Practica judiciara insolventa. Decizia 2239/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 2239/2009

Ședința publică de la 29 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

Pe rol, judecarea recursului declarat de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. CNP RIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței comerciale nr. 1652 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- privind și pe intimații - SRL, intimat H &B - LICHIDATOR AL - SRL, având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii judiciare a falimentului.

La apelul nominal părțile sunt lipsă.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a prezentat referatul cauzei, după care Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 1652 din 29 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj a fost aprobat raportul final al lichidatorului judiciar H & B și s-a dispus închiderea procedurii judiciare a falimentului debitoarei - SRL.

S-a dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului cu notificarea sentinței de închidere a procedurii cu creditoarea, asociatul debitoarei, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a mai dispus descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura și s-au încuviințat cheltuielile de procedura si onorariul lichidatorului judiciar.

S-a dispus plata, din fondul de lichidare, a sumei de 4.500 lei + TVA onorariu și 504,09 lei + TVA cheltuieli de procedură, in favoarea lichidatorului judiciar.

Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, lichidatorul judiciar H & B desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei - SRL a depus la dosar la data de 27 aprilie 2009 raportul final de activitate, învederând judecătorului sindic faptul că a efectuat operațiunile de lichidare prevăzute de legea insolvenței. Lichidatorul judiciar a arătat că au fost efectuate demersuri în vederea identificării bunurilor debitoarei, însă nu au fost identificate nici un fel de bunuri.

În consecință, având în vedere că în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri care să poată fi valorificare pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de creditori, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic aprobarea raportului final, închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.

Raportul final a fost comunicat creditorilor și debitoarei, afișat la ușa instanței și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență.

Împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI susținând în esență că în speță prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin (2) Cod procedură civilă (art. 304 pct 5 Cod procedură civilă).

Astfel, deși creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C are calitatea de creditor judecătorul sindic în mod neîntemeiat a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei fără a fi îndeplinite cerințele art. 129 alin (1) din Legea nr. 85/2006.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 10 noiembrie 2008 lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului debitoarei - SRL a supus analizei judecătorului sindic raportului final și bilanțul general prin care a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei întemeindu-se pe prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 și susținând în esență că în prezent în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri a căror valorificare să determine continuarea procedurii.

La aceeași dată, 10 noiembrie 2008 judecătorul sindic prin hotărârea atacată cu prezentul recurs închide procedura falimentului debitoarei reținând doar incidența prevederilor art. 131 din legea insolvenței.

După cum rezultă din actele dosarului bilanțul general și raportul final întocmit de lichidator nu a fost comunicat creditorilor în condițiile art. 129 alin (1) din Legea nr. 85/2006 așa încât aceștia au fost privați de dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de legiuitor și anume obiecțiunile la raportul final.

Textul art. 129 alin (1) din legea insolvenței este imperativ în sensul că impune ca raportul final și bilanțul general să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, judecătorul sindic urmând a convoca adunarea creditorilor la un termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecțiuni la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.

În acest context, curtea reține că prin pronunțarea soluției de închidere a procedurii falimentului fără comunicarea raportului final către creditori și convocarea adunării creditorilor, aceștia au fost privați de dreptul de a formula obiecțiuni și totodată de dreptul la un proces echitabil.

Chiar dacă textul art. 131 din Legea nr. 85/2006 a fost modificat în sensul în care nu sunt aplicabile prevederile art. 129 în situația în care nu există bunuri în averea debitorului, Curtea reține că analiza raportului final și hotărârea de închidere a procedurii au fost date în vechea formă a Legii nr. 85/2006 înainte de modificarea sa prin Legea nr. 277/7 iulie 2009 așa încât soluția ce trebuie adoptată este cea de casare cu trimitere spre rejudecare.

Față de cele mai sus expuse, Curtea constată că în speță este prezent motivul de recurs prev de art. 304 pct 5 Cod procedură civilă raportat la art. 105 alin (2) Cod procedură civilă așa încât în temeiul art. 312 alin (3) Cod procedură civilă se impune admiterea recursului creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, casarea hotărârii judecătorului sindic și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și respectate întrutotul dispozițiile art. 129 alin (1) din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței civile nr.1652 din 29.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

Red./

5 ex./1.10.2009

Jud.fond.-

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2239/2009. Curtea de Apel Cluj