Alte cereri. Decizia 632/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 632/2008
Ședința publică din data de11martie 2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea - ROMÂNIA SRL B prin administrator special împotriva sentinței civile nr. 3699/27.11.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații:, GRUP, având ca obiect acțiune în constatarea patrimoniului societății
La apelul nominal se prezintă administratorul special în reprezentarea intereselor societății debitoare.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 784 din 29. 02.2008.
Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentantul debitoarei, învederează instanței că a formulat cerere de strămutare a prezentului dosar la Înalta Curte de Casație și Justiție și depune la dosar copia cererii de-/100/2007 aflat pe rolul Curții de APEL CLUJ, adresată ICCJ, solicitând pentru acest motiv, amânarea judecării recursului. Arată că nu cunoaște termenul stabilit pentru soluționarea cererii de strămutare și nu este în posesia unei încheieri pronunțată de către Instanța supremă prin care s-ar fi dispus suspendarea prezentei cauze.
Instanța în deliberare asupra cererii de amânare formulată de reprezentantul recurentei, o va respinge, având în vedere că acesta nu a făcut dovada prin care s-ar fi dispus de către Înalta Curte de Casație și Justiție suspendarea judecății în prezentul dosar.
Din oficiu, instanța invocă excepția tardivității recursului declarat de către debitoarea - ROMÂNIA SRL, având în vedere că hotărârea judecătorului sindic a fost comunicată debitoarei la data de 05.12.2007 (fila 90 dosar fond), iar recursul a fost înregistrat la data de 19.12.2007, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de Legea specială, care s-a împlinit la data de 16.12.2007, zi nelucrătoare, fiind prorogată împlinirea lui, pentru data de 17.12.2007.
Instanța pune în discuție excepția tardivității promovării căii de atac.
Reprezentantul recurentei, arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția invocată.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția tardivității recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3699 din 27.11.2007 a Tribunalului Maramureș s- respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul cu privire la punctul 1 din acțiunea precizată.
S-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de același pârât cu privire la punctul 2 din acțiunea precizată.
S-a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanții și - România SRL B M, prin lichidator Grup B M, în contradictoriu cu pârâții și.
Au fost obligați reclamanții să plătească, în solidar, pârâtului suma de 11900 Ron cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, reclamanții și - România SRL, prin lichidator Grup B M, au solicitat instanței, în contardcitoriu cu pârâții și, ca prin hotărârea ce va pronunța, să constate care este patrimoniul social al - România SRL, la data de 23 mai 2007 și să stabilească valoarea cotei valorice ce se cuvine fiecărui asociat din patrimoniul social al societății.
În motivarea cererii reclamantul arată că alături de pârâții și au fost asociați cu cote egale la - România SRL.
Pârâtul a fost exclus din societate, iar potrivit deciviei civile nr. 143/3.2006 a Curții de APEL CLUJs -a dispus ca societatea să-i plătească acestuia suma de 779.463 lei reprezentând 1/3 parte din pasivul social al societătii.
Prin sentința civilă nr. 940/28.09.2005 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 3545/2004, s-a admis acțiunea formulată de - România SRL și s-a dispus excluderea pârâtului din rîndul asociaților societății, prin decizia civilă nr. 143/2006 a Curții de APEL CLUJ, menținându-se dispoziția de excludere, decizie rămasă irevocabilă la data de 23.05.2007, Inalta C de Casație și Justiție respingând recursul declarat de - România SRL.
La data de 4.09.2007, prin sentința civilă nr. 2581 pronunțată în dosar nr-, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei - România SRL, la cererea acesteia.
Cu referire la excepția autorității de lucru judecat invocată de reprezentanta pârâtului, aceasta a fost respinsă cu referire la primul petit din acțiunea precizată.
Prin decizia civilă nr. 1977 rămasă irevocabilă la 23.05.2007, s-a stabilit patrimoniul social al - România SRL la data de 3.2006 și nu pentru perioada 3.2006 - 23.05.2007 cât solicită reclamanții, deci nu poate fi vorba
despre autoritate de lucru judecat.
