Practica judiciara insolventa. Decizia 2729/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2729/2009

Ședința publică de la 3 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Axente Irinel

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - GRUP SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1894 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații

- IMPORT EXPORT SRL - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL și CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței - contestație la tabelul definitiv al creanțelor.

La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurentei și - administratorul judiciar al - Import Export SRL.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 30 septembrie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului Cabinetul individual de practician în insolvență, din care un exemplar se comunică cu reprezentantul recurentei.

Atât reprezentantul recurentei cât și administratorul judiciar arată că nu au cereri de formulat în probațiune.

Curtea, după deliberare, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul de a admite contestația la tabelul preliminar formulat de recurentă, de a respinge excepția tardivității depunerii declarației de creanță a - Grup SRL și a dispune înscrierea creanței acestei societăți în tabelul definitiv al creanțelor ca și creanță chirografară în termen, pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în fața instanței cu ocazia acordării cuvântului pe fond.

În susținerea recursului, arată că, potrivit notificării lichidatorului judiciar, termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la dosar a fost de 10 martie 2009. Reprezentanții punctului de lucru din C-N al societății au depus o declarație de creanță la data de 16 martie 2009, creanță ce apare a fi tardivă, însă în același timp, la data de 9 martie 2009, fost expediată la Tribunalul Comercial Cluj, de la sediul - Grup SRL din A I, declarația de creanță cu toate actele doveditoare, care au ajuns la dosarul cauzei la data de 23 martie 2009, împreună cu plicul care atesta expedierea lor din A Arată că, chiar dacă actele nu au fost expediate recomandat prin poștă, dar au ajuns la dosar mai târziu și, atâta timp cât la dosar se găsea plicul în original, împreună cu actele, nu poate exista nici un dubiu că declarația de creanță a fost făcută în termen. Mai arată că nu i se poate imputa recurentei faptul că nu s-a aplicat ștampila poștei de la destinație, pe plic fiind aplicată doar ștampila poștei din A

Administratorul judiciar al - IMPORT EXPORT SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea în integralitate a sentinței comerciale atacate, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și pe care le susține oral în fața instanței cu ocazia acordării cuvântului pe fond. Învederează instanței faptul că, recurenta nefăcând dovada trimiterii ca recomandată a cererii de admitere a creanței în conformitate cu textul legal, cererea creditoarei a fost considerată tardivă, fiind înregistrată la dosarul cauzei după data limită de depunere a cererilor de admitere a creanței stabilit prin sentință de judecătorul sindic.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 1894 din data de 13.05.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Clujs -a admis cererea formulată de administratorul judiciar, desemnat în procedura insolventei privind pe debitoarea IMPORT EXPORT și în consecință, s-a dispus inscrierea creditoarei ELECTRIC in tabelul definitiv al creantelor cu suma de 6.982 lei, creanta chirografara. Deasemenea, s-a respins ca neintemeiata contestatia la tabelul preliminar, formulata de creditoarea GRUP și s-a admis exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta de catre aceasta.

S-a dispus inscrierea creantei GRUP SRL in tabelul definitiv al creantelor impotriva averii debitoarei cu suma de 45.749,11 lei, creanta chirografara tardiva și s-a admis exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta de catre creditoarea SELECT SUD Prin aceeași sentință, s-a dispus inscrierea creantei SELECT SUD in tabelul definitiv al creantelor impotriva averii debitoarei cu suma de 4.290,58 lei, creanta chirografara tardiva și s-a acordat termen pentru continuarea procedurii la 10.06.2009, ora 11, sala 249.

S-a pus in vedere administratorului judiciar să analizeze declaratiile de creanta formulate de creditoarele M IMPORT EXPORT si TRANS, acestea fiind citate creditoarele cu mentiunea de a face dovada achitarii taxei judiciare de timbru in suma de 39 lei si timbru judiciar in suma de 0,3 lei, aferente declaratiilor de creanta. S-a prorogat punerea in discutie a exceptiilor lipsei capacitatii de folosinta, lipsei calitatii procesuale pasive si a necompetentei materiale a instantei, invocate de parata BANK, și s-a dispus ca administratorul judiciar să-și precizeze pozitia fata de intampinarea depusa de această pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că ELECTRIC, în calitate de creditoare a formulat, înainte de implinirea termenului de depunere a creantelor, o declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 30.285,39 lei, din care 23.303,39 lei reprezintă rest de achitat în sarcina debitoarei în temeiul contractului de execuție încheiat cu aceasta, iar suma de 6.982 lei reprezintă 40% din garanția de bună execuție reținută de către Import Export și care este scadentă la data finalizării lucrărilor.

