți.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 alin 1, 3 pct. 1, 6, 12, art. 1 al. 1 din Legea 85/2006.
În susținerea cererii, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens in care a depus la dosar: contractele de leasing, facturi, note de calcul, etc.
Legal citată, atât la sediul social, prin administratorul statutar, cât și prin afișare pe ușa instanței, debitoarea nu a depus întâmpinare și nu a formulat contestație, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, atitudine ce a fost interpretată de instanță prin prisma dispozițiilor art. 225 din Codul de procedură civilă.
La solicitarea instanței, au fost depuse la dosarul cauzei relațiile oferite de Oficiul Registrului Comerțului privind istoricul debitoarei cu privire la sediul social, administratorii și asociații, situația actuală a societății.
S-au depus oferte de preluare a poziției de administrator judiciar, însoțite de dovada calității de practician in insolvență si polița de asigurare de răspundere profesională.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 714/2013 din 17.04.2013, a admis cererea formulata de creditoarea „T. L. IFN” SA privind deschidere procedurii insolvenței față de debitoarea S.C. „M. I.” S.R.L., cu sediul P., .. I1, ., ., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI_.
În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva S.C. „M. I.” S.R.L., cu sediul în P., .. I1, ., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI_.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, s-a numit, în calitate de administrator judiciar provizoriu „E. L.” SPRL – Filiala Iași, până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, în condițiile art. 19 din lege.
S-a fixat onorariul administratorului judiciar provizoriu de 2000 lei/lunar.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii tuturor creditorilor, debitoarei și oficiului registrului comerțului, conform prevederilor Codului de procedură civilă și publicarea notificării, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a fixat termenul maxim pentru predarea gestiunii către administratorul judiciar, împreună cu actele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, la 30.04.2013.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la 27.05.2013.
S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 10.06.2013, contestațiile la tabel urmând a fi depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea in Buletinul procedurilor in Insolvență a tabelului preliminar.
S-a fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și definitivarea tabelului de creanțe la 09.10.2013, ora 9 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 28.10.2013
S-a fixat data primei ședințe a adunării creditorilor la 17.06.2013, in locația ce va fi stabilită de administratorul judiciar și s-a dispus convocarea creditorilor, debitoarei pentru alegerea comitetului creditorilor,desemnarea președintelui acestuia, desemnarea lichidatorului judiciar și stabilirea remunerației lichidatorului judiciar, precum și a oricăror alte aspecte necesare derulării procedurii.
S-a dispus trimiterea notificărilor către debitoare, către toți creditorii debitoarei, către toate băncile și toate instanțele judecătorești competente, de către lichidatorul judiciar.
S-a dispus ca administratorul judiciar să întocmească și să supună judecătorului-sindic, până la data de 13.05.2013, un raport prin care să propună fie . procedură simplificată, fie continuarea perioadei de observație și, până la data de 27.05.2013, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138, precum și celelalte situații incidente, iar lunar câte un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, măsuri concrete privind desfășurarea procedurii, precum și dovada publicării in extras în Buletinul procedurilor in insolvență.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către lichidatorul judiciar a unui cont bancar la o unitate bancară de pe raza M. Iași, în care să se depună toate sumele de bani obținute din lichidare și din care să fie suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 31 din Legea 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere.
Potrivit art. 3 pct.6 din Legea 85/2006, creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Din această definiție se deduc cerințele pe care trebuie să le îndeplinească creanța creditorului în vederea introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Analizând aceste cerințe, instanța a reținut că debitoarea figurează ca parte în două contracte de leasing, creditoarea având împotriva sa o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile și într-un cuantum ce depășește valoarea prag impusă de art.3 pct.12 din Legea nr. 85/2006, dovedită cu facturile fiscale anexate,.
Prin urmare, creditoarea se bucură de prezumția legală relativă a stării de insolvență a debitoarei, așa cum aceasta este definită de art. 3 pct.1 lit. a din Legea 85/2006.
