Practica judiciara insolventa. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 4
Ședința publică de la 04 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Geta Sandu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, recurent ADM.. PU- și pe intimat " ", lichidator ACORD - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " ", intimat, având ca obiect procedura insolvenței antrenarea răspunderii personale, recursuri formulate împotriva sentinței comerciale numărul 213/S din 9 aprilie 2009, pronunțată de Truibunalul I - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. cons.jr. G, reprezentantul legal al recurentului creditor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în cauză, lipsind:
- lichidator - ACORD - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " "
- recurent Creditor - ADM.. PU-
- intimat Debitor - " "
- intimat -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 3-lea termen, acordat pentru a se răspunde la excepția lipsei calității procesuale active a recurentului creditor Administrația Finanțelor Publice I în raport de prevederile art. 138 (3) din Legea nr. 85/2006,
- Administrația Finanțelor Publice Iad epus la dosar răspunsul reprezentînd punctul său de vedere asupra excepției lipsei calității procesuale active, după care
Dl. cons. jr. precizează, la interpelarea instanței, că recurentul creditor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Instanța de recurs constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
concluzii de admitere a recursului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr. 213/S/9.04.2009 a Tribunalului Iași - judecător sindic, de modificare a sentinței recurate în sensul continuării procedurii, închisă prematur, fără a se stabili răspunderea patrimonială a persoanelor care se fac vinovate de aducerea societății în stare de insolvență.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 213/S din 09.04.2009 a Tribunalului Iași,Comercial Faliment, Judecătorul sindic respins cererea de autorizare a comitetului creditorilor pentru promovarea acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, formulată de creditorul
A respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar ACORD, cu sediul în I,str. -, nr. 24, - 5,. A,. 2,. 10 în contradictor cu pârâtul, cu domiciliul în I,-, -. F,.5,. 19, în calitate de administrator al debitorului " "
În temeiulart. 131din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC SRL,cu sediul social declarat în mun. I,-, -. F,. 5,. 19, având număr de ordine în RC J- și cod unic de înregistrare -.
A dispus radierea debitorului " " din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței,
A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
A aprobat în parte decontul prezentat de lichidatorul judiciar Acord I și dispune plata către acesta, din fondul de lichidare,a sumei de 2.544,09 lei din care suma de 544,09 lei reprezintă cheltuieli de procedură și suma de 2.000 lei remunerație.
În temeiulart. 135din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor,Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea de autorizare formulată de creditorul AVAS B urmează a fi respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi admisă,prevederi care nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiune în răspundere personală ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor și numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în rapoartele lor cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
Astfel, potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului,sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență,judecătorul-sindic,la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență,să fie suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății iar potrivit alin. 3 al acestui articol,comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat pentru introducerea acțiunii în răspunderea personală a organelor de conducere ale debitorului numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar omit să indice în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau omit să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
Rezultă așadar din conținutul acestor prevederi legale că legitimarea procesuală activă pentru un astfel de demers aparține în primul rând administratorului judiciar sau lichidatorului și doar în subsidiar și cu îndeplinirea anumitor cerințe,comitetului creditorilor.
În cauză, deși există un comitet al creditorilor nu a fost înfățișată hotărârea ce s-ar fi adoptat de acest comitet în sensul autorizării în vederea promovării acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 astfel că,solicitarea creditorului B apare ca fiind formulată în nume propriu iar lichidatorul judiciar a sesizat pentru stabilirea răspunderii personale,prin promovarea în acest sens a unei cereri întemeiată pe prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 care urmează a fi respinsă motivat de următoarele:
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere din cadrul societății precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență,prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
Așa cum rezultă din conținutul acestui articol,răspunderea fondată pe prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societății în cauză însă,această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit ci numai atunci când se face dovada că prin acțiunea conștientă și culpabilă,administratorii au cauzat starea de insolvență prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 și a căror urmare a fost crearea,menținerea sau adâncirea stării de insolvență, fiind necesar deci a se proba întrunirea cumulativă a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
În speță, fapta ce se impută pârâtului este în legătură cu neprezentarea documentelor societății și omisiunea realizării publicității prevăzute de lege a situațiilor financiare anuale,fapte care în principiu, nu sunt direct producătoare de prejudicii și care în lipsa unui minim probatoriu care să demonstreze raportul contributiv al acestora la starea de insolvență,nu sunt suficiente pentru a se constata vinovăția administratorului-pârât,vinovăție care trebuie determinată în raport cu motivele care au cauzat insolvența și nu ca o consecință a faptului că nu a depus documentele contabile.
