Practica judiciara insolventa. Decizia 1191/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1191
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE I și pe intimat " ", lichidator - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE " ", intimat, având ca obiect procedura insolvenței antrenare răspundere personală, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul 148/S din 12 martie 2009 a TRribunalului I - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen;
- recurent scutit de taxele de timbru;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea pricinii în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 148/S din 12.03.2009 a Tribunalului Iași, Comercial Faliment, judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun. I,cu sediul în I,str. - nr.26 privind confirmarea în cauză în calitate de lichidator judiciar a Casei de Insolvență M
A respins cererea formulată de lichidatorul judiciar - Sucursala I,cu sediul în I,-,. B,.1,parter vizând stabilirea răspunderii personale a pârâtului,cu domiciliul în I,str. - - nr.21,. t.. B,.46,în calitate de administrator al debitorului SC SRL
În temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul social declarat în I,str. - nr.120,având număr de ordine în RC J- și cod unic de înregistrare -.
A dispus radierea debitorului SC SRL I din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței,
A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței,
A aprobat în parte decontul prezentat de lichidatorul judiciar I și dispune plata către acesta,din fondul de lichidare,a sumei de 3228,09 lei din care suma de 1228,09 lei cheltuieli de procedură și suma de 2.000 lei reprezentând remunerație.
În temeiulart.135din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor,Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a rfeținut următoarele:
Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006,judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere din cadrul societății precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență,prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
Așa cum rezultă din conținutul acestui articol,răspunderea fondată pe prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societății în cauză însă,această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din Legea nr.85/2006 și a căror urmare a fost crearea,menținerea sau adâncirea stării de insolvență,fiind necesar deci a se proba întrunirea cumulativă a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Judecătorul de fond arată că nu s-a demonstrat că anterior deschiderii procedurii față de debitor, administratorul său a desfășurat sau a dispus desfășurarea unei activități în interes personal,prin deturnarea în folos propriu a afacerilor,bunurilor sau creditelor societății debitoare având ca efect insolvența societății administrate sau s-a ajuns la o astfel de stare prin neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Susținerile lichidatorului judiciar în sensul nedeclarării insolvenței societății administrate cu însușirea activelor societății și continuarea în interes personal a comerțului de către pârât fără a se ține evidența contabilă,au caracter general,nefiind în măsură să individualizeze vreo faptă de genul celor la care se face referire în art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În speță,faptele imputate pârâtului sunt cele prevăzută de art.138 lit. a,b c, și e din Legea nr.85/2006 care presupun ca acesta să fi dispus,în interes personal, continuarea unei anumite activități care ducea,în mod vădit,persoana juridică la încetarea de plăți sau că s-a ajuns la un astfel de deznodământ prin neținerea contabilității în conformitate cu legea,ascunderea sau deturnarea unei părți din activul social sau însușirea acestuia în interes personal sau în interesul altei persoane,fapte ce nu pot fi reținute doar din omisiunea declarării insolvenței societății și neîndeplinirea obligației de prezentare a documentelor contabile.
Tribunalul Iași arată că vinovăția administratorului unei societăți comerciale în insolvență trebuie determinată în raport cu motivele care au cauzat insolvența și nu ca o consecință a faptului că nu a depus documentele contabile.
De asemenea,nedepunerea actelor și documentelor contabile la dosar și care nu echivalează cu sensul dat de legiuitor sintagmei "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea"ca și nedeclararea insolvenței,ca fapte omisive,nu sunt suficiente pentru lămurirea legăturii de cauzalitate a acestora cu starea de insolvență a debitorului în condiții în care nu se indică nici o împrejurare concretă din care să se tragă concluzia că activitatea ar fi continuat cu consecințele prevăzute de lege.
Pe de altă parte, precizează judecătorul sindic că afirmațiile în sensul continuării comerțului în interes personal cu însușirea,ascunderea sau deturnarea pasivului social sunt contrazise de probele dosarului. Astfel,din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași cu adresa nr.5615/21.04.2008 rezultă că societatea debitoare a fost dizolvată de drept pe temeiul art.30 din Legea nr.359/2004 încă din data de 28.03.2005 conform încheierii nr.1825 pronunțată de judecătorul delegat iar organele fiscale cu adresa nr.25349/01.09.2008 arată că debitorul nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.
În condițiile mai sus expuse, judecătorul sindic a respins cererea promovată de lichidatorul judiciar și, constând în cadrul procedurii că debitorul nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor reclamate și nici cheltuielile administrative, a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale potrivit dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006 care prevăd că,în orice stadiu al procedurii,se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii în situația în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Referitor la cererea lichidatorului judiciar de a i se încuviința devizul de cheltuieli în sumă totală de 10.228,09 lei (1.228,09 lei cheltuieli de procedură și 9.000 lei onorariu) aceasta judecătorul de fond a admis în parte respectiv doar pentru suma de 3.228,09 lei din care suma de 1228,09 lei reprezintă cheltuieli de procedură efectuate de lichidatorul judiciar din fonduri proprii și suma de 2.000 lei onorariu,apreciat ca îndestulător și rezonabil raportat la dimensiunea și complexitatea procedurii care nu au necesitat un volum mare de muncă și nici un efort semnificativ pentru efectuarea operațiunilor impuse de lege,plata acestuia urmând a se face,în lipsa disponibilităților în contul debitorului,din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale nr. 148/S/12.03.2009, și pe fond, admiterea cererii de antrenare a răspunderii personale a fostului administrator pentru a suporta cu averea proprie pasivul societății rămas nerecuperat în timpul procedurii.
