Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 766/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 766

Ședința publică de la 21 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 3: Ioan

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva Sentinței nr. 365/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea SC Insolvent - lichidator judiciar al debitoarei SC SA.

Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecare și în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ. lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față constată că, prin Sentința nr. 365/F/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Insolvent, În temeiul art. 132 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SA B și radierea acestuia din registrul comerțului, iar în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că, prin sentința nr. 1278/CA/2002 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei SC SA B, la cererea creditoarei Casa de Asigurări de Sănătate H, fiind numit lichidator judiciar dl.. Ulterior, lichidatorul judiciar a fost înlocuit cu lichidator judiciar SC SRL, în prezent Insolvent, la cererea acestuia.

Lichidatorul judiciar a procedat la inventarierea bunurilor din patrimoniul debitoarei, constatând că nu există diferențe între stocurile faptice și cele scriptice.

Au fost valorificate bunurile și sumele încasate au fost depuse în contul de lichidare din care ulterior s-au efectuat plățile.

Deși au fost valorificate toate bunurile din averea debitoarei, sumele încasate nu au putut acoperi toate datoriile acesteia.

S-a luat act că, lichidatorul judiciar nu a formulat cerere de atragere a răspunderii administratorilor debitoarei, concluzionând că, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 alin din Legea 85/2006.

Creditorul AVAS Bas olicitat, prin adresa nr. 34888/16 dec.2008, autorizarea comitetului creditorilor de a formula cerere prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006.

Prin încheierea de ședință din data de 19.02.2009 acesta a fost autorizat să formuleze cerere privind antrenarea răspunderii.

Având în vedere că nu s-a formulat cerere prevăzută de art.138 din Legea 85/2006 și nemaifiind bunuri de valorificat în patrimoniul debitoarei s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de aceasta, radierea societății din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS B, care prin motivele de recurs solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.

AVAS arată că a înțeles să formuleze cerere pentru angajarea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat insolvența, dar nu a putut face acest lucru, deoarece lichidatorul judiciar nu s-a conformat obligației să comunice creditorilor numele și adresa foștilor administratori.

Recursul AVAS B este scutit de plata taxei de timbru.

Analizând recursul de față prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, curtea constată că recursul este întemeiat.

Curtea constată că, într-adevăr, prin încheierea de ședință din data de 19.02.2009, creditorul AVAS a fost autorizat să formuleze cererea pentru atragerea răspunderii.

Se constată însă că cererea AVAS înregistrată la fila 35 din dosarul de faliment viza autorizarea comitetului creditorilor în vederea introducerii cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, cerere asupra căreia judecătorul sindic nu s-a pronunțat.

De asemenea, chiar dacă s-ar considera valabilă autorizarea creditoarei AVAS să formuleze cererea, deși aceasta excede prevederilor Legii nr. 85/2006, față de situația că în cauză a fost constituit comitet al creditorilor.

Pe de altă parte, judecătorul sindic a făcut o autorizare doar formală a AVAS, deoarece la dosar nu există dovada expedierii adresei de la fila 92, după cum nu a fost soluționată nici cererea creditoarei AVAS de a se pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice numele și adresa foștilor administratori, în lipsa cărora orice cerere a AVAS de atragere a răspunderii ar fi fost informă.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. 3.pr.civ. va fi admis recursul AVAS, casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS împotriva Sentinței nr. 365/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara, și în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.10.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red.

Th.

Ex. 4/17.12.2009

Jud. sindic:

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 766/2009. Curtea de Apel Alba Iulia