Practica judiciara insolventa. Decizia 1089/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1089/
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A împotriva sentinței comerciale nr. 1005/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 949/18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a închis procedura prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei - SRL A; a dispus: notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea lichidatorului judiciar al debitoarei Casa de Insolvență A, de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; precum și radierea debitoarei - SRL A din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad de sub nr. JO-.
De asemenea, a dispus afișarea acestei sentințe, în extras la sediul Tribunalului Arad si publicarea prezentei in Buletinul Insolvenței Comerciale și plata din fondul lichidării potrivit art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 a cheltuielilor de procedură în cuantum de 13,2 lei și a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 8 aprilie 2009 administratorul judiciar Casa de Insolvență, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL A, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a faptului că în averea debitoarei nu există bunuri sau alte resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare derulării procedurii în cazul în care nici un creditor nu se va oferi să avanseze sumele corespunzătoare.
Tribunalul a reținut că administratorul judiciar a menționat că a notificat închiderea procedurii creditorilor debitoarei, fără ca vreunul dintre aceștia să-și manifeste intenția de a avansa sumele necesare continuării procedurii și face dovada acestei notificări prin borderou corespondență depus cu ocazia prezentării raportului de activitate.
Judecătorul sindic a constatat că procedura a fost deschisă prin sentința comercială nr. 2379 din 19 noiembrie 2008 fiind desemnat ca și administrator judiciar Casa de Insolvență A, iar din raportul privind cauzele și împrejurările care au generat apariția stării de insolvență a debitoarei (filele 54-56 dosar fond), depus la termenul de judecată din 28 ianuarie 2009 rezultă că, datorită lipsei totale a documentelor financiar-contabile, nu au putut fi analizate actele juridice efectuate de către debitoare, activitatea debitoarei nu a putut fi analizată și nu a identificat nici un caz de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere potrivit cu art. 138 din Legea 85/2006.
S-a mai reținut din acest raport că debitoarea nu a depus situații financiare nici măcar în primul an de activitate, anul 2004 și a intrat în procedura insolvenței întrucât nu și-a achitat datoriile către creditoarea Municipiul A reprezentat prin Primar. G din Direcția Venituri a Primăriei Municipiului
Ulterior depunerii acestui raport, administratorul judiciar a transmis o adresă Direcției Venituri din cadrul Primăriei A, pentru a se preciza eventualele bunuri cu care debitoarea ar figura în evidențele acestei instituții, iar prin adresa de la fila 71 dosar aceasta a evidențiat că societatea debitoare nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în evidențele sale.
Astfel, văzând lipsa totală a actelor financiar -contabile, că în averea debitoarei nu există lichidități și nici bunuri identificate fizic, că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței față de debitoare deși au fost notificați toți creditorii debitoarei în acest sens, în baza art. 131 din legea insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii administrative față de fostele organe de conducere ale societății, conform art. 138 din Legea 85/2006, cu motivarea că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta mai arată că în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, se constată că nu există actele contabile și astfel nu se poate stabilit existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator, recurenta apreciind că acesta era un motiv suficient pentru ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, chiar lipsa actelor ducând la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect reținut eronat și de către judecătorul sindic.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 131 din Legea 85/2006: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat", iar potrivit art. 59 alin. 1: "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Astfel, recurenta A consideră că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face diferență cu privire la existența sau inexistența bunurilor sau a lipsei contabilității debitoarei falite.
Creditoarea recurentă opinează în sensul că lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale, și anume: art. 138 lit. d din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercială se supune regulilor mandatului, conform art. 1540 Cod civil. Consideră că faptul că aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea 85/2006 nu impietează asupra răspunderii administrative, deoarece Legea 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea 85/2006 sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale indicate, astfel că ar fi fost lipsit de rațiune juridică reluarea acestor fapte în cuprinsul Legii nr. 85/2006 din moment ce sunt enunțate și definite în legi speciale, iar potrivit principiului specialia generalibuss derogant, acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii 85/2006.
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, art. 1540 Cod civil, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
Susținerea creditoarei recurente A că lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, trebuie să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este întemeiată, însă acest raport se regăsește la dosarul cauzei, fiind întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile legale.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 1005/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 octombrie 2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /13.10.2009
Tehn. / 2 ex./14.10.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 270/2009.... | Practica judiciara insolventa. Decizia 257/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