S-a constatat de catre administratorul judiciar faptul ca singura sumă datorată creditoarei în baza relațiilor comerciale derulate între părți este garanția de bună execuție care a fost reținută în temeiul contractului. A reținut judecătorul sindic că potrivit clauzelor contractuale, 40% din garanția de bună execuție care a fost reținută creditoarei este datorată de către Import Export la data finalizării lucrărilor. Având în vedere această clauză contractuală, judecatorul sindic a dispus înscrierea Electric în tabelul definitiv al creanțelor doar cu suma de 6.982 lei (creanță chirografară) care reprezintă 40% din totalul sumelor constituite ca și garanții de bună execuție.

Analizând contestatia formulata de creditoarea GRUP si completarea contestatiei, depusa la dosar, judecătorul sindic a retinut că între GRUP si debitoare s-au desfasurat relatii comerciale in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 2159 din data de 05.06.2008 si a actului aditional intocmit la 20.06.2008. La data de 16.03.2009, a arătat judecătorul sindic, a fost înregistrata la dosarul cauzei o declarație de creanță din partea din partea Grup prin care solicita înscrierea la masa credală cu suma de 54.644,86 lei. Raportat la termenul limită stabilit în vederea depunerii declarațiilor de creanță de către creditorii Import Export (10.03.2009), administratorul judiciar a constatat că această creanță este tardivă, fapt pentru care a înscris-o în tabelul preliminar al creanțelor sub sancțiunea decăderii prevăzute de art. 76 din Legea nr. 85/2006.

A mai precizat judecătorul sindic că la data de 23.03.2009 a fost depusă la dosarul cauzei o copie a declarației de creanță depusă inițial care avea atașat un plic cu ștampila poștei localității din care a fost trimisă declarația de creanță cu data de 09.03.2009. Potrivit art. 104.proc.civ. actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

Având în vedere textul legal, coroborat cu faptul că pe plicul atașat declarației de creanță nu exista dovada trimiterii corespondenței ca și recomandată, administratorul judiciar a solicitat in mod justificat înscrierea creanței Grup la masa credală ca și creanță tardivă provizorie până la data la care creditoarea va face dovada trimiterii recomandate a declarației de creanță, prin depunerea la dosarul cauzei a recipisei primite de la poștă ca urmare a depunerii plicului în cauză, sau prin orice alte mijloace de probă.

In acest sens, la termenul de judecata din 1.04.2009, judecatorul sindic a definitivat tabelul de creante, mentionând caracterul provizoriu al creantei GRUP, iar instanta a dispus citarea creditoarei cu mentiunea de a depune la dosar recipisa postala pentru termenul de judecata din 13.05.2009.

Intrucat, la termenul de judecata astfel acordat, creditoarea nu a facut dovada comunicarii declaratiei in conditiile art. 104.civ.Cod Penal, contestatia sa a fost respinsă ca neintemeiata.

Totodată, judecătorul sindic nu a putut retine apararile creditoarei in sensul ca, de vreme ce actul a ajuns la dosar, aplicarea art. 104.pr. civila ar fi excesiva. Astfel, textul de lege mentionat instituie o exceptie de la regula depunerii actelor de procedura la grefa instantei si este menit a asigura inlaturarea eventualelor abuzuri ale celor implicati in cauza. Nu este vorba doar despre o masura de protectie a partii ci si de o protectie a celorlalti participanti la proces.

Tocmai in ideea in care se invoca neregularitatea indeplinirii actului de catre administratorul judiciar, judecătorul sindic apreciază că partea ar fi trebuit sa dea dovada de o maxima diligenta si sa se conformeze dispozitiilor legale mentionate.

Pe cale de consecinta, exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta a fost admisa, cu consecinta inscrierii acesteia in tabel, în temeiul art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, cu suma de 45.749,11 lei, din care 31.335,01 lei reprezintă debit principal, iar 14.414,10 lei penalități de întârziere ca și creanță chirografară tardivă. A mai arătat judecătorul sindic că la data de 7 mai 2009, Select Sud a depus o declarație de creanță pentru suma de 4.290,58 lei. Cu privire la aceasta, judecătorul sindic a constatat că, creditoarea a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, fapt pentru care exceptia anularii cererii ca netimbrata, invocata de catre administratorul judiciar, nu a putut fi admisa de catre instanta.

