Practica judiciara insolventa. Decizia 455/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr. 455/2008

Ședința publică din data de 19.02.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - împotriva sentinței comerciale nr. 3733 din 22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, SC COMERȚ MIXT SRL, intimata -debitoare SC SRL C N, intimat, intimat, intimat-lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL -, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 483 din 11.02.2008.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, coroborat cu prevederile art. 86 din nr.OUG 51/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 409/2001.

S-a prezentat referatul cauzei, după care instanța constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2. civ.

S-a înregistrat la dosar în data de 15.02.2008, întâmpinare din partea lichidatorului desemnată în procedura de faliment a debitoarei SC SRL.

Instanța în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.3733/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr.- s- admis cererea formulată de către administratorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENTĂ în cadrul procedurii reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind pe debitoarea SC SRL C-

S-a dispus deschiderea procedurii generale a falimentului debitoarei SC

SRL și dizolvarea acesteia.

A fost desemnat în calitate de lichidator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENTĂ.

S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii la 10 decembrie 2007, sala 249, ora 10,00.

În motivare se arată că prin sentința comercială nr. 2452/C/2007 pronunțată la data de 23 aprilie 2007 de către Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisă cererea formulată de către creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N împotriva debitoarei SC SRL C-N și s-a dispus deschiderea procedurii generale fată de debitoare, fiind numit în calitate de administrator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENTĂ.

Prin raportul depus la dosar la data de 25 iunie 2007 administratorul judiciar a învederat judecătorului sindic că reorganizarea activității societății debitoare nu este posibilă, întrucât lipsa portofoliului de comenzi nu permit reluarea activității, iar fondurile care s-ar obține din lichidarea bunurilor este inferioară valorii datoriilor. În consecință, având în vedere că societatea nu are șanse de reorganizare și nici una dintre persoanele îndreptățite să propună un plan de reorganizare nu și-a exercitat acest drept, considerând că debitoarea nu se încadrează în criteriile art. 1, alin. 2 pentru a fi supusă procedurii simplificate, administratorul judiciar a solicitat deschiderea procedurii de faliment a debitoarei în procedura generală.

Judecătorul sindic, constatând că raportul administratorului judiciar a fost comunicat tuturor creditorilor și nici unul dintre aceștia nu au formulat contestații, iar debitoarea nu și-a manifestat intenția de reorganizare și nici unul dintre creditorii îndreptățiți nu au propus un plan de reorganizare în termenul prevăzut de art. 94 din Legea nr. 85/2006, pe de o parte, iar pe de altă parte, debitoarea nu posedă fonduri și mijloace materiale pentru reluarea activității, în baza dispozițiilor art. 59 și 60, alin. 3 a fost încuviințată propunerea formulată de către administratorul judiciar și s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei și dizolvarea acesteia.

În baza dispozițiilor art. 107, alin. 2, lit. a din Legea nr. 85/2006 s-a dispus ridicarea dreptului de administrare a debitorului, fiind desemnat în calitate de lichidator CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ care a îndeplinit atribuțiile prevăzute de secțiunea a VII-a din Legea nr. 85/2006 și orice alte atribuții date de judecătorul sindic.

Împotriva sentinței a formulat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, continuarea procedurii și obligarea lichidatorului de a proceda la convocarea Comitetului Adunării creditorilor falitei SC SRL în vederea supunerii la vot a oportunității formulării cererii de atragere răspunderii persoanelor din fosta conducere a falitei culpabile de starea de insolvență a acesteia.

În motivarea recursului se arată că se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei, responsabili de insolvența societății în condițiile în care speță se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art.138 alin.1 lit. din Legea nr. 85/2006.

AVAS a suferit un prejudiciu cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și împrejurarea că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.

Lichidatorul prin întâmpinare solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului.

Examinând recursul, instanța constată că este nefondat din următoarele considerente:

Prin sentința recurată judecătorul sindic a pronunțat falimentul, la cererea administratorului judiciar ca urmare a faptului că activitatea debitoarei nu se mai poate reorganiza, neexistând condiții în acest sens. Recurenta solicită casarea cu trimitere spre rejudecare pentru continuarea procedurii și obligativitatea de convoca comitetul creditorilor pentru supunerea la vot oportunității formulării cererii de atragere răspunderii, dar prin sentința recurată nu s- dispus aprobarea raportului final, raport, prin care să se solicite închiderea procedurii.

Deci raportat la sentința recurată, motivele de recurs exced dispozitivului acesteia, astfel că în baza art.312 (1) Cod proc.civ. se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditorul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - împotriva sentinței comerciale nr. 3733 din 22.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.02.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. dact.GC

2 ex/5.03.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 455/2008. Curtea de Apel Cluj