În condițiile mai sus expuse,se va respinge cererea promovată de lichidatorul judiciar și, constând în cadrul procedurii că debitorul nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor reclamate și nici cheltuielile administrative,se va dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 care prevăd că,în orice stadiu al procedurii,se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii în situația în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Referitor la cererea lichidatorului judiciar de a i se încuviința devizul de cheltuieli în sumă totală de 2.852,09 lei (549,09 lei cheltuieli de procedură și 2.308,60 lei onorariu) aceasta urmează a fi admisă în parte respectiv doar pentru suma de 2.544,09 lei,din care suma de 544,09 lei cheltuieli de procedură efectuate de lichidator din fondurile proprii și suma de 2.000 lei onorariu apreciat ca fiind îndestulător și rezonabil raportat la dimensiunea și complexitatea procedurii care nu au necesitat un volum mare de muncă și nici un efort semnificativ pentru efectuarea operațiunilor,situație în care nu se justifică remunerarea bazată pe costuri (numărul de ore lucrate și un tarif orar propriu).
Plata decontului astfel cum a fost încuviințat se va face, în lipsa disponibilităților în contul debitorului,din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Administrația finanțelor Publice a Municipiului I care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, și în subsidiar, admiterea cererii de antrenare a răspunderii personale a fostului administrator și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul continuării procedurii falimentului.
În motivarea recursului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I consideră că soluția judecătorului sindic nu este nici legală, nici temeinică.
Apreciază că instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei.
Având în vedere împrejurarea că documentele contabile ale firmei nu au fost predate lichidatorului judiciar și nici depuse la organul fiscal teritorial, arată recurenta că este evident că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect ce se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d, din Legea nr. 85/2006. nu au fost prezentate documentele din care să rezulte rapoartele juridice cu creditorii, punând astfel lichidatorul judiciar în imposibilitate de a proceda la recuperarea creanțelor prin formularea acțiunilor specifice și determinarea cauzelor reale ale ajungerii debitoarei în insolvență cât și pentru a avea posibilitatea recuperării creanțelor de la terți, aspect care conduce la concluzia că, cu bună știință, administratorul a încercat să scape de o firmă cu datorii și, implicit, de creditorii societății.
Așa cum rezultă din fișa sintetică totală a agentului economic și a titlurilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa împrejurarea că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat din anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce justifică și incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c, respectiv continuarea activității în interes propriu.
Deși s-au efectuat măsuri de executare silită în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, debitorul prin reprezentant legal a fost somat, nu a înțeles să efectueze plăți la bugetul de stat, sens în care creanța fiscală a fost majorată prin aplicarea de accesorii calculate pentru neplata acesteia la termen.
acest aspecte cu prevederile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, recurenta apreciază că se impune obligarea administratorului, la repararea prejudiciilor create bugetului de stat.
Pe de altă parte, precizează recurenta că debitoarea a desfășurat activitate generatoare de venituri pentru care exista obligația corelativă de plată a impozitelor și contribuțiilor stabilite prin legislația fiscală, iar potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei de creditorii bugetari, conform evidențelor fiscale, s-a putut constata faptul că societatea a avut salariați, iar administratorul-pârât a reținut contribuțiile pentru asigurați, ceea ce reprezintă o folosire a fondurilor în alte scopuri și se circumscrie sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrina cât și în jurisprudența, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligență și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
În dezvoltarea motivelor de recurs B arată că a formulat cerere de autorizare pentru formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri, dar ulterior lichidatorul judiciar a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 și a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a numitului, în calitate de fost administrator al debitoarei " ", prin care s-a solicitat suportarea de către acestea a unei părți din pasivul societății, incluzând și creanța preluată de la. I în sumă de 3.165 Ron.
Prin sentința comercială nr. 213/S/09.04.2009, instanța a dispus închiderea procedurii debitoarei, radierea acesteia și a respins ca nefondată cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare.
În cauza de față, arată recurenta că judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei.
Conform art. 142(2) din Legea nr. 85/2006: "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator".
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile anterior citate, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea către toți creditorii a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.
În cazul de față, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a " ", nu a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă.