In schimb, judecătorul sindic a apreciat ca întemeiată exceptia tardivității depunerii declarației de creanță, în condițiile în care Select Sud a fost notificată privind deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare și s-a dispus inscrierea creditoarei în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 4.290,58 lei în grupa creanțelor tardive care intră sub incidența art. 76 din legea insolvenței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, creditoarea GRUP solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârea instantei de fond, in sensul de a admite contestatia la tabelul preliminar pe care a formulat-o și a respinge exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta a GRUP si a dispune înscrierea creantei sale în tabelul definitiv al creantelor ca si creanță chirografară în termen.

Dezvoltându-și motivele de recurs, bazate pe dispozitiile Legii nr. 85/2006, republicata, a art. 303, 304 pct. 9, art. 312 pct. 3.pr.civ. creditoarea a arătat că hotărârea pronuntată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea gresită a legii.

Privitor la această critică, creditoarea arată că instanta de fond în mod greșit a apreciat că nu a respectat prevederile art. 104.pr.civ. în sensul că declaratia de creanta nu a fost predată recomandat la oficiul postal înainte de împlinirea termenului limita de 10.03.2009. De asemenea, creditoarea menționează și faptul că instanța de fond a reținut că a depus la dosarul cauzei o declaratie de creanta în data de 16.03.2009, iar ulterior a ajuns la dosarul cauzei o declaratie de creanta cu un plic ce avea stampila postei localitatii A-I din data de 9.03.2009.

Astfel, creditoarea a arătat că potrivit notificarii lichidatorului judiciar, termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta la dosar a fost de 10 martie 2009. Intr-adevăr, a relevat creditoarea, reprezentantii săi la punctului de lucru din C au depus o declaratie de creanta la dosarul cauzei in data de 16 martie 2009, creanta ce apare a fi tardivă, dar la data de 9 martie 2009, fost expediată la Tribunalul Comercial Cluj, de la sediul GRUP din A-I, declaratia de creanta, împreuna cu toate actele doveditoare, acestea ajungând la dosarul cauzei, la data de 23 martie 2009, împreuna cu plicul care atesta expedierea actelor din A-I, la data de 9 martie 2009. Actele nu au fost trimise recomandat prin posta, dar au ajuns la dosar mai tarziu si atâta timp cât la dosarul cauzei se afla atât plicul în original, cât si actele ce se găseau în plic, nu poate exista nici un fel de dubiu că declaratia de creanta a fost făcută în termen.

În argumentarea poziției sale, creditoarea a mai arătat că extul legal invocat a impus predarea cu scrisoare recomandata a actelor de procedura la oficiul postal doar ca o masura de protectie a părtii, care sa poata astfel dovedi indeplinirea actului de procedura in termen. In conditiile in care nimeni nu contesta acest lucru, ba mai mult, exista la dosar toate dovezile ca declaratia a fost depusa in termen, creditoarea a apreciat că nu subzista nici un temei pentru a considera tardiva aceasta contestatie, neexistând nici un fel de dubiu că plicului și conținutul acestuia au plecat din A-I anterior datei de 10 martie 2009, respectiv in data de 9 lunii martie 2009. Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursul, modificarea hotărârii instantei de fond, in sensul de a admite contestatia la tabelul preliminar pe care a formulat-o, de a respinge exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta si a dispune inscrierea creantei GRUP în tabelul definitiv al creantelor ca si creanta chirografara in termen

În drept a invocat prev. art. 299 - 316 Cod proc.civ. și cele ale Legii nr. 85/2006.

Intimatul Cabinetul Individual de Practician în Insolvență " " a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece în mod corect s-a constatat că cererea de admitere a creanței este tardivă raportat la termenul limită stabilit în vederea depunerii acestora, respectiv 10.03.2009 și a aplicat prev. art. 76 alin. 1 din Legea insolvenței.

În ceea ce privește textul art. 104.pr.civ. s-a apreciat că acesta este neechivoc, fiind instituită o singură condiție pentru ca actele trimise prin poștă instanțelor judecătorești să fie considerate îndeplinite în termen și anume ca acestea să fie predate recomandat la oficiul poștal.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs retine urmatoarele:

Prin sentinta de deschidere a procedurii de insolventa fata de debitoarea - Import Export SRL s-a stabilit termenul limita de declarare a creantelor creditorilor ca fiind 10.03.2009. Raportat la acest termen de declarare a creantelor, respectiv 10.03.2009, administratorul judiciar a constatat ca cererea de declarare a creantei inregistrata la dosarul cauzei la 16.03.2009 este tardiva.