Cum debitoarea nu a prezentat documente care să-i ateste posibilitatea de a achita creanța invocată de creditoare, nu a probat că a uzat de procedura de contestare specială prevăzută de Legea nr. 85/2006, nu a răsturnat această prezumție.
Pentru aceste motive, instanța, constatând că sunt îndeplinite condițiile legii, neexistând indiciile care să impună deschiderea procedurii simplificate, a admis cererea creditoarei și a deschis procedura generala a insolvenței față de debitoare, ca unica măsură viabilă în vederea acoperirii creanțelor, dispunând și celelalte măsuri necesare începerii procedurii, a stabilit termenele limită reglementate de dispozițiile legale.
La desemnarea administratorului judiciar provizoriu, judecătorul sindic a avut in vedere disponibilitatea de timp și de resurse umane, precum și experiența generală sau specifica necesare preluării dosarului și bunei administrări a cazului de către practicienii în insolvență care și-au depus ofertele la dosar.
In temeiul dispozițiilor art. 62 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a fixat termenele limită pentru înregistrarea cererilor de creanță asupra averii debitoarei, termenul de verificare, întocmire si afișare a tabelului preliminar al creanțelor, cel pentru soluționarea eventualelor contestații, precum și data primei ședințe a adunării creditorilor, dispunând convocarea creditorilor debitoarei pentru alegerea comitetului creditorilor, desemnarea președintelui acestuia, desemnarea/confirmarea administratorului judiciar și stabilirea remunerației acestuia, precum și a oricăror alte aspecte necesare derulării procedurii. De asemenea, s-au dispus toate măsurile necesare desfășurării în condiții optime a procedurii astfel declanșate.
. a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 5, 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului, se susține că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității art. 105 alin. 2, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Recurenta susține că sentința civilă a fost dată cu încălcarea formelor de procedură referitoare la citarea părților, fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 cu referirea la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Astfel, debitoarea S.C." M. I. " SRL, a fost citată la toate termenele de judecată în municipiul P. .. 11, ., . acesteia a fost mutat din 08.04.2011 de la domiciliul administratorilor, ca urmare a vânzării imobilului prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3121 din 08.04.2011, încheiat la Biroul Notarilor Publici Asociați I. M. & C. M. O. din P. (anexate).
Mutarea efectivă a sediului S.C." M. I. " SRL s-a făcut după pronunțarea soluției instanței de fond ( care a fost comunicată cu întârziere, după ce administratorul social a aflat de la prieteni că, pe portalul Tribunalului lași, figurează cu un proces de insolvență), motiv pentru care nu a știut de judecarea acestui proces.
Urmare a acestei situații, judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost prezentă atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.
În contextul celor prezentate, citarea părților cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, duce la încălcarea dreptului la apărare al S.C." M. I. " SRL, rațiune pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului lași.
Conform dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie. "
Articolul 106 Cod procedură civilă dispune că:” Anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare”.
Afirmă recurenta că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori
motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege fiind
incidente dispozițiile art. 304 alin. 7 Cod procedură civilă.
Apreciază recurenta că lipsa de motivare a soluției date se concretizează printr-o motivare insuficientă și greșită, care a generat, în cele din urmă, și soluția greșită a instanței de fond.
Astfel, motivarea insuficientă și greșită, vizează faptele și împrejurările cauzei, dar și temeiurile de drept, reținute de către instanța de judecată.
În acest caz, sentința civilă se bazează numai pe analiza unor probe parțiale în acuzare, puse la dispoziția instanței de către reclamantă, ceea ce a constituit o încălcare flagrantă a dreptului la apărare a pârâtei - debitoare, care, fiind citată la o adresă, la care nu-și mai avea sediul, nu și-a putut formula apărări, a fost obstaculată în exercitarea dreptului său la apărare.
De asemenea, prin citarea părților cu încălcarea formelor de procedură, debitoarea a fost împiedicată de a participa la dezbateri în condiții de contradictorialitate.