În motivarea recursului, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I arată următoarele:
Instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei și nici asupra încălcării dispozițiilor legii în materie economico-financiară și care ar putea avea legătură cu intrarea "" SRL în incapacitate de plată.
Prin sentința comercială nr. 148/S/12.03.2009, Tribunalul Iași -judecător sindic a respins acțiunea întemeiată pe disp. art. 138 din Legea 85/2006 în contradictoriu cu organele de conducere ale debitorului și totodată, a admis raportul final cu consecința închiderii procedurii insolvenței și radierii debitorului "" SRL
Împrejurarea că documentele contabile ale firmei nu au fost predate lichidatorului judiciar, arată recurenta, duce la concluzia că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect ce se încadrează în disp. art. 138 alin. 1 lit. d, din Legea 85/2006. Nu au fost prezentate documentele din care să rezulte rapoartele juridice cu creditorii, punând astfel lichidatorul judiciar în imposibilitate de a proceda la recuperarea creanțelor prin formularea acțiunilor specifice și determinarea cauzelor ajungerii debitoarei în insolvență cât și pentru a avea posibilitatea recuperării creanțelor de la terți, aspect care conduce la concluzia că, cu bună știință, administratorul a încercat să scape de o firmă cu datorii și, implicit, de creditorii societății.
Recurenta arată că din fișa sintetică totală a agentului economic și a titlurilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa împrejurarea că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat din anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce justifică și incidența disp. art. 138 alin. 1 lit. c, respectiv continuarea activității în interes propriu.
Deși s-au efectuat măsuri de executare silită în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, debitorul prin reprezentant legal a fost somat, nu a înțeles să efectueze plăți la bugetul de stat, sens în care creanța fiscală a fost majorată prin aplicarea de accesorii calculate pentru neplata acesteia la termen.
aceste aspecte cu prevederile art. 138 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, recurenta apreciază că se impune obligarea administratorului, la repararea prejudiciilor create bugetului de stat.
Pe de altă parte debitoarea a desfășurat activitate generatoare de venituri pentru care există obligația corelativă de plată a impozitelor stabilite prin legislația fiscală, iar potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei de creditorul bugetar, conform evidențelor fiscale, s-a putut constata faptul că societatea a avut salariați, iar administratorul -pârât a reținut contribuțiile pentru asigurați, ceea ce reprezintă o folosire a fondurilor în alte scopuri.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea administratorului precizează recurenta este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrină cât și în jurisprudență, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligență și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea fondată pe prevederile art.138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societății în cauză însă, această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de art.138 alin. 1 lit. a-g din Legea 85/2006 și a căror urmare a fost crearea, menținerea sau adâncirea stării de insolvență, fiind necesar deci a se proba întrunirea cumulativă a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
În speță, faptele imputate pârâtului sunt cele prevăzute de art. 138 lit. a,b,c,d și e din Legea nr. 85/2006 care presupun ca acesta să fi dispus, în interes personal, continuarea unei anumite activități care duce, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți sau că s-a ajuns la un astfel de deznodământ prin neținerea contabilității în conformitate cu legea, ascunderea sau deturnarea unei părți din activul social sau însușirea acestuia în interes personal sau în interesul altei persoane, fapte ce nu pot fi reținute doar din omisiunea declarării in solvenței societății și neîndeplinirea obligației de prezentare a documentelor contabile. Nedepunerea actelor și documentelor contabile la dosar nu echivalează cu sensul dat de legiuitor sintagmei "nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și nedeclararea insolvenței nu este suficientă pentru lămurirea legăturii de cauzalitate între această omisiune și starea de insolvență a debitorului în condițiile în care nu se indică nici o împrejurare concretă din care să se tragă concluzia că activitatea ar fi continuat cu consecințele prevăzute de lege.
Văzând că în cauză nu s-a probat faptul că administratorul debitoarei a contribuit la aducerea acesteia în stare de insolvență, Curtea va respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și va menține sentința recurată.
Simpla apreciere a lichidatorului nefiind suficientă pentru a se putea antrena o astfel de răspundere deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii administratorului doar după administrarea de dovezi concludente și pertinente, care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea faptelor expres și limitativ prevăzute de lege, s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 148/S din data de 12.03.2009 a Tribunalului Iași, Secția Comercială și de contencios Administrativ, Faliment, Judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
27.10.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 418/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 3/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
