Practica judiciara insolventa. Decizia 556/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MURE
SECȚIA COMERCIAL, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 556/
Ședința public din 17 iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judector
- Judector
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de - SRL, J-, CUI RO -, cu sediul în comuna - județul M, împotriva sentinței nr.357/15.04.2008 pronunțat de Tribunalul Comercial Mure ș în dosarul nr-.
La apelul nominal rspund debitoarea-recurent - SRL prin avocat și lichidatorul-intimat Târgu-M prin consilier juridic, lips creditoarea-intimat - România SRL B și partea interesat intimat ONRC B prin ORC de pe lâng Tribunalul Mure
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul asupra cauzei, constatându-se c recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o tax judiciar de timbru în sum de 19,50 lei și un timbru judiciar de 0,30 lei, iar creditoarea-intimat a depus întâmpinare, solicitând judecarea cauzei și în lips, conform art.242 alin.2 Cod procedur civil.
Reprezentanta recurentei depune concluzii scrise, la care atașeaz copia ordinelor de plat prin care a fcut plata ctre creditoare a creanțelor sale, precum și raportul întocmit de administratorul-judiciar.
Declar c în raport cu prev.art.1141raportat la art.103Cod procedur civil, creditoarea-intimat este deczut din dreptul de a formula întâmpinare.
În raport de actele și lucrrile dosarului, instanța unește excepția decderii împreun cu fondul cauzei și acord cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicit admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în întregime a hotrârii atacate ca nelegal și netemeinic, în sensul admiterii contestației la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulat de - SRL și pe cale de consecinț, respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulat de creditoare împotriva societții recurente, ca fiind inadmisibil. Precizeaz c prin ordinele de plat depuse la acest termen, se poate constata plata tuturor datoriilor faț de societatea creditoare, fapt confirmat de altfel și de lichidator în raportul de evaluare pe care l-a întocmit.
Reprezentantul lichidatorului-intimat solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, confirmând plata tuturor creanțelor de ctre debitoare ctre societatea-creditoare și în consecinț stingerea tuturor datoriilor acesteia.
CURTEA,
Prin sentința nr.357/15.04.2008 pronunțat în dosarul nr- Tribunalul Comercial Mure șar espins contestația debitoarei -""SRL și a admis cererea formulat de creditoarea - ROMANIA SRL pentru deschiderea procedurii reorganizrii judiciare și falimentului debitoarei - SRL, luând msurile prevzute de lege pentru aceast situație.
Pentru a pronunța aceast sentinț prima instanț a reținut c între prți s-a încheiat contractul de vânzare cumprare nr.152/2006 în baza cruia creditoarea a livrat produse debitoarei, produse care nu au fost achitate integral. S-a reținut c debitoarea a efectuat mai multe plți dar c sumele neachitate sunt mai mari decât valoarea prag peste care poate fi admis cererea de deschidere a procedurii. S-a apreciat c cererea creditoarei pentru emiterea unei somații de plat împotriva debitoarei pentru suma de 55.695,7 RON, înregistrat la 22 februarie 2008 la Judec toria Sighi șoara, nu schimb caracterul creanței.
S-a reținut c deși din conținutul extraselor de cont rezult c debitoarea are încasri și plți de pân la 70.000 RON, debitoarea se afl în insolvabilitate deoarece timp de 30 de zile nu și-a pltit datoria scadent faț de creditoare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea -""SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea hotrârii atacate și revocarea hotrârii de deschidere a procedurii insolvenței.
În motivarea recursului s-a artat c este achitat în întregime creanța care a stat la baza deschiderii procedurii de insolvenț astfel c cererea este rmas fr obiect.
S-a menționat c potrivit extraselor de cont depuse debitoarea a dovedit c exist disponibilitți bnești suficiente pentru acoperirea datoriei și c plata s-a fcut integral.
Intimata - ROMANIA SRL a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, invocând faptul c suma de 26.429,08 lei (RON) reprezint creanța datorat de debitoare cu titlu de penalitți de întârziere calculate potrivit art.3.13 din Contractul nr.152/2006 încheiat între prți. S-a menționat c facturile emise ctre debitoare au fost achitate la câteva luni dup scadenț și chiar dup deschiderea procedurii insolvenței.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține urmtoarele:
Creditoarea - ROMANIA SRL a formulat cerere pentru deschiderea procedurii reorganizrii judiciare și falimentului debitoarei - SRL.