În mod evident, importanța citării este recunoscută pentru respectarea a două dintre principiile fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Instanța de judecată a apreciat că "lipsa debitorului, fără motive temeinice, de a se înfățișa instanței de judecată, au constituit împrejurări calificate ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice " potrivit dispozițiilor art. 225 din Codul de procedură civilă, împrejurare care a dus la admiterea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulate de creditoare.
În egală măsură, instanța a analizat doar probatoriul administrat de reclamanta - creditoare în faza de judecare a fondului, situație care a dus în mod unilateral la concluzia greșită că creanța invocată are un caracter cert, lichid si exigibil.
În aceste condiții și soluția instanței de judecată este sumară și nu corespunde adevărului și situației de fapt din dosar, fiind dispusă doar prin prisma analizei punctului de vedere subiectiv al creditoarei și din interpretarea prezumatei poziții procesuale a debitoarei.
Consideră recurenta că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art.304 alin. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta afirmă că instanța de judecată s-a pronunțat cu privire la pretențiile creditoarei doar pe baza probatoriului administrat de aceasta, respectiv două contracte de leasing și eventuale facturi emise (la care se face referire în sentință), către debitoare care, însă, nu au fost recunoscute la plată prin semnătură și ștampilă.
De altfel, pretențiile creditoarei „T. L. IFN” SA București sunt aberante si dovedesc imaturitate în afaceri, în contextul în care relațiile contractuale dintre „T. L. IFN” SA București și S.C. " M. I. " SRL sau încheiat pe cale amiabilă și de comun acord, în momentul în care debitoarea a solicitat rezilierea contractelor și a predat de bună voie cele două autoturisme care făceau obiectul contractelor de leasing.
Astfel, în luna martie 2012, S.C." M. I." SRL, prin administrator V. C., a contactat reprezentanții „T. L. IFN” SA București din Iași, cărora le-a solicitat să rezilieze contractele de leasing ca urmare a restructurărilor avute în firmă.
Reprezentanții „T. L. IFN” SA, au fost de acord și, astfel, au fost încheiate două procese verbale de predare - primire din data de 23.04.2012 pentru un autoturism marca Audi A 6, . WAUZZZ4F15N042829 și respectiv Volkswagen Transponer . WU1ZZZ7YZ4X038858, aferente contractelor de leasing cu nr._/22.07.2008 și_/29.07.2008 ( anexate).
În momentul predării celor două autoturisme, toate ratele erau plătite la zi, reprezentanții „T. L. IFN” SA, asigurând-o pe recurentă că relațiile contractuale dintre cele două firme au fost astfel încheiate.
Cu toate acestea, fără a o înștiința sau notifica în vreun fel, „T. L. IFN” SA, a depus la instanța de judecată cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva recurentei, solicitând, complet nejustificat, plata unor sume de bani nedatorate, cum ar fi facturi restante, contravaloare asigurare autoturisme (care, de altfel, intra în obligația proprietarului, respectiv a firmei de leasing), precum și sumele de 7.126,28 Euro și 10.733, 1 Euro, ce reprezintă contravaloarea acelor autoturisme la momentul predării, sub formă de daune interese, pretenții cel puțin absurde, raportat la faptul că aceste autoturisme au fost predate firmei de leasing în urmă cu un an.
Condițiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii de insolventa formulate de creditori sunt, potrivit art. 31 raportat la art. 3 pct.6 si art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, următoarele:
1. Cererea trebuie să fie formulată de un "creditor îndreptățit". Prin raportare
la art. 3 alin.6, sunt creditori îndreptățiți să formuleze cererea de deschidere a procedurii de
insolventa creditorii care dețin creante (a) certe, (b) lichide si (c) exigibile de mai mult de 90
de zile contra patrimoniului debitorului;
2. Cererea trebuie să fie îndreptata împotriva unui debitor "prezumat în insolventa". Prin raportare la art 3 alin.1, insolventa se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar potrivit art 3 alin. l lit. a), debitorul este prezumat in insolventa vădită atunci când dupa 90 de zile de la scadenta, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai multi creditori.