La data de 23.03.2009 a fost depusa la dosarul cauzei o copie a cererii de declarare a creantei depusa initial care avea atasat un plic cu ștampila postei localitatii din care a fost trimisa cererea cu data de 9.03.2009.

Judecatorul sindic a apreciat in mod intemeiat faptul ca, pentru ca cererea de admitere a creantei sa poata fi considerata ca fiind in termen, creditoarea trebuie sa faca dovada trimiterii acesteia cu scrisoare recomandata, in conditiile art. 104 Cpc potrivit caruia,actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de implinirea lui,

Nefacand dovada trimiterii cu scrisoare recomandata a cererii de admitere a creantei in conformitate cu textul legal invocat, cererea creditoarei a fost considerata tardiva, avand in vedere ca aceasta a fost inregistrata la dosarul cauzei dupa termenul limita de declarare a creantei stabilita prin sentinta de deschidere a procedurii de insolventa de catre judecatorul sindic.

Prin recursul declarat recurenta creditoare sustine ca ar fi un formalism excesiv daca un act de procedura care nu a fost predat recomandat la oficiul postal, in conformitate cu dispozitiile art. 104. ar fi considerat tardiv numai pentru ca nu a fost aleasa aceasta modalitate, daca data din ștampila postei a fost anterioara implinirii termenului. Recurenta mai sustine ca textul legal invocat a impus predarea cu scrisoare recomandata a actelor de procedura la oficiul postal doar ca o masura de protectie a partii care sa poata astfel dovedi indeplinirea actelor de procedura in termen si mai mult, in cazul concret dedus judecatii, in conditiile in care nimeni nu contesta acest lucru, ba mai mult, exista la dosar toate dovezile ca declaratia a fost depusa in termen, nu subzista in opinia aceleiasi recurente nici un temei pentru a considera tardiva declaratia de creanta.

In opinia instantei de recurs, sustinerile recurentei nu pot fi acceptate in totalitate. Astfel, prevederile art. 104. nu sunt instituite doar in scopul protejarii intereselor partii care trimite actul de procedura prin intermediul postei, ci reprezinta deopotriva si o masura de protectie a celorlalti participanti la procedura care au interese antagonice cat si o masura de asigurare a bunului mers al justitiei avand in vedere ca predarea recomandata a actelor creeaza o certitudine in plus cu privire la data predarii actelor la oficiul postal si ajungerea acestora la destinatie.

Mai mult, dispozitiile art. 104. departe de a fi desuete sau de a institui un formalism excesiv isi dovedesc deplina utilitate tocmai in aceste conditii in care exista incertitudini cu privire indeplinirea unui act de procedura in termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii de insolventa. Astfel, pe de o parte exista doua cereri de declarare a creantei, prima depusa direct la dosar la 16.03.2009 si oad oua depusa la dosar la 23.03.2009, pretins expediata prin posta la 9.03.2009. Or, aceasta maniera de declarare a creantei ridica multe si justificate semne de intrebare: de ce au fost necesare doua declaratii de creanta, de ce plicul pretins trimis prin posta nu are decat semnatura oficiului postal de expediere, de ce a durat doua saptamani ca plicul sa parcurga o distanta care in mod normal este de notorietate ca necesita cateva zile pentru transferul corespondentei.

Toate aceste neconcordante reflecta deplina utilitate a dispozitiiilor art. 104. deoarece trimiterea declaratiei de creanta cu scrisoare recomandata ar fi inlaturat orice indoiala cu privire la respectarea termenului instituit sub sanctiunea decaderii prin sentinta de deschidere a procedurii de insolventa.

Pentru toate aceste considerente, instanta de recurs apreciaza ca judecatorul sindic a retinut in mod corect starea de fapt si a facut o corecta aplicare a textelor legale incidente, situatie in care in baza dispozitiilor art. 312 alin. 1. recursul declarat va fi respins si sentinta recurata mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea GRUP, cu sediul statutar în A-I,-, jud. A in contradictoriu cu Cabinetul Individual de Practician in Insolventa, cu sediul in, nr. 46,. 16, jud. C, in calitate de administrator judiciar al - Import Export SRL împotriva sentinței civile nr. 1894 din 13 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

Red./2.12.2009

Dact./5 ex.

Jud.fond.

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2729/2009. Curtea de Apel Cluj