Radiere. Decizia nr. 138/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 138/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 6447/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 138/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: V. O.

Judecător: C. A.

Grefier: A. H.

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 1242/12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă contencios administrativ și fiscal, intimați fiind O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și ., având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este la primul termen de judecată; că se solicită judecata în lipsă și că în cauză nu s-a depus întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, reclamantul O. Național al R. Comerțului – O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalului Iași a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună radierea pârâtei . și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a pârâtei, comunicarea și efectuarea publicității sentinței, în condițiile prevăzute de lege.

Prin sentința nr. 1242 din 12 septembrie 2013 a Tribunalului Iași, Secția II Civilă s-a admis cererea formulată de reclamanta O. Național al R. Comerțului București – ORC Iași în contradictoriu cu pârâta S.C. V. M. S.R.L. cu sediul în Iași, .. 90, ., .. Dispune radierea societății pârâte S.C. V. M. S.R.L. cu sediul în Iași, .. 90, ., .. Iași, având numărul de ordine în registrul comerțului J_, cod unic de înregistrare_. Dispune înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii de radiere a S.C. V. M. S.R.L., precum și afișarea pe pagina de Internet a Oficiului Național al R. Comerțului și la sediul Oficiului R. Comerțului Iași a prezentei încheieri. Dispune ca hotărârea să fie comunicată pârâtei, Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea publicității, precum și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași pe cale electronică.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut de tribunal că . se află în dizolvare din data de 19.03.2010.

Potrivit art. VI alineat 2 din OUG nr. 43/2010, societățile comerciale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comerțului.

S-a mai reținut că tribunalul nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a unui lichidator pentru societate, astfel că sunt îndeplinite condițiile pentru radiere.

Împotriva sentinței nr. 1242 din 12 septembrie 2013 a Tribunalului Iași – Secția II civilă – contencios administrativ și fiscal a formulat apel Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

Se critică sentința apelată pentru următoarele motive:

- în urma verificărilor efectuate de organul fiscal cu privire la situația datoriilor pe care debitoarea . le înregistrează la bugetul consolidat al statului s-a constatat că aceasta figurează în evidențele fiscale la data de 4.09.2013 cu o creanță în valoare de 12.111 lei, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

- radierea societății reprezintă dispariția ei ca subiect de drepturi și obligații, ceea ce duce implicit la imposibilitatea recuperării creanței fiscale.

- radierea societății mai înainte de a fi finalizată lichidarea reprezintă o încălcare a prevederilor legale.

Apelul formulat este neîntemeiat.

Conform art. VI alin. 2 din OUG nr. 43/2010, societatea comercială care la data intrării în vigoare a acestui act normativ se aflau în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din registrul comerțului.

Or, . este în dizolvare voluntară din data de 19.03.2010, îndeplinind condițiile prevăzute de textul art. VI din OUG nr. 43/2010, pentru a se dispune radierea acesteia din registrul comerțului.

Până în momentul radierii societății, potrivit dispozițiilor legale se putea numi un lichidator potrivit dispozițiilor art. 237 alineat 8 din Legea nr. 31/1990, se putea declara falimentul societății, or în cauză nu au existat cereri în acest sens, recuperarea creanțelor fiscale putând avea loc până la radierea societății.

Pe cale de consecință, nu există nici impediment legal pentru a se dispune radierea societății conform dispozițiilor legale incidente în cauză.

Față de acestea și dispozițiile art. 480 din Noul Cod de procedură civilă se va respinge apelul formulat și va păstra sentința apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 1242 din 12 septembrie 2013 a Tribunalului Iași – Secția II Civilă contencios administrativ și fiscal, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi 13 Noiembrie 2013.

Președinte,

V. O.

Judecător,

C. A.

Grefier,

A. H.

Redactat O.V.

Tehnoredactat A.H.

02 exemplare/2.12.2013

Tribunalul Iași: D. P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Decizia nr. 138/2013. Curtea de Apel IAŞI