Recurenta contestă, în principal, caracterul datorat al creanței, respectiv caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia, raportat la faptul că creanța creditoarei nu este una dovedita prin înscrisuri recunoscute de debitoare, motiv pentru care soluția care se impune este de respingere a cererii de deschidere a procedurii, ca neîntemeiată, câtă vreme procedura specială în materie de insolventa nu trebuie confundată sau transformată într-o modalitate de valorificare, pe cale silită, a creanțelor pe care debitorul le refuză la plată.
Dispozițiile legale în materie comercială relevă că o creanță este certă atunci când existența ei este fermă, neechivocă, iar potrivit art 379 al. 3 din codul de procedură civilă u Creanța certă este aceea a cărei existentă rezultă din însuși actul de creanță sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul", or, raportându-ne la prezenta speță, această condiție nu este îndeplinită.
De asemenea, art. 379 al. 4 din Codul de procedură civilă se arată că: "Creanța este lichidă atunci când are un cuantum foarte bine determinat, când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau /și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală".
Analizând aceleași înscrisuri depuse la dosar, rezultă că, în speța dedusă judecății, creanța pretinsă nu este lichidă, fiind stabilită în mod aleatoriu fără a avea vreo legătură cu adevărul și situația de fapt dovedită din dosar, situație în care este necesară administrarea unor probe pe fondul litigiului.
Creanțele care au ca obiect sume de bani sunt totdeauna lichide. Nu are, însă, caracter lichid creanța al cărei cuantum urmează a fi stabilit de instanța judecătorească. Ca atare, numai acele creanțe care au ca obiect derivat plata unor sume de bani sunt creanțe lichide în accepțiunea legii privind procedura insolventei.
Recurenta susține că si cerința exigibilității nu este întrunită în speță, deoarece obligația asumată de debitoare a fost afectată de rezilierea de comun acord a contractelor de leasing si de predarea bunurilor mobile ce făceau obiectul acestor contracte.
D. urmare, prin prerogativele reglementate de lege, judecătorul sindic nu are posibilitatea să cerceteze în fond dacă actele la care a făcut referire creditorul si pe care acesta își fundamentează cererea ar îndeplini cerințele impuse de lege, respectiv caracterul cert, lichid si exigibil al creanței, pentru că acesta nu se poate transforma într-o instanță de drept comun care să administreze probe (interogatoriu, expertiză etc. în astfel de situații, este exclus ca judecătorul sindic să facă o cercetare în fond asupra existentei si caracterului creanței creditorului). Această sarcină îi este impusă de lege creditorului, iar în fața unei astfel de situații judecătorul sindic este îndreptățit să respingă cererea de deschidere a procedurii ca nefondată. Aceasta, deoarece condiția esențială impusă de lege pentru a deveni creditor îndreptățit este aceea de a face el dovada caracterului cert, lichid si exigibil al pretinsei sale creanțe. în sensul art. 379 Cod de procedură civilă, având în acest sens sarcina probei în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil.
Așa fiind recurenta pretinde că „T. L. IFN” SA București, nu a făcut dovada existentei unei creanțe cu caracterele cerute de lege și nu poate dobândi statutul de creditoare îndreptățită, condiție esențială pentru a putea formula cererea de deschidere a procedurii
Învederează recurenta că, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Din definiția legală rezultă că una dintre caracteristicile esențiale ale insolventei o reprezintă insuficienta fondurilor bănești disponibile.
Pentru a evita orice confuzie, insolvența nu presupune existența unui pasiv care să depășească activul patrimonial al debitoarei, ci ea constă într-o insuficiență de lichidități pentru plata datoriilor scadente. Deoarece insuficiența fondurilor bănești disponibile presupune imposibilitatea de plată a datoriilor scadente din lipsă de lichidități, este lesne de înțeles că nu va exista insolvența atunci când debitorul dispune de fonduri bănești, însă nu achită datoriile exigibile.