În acest context, consideră recurenta că măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, deoarece această procedură poate fi închisă numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și după executarea silită a administratorului societății debitoare așa cum prevăd art. 140-142 din Legea nr. 85/2006.
În cauza de față, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.
Prin închiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, astfel încât în sarcina sa nu subzistă obligația de a contacta un executor judecătoresc.
Recurenta arată că este adevărat faptul că sentința de respingere se bucură de autoritate relativă de lucru judecat, fiind executorie, dispozițiile Legii nr. 85/2006, nestatuând asupra obligativității că aprobarea raportului final și închiderea procedurii judiciare să nu poată fi dispusă, câtă vreme nu s-a statuat cu caracter irevocabil asupra cererilor formulate în temeiul prevederilor art. 138, 140 și 142 din lege. Însă, în ipoteza în care hotărârea ar fi reformată pe cale extraordinară de atac, în sensul admiterii cererii, punerea în executare a acestui virtual titlu executoriu nu ar putea fi asigurată raportat la dispozițiile art. 142 din lege.
În concluzie, recurenta consideră că până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei, procedura insolvenței " " nu se poate închide, din acest punct de vedere soluția pronunțată de judecătorul sindic fiind nelegală.
La termenul de judecată din data de 23.11.2009 instanța a invocat din oficiu excepția vizând lipsa calității procesuale active a recurentei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Aceasta din urmă a arătat că are calitate procesuală activă deoarece a suferit un prejudiciu ca urmare a intrării în incapacitate de plată a debitoarei și în aceste condiții este îndreptățită să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de intrarea debitoarei în incapacitate de plată.
Examinând excepția invocată, Curtea de apel constată că este fondată pentru următoarele considerente:
Conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere și de orice persoană care a cauzat insolvența debitorului pentru una din faptele enumerate la literele a-g, din lege, ca urmare a cererii formulate de administratorii sau lichidatorii judiciari.
În speță cererea a fost formulată de către aceasta din urmă persoană, iar creditorul-recurent, după cum prevăd dispozițiile legale anterior menționate, nu are calitate procesual activă pentru a formula o atare cerere în această situație nici în fața instanței de fond și cu atât mai puțin în fața instanței de recurs.
Așa fiind, apreciind că excepția invocată este fondată, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I va fi respins.
Cauza a fost recurată și de către B, critica fiind aceea că judecătorul sindic a hotărât închiderea procedurii insolvenței înainte de a se soluționa definitiv și irevocabil cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei, cu aplicarea greșită în aceste condiții a dispozițiilor art. 138-142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept invocată în acest recurs este aceea de a ști dacă închiderea procedurii falimentului debitoarei poate fi dispusă înainte de soluționarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de producerea insolvenței și de executarea efectivă a acestei hotărâri.
Potrivit prevederilor art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă fără să se precizeze că acesta trebuie desemnat de judecătorul sindic înainte de închiderea procedurii.
De asemenea, se poate lesne observa că potrivit art. 142 alin. 2 din lege, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc deoarece după închiderea procedurii lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitori, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art. 136 din lege.
La o analiză sumară a textului legal citat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvența debitorului deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, așa cum prevede art. 140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii și nu după închiderea acesteia.
Cu toate acestea Curtea apreciază că o asemenea concluzie nu poate fi primită deoarece prin art. 142 alin. 2 din lege, legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc căruia îi revine responsabilitatea de a proceda la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile legii privind procedura insolvenței conform tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator chiar după închiderea procedurii falimentului.
Prin prevederile art. 142 ale Legii nr. 85/2006 legiuitorul nu a instituit în sarcina judecătorului sindic, obligația ca anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc deoarece hotărârea pronunțată de către acesta prin care s-a admis acțiunea în răspundere prevăzută de art. 138 din lege, constituie titlu executoriu și, ca atare, acesta urmează să fie pus în executare potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere textul legal analizat și după închiderea procedurii.
Pentru toate considerentele mai sus menționate Curtea consideră că motivele de recurs invocate de B sunt nefondate urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE;
Admite excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei Administrația Finanțelor Publice I și în consecință:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței comerciale nr. 213/S/9.04.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
II. Respinge recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva aceleiași sentințe, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași - judecător sindic:
12.01.2010
2 ex.
Președinte:Geta SanduJudecători:Geta Sandu, Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1145/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 309/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
