Radiere. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 206/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 6024/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 206/2013
Ședința publică de la 15 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - reprezentată de Administrația Finanțelor Publice Iași și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 232 din 8.08.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și ., având ca obiect radiere.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că dosarul este la al patrulea termen; s-a solicitat judecata în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 232 din 8.08.2012 a Tribunalului Iași se hotărăște: admiterea cereri formulată de reclamantul O. Național al R. Comerțului București – O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași în contradictoriu cu pârâta .; Radierea pârâtei din registrul comerțului; Înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii de radiere, precum și afișarea pe pagina de Internet a Oficiului Național al R. Comerțului și la sediul Oficiului R. Comerțului Iași a prezentei încheieri; Comunicarea hotărârii pârâtei, Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea publicității precum și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași pe cale electronică.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul reține următoarele:
Prin sentința nr. 402/25.02.2011, pronunțată de Tribunalul Iași – Secția Comercială și de C. Administrativ, în dosarul nr. 855/2011 rămasă irevocabilă s-a dispus dizolvarea ., ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare aferente anului 2009 în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990. Hotărârea prin care s-a dispus dizolvarea a fost publicată în Monitorul Oficial, partea a IV-a, nr. 3311/22.06.2009 sub formă tabelară în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 3 și 4 din Legea 31/1990, republicată.
De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. Potrivit art. 237 alin. 8 din legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, după expirarea acestui termen, în cazul în care instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează a fi radiată din registrul comerțului din oficiu.
Având în vedere datele și documentele existente la registrul comerțului din care rezultă că pentru ., nu s-a formulat în termen nici o cerere pentru numirea lichidatorului, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 237 alin. 8 din legea nr. 31/1990, motiv pentru urmează a admite prezenta cerere de radiere a ., așa cum a fost formulată.
De asemenea, în temeiul art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, se va dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a ., comunicarea și efectuarea publicității legale a sentinței pronunțate, în condițiile prevăzute de textul de lege menționat.
Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 232 din 8.08.2012 a Tribunalului Iași invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
În motivarea cererii recurentele arată că au solicitat instanței de fond suspendarea cauzei deoarece s-a promovat pe rolul Tribunalului Iași o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, dosarul fiind înregistrat sub nr._, cu termen de judecată la data de 21.11.2012.
De asemeni, prin adresa nr._/1.08.2012, anterior pronunțării sentinței, a solicitat Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, în temeiul art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990, numirea unui lichidator.
Mai invocă recurenta și dispoziția art. unic punctul 2 din Legea nr. 428/2002 referitoare la nulitatea radierii în cazurile în care societatea are datorii la stat.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de radiere a ..
Recursul este fondat.
La data de 13 iunie 2012 O. Național al R. Comerțului București, prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, a solicitat radierea . pentru nerespectarea dispozițiilor art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990.
Prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, pârâtele-recurente au învederat instanței că au promovat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva acestei debitoare la data de 29 iunie 2012. Cauza a fost înregistrată sub nr._ la Tribunalul Iași.
În recurs, recurentele au făcut dovada că la data de 21 noiembrie 2012 judecătorul sindic a pronunțat sentința civilă nr.1674/2012 prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței privind pe debitoarea ..
Față de această sentință, curtea reține că nu se poate dispune radierea societății debitoare, chiar și în situația îndeplinirii dispozițiilor art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990.
Raportat acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 232 din 8.08.2012 a Tribunalului Iași, va modifica în tot sentința, și va respinge cererea formulată de O. Național al R. Comerțului București – O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași în contradictoriu cu .. Va dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii referitoare la radierea pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 232 din 8.08.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge cererea formulată de O. Național al R. Comerțului București – O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași în contradictoriu cu ..
Dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii referitoare la radierea pârâtei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi – 15.02.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Jud red PC_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond T. Ș.
← Evacuare. Decizia nr. 1152/2013. Curtea de Apel IAŞI | Radiere. Decizia nr. 138/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
---|