Debitoarea recurentă susține că va face dovada, prin bilanțurile contabile pe anii 2011 și 2012, extrasele de cont, precum și prin plățile zecilor de facturi că are disponibil în cont și nu figurează cu debite la bugetul de stat, și ca atare, nu se află în insolvența iminentă sau prezumată, în sensul prevederilor cuprinse în articolul amintit anterior, că deține fonduri bănești într-un cuantum mult superior creanței pretinse de recurentă, caz în care creditoarea poate proceda la executarea silită a debitoarei, potrivit dreptului comun.
Prin raportare la motivele de recurs invocate de debitoare, în mod legal și cu aplicarea corectă a prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, se impune concluzia că S. C. " M. I. " SRL nu se află în insolvența.
Legal citată, „T. L.” IFN SA a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Intimata susține că afirmația recurentei - debitoare că nu a fost legal citata este eronata, deoarece în cererea de deschidere a procedurii a fost trecuta adresa debitoarei cu care figurează la registrul comerțului.
De asemenea, așa cum reiese și din cuprinsul sentinței nr. 714/17.04.2013, instanța de judecata a solicitat relații de la registrul comerțului cu privire la sediul debitoarei și la asociații acesteia, citând debitoarea atât la sediul indicat, cât și prin afișare la ușa instanței.
În cazul în care debitoarea și-ar fi schimbat sediul social aceasta era obligata să își modifice datele trecute la registrul comerțului, ceea ce nu s-a întâmplat nici până la momentul formulării acțiunii.
Astfel, citarea debitoarei a fost legal îndeplinita, fiind respectate prevederile legale în vigoare.
Referitor la motivarea sentinței, intimata precizează că, din cuprinsul recursului, la punctele 2 si 3, debitoarea face referire la doua sentințe emise în ani diferiți, mai exact la o sentința din 2010 și la o sentința din 2013. De aici se poate trage concluzia că debitoarea este foarte confuză, neștiind exact conținutul sentinței pe care o atacă.
Hotărârea instanței de judecata nu poate fi considerată ca lipsită de temei sau dată cu încălcarea prevederilor legale doar pentru ca judecătorul s-a pronunțat pe baza documentelor depuse la dosar, documente depuse doar de creditoare, deoarece debitoare nu a formulat apărări.
Consideră intimata ca instanța de fond, în mod corect, a analizat documentele depuse la dosarul cauzei și s-a pronunțat pe deschiderea procedurii insolventei.
Sentința atacată a fost dată cu respectarea prevederilor legale în vigoare, deoarece:
- creanța pe care „T. L.” o pretinde decurge din neîndeplinirea obligațiilor contractuale ale debitoarei, prin nerespectarea obligațiilor contractuale, și anume prin neplata ratelor de leasing rămase de achitat,
- ..R.L. a pricinuit „T. L.” un prejudiciu, creanța neputând fi recuperată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma susținerilor părților, cât și a dispozițiilor legale operante în cauză,Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
În acest sens, Curtea constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 14.08.2012, creditoarea, „T. L.” IFN SA, prin reprezentanții săi legali, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . pentru recuperarea creanței totale de 25.485,67 lei (_,38 Euro)
Curtea reține că Legea nr. 85/2006 reglementează și condițiile datoriilor care fac obiectul insolvenței.
În acest sens, art. 3 pct.6 din lege arată că are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței acel creditor care are împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Tot astfel, art. 3 pct.12 din Legea nr. 85/2006 statuează că valoarea minimă a unei creanțe pentru ca un creditor să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței este de_ lei.