În acest sens a invocat existența contractului de vânzare-cumprare nr.152/29.09.2006 în baza cruia a livrat debitoarei produse în cuantum de 92.826,14 lei pentru care au fost emise facturile fiscale nr.-/26.09.2007, nr.-/08.05.2007, nr.-/10.05.2007, nr.-/28.06.2007, nr.-/11.07.2007, care au fost acceptate de pârât dar nu au fost acceptate.
Prin întâmpinarea depus la recurs, însși creditoarea recunoaște faptul c obligația principal a fost achitat de recurent și c diferența de plat în valoare de 26429,08 lei reprezint penalitți de întârziere.
Debitoarea s-a aprat prin contestație în sensul c nu mai este susținut caracterul lichid al creanței, îns judectorul sindic nu a fcut nicio analiz din care s reias dac exist o creanț cert, lichid și exigibil cu privire la penalitțile de întârziere.
Judectorul sindic a reținut c debitoarea nu a contestat situația soldului debitoarei care la 31.03.2008 era de 37.130,48 lei și a luat în considerare existența acestui debit.
Este eronat aceast apreciere cât vreme în mod constant debitoarea a negat existența debitului și a unei creanțe certe, lichide și exigibile. În aceast situație judectorul sindic avea obligația de a verifica susținerile ambelor pți. Instanța a acceptat îns doar susținerile creditoarei, fr a le verifica pe cele ale debitoarei.
Potrivit dispozițiilor art.3 pct. 12 din Legea 85/2006 creanța trebuie s aib un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 10.000 Euro, calculat la data formulrii cererii introductive.
Debitoarea a efectuat plți succesive ctre creditoare.
Plțile fiind efectuate de ctre debitoare în mai multe tranșe, penalitțile de întârziere curgeau diferit, în funcție de fiecare plat în parte.
De altfel și facturile au fost emise la date diferite, scadența fiind diferit pentru fiecare în parte.
Dac judectorul sindic nu putea s efectueze acest calcul putea s dispun efectuarea unei expertize contabile în acest sens.
Scopul urmrit de legiuitor este acela de a se declanșa procedura falimentului doar faț de societțile aflate în real insolvenț, ori din toate actele depuse la dosar, inclusiv din raportul cu privire la perioada de observație întocmit de administratorul judiciar, filele 7,8, reiese c -""SRL are o situație economic ce-i permite s-și achite creanțele și nici un alt creditor nu a depus cerere de admitere a creanței în cadrul procedurii.
Judectorul sindic nu a efectuat nici un calcul în concret, din care s reias care era valoarea total a creanței și transformarea în euro.
În aceast situație apreciem c judectorul sindic a soluționat cauza fr cercetarea în fond a cererii creditorului, fiind îndeplinite astfel condițiile prevzute de art.312 al.5 pr.civ.
În consecinț, instanța va admite recursul, va casa hotrârea atacat și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Mure
Cu ocazia rejudecrii cauzei, instanța de fond va analiza în concret valoarea creanței, solicitând prților s depun fiecare propriul mod de calcul cu privire la penalitți. În situația în care vor exista diferențe de calcul, va dispune efectuarea unei expertize contabile care s stabileasc valoarea creanței.
Judectorul sindic se va informa care era paritatea leu - euro, la data introducerii cererii, pentru efectuarea calculelor.
Dup efectuarea acestor calcule de ctre instanț, se va determina dac sunt îndeplinite sau nu condițiile prevzute de lege pentru admiterea cererii(creanț cert,lichid și exigibil, cuantum în limitele prevzute de lege ).
Prezentarea tuturor etapelor de calcul se va face în concret, matematic, pentru a putea fi verificate de ctre instanța de control.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de - SRL, cu sediul în, str.-.- nr.67, jud.M, împotriva sentinței nr.357/15 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul Comercial Mure ș în dosarul nr-.
Caseaz hotrârea atacat și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Mure
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședința public, azi, 17 iunie 2008.
PRESEDINTE JUDECTORI
ptr., fiind -
în concediu, semneaz
vicepreședintele instanței
GREFIER
ptr., fiind
în concediu, semneaz
prim grefier
Red.
Tehnored.
18.07.2008.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Practica judiciara insolventa. Decizia 183/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 808/2008. Curtea de Apel... → |
---|