Excepția autorității de lucru judecat a fost admisă pentru cel de al doilea petit, având în vedere că prin sentința civilă nr. 940/28.09.2005 a Tribunalului Maramureș, definitivă și irevocabilă, s-a dispus ca cele 313 părți sociale, care au aparținut pârâtului, să revină asociaților rămași în societate, respectiv 50% asociatului și 50% asociatului, deci problema cotei valorice ce se cuvine fiecărui asociat a fost soluționată definitiv și irevocabil prin sentința civilă arătată mai sus.
Împotriva sentinței formulat recurs - ROMÂNIA SRL B M, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Maramureș, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că în pasivul social sunt cuprinse obligațiile patrimoniale ale societății.
Art.224 din Legea nr. 31/1990 prevede în mod expres că asociatul exclus are dreptul la beneficii și răspunde pentru pierderi până în ziua excluderii.
Art.225 din aceeași lege prevede în mod expres că asociatul exclus rămâne obligat față de terți pentru operațiunile făcute de societate, până în ziua rămânerii definitive hotărârii de excludere.
Mai mult, dacă în momentul excluderii sunt operațiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte consecințele și nu-și va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operațiuni.
Ca urmare, se impune se stabili care este patrimoniul social al - ROMÂNIA SRL B M la data rămânerii irevocabile hotărârii prin care asociatul fost exclus din rândul asociaților societății, dată la care acesta și-a pierdut calitatea de asociat, respectiv la data de 23 mai 2007 și nu la data de 3 octombrie 2006 când fost pronunțată decizia civilă nr. 143/2006 de către Curtea de APEL CLUJ.
Instanța, din oficiu, invocat excepția tardivității recursului, din următoarele considerente:
Sentința recurată fost pronunțată de judecătorul sindic.
Potrivit art.8(1) din Legea nr. 85/2006, Curtea de Apel va fi instanță de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic, în temeiul art.11 iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, "termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu prevede altfel".
Deci art.8 reglementează calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic și instanța competentă să o judece. Potrivit acestui text de lege coroborat cu disp. art.12 hotărârile judecătorului sindic pot fi atacate cu recurs. Se impune precizarea că nici un text de lege nu prevede exercitarea căii de atac a apelului împotriva vreunei încheieri sau sentințe judecătorului sindic.
Sentința recurată fiind pronunțată de judecătorul sindic, ea supusă căii de atac recursului, acesta fiind de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Deci, spre deosebire de dreptul comun unde recursul trebuie declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, în procedura insolvenței termenul de recurs este de 10 zile, acest termen fiind expresia principiului celerității judecării procedurilor specifice insolvenței.
Potrivit art.301(1) Cod proc.civ. termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii.
În speță, sentința fost comunicată la data de 5.12.2007, astfel că recursul trebuia declarat până în data de 17.12.2007, (termenul de recurs s- împlinit în data de 16.12.2007, însă în această dată fiind o zi de legală, acesta s- prelungit potrivit art.101(5) Cod proc.civ. până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, deci până în 17.12.2007), acesta fiind declarat la data de 19.12.2007, cu depășirea termenului de 10 zile, astfel că recursul se va respinge ca tardiv.
Mai mult, calea de atac este prevăzută și dată de dispozițiile legale, nimeni neputând invoca necunoașterea dispozițiilor legale, operând prezumția cunoașterii legii.
Prin concluziile scrise depuse de către recurentă după pronunțare, se arată că depunerea ca tardivă a recursului trebuia constatată la prima zi de înfățișare, care a fost data de 19.02.2008. Întrucât la acea dată nu s- constatat tardivitatea recursului, acesta trebuie socotit ca fiind în termen.
Referitor la aceste aspecte, instanța constată că sunt nefondate, deoarece la data de 19.02.2008 s-a amânat cauza la cererea recurentei pentru angajarea unui avocat, astfel că acea dată nu poate fi apreciată ca fiind prima zi de înfățișare.
Pentru considerentele arătate, în baza art.8 din Legea nr. 85/2006 și 301 Cod proc.civ. se va respinge ca tardiv recursul formulat de - ROMÂNIA SRL B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de - ROMÂNIA SRL B împotriva sentinței civile nr. 3699 din 27.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/10.04.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|