Curtea de apel constată că prin creanță certă - potrivit definiției legale date de articolul 379 alineat (3) Cod procedură civilă - se înțelege acea creanță care rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. În acest sens, obligația de plată a creanței trebuie să fie conținută în acte opozabile debitorului, cerință care este satisfăcută în cauză. Astfel, părțile au încheiat contractele de leasing nr._ din 22.07.2008 și nr._ din 29.07.2008, în baza cărora intimata a transmis recurentei dreptul de folosință și posesia bunurilor mobile – autoturism marca Audi A6 3,0 TDI, . WAUZZZ4F15N042829 și, respectiv autoturism marca Wolkswagen T5, 1,9 TDI, . WU1ZZZ7YZ4X038858, iar . urma să achite redevențe lunare locatorului,conform graficelor de rambursare – anexă la contractele de leasing.
Valoarea contractului de leasing nr._ din 22.07.2008 este de 22.500 Euro,fără TVA, iar valoarea contractului de leasing nr._ din 29.07.2008 este de 15.000 Euro,fără TVA.
Ulterior, părțile au încheiat acte adiționale la ambele contracte de leasing, prin care au modificat cuantumul și scadențele ratelor de leasing, celelalte clauze rămânând neschimbate.
Potrivit art. 9.7 din contractele de leasing încheiate de părți, locatorul poate rezilia aceste contracte de plin drept, fără nicio formalitate prealabilă, fără punerea în întârziere a utilizatorului și fără intervenția instanței de judecată în situația neplății timp de două luni de zile a unei rate de leasing sau a oricărei obligații de plată prevăzute în contracte și facturate de finanțator.
În baza acestor clauze contractuale, prin declarațiile de reziliere nr.09 și, respectiv, nr.08 din 4.01.2012 – filele 69 și 25 dosar fond -, „T. L.” IFN SA a reziliat cele două contracte de leasing, motivat de faptul că . înregistra solduri restante de 9829,07 lei pentru contractul de leasing nr._ din 29.07.2008 și de 11.919,47 lei pentru contractul de leasing nr._ din 22.07.2008 .
Curtea reține, în considerarea celor anterior expuse, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolului 379 Cod procedură civilă, de natură a justifica certitudinea creanței, astfel cum sunt acestea cerute imperativ de Legea nr. 85/2006 .
În ceea ce privește starea de insolvență a recurentei, Curtea notează că aceasta este prezumată de art. 3 pct.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 ca fiind vădită atunci când debitorul lasă să treacă mai mult de 90 de zile de la scadență și nu plătește datoria față de unul sau mai mulți creditori. Potrivit dispoziției înscrise în art.1 alin. 1 pct.1 din Legea nr. 85/2006, procedura generală a insolvenței se aplică societăților comerciale aflate în stare de insolvență sau de insolvență iminentă.
Astfel, insolvența se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile, ca efect al stării patrimoniului debitorului, care face imposibilă stingerea prin plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Curtea apreciază că neplata datoriilor exigibile este determinată de lipsa unor sume de bani de care debitorul să poată dispune imediat.
În prezenta cauză, facturile neachitate de recurentă au fost emise de către intimată începând cu data de 27.09.2011 și până la sfârșitul anului 2011, iar . nu a reușit să răstoarne prezumția instituită de textul mai sus menționat.
Pe de altă parte, sumele de bani datorate ca daune – interese au devenit exigibile la data rezilierii unilaterale a celor două contracte de leasing de către finanțator, respectiv la data de 4.01.2012, conform art.9.9 din contractele de leasing.
Susținerea recurentei referitoare la faptul că facturile emise de „T. L. IFN” SA nu ar fi fost însușite la plată de către acesta prin semnarea lor și aplicarea sigiliului firmei nu poate fi primită de către instanță, deoarece aceste facturi au fost emise în deplină concordanță cu graficele de plată, anexe la cele două contracte de leasing, modificate prin actele adiționale ulterioare, iar aceste contracte sunt opozabile recurentei fiind încheiate de către aceasta împreună cu intimata.
Curtea apreciază ca neîntemeiată și susținerea recurentei referitoare la predarea către intimată a celor două autoturisme ce au format obiectul contractelor de leasing nr._ din 22.07.2008 și nr._ din 29.07. 2008.
