Practica judiciara insolventa. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 548/

Ședința publică din 17 Iunie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor formulate de creditoarea DGFP, cu sediul în Târgu-M--3 și de pârâtul, cu domiciliul în Târnăveni- județul M, împotriva sentinței comerciale nr.1464/24.10.2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- a Tribunalului Comercial Mureș.

La apelul nominal răspunde pârâtul-recurent asistat de avocat în substituirea avocatului, lipsă creditoarea-recurentă DGFP M, debitoarea-intimată - SRL Târnăveni, lichidatorul-intimat M Insolvency Specialists Târgu-M și partea interesată-intimată ONRC B prin ORC de pe lângă Tribunalul Mureș.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei de timbru, recurenta solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului promovat de DGFP

Reprezentantul pârâtului-recurent solicită respingerea recursului DGFP M ca tardiv promovat, având în vedere că acesta nu a fost promovat în termenul prevăzut e lege.

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul reprezentantului pârâtului-recurent n susținerea recursului, urmând ca asupra excepției invocate să se pronunțe împreună cu fondul cauzei.

Reprezentantul pârâtului-recurent solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nelegală și netemeinică a cererii de angajare a răspunderii personale a pârâtului, formulată de creditoarea DGFP

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Prin Sentința nr. 1464/24.10.2007 a Tribunalului Comercial Mureș, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr-, s-a dispus angajarea răspunderii personale a pârâtului, fostul administrator statutar al falitei - SRL Târnăveni, până la concurența întregului pasiv în cuantum de 63.809, 38 lei, la care se adaugă cheltuielile avansate în beneficiul procedurii judiciare.

În considerentele hotărâri atacate, s-a reținut că în perioada aprilie 2000 - septembrie 2002, pârâtul a deținut dubla calitate de asociat și administrator unic al falitei, și că în această calitate a săvârșit fapta de a conduce evidențele contabile ale falitei în conformitate cu legea, faptă prev. de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 (starea de fapt constatată și prin Sentința nr. 145/15.05.2005 a Judecătoriei Târnăveni). Mai mult, ignorând obligațiile ce-i reveneau în această dublă calitate, pârâtul a devalizat activele societății, continuând activitatea acesteia într-un mod defectuos și fraudulos, realizând astfel conținutul faptei ilicite prev. de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

S-a creat astfel un prejudiciu egal cu întregul pasiv cuprins în definitiv consolidat al obligațiilor falitei, respectiv 728.299.022 lei vechi, din care suma de 90.205.240 lei vechi a fost deja recunoscută prin hotărârea penală precitată, și în consecință s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 63.809,38 lei noi, la care se adaugă cuantumul cheltuielilor avansate în timpul procedurii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea DGFP M, criticând hotărârea atacată ca netemeinică prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că deși judecătorul sindic a arătat în considerentele hotărârii că prejudiciul creat a fost de 72.829 lei (întregul pasiv înregistrat în tabelul definitiv consolidat), a dispus obligarea pârâtului doar la recuperarea parțială a acestuia.

A declarat de asemenea recurs împotriva hotărârii atacate și pârâtul, susținând nelegalitatea acesteia, întrucât în opinia acestuia, dacă s-a constatat atât prin hotărârea atacată cât și prin Sentința nr. 145/2005 a Judecătoriei Târnăveni, existența faptei prev. de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu poate fi reținut prejudiciul de 728.299.022 lei, întrucât prin expertiza dispusă în cauza penală, prejudiciul a fost stabilit la 9.020,524 lei. Mai mult, a susținut incidența excepției autorității lucrului judecat; și că cesiunea părților socială nu a fost operată la Registrul Comerțului, astfel că transmiterea acestora nu produce efecte juridice față de terți, și implicit, nici răspunderea pentru obligațiile bugetare nu-i revine.

Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor motive, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul declarat de DGFP Maf ost înregistrat la data de 15.04.2008, și sentința atacată a fost comunicată acesteia la data de 3.04.2008, astfel că, în raport de prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, acesta este tardiv, urmând a fi respins, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, ca atare.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul, Curtea constată următoarele:

După cum s-a reținut și în Decizia nr. 755/R/28 iunie 2007 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ - Secția, în cauză nu sunt întemeiate cerințele existenței autorității de lucru judecat, astfel că instanța nu va reveni asupra acestei excepții, însușindu-și aceleași considerente, urmând aor espinge ca nefondată.

Pe cale de consecință, nici susținerile recurentului, referitoare la valoarea prejudiciului, așa cum acesta a fost constatat prin expertiza contabilă, și la plata căruia a fost obligat de altfel prim Sentința nr. 145/2005 a Judecătoriei Târnăveni, nu pot di reținute ca relevante pricinii.

După cum s-a subliniat și în decizia precitată, nr. 755/R/2007, răspunderea pârâtului este una specială, având un caracter derogator de la dreptul comun, cu acea caracteristică specială că răspunderea incumbă față de societate, nu față de creditor.

Acestea sunt considerentele pentru care judecătorul sindic a procedat atât la identificarea cauzelor ce au condus debitoarea la încetarea de plăți și întinderea eventualului prejudiciu cauzat de pârât societății. Astfel, dacă inițial valoarea creanței unicului creditor al falitei, DGFP Maf ost de 699.112.026 lei vechi, ulterior în cursul soluționării cauzei penale creditorului i-a fost recunoscută o nouă creanță, bugetară, ulterioară deschiderii procedurii, în sumă de 29.186.996 lei vechi, ceea ce a condus la o creanță totală de 728.299.022 lei vechi, respectiv 72.829,9022 lei.

Cert este, de asemenea, că în perioada de referință, iulie 2000 - decembrie 2002 pârâtul a fost persoana vinovată de conducerea contabilității societății neconformă cu legea; precum și nerespectarea obligațiilor asumate șui care au condus la încetare de plăți, prin continuarea activității ruinătoare, aspecte reținute atât în hotărârea penală, cât și în rapoartele lichidatorului judiciar.

În consecință, după cum a reținut și judecătorul sindic faptele reținute în sarcina pârâtului, sunt de natură a atrage răspunderea personală a acestuia, pentru întreg pasivul societății, așa cum acesta a fost stabilit la suma de 72.829,9022 lei. Cuantumul acestuia a fost redus însă în mod corespunzător prin deducerea sumei de 9.025,324 lei, astfel că sub aspectul întinderii prejudiciului, hotărârea atacată este la adăpost de critici.

Nu pot fi însă reținute susținerile recurentului, precum că, răspunderea acestuia nu poate fi atrasă ca urmare a neînscrierii actului de cesiune a părților sociale la Registrul Comerțului. Aceasta întrucât, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a extins sfera persoanelor a căror răspundere poate fi angajată, prin sintagma "orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență", or în prezenta cauză, acest aspect al culpei recurentului este de necontestat.

Pentru aceste motive, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul promovat în cauză, urmând a menține hotărârea atacată ca legală și temeinică, întrucât nu au fost identificate motive care să atragă reformarea acesteia, nici ca urmare a examinării din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul DGFP, cu sediul în Târgu-M--3, ca tardiv formulat împotriva sentinței comerciale nr.1464/24.10.2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- a Tribunalului Comercial Mureș.

Respinge recursul pârâtului, cu domiciliul în Târnăveni- județul M, formulat împotriva aceleiași hotărâri.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, din 17 Iunie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

-

Judecător,

Grefier,

Red.

Dact. Sz.

4 august 2008

2 exemplare

Jud fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Tg Mures