Predarea celor două autoturisme nu înlătură obligația acesteia de a achita ratele restante și daune interese, în condițiile în care părțile au stipulat, de comun acord la art.9.9 din cele două contracte că „Ratele rămase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing din cauza utilizatorului se declară scadente în totalitate, reprezentând daune interese datorate de utilizator finanțatorului.”
Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 66 alin.1 din Legea nr. 85/2006, toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de această lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii.
Potrivit art.8 din O.G. nr. 51/1997, republicata, cu modificările ulterioare, contractele de leasing, precum si garanțiile reale si personale, constituite in scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.
Raportat la aceste prevederi legale, Curtea apreciază că daunele interese reprezentând c/val ratelor de leasing ramase de achitat până la momentul finalizării contractului, sunt prevăzute în contractul de leasing, ce constituie titlu executoriu și, conform art. 66 alin.1 din Legea nr. 85/2006, nu sunt supuse procedurii de verificare prevăzute de legea insolvenței.
Concluzia instanței de recurs este întemeiată și pe decizia Curții Constituționale a României nr. 7 din 9 ianuarie 2007, de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 alin. (1) si (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, motivat de împrejurarea că rațiunea legii o constituie faptul că, pe de o parte, aceste înscrisuri sunt prezumate a fi întocmite în conformitate cu dispozițiile legii, în baza lor creditorii putând solicita valorificarea creanțelor acolo menționate, iar pe de alta parte, asupra valabilității titlurilor executorii, singura competenta a se pronunța este instanța judecătorească.
În prezenta cauză, recurenta nu a contestat valabilitatea celor două contracte de leasing ce constituie titluri executorii.
Astfel, raportat la clauzele contractuale mai sus menționate, care stabilesc atât valoarea autoturismelor aflate în leasing, cât și daunele interese datorate de utilizator, în cazul rezilierii contractelor de leasing din culpa acestuia, Curtea constată că, în cauză, este dovedit și caracterul lichid al creanței „T. L. IFN” SA, conform art. 379 al. 4 din Codul de procedură civilă
Curtea va înlătura și critica recurentei referitoare la nelegala sa citare la instanța de fond.
În acest sens, instanța de recurs notează că, potrivit art.87 alin1 pct. 2,vor fi citate „persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanței.”
. a fost citată pe parcursul judecării cererii de deschidere a procedurii insolvenței la sediul cu care figurează înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, conform adresei nr.125 din 3.01.2013, înaintată la dosarul cauzei de către această instituție - filele 83 - 88.
Nu poate fi primită susținerea recurentei referitoare la schimbarea sediului social, deoarece o asemenea schimbare de sediu trebuia să fie înscrisă în registru comerțului pentru a putea fi opozabilă terților.
Potrivit dispozițiilor art. 21 lit. c și art. 22 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, comercianții au obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății.În lipsa unei asemenea actualizări, singura adresă cunoscută este aceea la care a fost citată la tribunal.
Curtea constată că este neîntemeiată și critica recurentei referitoare la nemotivarea hotărârii recurate.
Astfel, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1, din Convenția Europeana privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizata. Altfel spus, aceasta implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de proba ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza G. c. României).
Însă, instanța de recurs apreciază că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.
Sentința tribunalului a fost motivată în mod clar, convingător și în deplină concordanță cu probele de la dosar, motivarea conducând în mod logic la soluția din dispozitiv, astfel că aceasta realizează exigențele art.261 pct.5 din Codul de procedură civilă.
Față de cele ce preced, Curtea constată că motivele de recurs înscrise în art. 304 punctele 5, 7 și 9 din Codul de procedură civilă nu sunt operante în prezenta cauză,.
În temeiul art. 312 alineat (1) teza a – II - a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de, . și va menține sentința Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de . împotriva sentinței civile nr. 714 din 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 4.10.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red și tehnored jud PG_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond C. B. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
